Venezuela – săraca țară bogată

Autor 5979 vizualizări


Există undeva pe planetă un stat ce a avut parte de tot ce trebuie pentru a asigura fericirea locuitorilor. Pădurile luxuriante și cascadele înalte sunt ideale pentru dezvoltarea turismului internațional, o sursă consistentă și permanentă de valută. Natura oferă ape bogate și permanente pentru o hidrocentrală echivalentă cu jumătate din capacitățile energetice românești actuale. Turbinele de la Guri au intrat in functiune in 1978 si au o putere totala instalata  de 10.235 MW, producția generată anual fiind de 47 TWh. Este a patra hidrocentrală din lume ca putere instalată, dar a fost depășită abia în ultimul deceniu de doi coloși din China. Centrala de la Macagua atinge o putere de 3.152 MW. Capacitatea de la Carauchi mai adaugă 2.160 MW și 12 TWh. Este comparabilă cu centrala de la Porțile de Fier I.

Subsolul este un adevărat lac de petrol și munți de minereu de fier sunt prelucrați de decenii. Rezervele de hidrocarburi sunt mai mari decât cele Mexicului, Canadei și ale SUA luate împreună. Producția zilnică în anul 2016 era de peste 2,2 milioane de barili pe zi și țara se află pe un onorant loc 11 în ierarhia mondială din domeniu. Cărbunele se exportă din belșug, adâncurile oferind rezerve de aproximativ 10,2 miliarde de tone. Bauxită și aur se găsesc în cantități impresionante și doar așteaptă să fie exploatate intensiv cu ajutorul capitalului străin. Metalul galben se pare că are rezerve ce plasează țara pe locul al doilea în lume. Se poate discuta despre un adevărat El Dorado, visul de veacuri al căutătorilor de comori.

Venitul național pe cap de locuitor era în 1974 de 1.710 dolari și în România abia atingea 1.000. Era și normal din moment ce din adâncuri erau extrase 155,6 milioane de tone de țiței și 17 milioane de tone de fier. Balanța comercială era net excedentară.

Totuși, locuitorii acestui stat întins nu sunt fericiți, chiar sunt vai de ei. De ce? Explicația este una singură: politicienii ajunși la putere au avut o strategie economică dezastruoasă și se pare că așa vor să rămână până la expirarea mandatului. Magazinele au ajuns să fie goale și salariile sunt lipsite de valoare. Nici măcar apa curentă nu poate să fie asigurată într-o țară în care norii sunt darnici. Peste un milion de suflete s-a refugiat peste granițe pentru a scăpa din infernul conceput de autoritățile de tip socialist.

Unde se află acest paradis nimicit? Se numește Venezuela și se află în America de Sud. Președinții de tip dictatorial Hugo Chavez și Nicolas Maduro au vrut să urmeze calea cubaneză și s-au luat la luptă cu inamicul american, principalul client pentru țițeiul din regiunea Maracaibo și din restul statului. Ura a mers tot mai departe și s-a ajuns la un conflict cu lumea capitalistă și democratic după ce au fost introduse măsuri de naționalizare a mijloacelor de producție. Plecarea firmelor străine a fost însoțită de șomaj, regimul de la Caracas neștiind că important este să vinzi marfa la un preț cât mai bun și nu să o produci. Dirijarea politicii externe spre țările capabile să ofere valută și protecție militară trebuie să fie principala menire a politicienilor ce promit zilnic asigurarea fericirii poporului. Regimul de la Caracas se consideră o forță regională și a trecut la căutarea de aliați pentru a face față SUA. Principalul colaborator a fost găsit în Rusia, dar Moscova nu prea are ce să-i ofere prietenului sud-american din simplul fapt că este tot un producător de petrol. Singura marfă interesantă pentru ambele părți a rămas tehnica militară și Venezuela a îngropat banii pe 24 de avioane de vânătoare de tip Su-30 MK2 și s-a mai vrut cumpărarea de Su-35. Sunt dorite încă 24 – 36 de Su-30, prețul fiind estimat cam la 480 de milioane de dolari lotul de 12 unități de luptă. Dacă o cantitate de combustibil cu o masă de 9,4 tone nu ar însemna prea mult într-un paradis petrolier, rachetele pentru avioane au costuri deosebite. Apărarea antiaeriană este asigurată cu sisteme lansatoare de rachete model S-300VM și Buk-M2, ultimul celebru prin doborârea unui avion de linie deasupra Ucrainei. Apărarea apropiată a trupelor este în sarcina a 5.000 de rachete Igla luate tot pe fond de criză economică și a celor 300 de tunuri cu câte două țevi de calibrul 23 mm ZU-23-2.

Armamentul de origine rusească a pătruns peste tot în dauna celui occidental, capitalist. Infanteria a primit arme de asalt de tip AK-103, complet diferite de ceea ce exista deja în înzestrarea trupelor. Aducerea tehnicii europene a implicat achiziția de muniție adecvată și a instalațiilor pentru producerea cartușelor. Puștile de mare precizie de tip SVD au fost oferite trăgătorilor de elită fideli regimului începând din 2007 și peste o mie au fost aduse inițial. Inventarul a fost îmbunătățit până la 15.000 de unități, fiecare armă având încărcătoare cu câte zece cartușe. Tirul este precis până la 800 m. Cazematele și blindatele pot fi neutralizate prin utilizarea de lansatoare de rachete de tip RPG-7.

Chiar dacă aviația dă senzația prin prezentarea la parade și în timpul luptelor, tot tancurile sunt cele menite să desăvârșească ocuparea unui teritoriu prin pătrunderea în adâncimea teritoriului inamic. Celebrul model sovietic T-72 a fost ales pentru a forma nucleul blindat al armatei venezuelene. Au fost importate 192 mașini de luptă din varianta B1V și au depășit numeric blindatele de origine franceză. Au fost aduse și vehicule BMP-3M capabile să lanseze proiectile de calibrul 100 mm, foarte utile pentru sprijinirea infanteriei și a tancurilor. Livrările au fost făcute în 2011 – 2012 și au inclus peste 140 de unități. Fiecare mașină implică un echipaj format din trei persoane și poate să transporte șapte militari complet înarmați. Mobilitatea infanteriei este asigurată și de 114 BTR-80A. Focul de artilerie rămâne esențial pentru nimicirea centrelor de rezistență și pentru deschiderea drumului tancurilor. Cum artileria tractată nu este suficient de rapidă la intrarea în dispozitiv de luptă, au fost aduse obuziere autopropulsate de tip 2S19 Msta-S de calibrul 152,4 mm în număr de 57 de unități. Există posibilitatea ca un inamic să dispună de un potențial militar deosebit și atunci intră în acțiune lansatoarele multiple de rachete. Au intrat în dotare 36 de tip BM-21 Grad și BM-30 Smerch. Arsenalul sud-american a fost îmbogățit cu multe tipuri de tehnică de luptă indiferent de costuri și cine știe câte minuni mai ascunde prin depozite ferite de ochii poporului.

Combinația politicieni de stânga – înarmare n-a putut să ducă decât la sărăcie și așa o să fie până când nu se vor schimba mentalitățile la nivel de conducere. Creierul liderilor naște catastrofe și cele mai proaste decizii apar mereu în orice punct al planetei.

Bibliografie minimală:

https://en.wikipedia.org/wiki/Buk_missile_system 
https://en.wikipedia.org/wiki/BMP-3 
https://en.wikipedia.org/wiki/Sukhoi_Su-30 
https://en.wikipedia.org/wiki/Venezuelan_Army 
Layne, Christopher, Pacea iluziilor, Polirom, Iași,
Le Bon, Gustave, Opiniile și credințele, Editura Științifică, București, 1995.
Letea, Ion, Geografia petrolului pe glob, Editura Științifică, București, 1974.
Martin, Hans-Peter, Harald Schumann, Capcana globalizării, Editura Economică, București, 1999.
Matei, Horia, Silviu Neguț, Ion Nicolae, Nicolae Șteflea, Statele lumii, Ediția a II-a, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1976.
Roberts, Paul, Sfârșitul petrolului, Editura Litera Internațional, București, 2008.
Weir, Stephen, Cele mai proaste decizii din istorie, Editura Litera, București, 2010.
Zakaria, Fareed, Viitorul libertății, Polirom, Iași, 2009.
""