Un masacru ce putea fi evitat: Piaţa Tiananmen jpeg

Un masacru ce putea fi evitat: Piaţa Tiananmen

📁 Comunism
Autor: Redacția

Vara anului 1989 a rămas în memoria Occidentului prin masacrul ce a avut loc în Beijing, în piaţa Tiananmen. Armata a executat ordinele guvernului iar pentru prima dată după 1949, mapamondul era oripilat de atrocităţile ordonate de guvernul chinez. „The tank man” – povestea omului ce a oprit singur înaintarea blindatelor chinezeşti, violentele proteste şi furia populară împotriva unui sistem anchilozat au evidenţiat tensiunile sociale ale Chinei şi au demonstrat încă odată lumii întregi că un regim impus prin forţă poate fi oricând destructurat.Mişcarea tinerilor, studenţilor şi cetăţenilor Beijingului se poate înscrie în seria de „liberalizări” europene şi cereri pentru guvernări transparente denumite generic de ruşi glasnost.Astăzi istoria dar şi mijloacele cotidiene de comunicare privesc retrospectiv evenimentele, unii acordându-le o atenţie firescă, alţii încercând să doar să uite… Cel mai bun exemplu a tratării subiective a memoriei recente este unul simplu:accesaţi pagina google china şi tastaţi tiananmen apoi accesaţi google.com…este o diferenţă o atitudinii politice faţă de acelaşi subiect, scrie athenian-legacy.comMasacrul din iunie 1989 în Piaţa Tiananmen este apogeul unei fustrări sociale cauzaţă de decepţiile şi eşecurile din economie şi politică. Reformele lui Deng (1979-1989) nu au reuşit să dinamizeze China, depresia economică lovind ţara la mijlocul anilor `80, iar declinul agriculturii fiind tot mai evident. Inflaţia a crescut, statul nemaiputând să-i protejeze cu subvenţii pe locuitorii marilor oraşe de preţurile din ce în ce mai mari. Mişcarea demografică sat-oraş a determinat o supraaglomerare urbană periclitând calitatea traiului urban (şi aşa scăzut).Promisiunile de reformare făcut de PCC sub conducerea lui Deng Xiaoping nu au fost respectate. Foarte mulţi studenţi erau îngrijoraţi datorită faptului că după finalizarea studiilor nu puteau opera în câmpul forţei de muncă conform pregătirii lor profesionale. Erau mai mulţi absolvenţi de facultăţi decât cererea pieţii. Cei mai mulţi absolvenţi erau redirecţionaţi în alte domenii, prioritari pentru posturi fiind absolvenţii de facultăţi proveniţi din familii ce activau în structuri de conducere ale Partidul Comunist Chinez (PCC).Studenţii au fost animaţi de moartea suspectă a fostului secretar general al PCC, Hu Yaobang (15 aprilie 1989), înlocuit cu Zhao Ziyang. Hu Yaobang nu era recunoscut ca un reformator în interiorul PCC, dar moartea acestuia a reuşit să atragă tinerii în agora chinezească deoarece acesta susţinuse protestele studenţilor în 1987. Chiar dacă ulterior a fost silit să-şi facă autocritica fiind tratat nemilos de guvern acesta a fost transformat de studenţi într-un simbol al rezistenţei în faţa acelui guvern anchilozat în practici învechite.Refuzul premierului Li Peng de a lua petiţia reprezentanţilor studenţilor la ceremonia de înmormântare a lui Hu Yaobang din piaţa Tiananmen a determinat participanţii să afirme că prin astfel de refuzuri guvernului şi PCC se distanţează de popor.O serie de greve şi boicoturi ale orelor de curs au determinat autorităţile să reflecte mai atent la ce se întâmpla în Beijing. Ziarul Poporului, oficiosul PCC chiar cerea zdrobirea manifestanţilor de către autorităţi.În loc să descurajeze elanul studenţilor, anunţul oficiosului a trezit din letargie studenţi de la peste 40 de universităţi din China alăturându-se colegilor lor din piaţa Tiananmen. Aceştia au reuşit să călătorească până la Beijing prin complicitatea unor lucrători din transporturi (şi aceştia dorind o serie de reforme). Declaraţia autorităţilor prinvind ce a scris Ziarul Poporului în care se spunea că era exagerată afirmaţia privind zdrobirea studenţilor era deja târzie. Numeroşi scriitori, artişti şi cetăţeni ai oraşului s-au alăturat protestelor studenţeşti.Protestatarii au speculat excelentul moment extern prin care trecea China:vizita liderului rus Mihail Gorbaciov dar şi prezenţa a numeroşi reporteri şi cameramani occidentali ce nu mai considerea vizita lui Gorbaciov o prioritate ci protestele din Tiananmen. Vizita lui Gorbaciov era importantă deoarece era prima vizită, a unui preşedinte sovietic după răcirea relaţiilor chino-sovietice.Autorităţile erau astfel legate la mânie neputând să intervină în forţă până când vizita lui Gorbaciov nu se încheia iar ziariştii occidentali erau mutaţi departe de viitorul „teatru de operaţiuni” din piaţa Tiananmen.La 16 mai 1989, după ce Gorbaciov părăsise China, Zhao Ziyang s-a dus în piaţă şi le-a cerut protestatarilor să renunţe la manifestări. Profund afectat, acesta le-a promis că va rezolva cererile lor. În aceaşi seara acesta a fost dizolvat, Li Peng şi Deng Xiaoping luând frâiele viitoarei represiuni. Odată aflată vestea că guvernul comasează armata în oraş, şi mai mulţi cetăţeni au luat calea pieţei pentru a apăra protestul studenţilor. Trupele au fost primite energic, populaţia împiedincându-i să pună în practică legea marţială, ordonată de guvern. Poporul spera să îi sensibilizeze pe soldaţii chinezi pentru ai alătura cauzei lor.În aceste condiţii, au fost trimise trupe speciale conduse de comandanţi numiţi personal de preşedintele Yang Shangkun şi de Deng Xiaoping. La 2 iunie 1989, 350.000 de soldaţi din armata chineză înconjurau piaţa Tiananmen. Tancurile şi blindatele nu au lipsit în această operaţiune în care civilii erau neînarmaţi. Noaptea dintre 3-4 iunie s-a soldat cu un adevărat masacru în rândul civililor. Numărul victimelor şi a răniţilor nu a fost făcut public de autorităţi dar observatori ai evenimentelor afirmă că circa 3000 de protestatari au fost ucişi.  Analizând la rece evenimentele, analiştii politici şi istoricii afirmă că guvernul chinez ar fi putut dispersa manifetanţii cu tunuri cu apă, dar, guvernul chinez dorea să ofere un model poporului chinez pentru viitoarele rebeliuni. Masacrul din Piaţa Tiananmen a fost însă un gest specific tradiţiei chineze de a zdrobi opoziţia prin cele mai dure mijloace pentru a evidenţia însăşi lipsa de legitimitate a opoziţiei.