Autor 18068 vizualizări


Anul Domnului 1600 – un vas plutea de unul singur în Pacificul infinit, abia scăpat după un taifun puternic. La bord, un pilot englez de 35 de ani, pe care îl chema William Adams, era singur pe un punte. Era disperat căci echipajul era obosit, flămând și mulți marinari erau bolnavi de scorbut. Mulți marinari muriseră. Cândva, servise sub comanda căpitanului Sir Francisc Drake și a Majestății Sale, Regina Elisabeta I. Acum, era singur cu un echipaj, rătăcind pe apele Pacificului. Știa că dacă nu vor debarca pe un țărm, el și echipajul lui vor fi morți în câteva zile.

Străini în Japonia

O singură navă rămasă din cinci care se înclină sub o rafală bruscă, scârțâind din toate încheieturile. Se numea Liefde - 150 de tone, nava comercială înarmată înregistrată la Rotterdam, cu trei catarge, 20 de tunuri, și singura supraviețuitoare din prima forță expediționară trimisă de Țările de Jos să înfrunte dușmanul în Lumea Nouă. Vasul conținea mărfuri pentru comerț: lână, mărgele din sticlă, oglinzi și ochelari, unelte și arme metalice, 19 tunuri din bronz, 5000 de gloanțe, 500 de muschete, 300 de lănțișoare și trei cufere pline de cămăși din zale.

Primele nave olandeze care izbutiseră să destrame taina trecerii prin Strâmtoarea Magellan. Misiunea lor: să jefuiască posesiunile spaniole și portugheze din Lumea Nouă și să le dea pradă focului; să obțină concesiuni comerciale permanente; să descopere noi insule în Oceanul Pacific, care ar fi putut servi drept baze, și să le proclame teritorii olandeze; iar după trei ani să se întoarcă acasă. De mai bine de patru decenii, Țările de Jos protestante erau în război cu Spania catolică, luptând să doboare detestatul jug spaniol. Olanda, numită uneori Provinciile Unite sau Țările de Jos, încă mai era, juridic, parte a Imperiului Spaniol. Anglia, singura ei aliată, prima țară din lumea creștină care, în urmă cu 70 ani, se rupsese de Curtea Papală de la Roma și devenise protestantă, se afla și ea de 20 de ani în război cu Spania, iar de 10 ani era aliată deschis cu Țările de Jos.

Williams era atras de comerțul olandez cu India și însoțit de fratele său Thomas, au pornit la drum. S-au îmbarcat la Rotterdam în luna iunie 1598 pe vasul olandez Hoope și alăturându-se restului flotei pe 24 iunie. Flota era compusă din Hoope, Erasmus, Geloof, Trouw și Blijde Boodschap. Misiunea era clară: să navigheze spre coasta Americii de Sud și să-și vândă mărfurile pentru argint. Dar dacă misiunea eșua, trebuiau să acosteze în Japonia să vândă marfă pentru argint și să cumpere apoi condimente în Insulele Molluce pentru a se întoarce în Europa. Navele, cu greutate cuprinsă între 75-250 tone, au ajuns pe coasta Guineeii, Africa de Vest, iar aventurierii au atacat insula Annobon pentru provizii. Apoi, au navigat la vest spre Strâmtorile lui Magellan. Dar afectate de vremea proastă din sudul Atlanticului, doar trei vase din cele cinci au reușit să traverseze Strâmtorile. Blijde Boodschap a fost capturată de un vas spaniol, iar Geloof s-a întors la Rotterdam cu doar 36 de oameni din 109 care erau inițial.

De-a lungul călătoriei, Adams s-a îmbarcat pe Erasmus (ulterior, numele fiind schimbat în Liefde). Fiind înainte, vasul Liefde a așteptat să sosească și celelalte vase pe insula Floreană. Doar vasul Hoop a reușit să ajungă. Căpitanii celor două vase muriseră, inclusiv Thomas, fratele lui Adams și alți 20 de marinari și-au pierdut viețile în luptele violente cu băștinașii. Trouw s-a rătăcit până a ajuns în Tidore, Indonezia, al cărui echipaj a fost nimicit de portughezi în ianuarie 1601.

De frica spaniolilor, echipajul rămas s-a decis să navigheze spre Pacific. În noiembrie 1599, cele două vase s-au îndreptat spre Japonia. Totuși, aflați în preajma insulelor Hawaii, 8 marinari au dezertat. În februarie 1600, vasul Hoope a fost distrus de un taifun. Numai vasul Liefde a rămas.

În aprilie 1600, după 19 luni petrecute pe ocean, echipajul singurului vas rămas era alcătuit doar din 23 de oameni, bolnavi, flămânzi, aflați pe moarte, după ce inițial fuseseră 100. Doar un miracol îi mai putea salva.

Și iată, în depărtare, se vedea un țărm al unei insule. Bucurie mare pe echipaj, mai ales pe Williams, știind că nu doar că vor găsi hrană, ci vor putea face negoț. Tocmai aveau să debarce pe insula japoneză Kyushu. Williams, alături de cei 9 marinari supraviețuitori, au debarcat pe pământul japonez pe dată de 19 aprilie, în orașul Bingo (Usuki de azi). S-au întâlnit cu localnici japonezi.

Erau uimiți de modul cum trăiau aceste ”maimuțe” cu ochi migdalați și negri care vorbeau o limba aproape nepământeană. Cu toate că echipajul râdea de acei băștinași primitivi cu ochii migdalați, Williams le-a observat modul de viață, cultura, comportamentul și obiceiurile.

Îi admirau pe acești străini îmbrăcați în kimonouri din cânepă sau mătase, cum mâncau numai orez și pește crud, se îmbătau la o băutură numită ”sake” preparată din orez fermentat, cum locuiau în case de lemn din bambus acoperite doar cu panouri din hârtie și uși glisante, și cum stăteau la o măsuță mică pe podea, fără scaune, mâncând cu bețișoarele. De altfel, admirau grădinile, aranjamentele florale, obiectele de porțelan chinezești, amplasarea arborilor de prun și vișin, pagodele, statuetele zeilor ”păgâni” și a miilor de spirite ”kami” venerate, fortărețele cu arhitectură impunătoare și gheișele îmbrăcate în kimonouri viu colorate, machiate cu pudra albă pe obraji, cu ruj pe buze și părul negru prins în coc care efectua un ceremonial bizar al ceaiului cu o răbdare și de un rafinament nemaiîntâlnit. Observau devotamentul samurailor pentru onoare, războinici îmbrăcați în kimonou și hakama, purtând una sau două săbii katana și un pumnal pentru suicidul ritualic numit seppuku dacă erau învinși, caz în care trebuiau să compună un poem. Aceștia aveau posibilitatea de a executa pe oricine dacă se abătea de la reguli și codul de conduită, indiferent că era bărbat, femeie sau copil. Nu aveau milă de oamenii slabi, iar femeile erau tratate ca sclavele pentru sarcinile gospodărești.

Până la urmă, marinarii au început să se simtă ca și cum ar fi astronauți rătăciți pe o planetă străină populată de o civilizație avansată.

La curtea regelui

S-au întâlnit cu preoți și misionari iezuiți. Era un miracol că în sfârșit întâlniseră oameni europeni de-ai lor, dar și un blestem că deși erau creștini, aceia erau iezuiți, iar ei erau protestanți. Negustorii portughezi au venit de astfel primii cu zeci de ani înainte, aducând japonezilor arme de foc și misionari iezuiți. Era drept să le fie frică de o potențială concurență.

Misionarii și preoții iezuiți i-au acuzat că sunt pirați și i-au reclamat la autorități pentru a fi executați. Vasul a fost imediat confiscat de trupe de samurai. Marinarii erau speriați de săbiile samurailor, iar Williams i-au sfătuit să facă ce li se spun. Samuraii erau de altfel însoțiți de un preot portughez iezuit care servea drept traducător. Marinarii, încătușați, au fost transportați pe o corabie către castelul Osaka, acolo unde domnea un anume domnitor (daimyo) pe nume Tokugawa Ieyashu.


Sosirea portughezilor în Japonia

Era luna mai, anul 1600. Wiliams a fost chemat să fie interogat de însuși lordul Tokugawa, nu înainte de a fi îmbăiat și îmbrăcat în haine japoneze. Însoțit de un preot iezuit translator, a fost ghidat spre sala domnească. Ieyasu l-a întrebat cine era și de unde era. Williams i-a explicat detaliat. Ieyashu a fost surprins de cunoștințele lui Williams privind navigația. S-a prezentat de trei ori în decursul lunilor mai-iunie. O scrisoare a lui Williams trimisă către nevasta sa s-a păstrat:

”Venind înaintea regelui, el m-a privit bine și părea favorabil de minunat. Mi-a făcut multe semne, dintre care pe unele le-am înțeles, pe altele nu. În cele din urmă, a venit un om care putea vorbi în portugheză. Prin el, regele m-a întrebat cine eram și ce ne-a făcut să venim în țara lui atât de departe. I-am spus numele țării noastre și că țara noastră caută de mult timp Indiile de Est și că dorim prietenie cu toți regii pentru a le vinde mărfuri a căror țări nu le au. M-a întrebat dacă țară noastră era într-un război. I-am răspuns că eram în război cu spaniolii și portughezii, dar eram în pace cu celelalte națiuni. M-a întrebat apoi în ce zeu cred. I-am spus că eu cred în Dumnezeu, în creatorul cerului și pământului. Mi-a mai pus multe întrebări despre religie și alte lucruri. Având o diagramă a întregii lumi, i-am arătat-o, inclusiv Strâmtoarea lui Magellan pe care am traversat-o. Am tot discutat cu el până la miezul nopții. ”

Într-o altă scrisoare, Williams scria că Ieyasu a respins cererea iezuiților privind executarea marinarilor străini pe motiv că:

”Noi nu i-am făcut nici lui și nici pământului lui absolut nimic rău. De aceea, era împotriva rațiunii și dreptății să ne omoare. Dacă țara noastră avea războaie cu alte națiuni, nu era nici un motiv să ne omoare”.

Ieyasu a eliberat și restul echipajului și le-a ordonat să navigheze cu corabia lor Liefde din Bingo la Edo în apropiere de coasta. Dar fiind putredă, chiar și după reparații, corabia s-a scufundat. Astfel, Williams și echipajul său au continuat să rămână în Japonia. La orizont se întrevedea un nou război civil.

Pilotul William Adams a murit, Anji Samuraiul s-a născut! 

Navigatorul William Adams era el însuși impresionat de forță și puterea de care a dat dovadă Ieyasu, urmărindu-i ascensiunea. Acesta a devenit un vizitator de încredere al Shogunului Tokugawa, care l-a numit Miura Anjin (Pilotul de Miura) fiindcă îi era dificil să pronunțe numele de William Adams.

A admirat de asemenea tradițiile și cultura japoneză. A participat la spectacolele de teatru Noh, spectacole de teatru în care actorii jucau rolul unor personaje diferite, de la războinici și femei la sacerdotali și fantome, cu limbaj poetic și mișcări de dans. A urmărit și spectacole de comedia Kyogen, precum și luptele Sumo, lupte în ring dintre luptători obezi. Adora poezia de tip Waka și Renga (care a fost baza poeziei moderne Haiku), admira pictura japoneză cu cerneală redând scene cu peisaje monumentale și grădini și folclorul sarugaku - o formă de teatru cu elemente de circ ce includea spectacole de acrobație, jonglerii și pantomime, precum și aranjamentul plantelor și decorațiunilor florale. Participa la ceremonia ceaiului, un ritual tradițional influențat de budismul Zen prin care ceaiul verde matcha era preparat într-o manieră ceremonioasă de către o persoană inițiată și servit unui grup mic de oaspeți într-o atmosfera liniștită, alături de gheișe. Trăia, gândea și vorbea ca un japonez. În 1604, Tokugawa i-a ordonat lui Anjin și companionilor săi să-l sprijine pe un comandant al navei Uraga pentru a construi prima corabie după stil vestic de 120 de tone. În urma construirii, în 1610, corabia a fost împrumutată unor marinari spanioli cu care au naviga spre Mexic, acompaniați de 22 de japonezi conduși de Tanaka Shosuke.

Tokugawa l-a felicitat și l-a invitat pe Anjin să-i viziteze palatul ori de câte ori voia. Ceilalți marinari din echipajul Liefde au fost recompensați cu favoruri și li s-au permis să continue comerțul cu străinii. În 1608, Anjin l-a contactat pe guvernatorul interimar de Filipine, Rodrigo de Vivero y Velasco în numele lui Tokugawa Ieyasu, care voia să stabilească noi legături comerciale cu Noua Spanie.

Shogunul l-a numit pe Anjin că consilier diplomatic și comercial, oferindu-i privilegii. Apoi, l-a numit consilier personal pe tot ce avea legătură cu civilizația vestică, Ieyasu devenind pasionat. După câțiva ani, Anjin l-a înlocuit pe părintele iezuit Joao Rodrigues că interpretul oficial al Shogunului, căci învățase limba japoneză foarte bine. Anjin se consideră de asemenea un mare inginer și matematician al Shogunului.

Anjin voia totuși să-și revadă nevasta și copii din Anglia, dar Ieyasu i-a interzis englezului să mai plece vreodată din Japonia. I-a dăruit două săbii și funcția de Samurai. Shogunul i-a spus clar că pilotul William Adams a murit și că Miura Anjin samuraiul s-a născut. Anjin era astfel obligat să servească Shogunatului pentru tot restul vieții sale, efectiv, soția lui Adams devenind o văduvă. Cu toate astea, Anjin a aranjat să-i trimită bani prin intermediul companiilor olandeze și engleze după 1613. Apoi, Anjin a primit titlul de Hatamoto, un rang prestigios la curtea Shogunatului, precum și un pământ în Hemi din orașul Yokosuta de azi, cu 19 servitori și un venit anual de 250 de koku (un koku fiind echivalent cu porția anuală de orez pentru un japonez). Anjin scria în scrisori că ”Dumnezeu l-a binecuvântat cu atâtea daruri după atâta mizerie îndurată”.

Anjin s-a căsătorit din afecțiune cu Oyuki, fiica lui Magome Kageyu, un mare oficial care patrona schimbul de cai pe unul dintre rutele imperiale ce duceau la Edo. Oyuki i-a născut un fiu, pe care l-au numit Joseph, precum și o fiică, numită Susanna. Dar Anjin era constant plecat la muncă, încercând chiar să organizeze o expediție către zona arctică. Acesta mai scria în corespondență că :

”Oamenii acestui tărâm al Japoniei sunt buni cu natura, politicoși peste măsură și viteji la război, justiția lor fiind executată sever, fără nicio parțialitate față de infractori. Ei sunt guvernați cu o mare înțelepciune. Oamenii sunt superstițioși în religia lor și au opinii diferite.”

În 1604, Ieyasu l-a trimis pe căpitanul vasului Liefde, Jacob Quaeckernaeck și trezorierul Melchior van Santvoort să navigheze cu corabia cu Sigiliul Roșu spre Patani, în sud-estul Asiei și să contacteze Compania Olandeză a Indiilor de Est pentru a iniția relații de comerț, coordonate de Anjin. Primele corăbii olandeze au debarcat în Japonia în 1609, aducând cu ele tunuri de vânzare, precum și emisari ai Prințului Maurice de Nassau. În timp ce olandezilor li se permiteau liber schimb cu japonezii, portughezii li s-au permis să-și vândă produsele doar în Nagasaki la prețuri negociabile. Olandezii au primit privilegii pe care spaniolii și portughezii nu le-au putut primi în 60 de ani de când au venit în Japonia. Olandezii au deschis un centru comercial de tranzacționare la Hirado.


O reprezentare japoneză a unui vas olandez

Apoi, în 1613, căpitanul englez John Saris a sosit la Hirado pentru a iniția relațiile de liber schimb dintre Companiile britanice ale Indiilor de Est cu Japonia. Saris l-a criticat pe însuși William Adams că vorbea japoneză fluent, a adoptat obiceiurile japoneze, costumația japoneză și până și un nume japonez. Anjin a refuzat să stea în cartierele englezești, preferând să stea la magistratura locală japoneză.

Anjin a călătorit cu Saris spre Shizuoka unde s-au întâlnit cu Ieyasu la reședința sa. Apoi, cei doi englezi au vizitat Kamakura și statuia gigantică a lui Buddha. S-au întâlnit apoi cu fiul lui Ieyasu, Hidetada, care a fost nominalizat ca Shogun. Acesta i-a dăruit lui Saris o armură de samurai care să-i fie dedicată regelui James I, care avea să o depoziteze în Turnul Londrei. Tokugawa le-a oferit privilegii sporite în liber-schimb și englezilor și Sigiliul Roșu.

După întâlnire, Anjin, obținând autorizația lui Tokugawa de a se întoarce în Anglia, i-a cerut lui Saris dacă îl poate transporta. Saris a acceptat. Dar apoi, Anjin s-a răzgândit, spunându-i că a petrecut deja mulți ani în țara nativă unde era sărac. În realitate, Saris i se părea antipatic. Pe 24 noiembrie a fost fondată piața engleză de tranzacții la Hirado și a acceptat contractul care îi aducea un salariu anual de 100 de lire. Împreuna cu alți șase compatrioți veniți, au stabilit bazele așezării englezești. În următorii 10 ani au venit în Japonia trei vase englezești de la Londra.


Portughezi în Japonia

Jan Joosten, unul dintre camarazii olandezi din echipajul lui Williams, venit alături de el în Japonia în anul 1600, și-a luat nevastă japoneză și s-a implicat în comerț, fiind numit și samurai, primind venit anual, precum și rangul de hatamoto. Dar fiindcă avea caracter coleric și se îmbăta, nu i s-a permis intrarea la curtea lui Ieyasu.

Portughezii și alte ordini catolice din Japonia îl considerau pe Anjin ca pe un rival periculos, acesta fiind englez protestant. Iezuiții au încercat să-l convertească, chiar să-l transporte în secret pe o corabie portugheză. Carvalho s-a plâns Papei într-o scrisoare că Adams trata preoții catolici mai degrabă ca pe niște spioni decât aducători ai credinței sfinte în regatul lui Ieyasu. Ieyasu, influențat de plângerile lui Adams și de problemele cauzate de convertirile forțate comise de catolici, în 1614, i-a alungat pe portughezii iezuiți din Japonia și le-a cerut japonezilor catolici să-și abandoneze credința.

Anjin a continuat să conducă expediții în Siam și Cochinchina în anii 1616-1618 și să facă negoț cu Compania Indiilor de Est, deținând și un vas de 500 de tone cu Sigiliul Roșu.

Anjin / William Adams a murit la Hirado, la nord de Nagasaki, pe 16 mai 1620, la vârstă de 55 de ani, fiind înmormântat la Nagasai-ken, al cărui mormânt i se vede și azi, alături de memorialul dedicat Sfântului Francis Xavier.

Foto sus: O hartă a Japoniei din 1707. În colțul din dreapta jos este reprezentată primirea lui William Adams la curtea lui Tokugawa Ieyasu

""