Autor 12349 vizualizări


Privind pe lista epidemiilor care au făcut milioane de victime din Antichitate și până azi, altături de ciumă, holeră, malarie sau alte nume grele apare și variola. Această boală extrem de contagioasă și care ducea în multe cazuri la o moarte dureroasă este și prima care a dus la crearea unui remediu, primul vaccin 

Întreaga presă de pe la noi este atentă la tot felul de discuții iscate în jurul vaccinării. Există o sumă de personaje, unele chiar persoane publice, care publică tot felul de informații, care mai de care mai controversate împotriva vaccinării.

Dincolo de vorbe și de campanii pro sau anti-vaccinare sunt destul de simple – sunt inregistrate decese de la acele boli ale copilăriei, pentru care există vaccinuri. De asemenea sunt înregistrate noi cazuri de îmbolnăviri cu boli care, în spațiul considerat civilizat – Europa, America, diverse zone din Asia, Australia etc, au dispărut de ceva timp.

Cum au apărut vaccinurile?

Probabil mulți vă întrebați în contextul actual, când va apărea un remediu împotriva COVID-19. Dacă nu ar fi fost această nouă pandemie ați fi fost puțin mai indiferenți și v-ați fi gândit de ce se aprind atât de mult spiritele în jurul acestor vaccinuri.

Vaccinarea este o metodă de imunizare activă, profilactică, împotriva unor boli, prin inocularea unui vaccin. Vaccinurile sunt preparate biologice, care declanșează apariția răspunsului imun la organismele supuse vaccinării. Iată cum explica funcționarea vaccinului un doctor epidemiolog: „...este ca atunci când apare un criminal în comunitate și poliția pleacă pe urmele sale. Dacă nu are niciun semnalment sau indiciu, fie nu prinde pe nimeni, fie operează arestări greșite. Dar dacă polițiștii ar avea o fotografie a criminalului atunci ar fi mai operativi. Asta oferă vaccinul sistemului nostru imunitar!”

Protecția imunologică se instalează după un interval de timp variabil de la inoculare (săptămâni, luni), în funcție de vaccin, și este de lungă durată (ani). Vaccinarea și termenul de vaccin au fost introduse în medicină de medicul generalist englez Edward Jenner, în anul 1796, cu ocazia descoperirii primului vaccin, împotriva variolei.


Imunizare împotriva variolei, dar și a altor boli, se făcea încă din Antichitate. Oamenii au observat încă de atunci că unii indivizi făceau forme ușoare ale bolii și la cel puțin unele dintre aceste boli, oamenii au văzut că dacă se infestează cu lichidul din bubele respective exista posibilitatea ca boala să nu se manifeste atât de putenic. Această formă de imunizare antică avea o rată de mortalitate era destul de mare. Mulți nu știau că de fapt anumite mutații genetice făcea ca unii indivizi să facă forme mai ușoare ale acestor boli. De exemplu cioclii menționați în diverse scrieri din vremea ciumei bubonice a lui Vodă Caragea, care a lovit Bucureștiul la începutul secolului al XIX-lea, era acești norocoși.

Revenind la începuturile vaccinului, Edward Jenner, inventatorul său, a observat pe când era ucenicul unui chirurg de ţară, un fenomen interesant - femeile care mulgeau vacile și care se îmbolnăveau de vaccină (variola vacilor, care produce o formă uşoară de boală la om, limitată la o erupţie pustuloasă pe mâini), nu se mai îmbolnăveau ulterior de vărsatul negru (variola umană).

Jenner cu acest lucru în minte, în luna mai a anului 1796, la o fermă din împrejurimi izbucneşte o epidemie de vaccină (variola vacilor). Şi Jenner are ocazia să experimenteze un procedeu empiric, asemănător cu variolizarea, dar folosind lichid din pustulele unei femei bolnave de variola vacilor. Pe 14 mai 1796, el face două incizii mici în braţul unui băieţel de 8 ani, James Phipps, peste care aplică puroi colectat dintr-o pustulă a unei femei mulgătoare bolnave de variola vacilor. La locul inciziei s-a produs o pustulă asemănătoare celei din variolă, care s-a vindecat în scurt timp. Pentru a verifica eficienţa procedurii, şase săptămâni mai târziu, pe 1 iulie, Jenner îl infectează deliberat pe acest copil cu variolă umană, dar el nu face boala.

Încurajat de acest rezultat, Jenner repetă experienţa pe încă 8 copii, inclusiv fiul său, obţinând acelaşi efect. Nu putem spune că varianta aleasă de medicul englez este ... morală, dat fiind încercarea sa pe oameni, dar așa s-a obținut primul vaccin. Jenner a denumit vaccin substanţa folosită pentru transmiterea variolei vacilor, după denumirea în limba latină a acestei boli (lat. vaccinia, derivat din lat. vacca - vacă).

El a denumit vaccinare procedeul utilizat pentru protejare împotriva variolei. Lumea medicală a fost reticentă la început, dar a sfârşit prin a accepta metoda de vaccinare și aceasta s-a extins rapid în Europa.

Dezvoltarea medicinei în secolul XIX și XX a dus la eradicarea a numeroase boli precum TBC, febră tifoidă, rabie,etc. Programele de vaccinare în masă au avut un impact considerabil în medicina preventivă, contribuind la reducerea numărului de cazuri de difterie, tetanos, tuse convulsivă, rujeolă, rubeolă, oreion şi hepatită virală B în majoritatea ţărilor industrializate. De exemplu ultimul caz de variolă naturală din lume a fost înregistrat în Somalia la data de 26 octombrie 1977.

Trebuie spus că în unele cazuri vaccinurile nu pot oferi imunitate 100% și fiind medicamente pot da efecte adverse. Noi înșine suntem un organisme complexe și individuale. Aceste medicamente pot da uneori (se raporteaza cazuri de 1 la 100.000 sau chiar la alte cifre mai mari) efecte adverse, cu urmări tragice. De aici și discuția cu privire la interesele marilor producători de medicamente, care ar încerca să scoată tot felul de medicamente de care nu ar fi neapărat nevoie.

Poate unele dintre boli nu ar fi rău să le facem, tocmai pentru a căli sistemul imunitar, dar de aici și până la a trata cu indiferență ani de studii medicale și de rezultate 99% în beneficiul nostru, al rasei umane, este o cale lungă și îndrăznesc să cred ... periculoasă. În prezent putem vedea cum arată o pandemie de gripă, cu un număr destul de mic de decese comparativ cu gripa spaniolă sau cu ciuma, și într-o epocă în care sunt multe facilități în materie de igienă, dezinfectanți, medicamente etc. De asemenea rămâne de văzut și care vor fi efectele pe termen lung...