Autor 5361 vizualizări


În goana după mărturii asupra gloriosului trecut al strămoşilor germanici, naziştii au descoperit că pot recurge la monumentele de la Detmold (Die Externsteine), care au căpătat o adevărată aură de sfinţenie pentru ei.

În 1933 naţional-socialiştii şi-au propus să rescrie istoria lumii, domeniu a cărui valoare o recunoştea şi evidenţia Alfred Rosenberg, ideologul de serviciu. Astfel, aceştia l-au acaparat de pildă ca model pe Carol cel Mare, printre faptele sale măreţe numărându-se şi ruperea creştinismului de spaţiul mediteraneean şi migraţia în cel germanic. Dar adevăratul erou al istoriei nu era el, ci chiar duşmanul său, căpetenia saxonă Widukind. Acesta dimpotrivă, a opus rezistenţă în faţa credinţei creştine, care acum, după “revoluţia naţională”, trebuia iarăşi alungată din peisaj.

Liderul saxon a dobândit rapid un loc în rândurile personajelor nobile ale trecutului şi prezentului germanic:în calitatea sa de apărător al sângelui şi pământului avea să nu fie cu nimic mai prejos decât liderul cherusc Arminius, cinstit drept scutul în faţa opresiunii romane, şi desigur Adolf Hitler, care trebuia să continue măreţele acţiuni ale predecesorilor săi. Pentru impunerea acestei viziuni fanteziste Rosenberg şi-a găsit şi colaboratori volunteri:arheologi, sau cel putin aşa-zişi arheologi.

Legătura strânsă dintre căutătorii de comori, etnologi şi cercetătorii care se ocupau de triburile germanice, pe de o parte, şi ideologia nazistă pe de altă parte, a transformat treptat protecţia monumentelor, o disciplină mai mult onorifică, într-o veritabilă disciplină. În Germania s-au organizat şi expoziţii pe această temă, ca de pildă la Focke-Museum din Bremen: “Graben für Germanien. Archäologie unterm Hakenkreuz” (Morminte pentru Germania. Arheologia sub semnul svasticii).  Anumite destinaţii simple de călătorie s-au prefăcut în veritabile zone sacre şi de interes naţional, o temă pe care o abordează şi o secţiune a expoziţiei despre creştinismul medieval de la muzeul din Paderborn. Este vorba îndeosebi despre reinterpretarea pietrelor de la Detmold din Lipperland.

Cele 13 formaţiuni petrografice din gresie care ating până la 40 de metri înălțime, relicve de pe fundul unei mări de acum un milion de ani, au stârnit întotdeauna imaginația romanticilor şi pasionaţilor de cercetare. Unul dintre aceştia era preotul Wilhelm Teudt (1860-1942), care activa de dinainte de Primul Război Mondial prin diverse cercuri populisto-naţionaliste, unde îşi făcuse un renume. La finele războiului, acesta a preluat şefia regională a organizaţiei paramilitare Escherich. Printre altele, acesta a descoperit pentru sine Germanenkunde (germanicismul).

În opera sa, “Germanische Heiligtümer” (Obiecte de cult germanice), publicată în mai multe ediţii, acesta creează pentru monoliţii în discuţie o imagine de areal cheie în istoria ‘’germanică’’. Acestia ar fi fost utilizat în vremuri ancestrale atât ca observator solar, cât şi ca lăcaş de cult. Aici saxonii ar fi adorat un Irminsul, arborele sfânt distrus de către francii victorioşi în razboi. Ca dovadă Teudt a invocat un relief medieval cu o reprezentare a coborwrii de pe cruce şi interpretări exagerate ale lăcaşurilor aferente.

Împreună cu adepţii săi care s-au adunat în ‘’Vereinigung der Freunde germanischer Vorgeschichte’’ (Uniunea prietenilor preistoriei germanice), Teudt promova sus şi tare recunoaşterea pietrelor de la Detmold drept Stonehenge-ul germanilor. Săpăturile profesioniste comandate de autorităţile locale nu au ajuns însă la concluzia că acolo ar fi vreo rămăşiţă a vreunei culturi. În afară de ce au mai uitat poate turiştii pe acolo.

Ipoteza sa generală cum că marea şi străvechea civilizaţie a germanicilor şi-ar fi găsit sfârşitul sub sabia francilor creştinaţi a atras însă imediat atenţia noilor lideri în uniformă. În curând a reuşit să scoată zona din statutul de obiectiv turistic amenajat şi să îî confere aura de sacralitate.

Spre ghinionul lui Teudt, cercetătorii s-au folosit de vechile planuri pentru a excava din nou zona. Rezultatul arată, după cum constată şi Uta Halle de la Muzeul din Bremen, că teoriile lui Teudt nu reprezintă altceva decât un bogat ghiveci de lecturi (şi acelea puţine) şi fantezii (care abundă). La ultima conferinţă pe tema pietrelor de la Detmold, un participant remarca sarcastic că acestea sunt germanice…până la proba contrarie.

Cu cât Rosenberg şi adunarea de cercetători pe care o patrona se îndepărtau mai mult de subiect, cu atât mai mult îl folosea Heinrich Himmler pe acest Teudt. Liderului SS, care se afla în relaţii duşmănoase cu Rosenberg, I se potriva de minune ghiveciul istoric al lui Teudt. Odată cu înfiinţarea în 1935 a propriei comunităţi “ştiinţifice”, “Deutsches Ahnenerbe” (Moştenirea strămoşilor), Himmler şi-a creat propria companie de creiere care să ofere rasismului naţional-socialist un soclu de sorginte germanică.

În decursul ofensivei culturale a naţional-socialismului, domul din Braunschweig a fost declarat monument comemorativ de importantă naţională. Biserica abaţiei din Quedlinburg a devenit un lăcaş de iniţiere pentru membrii SS. Iar monoliţii de la Detmold au fost tranformaţi în zone de cult cu ajutorul prizonierilor sârbi. Chiar dacă lipseau cu desăvârşire rămăşiţe arheologice spectaculoase, lăcaşul sfânt pentru Schutzstaffel era folosit în cadrul unor sărbători solare. Teudt a primit titlul de profesor universitar şi a devenit cetăţean de onoare al oraşului, privilegii retrase abia în 2010.

Pietrele, supuse manipulării istorice, au continuat să rămână un punct de atracţie extraordinar şi după finele celui de-al Treilea Reich, iar astăzi antroposifii, ezoteriştii, neopăgânii sau yoginii cred că stâncile încă mai au puterea de a amplifica percepţiile…

sursa: DIE WELT