Autor 5210 vizualizări



În epoca de piatră artiștii au început să facă sculpturi de femei, cele mai multe fiind obeze. Acestea sunt printre primele lucrări de artă ale speciei umane. Mai mult de o sută dintre acestea au fost descoperite de arheologi într-un vast teritoriu situat din Siberia până în Spania. Majoritatea figurilor umane, realizate între anii 30.000-5.000 î.Hr, peste 90%, sunt imagini de femei. Statuetele sunt de fapt nuduri de femei, cu forme exagerat de planturoase.

Tratarea plastică a capului, picioarelor și brațelor este neglijată aproape complet. Statuetele feminine descoperite au fost denumite, ironic, de către arheologi, „Venus”. Cele mai faimoase femei din paleolitic sunt: Venus din Laussel (Franța, circa 24.000 î.Hr.), Femeia din Brassempouy (foto jos) - cel mai vechi chip uman cunoscut până acum (Franța, circa 36.000 î.Hr.), Venus din Lespugue (foto dreapta), (Franța, 20.000 î.Hr. – statueta fiind descoperită în 1922, de Saint Perrier, în peștera Les Rideaux și este făcută din fildeș de mamut, având 20 cm înălțime). Însă cea mai celebră statueta de acest fel, a fost descoperită în Austria, la începutul secolului trecut, lângă satul Willendorf, din care motiv s-a numit „Venus din Willendorf”.

Statueta ca argument în favoarea matriarhatului

Cel care a descoperit-o, în anul 1908, a fost arheologul maghiar Josef Szombathy (1853-1943). Statueta are o vechime de circa 25.000 de ani. A fost realizată din calcar oolitic, care, în mod curios, nu se găsește în Austria. Concluzia este că statuia a fost adusă din altă parte. Venus din Willendorf este din cale afară de obeză, cu sâni imenși și o burtă care-i cade dizgrațios peste organele genitale, care iarăși sunt exagerat de mari. Fața nu i se vede.

Toate celelalte Venus sunt cam la fel. Arheologii au făcut imediat din această mică statuie de 11 centimetri, o adevărată „icoană” a artei preistorice. Ea s-a potrivit perfect unei anumite construcții istorice, care făcea din perioada de după paleolitic, o epocă matriarhală. Mulți specialiști au susținut însă, cu înverșunare, faptul că societatea patriarhală, așa cum există ea — în diverse forme — astăzi aproape peste tot în lume, a fost o prezență permanentă de-a lungul istoriei omenirii.

Venus din Willendorf venea însă să susțină ideea că populația preistorică a Europei, nu pare să se fi dezvoltat în mod „natural” în direcția patriarhatului. Ulterior, specialiștii au arătat că schimbarea, adică „cotirea” societății spre patriarhat, s-a produs mai degrabă sub influența triburilor asiatice, nevoite să plece din patria lor datorită unor situații speciale (secetă, creșterea excesivă a populației).

Există multe argumente care vin să susțină faptul că după paleolitic, au existat culturi foarte dezvoltate care au colonizat spațiul european și al Asiei Mici și care se ocupau cu agricultura. Femeile aveau în aceste societăți un rol important: atât economic (ca agricultoare, doar ele cunoșteau… secretul creației!), social (deoarece dădeau naștere copiilor și erau cele care ridicau locuințele de tip bordei), cât și religios, ca preotese.

Astăzi chiar, se consideră că formele adipoase ale acestor statuete aveau un sens și o funcție magică, că exprimau ideea de maternitate. Structura ereditară a societății era matriliniară, adică descendența se stabilea pe linie maternă. Bărbații beneficiau și ei de o poziție însemnată, aceștia fiind eminamente meșteșugari și negustori. În schimb, nu pare să fi existat războaie. Deci, tratamentul inegal al femeilor, în raport cu bărbații, a început odată cu patriarhatul!

Idol al fertilității?

Venus din Willendorf a devenit „prima Eva” a istoriei. Numele de „Venus” a fost dat în mod ironic, în 1864, unei statui de fildeș, pe care marchizul Paul de Vibraye a descoperit-o la Laugerie- Basse, în valea Vézčre din Dordogne. Numele de Venus a fost adoptat însă mai ales după ce arheologul Edouard Piette (1827-1906) l-a folosit pentru a descrie o figurină de fildeș, de la care rămăsese doar torsul proeminent, figurina fiind descoperită în 1892, la Brassempouy. Lui Piette, numele de Venus i-a venit în minte în prima clipă, deoarece proeminențele organelor genitale pubiene, aminteau de „muntele lui Venus”. Venus a devenit astfel termenul colectiv pentru identificarea acestui gen de statui. Venus era însă și clasica zeiță greacă a frumuseții și a dragostei.

Venus din Willendorf nu are însă nici un semn care să indice ideea divinității. Astăzi, statueta este descifrată ca fiind, mai curând, o amuletă folosită de femeile preistorice pentru fertilitate sau pentru oprirea sângerărilor lor menstruale. Asta deoarece, la timpul descoperirii, statueta a avut vagi urme de pigment de ocru roșu pe ea (ceea ce sugera, evident, sângele). Or, expunerea impudică a organelor genitale cât și „sângele” sugerează ideea că statueta avea legătură cu problemele ginecologice ale femeilor. De aici, ar rezulta o altă concluzie interesantă și anume aceea că statueta aceasta și statuetele „Venus”, în general, nu ar fi fost făcute de „artiștii” bărbați, ci de către… femei.

Femeia obeză, idealul preistoric de frumusețe feminină?

O întrebare foarte firească ar fi: cum arătau femeile preistorice? Deși se pare că Venerele „steatopige”, cu grăsime adică, aveau un caracter, evident, simbolic, se crede totuși că diformitățile obezității erau efectiv destul de frecvente în anumite zone geografice preistorice. Piette, cel care a lansat termenul de „Venus steatopige”, a comparat Venus din Willendorf cu femeile unor triburi africane contemporane lui, pe motiv că acestea erau mai apropiate istoricește de idealul paleolitic de frumusețe. Grăsimea a fost însă mult timp receptată de oameni ca o formă de frumusețe.

Tipul de femeie obeză constiuia, deci, un ideal, în vremea când cea mai prețioasă grijă era perpetuarea speciei. Explicația biologică consta în faptul că femeile cu o astfel de constituție aveau o rezervă de strat adipos care le permitea să reziste perioadelor de foamete și să dea naștere copiilor. Silueta-amforă va rămâne și peste secole asociată, la nivel mai mult sau mai puțin conștient, cu feminitatea și maternitatea. Grăsimea a fost văzută însă ca o formă de frumusețe și în alte timpuri și spații istorice, nu doar în preistorie și nu doar la femei. În India antică, Buddha este reprezentat ca fiind foarte obez.

Maharajahii indieni, în general, aveau soții foarte grase. Musulmanii preferau și ei femei obeze. În general, în țările sărace, unde predomina lipsa de alimente, o persoană grasă denotă opulența, reprezintă țelul spre care trebuie să tindă și cei ce nu au ce mânca. Chiar și la noi în țară se mai folosește pentru femeia chipeșă expresia „grasă și frumoasă”.

Deci cum arăta femeia epocii de piatră? Dacă era grasă, înseamnă că avea o viață sedentară și consuma mari cantități de mâncare. Dar, arheologii susțin că și femeile preistorice se ocupau cu vânatul și culesul, deci, posibiltatea unei vieți sedentare era exclusă. Dacă o astfel de femeie ar fi fost grasă, șansele ei la vânătoare ar fi fost nule.


Venus din Willendorf o jucărie erotică?

Astăzi, Venus din Willendorf este înțeleasă mai mult ca un fel de jucărie sexuală. Se consideră că interesul bărbaților pentru deliciile erotice datează din cele mai vechi vremuri. Deci, nu trebuie să ne mire faptul că în urmă cu vreo 30.000 de ani, au putut fi cu ușurință documentate preocupările omenirii pentru exprimarea sexualității. Din acea perioadă datează toate figurinele pornografice în formă de femei, cu atributele sexuale hiper mărite: sâni și coapse proeminente și cu labiile lăsate la vedere.

O caracteristică a tuturor statuetelor „Venus” este absența feței. Or, fața este cheia individualizării unei persoane. În cazul prezentat aici, absența feței face din statuetă un obiect sexual anonim, corpul ei, sau ceea ce el reprezintă, fiind mult mai important. Problema este însă că aceste jucării erotice nu exprimă… feminitate. Sau cel puțin nu pentru bărbații actuali.

Deci, intervine un alt aspect. Care erau părțile erogene apreciate de bărbații preistorici? Răspunsul pare simplu, dacă ar fi să socotim asta în funcție de Venus din Willendorf: șoldurile și părul! Zona genitală, pentru statuetele de tip „Venus steatopige”, trebuie legată mai curând de șoldurile largi. Cele șapte șiruri de șuvițe de păr, care îi înconjoară capul lui Venus din Willendorf, au tot o semnificație sexuală. O asemenea coafură pentru paleolitic este neverosimilă. Cu siguranță, sculptorul a vrut să sugereze ceva, poate… puterea, pentru că, după credința anumitor primitivi, părul era socotit sursă a forței și sediu al sufletului.

Părul are și el o lungă istorie ca sursă a erotismului. În antichitate, oricine suferea de pierderea părului, simțea că vitalitatea îi era surpată de boală și bătrânețe. Dar părul evocă și vegetația și apele, deci face referiri și la miturile despre crearea lumii. Vegetația era considerată un fel de păr crescut pe corpul Pământului! Dar, șoldurile și părul sunt argumente și pentru ideea că statuetele sunt de fapt idoli ai fertilității. Varianta „porno”, vrea să sugereze faptul că statuetele erau un fel de amulete masculine ale virilității. Problema rămâne deschisă.

Mai trebuie adăugat un lucru. Studiile despre diferitele Venus au fost influențate și de atitudinea „contemporanilor” despre imagistica sexuală, în diferitele perioade ale istoriei. Drept rezultat, statuetele de tip Venus au fost excluse vreme de circa 60 de ani, la începutul secolului al XX -lea, din cărțile de artă, în ciuda valorii lor istorice și artistice importante. Revoluția sexuală din anii ’60 ai secolului al XX-lea și mișcarea feministă din acei ani, au schimbat atitudinea despre sexualitatea femeii. În aceste condiții, Venus din Willendorf a fost acceptată de cei mai mulți, în special femei, ca… simbol al fertilității. Varianta „feminină” a interpretării acestei statuete, mai pudică, a avut în final câștig de cauză.

""