Unde se puneau la cale marile afaceri din Imperiul Roman

Autor 11267 vizualizări


Prima grijă pentru romani, după hrană, era aceea de a-şi întări corpul prin băi şi exerciţii de gimnastică. Băile romane, pe lângă ceea ce le arată numele, erau şi locuri de întrunire ale lumii elegante, unde se putea conversa, declama, citi etc. Acestea ţineau locul marilor cafenele şi muzee din timpurile noastre.

Termele romane se numără printre construţiile cele mai impozante ale Imperiului. Spre deosebire de balneae (băi publice) care se găseau în număr mare la Roma, termele aveau un mic loc pentru baia propriu-zisă. Ele conţineau, însă, mari apartamente pentru exerciţii gimnastice, pentru jocuri, pentru conversaţii, pentru biblioteci etc. Erau decorate cu splendide opere de artă, cu fântâni, cu coridoare şi curţi, cu plantaţii de tot felul pe sub care se plimbau vizitatorii băilor.Termele evoluează de la modestele băi publice republicane la ansamblurile gigantice cu caracter plurifuncţional, destinate variatelor moduri de a petrece timpul liber.

Spălatul – o adevărată „cultură” a romanilor

În timpurile mai vechi, romanii nu aveau obiceiul să facă băi calde, ci numai reci, scăldându-se în Tibru, mai cu seamă după exerciţiile ce le făceau în Câmpul lui Marte, căci credeau că băile calde slăbesc corpul.

Încă de timpuriu romanii au avut cabinete de băi (lavatrina) lângă bucătărie, cu o baie primitivă (lavacrum), care, mai târziu, se numi după moda grecească, balneaum. La început băile au fost destinate doar bărbaţilor. Cel mai probabil erau considerate locuri pentru discutarea problemelor şi afacerilor importante.

În secolul II î.Hr. la romani întâlnim băi publice făcute de comună şi închiriate unui conductor, sub supravegherea edililor. Baia zilnică devenise un prilej social, mai ales că era accesibilă tuturor. Pentru o baie se percepe o taxă care varia după localitate sau după persoană. Femeile plăteau mai mult, copiii deloc. Băi gratuite nu se dădeau decât la zile mari şi cu ocazia unor evenimente excepţionale. În curând băile deveniră foarte căutate şi găsim la Roma în jur de 170 de băi. Nu era orăşel de provincie care să nu aibă băi, ba chiar şi la sate nu erau rare. Găsim urme oriunde romanii şi-au dus legiunile.

În timpul Imperiului, o dată cu creşterea şi dezvoltare teritorială, băile devin foarte luxoase şi iau numele grecesc thermae. Agrippa, ginerele lui Augustus, zideşte pe Câmpul lui Marte cele dintâi thermae. Panteonul existent se presupune că a fost numai vesibulul acestor.

Diferiţi împăraţi au construit, de-a lungul vremii, thermae grandioase, prin care încercau să atragă popularitatea romanilor, oferind uneori şi posibilitatea de a face baie gratis.

Structura termelor

Din resturile impozante ce ne-au rămas în diferite părţi ale Romei, precum şi din descrierile autorilor, putem să obţinem informaţii cu privire la părţile din care se compuneau termele.

Mai întâi se intra într-un salon (apodyterium), care nu se încălzea, unde se îmbrăcau şi se dezbrăcau cei ce se îmbăiau. Aici se găseau bănci de-a lungul zidurilor şi firide în care se păstrau hainele. De aici se intra în frigidarium, un salon mare cu bolte frumoase şi luminat de sus. În mijloc se afla un bazin (piscina) cu apă rece şi destul de adânc, ca să poată cineva înota. Marginile bazinului erau de marmură preţioasă, frumos împodobite. Uneori exista şi un bazin expus la soare pentru cei ce nu puteau suporta apa prea rece.

Tepidarium era o sală încălzită potrivit, cu bănci, pe care stătea cineva care dorea să evite o schimbare bruscă de temperatură.

Caldarium era o altă încăpere, de data aceasta, lungă, boltită şi foarte încălzită în care romanii puteau să asude sau să se spele cu apă caldă. Tot aici se aflau căzi pentru o persoană, sau se afla un bazin cu apă caldă (piscina caldaria) pentru baie comună. Lângă alveusse găsea o firidă rotundă, în care se găsea un bazin cu apă rece, identificat cu duşul nostru. Deoarece în aceste se stătea mai mult, romanii căutau să le facă luxoase, cu ferestre mari şi luminoase, cu ornamente de artă şi mozaicuri splendide. În unele băi, podeaua era atât de fierbinte că oamenii trebuiau să poarte sandale din lemn pentru a împiedica arderea piciorelor lor.

Autorii mai citează laconium sau baia de sudoare, numită astfel pentru că se credea că era întrebuinţată de spartani. Era o sală rotundă în care lumina venea prin cupolă şi de unde se concentra o mare căldură. Romanii credeau că aceste băi ajută la digestie.

Exista la romani şi obiceiul ca după o baie rece sau înaintea unei băi reci să-şi ungă corpul. Această operaţiune se realiza, în băile mari, în săli speciale, unde se curăţau de sudoarea sau praful din sala de gimnastică cu un instrument numit strigilis.

 

Băile publice aveau un spaţiu separat şi pentru femei. Dacă, însă, termele erau mici, se fixau ore speciale pentru femei.

Modul de încălzire al băilor romane

Pentru procurarea apei erau cazane mari de aramă în care se afla apă caldă, căldicică sau rece. Cele dintâi se aflau aşezate pe nişte cuptoare mari (fornaces) care le încălzeau. Unde nu era instalaţie de încălzit şi la băile particulare, era suficient un căzănel de metal pus pe un cuptor din care se ducea apa în baie.

În termele mari era folosită o instalaţie specială de încălzire inventată de C. Sergius Orata, care se numea cu grecescul hypocausis.

Această invenţie consta dintr-un cuptor aşezat la mijloc şi dedesubt. Tepidaria şi caldaria sunt aşezate pe un subsol înalt cam de două picioare, care primeşte căldura de la cuptorul deasupra căruia se află şi o răspândeşte prin tuburi de teracotă, în zidurile sălilor pe care le încălzeşte. Cam aceasta era baia propriu-zisă în termele romane.

Pe lângă acesta încăperi descrire mai sus, mai erau o mulţime de încăperi pentru jocuri, pentru exerciţii de gimnastică, biblioteci pentru citit, săli de conversaţie şi chiar restaurante.

După baie, romanii înstăriţi, şi nu numai, puteau hoinări în tihnă prin grădini, puteau vizita librăria, puteau urmări prestaţiile joglerilor şi a acrobaţilor, asculta declamaţiile şi lecturile făcute de către poeţi, filozofi sau politicieni, sau să cumpere o mică gustare de la vânzătorii de mâncare. Se întâlneau cu prieteni şi conduceau afaceri. Viaţa de la băile romane se asemăna cu plaja în sezonul estival:întâlneai oameni, ascultai conversaţii, spuneai poveşti şi puteai „să te dai mare”.

Orarul de funcţionare

La Roma, băile erau deschise numai în timpul zilei, începând de la ora 14:00 până la apusul soarelui. Mulţi obişnuiau ca, înainte de a face baie, să facă exerciţii în palestre sau să se expună goi la soare sau la aer. Dacă nu făceau aceste lucruri, intrau direct în apodyterium, unde îşi lăsau hainele. Sclavul care-şi însoţea stăpânul aducea cele trebuincioase pentru baie, precum:strigilis, sticla cu undelemn, prosoape, cearşafuri etc. şi păzea hainele cât stăpânul era la baie. Cine nu venea însoţit de sclav, dădea sclavului de la baie un bacşiş, ca să aibă grijă de haine, căci altfel risca să nu le mai găsească.

Ordinea băii pare să fi fost următoarea:din sala de dezbrăcare se intra în tepdarium, de aici în caldarium, unde se făcea o bae caldă sau de sudoare. Pentru căldura uscată aveau laconium. La urmă se trecea în frigidarium, unde se făceau duşuri sau exerciţii de înot în piscina.

Baie publică locală era, aşadar, un loc de întâlnire şi servea ca o importantă funcţie socială şi de întărirea a spiritului comunitar. Aici oamenii puteau să se relaxeze, să îşi întreţină curăţenia corporală şi să ţină pasul cu cele mai noi ştiri. Existau şi camere private pentru discutarea acelor probleme care nu trebuiau să ajungă publice.

""