Unul dintre cele mai bizare ritualuri din lumea mumiilor

Autor 10213 vizualizări


Membrii tribului Anga trăiesc în districtul Aseki din Papua Noua Guinee, un ţinut muntos detaşat de lumea modernă, unde oamenii încă mai cred că apariţia ceţii este un mod al spiritelor de a le transmite ceva. De asemenea, ei practică un ritual bizar, moştenit din antichitate:afumă cadavrele membrilor comunităţii. Acest obicei a fost tema de cercetare a multor istorici şi antropologi, dar şi o sursă de inspiraţie pentru scriitori şi cineaşti timp de mai bine de 100 de ani, iar acesta nu este singurul ritual din categoria celor care şochează.

Cercetătorii au fost şocaţi de imaginea macabră pe care au găsit-o. Mumiile erau unse cu lut roşu, aflate în diferite stadii de descompunere, cu secţiuni de piele arse, şi muşchi agăţaţi de scheleţii lor. Unele corpuri încă mai aveau smocuri de păr şi unghiile lungi. Expresiile lor faciale parcă erau extrase dintr-un film de groază, cu rânduri de dinţi iesind înafara maxilarelor şi ochii ieşiţi din orbită. Unul dintre cadavre, o femeie, a avut presat pe trup corpul unui copil şi afumaţi împreună. Specialiştii au găsit acolo 14 cadavre, aranjate pe suporturi de bambus, puse în poziţii de pază, ca şi cum ar fi vii sau în interiorul unor coşuri, în poziţie de fetus. Aceste mumii erau duse periodic într-un sat din apropiere pentru restaurare, iar în urmă cu 10 ani erau transportate la o emisiune de televiziune,  Morobe Show.

Poveştile mumiilor nu se ştiu cu exactitate, totul se bazează pe cele auzite prin sat sau sunt produse ale imaginaţiei. Primul documentar a fost realizat de către exploratorul britanic Charkes Higginson, în 1907, cu şapte ani înainte de izbucnirea Marelui Război. Cu toate acestea, conform unui localnic, ritualul a reînceput să fie practicat, după multe secole, în perioada Primului Război Mondial, când Anga a atacat primul grup de misioanari venit în Aseki.

Străbunicul său, unul dintre mumiile descoperite, a fost împuşcat mortal de către unul dintre misionari pentru a se apăra. Evenimentul a declaşat o serie de alte omoruri, care s-au sfârşit în momentul în care misionarii le-au dăruit localnicilor sare, pe care aceştia au folosit-o pentru a conserva cadavrele. Ritualul a ţinut timp de o generaţie, deoarece misionarii au reuşit să îi convertească la creştinism.

Alţi doi localnici spuneau că ritualul datează de secole şi că a luat sfârşit în anul 1949. Cadavrele erau afumate timp de mai multe luni într-o casă a spiritelor, apoi erau date cu lut roşu pentru a le menţine integritatea, iar în final erau puse în diferite locuri sacre ale junglei. De asemenea, ei afirmă că în această a parte din Papua Noua Guinee nu s-a practicat canibalismul, aşa cum spune Higginson.

Înainte de a plecat, cercetătorii au întrebat aceiaşi localnici dacă este adevărată povestea lui Higginson, conform căreia în urma îmbălsămării grăsimea din corpuri era scoasă şi era folosită la gătit. Unul dintre ei a răspuns:„Tok giaman blo wait man” (bărbatul alb minte).

Sursa:bbc.com

Regele Mihai I s-a născut la Castelul Foișor din Sinaia în ziua de 25 octombrie 1921, ca Principe al României. S-a stins din viaţă la 5 decembrie 2017, la reşedinţa sa din Elveţia – în chiar anul în care se împlinesc nouă decenii de la urcarea sa pe tron. Avea 5 ani şi 9 luni în iulie 1927, atunci când i-a succedat bunicului său, Regele Ferdinand Întregitorul.

Şi câte nu s-au întâmplat de-atunci – o viaţă cu înălţimi, dar şi cu multe, multe prăbuşiri, căci ultimul rege al României a fost contemporan cu destinul zbuciumat al Europei în ultima sută de ani.

Acesta este, deci, un dosar „Historia” cu vocaţie recuperatoare: adună, unul după altul, toate capitolele existenţei celui de-al patrulea rege al României, şi mai cu seamă cele despre care se ştie mai puţin: anii 1944-1947, care conduc spre abdicarea forţată, coordonatele procesului de urmărire între 1948 şi 1990 – căci Securitatea nu l-a scăpat niciun moment din vedere pe regele exilat, ştergerea din istorie, în România comunistă, şi mai apoi demonizarea. Şi întoarcerea, în 1992, precedată şi urmată de un şir de reveniri ratate. Şi apoi discursul ca o moştenire, din octombrie 2011: „Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate și democrație, sunt identitatea și demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere”.