Autor 24616 vizualizări


Consultările și negocierile pentru semnarea tratatului de pace cu Ungaria au continuat pe tot parcursul lunii februarie, iar în cadrul conferinței Consiliului Suprem din 3 martie 1920 de la Londra s-a purtat o lungă dezbatere între noul premier francez Millerand, de o parte, și Lloyd George și Francesco Nitti, de cealaltă parte. Cei doi din urmă susțineau o anume flexibilizare față de Ungaria, în timp ce Millerand a afirmat categoric că ungurii sunt perfizi și că statisticile lor prezentate în fața Consiliului nu sunt de încredere. Zarurile erau aruncate!

La 6 mai 1920, Alexandre Millerand, în calitate de președinte al Consiliului Suprem, a expediat textul tratatului, dar și o scrisoare către contele Apponyi în care a justificat respingerea notelor părții maghiare și a afirmat că tratatul va rămâne în forma inițială: frontierele nu vor fi modificate, niciun plebiscit nu va avea loc, iar Ungaria trebuie să-și asume responsabilitatea pentru declanșarea războiului. Argumentele părții maghiare erau respinse, iar butada rostită cu emfază de Apponyi că statul maghiar există de 1.000 de ani era combătută de liderul francez astfel: „Vechea stare de fapt a lucrurilor, chiar dacă are 1.000 de ani, nu poate fi aplicată pentru viitor pentru că a fost găsită nedreaptă. Voința popoarelor a fost exprimată în octombrie și noiembrie 1918, când monarhia duală s-a prăbușit și când popoarele asuprite prea mult au decis să se unească cu frații lor Italieni, Români, Iugoslavi și Cehoslovaci. Evenimentele care s-au produs de la această epocă constituie tot atâtea mărturii noi despre sentimentele naţionalităţilor pe vremuri subjugate sub coroana Sfântului Ștefan”. În același timp, aluzii vagi lăsau să se întrevadă și posibilitatea unei revizuiri îndepărtate a frontierelor tratatului. 

Afiș propagandistic maghiar din perioada interbelică folosit pentru a contesta frontierele stabilite la Conferința de Pace de la Paris

Între timp, contele Apponyi a revenit la Budapesta pe 19 mai cu mesajul Consiliului Suprem că textul tratatului este definitiv și că trebuie semnat. Cercurile politice au început consultări febrile: să se respingă tratatul, dar cu ce consecințe? Să se semneze, și cine să-și asume această misiune imposibilă? 

„Nem, Nem, Soha – Nu, Nu, Niciodată” 

În presa de la Budapesta a fost publicată scrisoarea lui Millerand, iar ziarul „Pesti Hirlap” a calificat inacceptabilă semnarea tratatului, editorialistul scriind și trei cuvinte care aveau să facă ulterior istorie, devenind sloganul revizionismului maghiar: Nem, Nem, Soha – Nu, Nu, Niciodată. Presiunea asupra noii clase conducătoare a fost una uriașă. Oficialii s-au agățat cumva de aluziile revizuirii din scrisoarea lui Millerand, așa au justificat acceptarea semnării tratatului. Oricum erau cu spatele la zid și denunțarea tratatului ar fi însemnat ocupația militară, poate chiar revenirea românilor la Budapesta. Într-un discurs în Parlament, Apponyi avea să afirme că dacă nu se va semna tratatul ar însemna ca Ungaria să declare război întregii lumi. Cine și-ar fi asumat așa ceva?

Acest text este un fragment din articolul „«Ungaria, 1.000 de ani de victorii… în înfrângeri». O privire asupra Tratatului de la Trianon” apărut în nr. 31 al revistei Historia Special, disponibil în la orice punct de distribuție a presei (Inmedio, chioșcuri de ziare, benzinării) în perioada 24 iunie-24 septembrie 2020, dar și în format digital pe paydemic.com 

 Cumpără Acum



 Cumpără Acum