Un Napoleon al omletei

Ajaccio îl are pe Napoleon. Nazaretul îl are pe Iisus, iar Petersburgul, pe Petru cel Mare. Stratford-on-Avon îl are pe Shakespeare, iar Atena, pe Pericle. Celebra insulă Mont Saint-Michel o are pe La Mère Poulard, inventatoarea omletei cu acelaşi nume.

Fiecare  dintre celebrităţile al căror nume e legat de un loc au făcut ceva glorios în locul respectiv. Napoleon s-a jucat de-a împăratul la Ajaccio, când abia dacă ştia să se şteargă la nas. La Ierusalim, Iisus Christos s-a lăsat crucificat. Shakespeare s-a însurat la Stratford-on-Avon, iar Petru cel Mare a ridicat un Oraş. Pe Mont Saint-Michel, La Mère Poulard a gătit. Nu există ghid, pliant sau broşură dedicată insulei Mont Saint-Michel, faimos loc al istoriei mondiale, care să nu vorbească despre La Mère Poulard, pe numele ei de buletin Annette Poulard.

Marile personalităţi au dat omenirii mari capodopere. Tolstoi a creat Război şi pace, Leonardo da Vinci, Gioconda. Watt a creat motorul cu aburi, iar Beethoven, Simfonia a IX-a. La Mère Poulard a creat omleta La Mère Poulard. O creaţie la fel de importantă pentru omenire în marşul ei de neoprit către colonizarea planetei Marte şi descoperirea genei Nemuririi ca şi Piramidele lui Keops sau avionul Concorde.

Cel puţin aşa se străduieşte să ne convingă cartea La Mère Poulard, publicată în 1931 sub semnătura lui E. Couillard, preot la Mont Saint-Michel, reeditată în 1997 la editura La Découvrance, cu o prefaţă de Eric Vannier, primarul Mont Saint-Michel. Cartea se găseşte în toate prăvăliile cu suveniruri de pe Mont Saint-Michel şi e luată de turişti cu frenezia cu care sunt cumpărate farfurii având pe fundul lor legendara abaţie, bricege pe care scrie Mont Saint-Michel, solniţe în formă de catedrală şi tricouri cu Arhanghelul Mihail.

Brav membru al comunităţii de idioţi care e grupul turistic picat într-un loc celebru, n-aveam cum să n-o cumpăr şi eu. Şi dacă tot am cumpărat-o – mi-am zis –, apoi, hai s-o citesc! Şi am citit-o cu creionul în mână, făcând însemnări pe margine, luându-mi notiţe. Ce mai încolo şi-ncoace! Mai ceva decât Vieţi paralele de Plutarh.

La fel de importantă ca şi Jeanne d’Arc

Textul iscălit de primar n-are îndoieli în ce priveşte statura de granit a personalităţii celei care a inventat omleta La Mère Poulard:„La Mère Poulard:o femeie celebră şi captivantă într-un loc celebru şi captivant. Savor-faire-ul ei, talentul şi gentileţea sa naturală au făcut-o renumită în Franţa şi în lumea întreagă”. Ce Jeanne d’Arc?! Ce Cleopatra? Ce Elisabeta I? Vine rândul biografului E. Couillard să-şi justifice opţiunea pentru transformarea lui Annette Poulard într-o eroină de carte:„Jurnalele au semnalat moartea lui Madame Poulard cu o ardoare şi un ansamblu care atestă, de la o primă ochire, renumele universal al celebrei hoteliere. Fiecare a venit cu amintirile sale. Citind aceste notiţe, s-ar spune că toţi publiciştii au mâncat Omleta La Mère Poulard pe Mont Saint-Michel”.

Ca toţi biografii, E. Couillard nu poate fi suspectat de umor;nici măcar de umor involuntar. Luându-l în serios, am putea depista o formă aparte de ceea ce se numeşte influenţarea creaţiei literar-artistice. Unii sunt influenţaţi de ochii adânci ai iubitei. Alţii, de splendidul apus al soarelui. Cei care au scris despre Madame Poulard au fost influenţaţi decisiv de halirea unei omlete.

Toţi cercetătorii unei vieţi celebre pornesc în întreprinderea lor de la premisa că predecesorii au fost nişte amatori în materie de rigoare ştiinţifică. E. Couillard nu face excepţie. Despre cele scrise până la el despre inventatoarea omletei de pe Mont Saint-Michel, el ţine să remarce:„Alături de lucruri exacte şi corecte, câte erori şi platitudini! La Mère Poulard merita mai mult. Asta am gândit noi”. Multă lume s-a întrebat de ce numărul cărţilor dedicate vieţii lui Napoleon sporeşte de la un an la altul. Răspunsul e simplu.

Ca şi în cazul lui Madame Poulard, fiecare autor s-a apucat de o carte pentru a îndrepta erorile comise de ceilalţi autori. „La Mère Poulard” de E. Couillard se vrea astfel un studiu temeinic, serios şi riguros, care trebuie luat drept reper de toţi cei interesaţi de viaţa şi activitatea celei care a născocit Omleta La Mère Poulard.

Istoria putea fi văduvită de omleta La Mère Poulard

Numărându-ne, după călătoria la Mont Saint-Michel, printre cei interesaţi de viaţa şi activitatea celebrei hoteliere, vom lua drept reper, în efortul de a reda personalitatea lui Madame Poulard, cartea apărută în 1931. Potrivit biografului, cea care va intra în istoria Franţei – şi a lumii, desigur – sub numele de La Mère Poulard a ajuns pe Mont Saint-Michel ca menajeră a lui Edouard Corroyer, arhitectul-şef al Monumentelor istorice din epoca lui Napoleon al III-lea. Distinsului arhitect, împăratul i-a încredinţat nobila sarcină de a restaura abaţia Mont Saint-Michel. Se întâmpla asta în anul de graţie 1872. La vremea respectivă, La Mère Poulard se numea Annette Boutiaut. Se născuse la 15 aprilie 1851, la Nevers, într-o familie modestă.

Anette Boutiaut, o tânără de 21 de ani, ar fi rămas o anonimă, iar Istoria ar fi fost văduvită de o celebritate, dacă abaţia Mont Saint-Michel n-ar fi fost într-un hal fără de hal, după devastările din timpul Revoluţiei Franceze şi, mai ales, după ani întregi de funcţionare ca penitenciar. În îndeplinirea sarcinii date de împărat, arhitectul Edouard Corroyer a avut mult de lucru pe Mont Saint-Michel:studierea monumentului istoric, întocmirea planului de restaurare, dirijarea lucrărilor urgente.

Istoria cunoaşte multe schimbări de curs produse de un singur amănunt. Dacă n-ar fi fost furtună, Marea Armada spaniolă ar fi putut ancora pe ţărmul Angliei şi, astfel, azi – cine ştie? – am fi avut o insulă catolică şi nu una anglicană. Dacă n-ar fi fost o iarnă atât de grea, Napoleon ar fi cucerit Rusia şi, astfel, azi, – cine ştie?! – la Moscova s-ar fi vorbit franţuzeşte. La fel s-a întâmplat şi cu Madame Poulard. Dacă abaţia Mont Saint-Michel n-ar fi fost atât de distrusă, arhitectul-şef ar fi stat puţin pe insulă. Consecinţa acestui mic amănunt?! Istoria n-ar fi beneficiat de Omleta La Mère Poulard. Volumul uriaş de lucru l-a obligat pe arhitectul Majestăţii Sale, să facă popasuri lungi pe insula Mont Saint-Michel.

De fiecare dată, şi-a adus cu el nevasta, fiica şi menajera. Menajera nu era alta decât Annette Boutiaut. Graţie acestor popasuri, menajera l-a putut cunoaşte suficient de bine pe Victor Poulard, băiatul cel mare al brutarului de pe insulă, pentru a se mărita cu el. Cei doi se căsătoresc la Paris, la 14 ianuarie 1873, avându-l ca martor chiar pe Edouard Corroyer.

Cum a dat Istoria o mână de ajutor unei hoteliere

Şi astfel anul de graţie 1873 înregistrează un moment crucial în istoria Franţei. În timp ce abaţia Mont Saint-Michel e pe cale să devină celebrul obiectiv istoric de azi, Annette Boutiaut devine celebra Madame Poulard. Cei doi închiriază hanul Saint-Michel Cap de Aur de la intrarea în Grand Rue, un soi de Bulevard de mărimea unei străduţe al insulei Mont Saint-Michel. Deşi biograful nu ne-o spune, în menajul Poulard, doamna e cocoşul, iar domnul, găina.

La vremea respectivă, pe insulă mai erau încă două hanuri. Închiderea penitenciarului a dat o lovitură mortală micii aşezări de la baza Muntelui. Dispar, o dată cu prizonierii, membrii garnizoanei şi familiile venite în vizită la deţinuţi. Amatorii de artă nu se înghesuie să bată drumul până la Mont Saint-Michel câtă vreme abaţia e un adevărat haos. Pelerinii s-au dezobişnuit să vină aici după cei 50 de ani în care mănăstirea a fost închisă.

Istoria a intervenit prompt pentru a da o mână de ajutor celor care vor deveni mai târziu personalităţile sale de excepţie. Dacă, de exemplu, perşii n-ar fi fost învinşi la Salamina, Pericle n-ar fi putut forma Liga cetăţilor greceşti, cu banii căreia a ridicat, printr-o subtilă deturnare de fonduri, Acropole. Generoasă, Istoria a ajutat-o şi pe modesta, anonima Annette Poulard să devină o celebritate:a pus la cale dezastrul francez de la Sedan! Ca urmare a înfrângerii umilitoare suferite de mândra lor ţară, mii de pelerini o pornesc spre sanctuarele Franţei. Mont Saint-Michel e unul dintre acestea.

O dată cu pelerinii, atraşi de personalitatea arhitectului-şef, se grăbesc să poposească pe Mont Saint-Michel şi artiştii. Condamnate la un moment dat la faliment, hanurile de pe Munte, inclusiv cel al cuplului Poulard, se pomenesc cu pleaşca unui dever însemnat. La vremea respectivă, Mont Saint-Michel era o insulă. Graţie unei limbi de ciment, azi e o peninsulă. Dacă azi miile de vizitatori pot ajunge la celebrul monument cu autocarul, cu automobilul sau pe jos, pe vremea când Annette Boutiaut era deja Annette Poulard, pelerinii răzbeau doar cu barca.

La început erau puţini. Cele trei hanuri de pe insulă şi-i dispută în chip sălbatic. Mai mult decât întreprinzătoare, Madame Poulard trimite pe ziduri băieţaşi cu binocluri pentru a dibui bărcile în drum spre insulă şi a face o scurtă evaluare a numărului celor care i-ar putea fi clienţi. Când barca acostează, angajaţii lui Madame Poulard îi înhaţă pe pelerini, disputându-i cu angajaţii celorlalte două hanuri, pentru a-i duce la hanul Saint-Michel Cap de Aur. Ajunşi la han, călătorii sunt întâmpinaţi de Annette Poulard cu un surâs văzut de biograf într-o competiţie acerbă cu surâsul Giocondei:„Ah! surâsul lui Madam Poulard! Câtă deosebire de surâsul comercial! El dădea străinilor impresia clară că au trecut pragul casei lor”.

Concurentă la proba surâs cu surata sa, Gioconda, La Mère Poulard a rămas însă în istorie prin altceva, mult mai important poate. Prin Omleta La Mère Poulard! Această omletă face şi azi obiectul unui veritabil cult turistic. Nu există ghid, broşură, pliant care să nu înscrie printre atracţiile insulei Mont Saint-Michel, alături de abaţie, de ziduri, de poveştile cu fluxul care poate ucide, dat fiind că apa vine cu viteza unui cal în galop, şansa, unică într-o viaţă de om, de a mânca o porţie de Omletă La Mère Poulard.

La câţiva metri după ce ai apucat-o pe aşa-zisa Stradă Mare, întrebându-te dacă vei scăpa cu viaţă din cumplita înghesuială de turişti ­hăbăuci, pe stânga dai cu privirile de hanul La Mère Poulard, ridicat pe locul faimosului Cap de Aur. Un tablou înfăţişând o doamnă făcând focul, precum şi câteva înscrisuri, ţin să te informeze că aici se poate mânca faimoasa Omletă. Deşi, între noi fie vorba, Omleta La Mère Poulard se găseşte şi la alte localuri de pe insulă.

Cum s-a ivit pe lume legendara omletă

Mai toate născocirile cruciale din destinul omenirii sunt rodul unei nevoi presante de a găsi o soluţie la o problemă acută ridicată de viaţă. Telefonul s-a ivit din nevoia oamenilor de a vorbi unul cu celălalt la distanţă, iar puşca, din nevoia oamenilor de a se omorî reciproc fără prea mare efort. Omleta La Mère Poulard s-a ivit din nevoia pelerinilor de a hali ceva repede şi bun. Pelerinii aduşi de băieţaşii rufoşi şi gălăgioşi la han erau rupţi de foame, după atâta drum, dar mai ales, după peripeţiile mersului cu barca. În mod firesc, de cum intrau, se apucau să zbiere după ceva de mâncare. Atât ora sosirii, cât şi numărul înfometaţilor şedeau sub semnul incertitudinii câtă vreme la Mont Saint-Michel se ajungea cu barca.

Era practic imposibil să-i întâmpini cu mâncare deja pregătită. Inteligenţa lui Annette Poulard, ca orice inteligenţă scăpărătoare confruntată cu o problemă, a găsit soluţia:omleta La Mère Poulard. Dacă ar fi să credem biografului, Madame Poulard pregătea pelerinilor omleta cu măreţia cu care Botticelli pictase portretul Tinerei femei:„Într-un tur de mână de o supremă eleganţă, Madame Poulard făcea o omletă roză, lichidă, savuroasă, pe care o oferea ea însăşi oaspeţilor”. Omleta rămâne, totuşi, omletă. Nu e cazul Omletei care poartă numele La Mère Poulard. Proza turistică invocă o reţetă secretă.

Chestiunea nu poate fi ocolită de biograful E. Couillard. Ca orice autor de astfel de cărţi, el intră în polemică viguroasă cu alţii:„În jurul omletei Mère Poulard s-a creat un ciclu de legende. Toţi maeştrii bucătari din lume au emis pretenţia de a-i fi descoperit secretul. O anume carte de bucate ne spune, de exemplu, că Madame Poulard îndepărta o parte din albuşurile ouălor, într-o proporţie de unu la trei, şi turna în tigaie, pe parcursul operaţiilor, un pahar de cremă de lapte proaspătă”.

„Eroare!”, strigă autorul. Şi pentru a fi mai convingător, el convoacă drept argument însăşi reacţia polemică a inventatoarei când a aflat de această reţetă care i se atribuia:„Puteţi crede că mi-aş fi putut permite să pierd toate acele albuşuri? Nu. Luam ouăle şi le băteam aşa cum erau. Cât despre cremă, e o pură invenţie.” Modestă, ca toate geniile, de altfel, eroina respinge teza unui secret al reţetei sale:„Procedam ca toată lumea. În rest, se putea vedea;noi nu ne ascundeam. Am avut deseori – oh! în toate zilele de vară – douăzeci, treizeci de curioşi în jurul meu. Şi, credeţi-mă, nu era totdeauna comod. Dar pentru că asta îi amuza!…”

Apărută în 1931, biografia lui Madame Poulard surprinde un ritual obligatoriu pentru orice călător ajuns pe Mont Saint-Michel. „Şi tradiţia s-a stabilit. Azi, niciun vizitator – doar dacă nu e tentat de snobism – n-ar îndrăzni să se sustragă ritualului. Căci există un ritual – care-l obliga să mănânce, pe Mont Saint-Michel, omleta La Mère Poulard. S-ar considera dezonorat dacă n-ar face asta. De altfel, omleta figurează invariabil în invariabilul meniu al tuturor restaurantelor de pe Munte. Şi iată cum numele Mont Saint-Michel e strâns legat de cel al prestigioasei omlete a lui Madame Poulard”.

O omletă la nivel planetar

Pentru a ne convinge de renumele mondial al omletei La Mère Poulard, autorul relatează cele auzite de un misionar francez într-un compartiment de tren din Japonia.

Un american şi un japonez discutau despre voiajele lor în lume. Americanul îl întreabă pe japonez dacă a fost în Europa. Japonezul îi răspunde că da:„– Aţi fost în Franţa?– Am început cu ea.– Aţi văzut Parisul?– Evident.– Şi ce încă?– Oh! Castelele de pe Loire, Bretania.– Aţi văzut Mont Saint-Michel?– Ce minunăţie!– Aţi mâncat omleta La Mère Poulard ?– Ce deliciu!”

Dacă aş fi şi eu întrebat, asemenea japonezului de pe vremuri, aş răspunde că am fost în Franţa, am fost în Bretania, am fost la Mont Saint-Michel şi am mâncat omleta La Mère Poulard. Nu însă la restaurantul cu acelaşi nume, ci alături. În faţa restaurantului La Mère Poulard, înfăţişând-o pe Madame Poulard în faţa focului, după un tablou de Henry Bacon (1880), era o coadă sinistră. Nu mi s-a părut ieşită din comun. În afara faptului că e scumpă şi că e mai mult aer decât ouă!

Biografia nu se opreşte însă aici. Autorul descrie relaţia lui Madame Poulard cu artiştii şi arheologii. Cum artiştii şedeau prost cu banii, Madame Poulard primea drept plată pentru omletă şi şedere la han o acuarelă, un tablou, un crochiu. În 1906, Societatea Hotelieră a Centrelor de turism cu automobilul a reunit cele două hanuri concurente, demolând vechiul Saint-Michel Cap de Aur, pe cale de a se ruina. În partea de sus a satului, Societatea le-a ridicat lui Victor şi lui Annette Poulard o vilă drăguţă, botezată L’Hermitage. Aici cuplul şi-a petrecut ultimele zile. Victor Poulard a murit la 10 octombrie 1924, la vârsta de 76 de ani. La 7 mai 1931, a murit şi Annette Poulard. În cimitirul Mont Saint-Michel, pe piatra de granit a celor doi e scris:

„Aici odihnescVictor şi Annette Poulardbuni soţi – buni hotelieri.Dumnezeu să-i primească aşa cum şi-au primit ei oaspeţii!”