Un document de la Ecaterina a II-a: Darul împărătesei Rusiei pentru un colonel moldovean

Autor 15737 vizualizări


Originalul acestui document – în limba franceză – se afla la Muzeul Româno-Rus din București, cu sediul în casa Kretzulescu. Dețin o dactilogramă a lui de la regretatul arhitect Ștefan Balș (1902 – 1993) [1], prolificul și reputatul restaurator de monumente istorice. Personajul care face obiectul actului a avut o biografie demnă de interes, împărțită între Principatul Moldovei și Rusia. 

“Prin grația lui Dumnezeu, noi Ecaterina a II-a, împărăteasă și suverană a tuturor Rusiilor, a Moscovei, Kievului, Vladimirului, Novgorodului, țarină a Kazanului, țarină a Astrahanului, țarină a Siberiei, țarină a Chersonesului Tauric, suverană a Pskovului și mare ducesă de Smolensk, principesă de Estonia, Livonia, Korel, Tver, Iugorsk, Perm, Vialsk, Bulgaria etc., suverană și mare ducesă de Novgorod, a țărilor de jos, de Cernigov, Riazan, Poloțk, Rostov, Iaroslav, Belosersk, Udorsk, Condinsk, Vitebsk, Mitislavsk și a altor ținuturi din nord, suverană a ținuturilor Iversk, a țarilor de Cartalinsk și de Georgia și a pământurilor Kalarda, a principilor de Cerkask și Gorsk și a altora suverană moștenitoare. Declarând prin aceasta că noi, luând în considerare fidelitatea, ardoarea și devotamentul față de Noi și Imperiul Nostru al colonelului spătar Emanuel Balș și al armatei Noastre și al Principatului Moldovei, noi i-am oferit grațios în posesie eternă și ereditară o moșie în gubernia Poloțk, comuna Christovsk în număr de trei sute treizeci și șapte de suflete cu pământurile și cele aparținătoare. Și cum colonelul armatei Noastre nu posedă nici un decret gratificat asupra acestor suflete, Noi prin puterea Noastră Suverană și Imperială și prin forța decretului Nostru, îi acordăm lui, colonelului armatei Noastre și urmașilor săi bărbătești și femeiești, sufletele desemnate cu toate cele aparținătoare, sate, curți, clădiri, câmpuri și livezi, zăvoaie și păduri, locuri de cosit și de pescuit, fără a exclude nimic din ceea ce aparține sufletelor sale, de acum înainte prin adevăr și dreptate poate fi adăugat în posesiune eternă și ereditară, ceea ce Noi confirmăm foarte grațios lui și urmașilor săi de a vinde și de a ipoteca după legi fixate, îngăduim doar ca impozitele publice să fie plătite, ca și la celelalte moșii ale nobilimii. Cu aceasta, aceluiași colonel al armatei Noastre și urmașilor săi, le poruncim foarte grațios nu numai să profite de suflete cu toate cele aparținătoare desemnate, dar și tuturor guvernatorilor noștri și celorlalți pe care aceasta îi privește, confirmăm foarte ferm să nu îl împiedice în nici un fel în stăpânirea liniștită și, în caz de nevoie, să îi ocrotească și să îi apere de orice încercare. Confirmând totul de mai sus, ceea ce decretul Nostru Imperial oferă, Noi am semnat cu propria noastră mână și am întărit cu sigiliul nostru de stat” [2].

Atât în arborele genealogic al Balșilor de Ștefan D.Grecianu, cât și în cel al lui Octav George Lecca, el figurează printre copiii vel logofătului Lupu Balș și ai soției sale Safta născută Cantacuzino. Aceeași filiație este atestată și de un document din 28 martie 1785, a cărui copie o posed tot de la arhitectul Ștefan Balș: “Împărțeala averii rămase de la Lupu Balș biv vel logofăt, între copiii acestuia”.

Istoricul și genealogistul Gheorghe Ghibănescu scria despre Emanoil (Manolache) Balș, al patrulea fiu al logofătului Lupu Balș, că s-a născut în 14 martie 1756 și a încetat din viață la 19 ianuarie 1812, după cum este trecut pe piatra sa de mormânt [3]. Urmaș de boieri mari, are un cursus honorum ascendent: “ban în 1783 și vistiernic, comis în 1784, spătar în 1789 – 1804” [4].

Acest din urmă cin este amintit și în actul de împroprietărire primit de la împărăteasa Ecaterina a II-a. La moartea tatălui său, lui Manolache Balș i-au revenit, conform actului de partaj sus amintit, mai multe proprietăți, pentru că averea Balșilor era considerabilă: “satu întreg Plopenii [5]/ satu întreg Fetești/ satu întreg Merenii [6] – [toate trei] «la ținutul Sucevei tot într-un hotar» -/ a patra parte de Plesești la ținutul Sucevei/ satu întreg Drăgușani [7] la ținutul Dorohoiului/ satu întreg Hudeștii mici [8] la ținutul Dorohoi / satu întreg Tilinți la ținutul Dorohoiului/ jumătate de sat Teteeni [9] la ținutul Eși, / casăle părintești din Eși cu locul de la Crupenski/ Nouă pol [= 180] pogoane de vie la Săbieru la Cruce”.

Ceilalți fii ai biv vel logofătului Lupu Balș erau Iordache – strămoșul ramurii de la Dumbrăveni (jud.Botoșani) [10] –, Toader – tatăl Saftei Brâncoveanu, fondatoarea Spitalului Brâncovenesc –, Constantin – ctitorul armonioasei Biserici Rotunde, în stil neoclasic, de la Lețcani (jud.Iași) – și Nicolae. Mergând pe urmele unchiului său Emanoil, Ioan Balș, unul dintre fiii vistiernicului Iordache Balș, avea să se stabilească și el în Rusia, ajungând șambelan la curtea țaristă.

Mormântul lui Emanoil Balș în biserica “Sf. Dimitrie-Balș” de la Iași 

În 1792 decembrie 3 – scria Gh. Ghibănescu despre Emanoil Balș – ca spătar trece în Rusia, când își vinde 12 moșii cu 147.000 lei lui Răducanu Roset. Deși trecut în Rusia, după pacea de [la] Iași, el a mai slujit țării sale ca postelnic în 1810 când rușii ocupau țările române și capătă de la Divanul cnejiei Moldovei în 1807 un frumos atestat de sentimentele sale patriotice” [11]. Trecerea boierilor moldoveni și munteni în Rusia nu era ceva neobișnuit în epocă. Exemplul, cel mai cunoscut, al lui Dimitrie Cantemir, a fost urmat de numeroase altele [12], iar în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și la începutul celui următor, mai mulți membri ai familiei Cantacuzino, atât din Țara Românească cât și din Moldova, au ales Rusia ca loc de refugiu.

Cantacuzinii primiseră și ei moșii în Rusia și în Ucraina, unde numele lor a rămas cristalizat în unele toponime, precum cel al târgului Kantakuzinka, fostă proprietate a boierului poet Ioan Cantacuzino (1757 – 1828), autorul primului volum de versuri din literatura română.

Un document relevant

Genealogistul Ștefan D. Grecianu fișa un document din 1 aprilie 1811, relevant pentru povestea noastră: “Mărturia Banului Costache Ghica că Vornicul Theodorache Balș căsătorindu-se întâi aici în Țara Românească cu Maria fata Spătarului Pârvu [Cantacuzino] la 1770 (sau 1774?) după încetarea păcii cei de atunci silit fiind a se duce la Rusia fiindu-i teamă să rămâie aici, căci Spătarul Pârvul socrul său s-au fost omorât în războiul ot Comana și unchiu-său Mihai Cantacuzino [13] făcându-se General au fost hotărât să plece împreună cu armia și să-și vânză toate ale sale câte avea aci, ca să locuiască în Rusia și fiindu-i frică răposatului Balș să mai șează aci, au hotărât să vânză și el acareturile zestrii și ale clironomii câte stăpânea dintr-ale Cantacuzinilor. / D-ei Logofeteasa (fiindcă acum părintele d-ei și-au dat obștescul sfârșit făr de a-i face vr-o îndestulare) cere să i se dea toate acele moșii și acareturi ce au fost ale maicii sale de zestre și de clironomie după cum s-a urmat și în Moldova la Căminăreasa Catinca Filipeasca al căriia părinte, d-lui Polcovnicul Manolache Balș cu toate că după închierea păcii a răzmiriții Nemților ot leat 1792, făcându- se supus al Rusi[e]i, au fost vândut moșiile ce avea în Moldova atât ale dlui cât și ale soți[e]i sale, mumei d-ei Căminăresei, carele se și dusese la Rusia cinstindu-se și cu cin de Polcovnicie, dar în urmă viind înapoi și căutându-și Căminăreasa dreptatea prin judecata Divanului, i s-au dat toate înapoi” [14].

Se observă frecventele alianțe matrimoniale muntenești în familia Balș, serie deschisă de căsătoria Aniței Balș – sora vel logofătului Lupu Balș – cu beizadea Constantin, fiul cel mare al lui Constantin Vodă Brâncoveanu. Relativ numeroasele căsătorii muntenești din familia Balș sunt însă în contradicție cu atitudinea antiunionistă a unor membri marcanți ai acestui neam, precum Alecu Balș de la Broșteni (jud. Neamț) și caimacamul Toderiță Balș. Poate că legătura de sânge – pe linie maternă – a lui Emanoil (Manolache) Balș cu Cantacuzinii jucase un anumit rol în trecerea sa în Imperiul vecin de la Răsărit.

Balșii și Cantacuzinii, înrudiți între ei de mai multe ori, par să fi luat unii exemplul celorlalți în această repetată emigrare în Rusia. Dealtfel, potrivit exprimării lui Gh.Ghibănescu, “a fi în partida rusofilă pe acea vreme însemna a sluji mai bine patria [subl.mea]. Intâi că Rusia era o putere creștină mai bine organizată, cu armată puternică, care era un prilej de atracție pentru marii bo[i]eri. Bo[i]erimea se bătea la noi să poată intra în școala de cadeți de la Petersburg și noi trebu[i]e să judecăm pe oamenii de acum 150 ani nu în pielea noastră, ci în pielea lor [15]. A se scoate țările române de sub jugul turcesc era toată lupta politică în țările românești de la 1711 – 1774 și mai apoi într-acest înțeles s-a dat; și deci și Bălșeștii au înțeles această năzuință a unui neam întreg, punând în slujba ideii marea lor personalitate politică” [16].

În Rusia și revenirea în Moldova

Boierul moldovean a trecut în Rusia exact în anul încheierii păcii de la Iași, dintre turci și ruși, dar nu a rămas definitiv în noua sa patrie, deși primise moșia amintită în documentul de mai sus – în gubernia Poloțk, satul Christovsk. Orașul Poloțk – aflat în apropiere de Vitebsk, unde avea să se nască pictorul Marc Chagall – se găsește astăzi în Belarus, la sud de Sankt Petersburg și la vest de Moscova.

Revenit în principatul Moldovei, “Emanoil Balș polcovnic, i cavaler, fiul răposatului vel logofăt Lupul Balș”, primea de la Divanul ieșean, la 1 aprilie 1807, un atestat “precum să să știe că încă din copilăria sa de-a pururi fiind între noi, atât în vreme de pace cât și în vreme de război, însărcinat cu multe feluri de trebi și greutăți, după vreme ale patriei noastre s-au purtat cu toată vrednicia, râvna și osărdia cinstit și fără pic de interes al său silindu-se numai pentru obștescul folos, iară după cel din urmă război înstrăinându-se din patria noastră Moldova, d[u]m[nea]lui n-a contenit însă după această depărtare a sa a lucra cu toate chipurile cele folositoare pentru pământ și patrioții săi; aseminea și după ce iarăși s-au așăzat aice de 9 ani încoace, la toate treburile și nevoile țării a fost și este pănă astăzi de mare folos trebuincios, la orice treabă și interes al țării ca și din cei mai aleși patrioți, nenumărându-se pănă astăzi din partea sa urmări răle cât de puțin și mai ales că acest prea iubit al nostru frate după ostinelele sale cele după vreme dintr-ale pământului folosuri nu s-a împărtășit la nimică; și spre aciasta dând adevărata noastră știință iscălim” [17].

Lespedea tombală a lui Emanoil Balș, aflată în Biserica Sf. Dimitrie-Balș de la Iași – necropola de familie a Balșilor – a fost publicată de harnicul Gh. Ghibănescu [18]. A fost căsătorit de două ori – cu Zamfira Razu, fiica vel logofătului Vasile Razu și apoi cu Smaranda Manu [19] –, având o fată, Ecaterina (1784 – 1842) [20], al cărei prenume reamintește desigur de cel al țarinei. A devenit în anul 1803 soția baș-boierului Țării Românești Iordache Filipescu, cel pe care o cunoscută gravură de epocă îl înfățișează, la o vârstă venerabilă, șezând pe un divan și fumând din narghilea.

Îmi amintesc a fi văzut cândva piatra de mormânt a acestei doamne mari din societatea bucureșteană, Ecaterina Filipescu născută Balș, la Mănăstirea Radu Vodă [21]. Nepotul ei de fiu, Gheorghe C.Filipescu (1840 – 1907), mareșal al Curții regale, a fost o vreme, după cum se știe, proprietarul casei în stil neogotic de pe strada Dionisie Lupu – fostă a belgianului Cezar Librecht – care adăpostește astăzi Casa Universitarilor.

Trecut în Rusia exact în anul când aceasta își stabilea hotarul pe Nistru, Emanoil Balș a încetat din viață cu câteva luni înainte ca Basarabia să fie anexată de Imperiul de la Răsărit. Faptul că împărăteasa Ecaterina cea Mare îi recunoștea, la 7 februarie 1794, acestui velit moldovean calitățile de “colonel” și de “spătar”, înzestrându-l și cu o moșie cu 337 de suflete, nu în îndepărtata Siberie, ci în regiunea centrală a Rusiei, apare ca un gest semnificativ. Aceeași țarină își construise un palat impunător, cu o arhitectură insolită și originală – dar din păcate neterminat – la Țarițîno, suburbie a Moscovei, exact pe domeniul care aparținuse la începutul aceluiași veac lui Dimitrie Cantemir și familiei sale și unde mai există și astăzi biserica ctitorită de aceștia.

Ca și Antioh Cantemir, literatul și diplomatul rus binecunoscut, Emanoil Balș era scoborâtor pe linie feminină al Cantacuzinilor. Să fi jucat oare ideea imperială bizantină un anume rol în alegerea locului reședinței moscovite a țarinei? Oricum ar fi, trecerea lui Emanoil Balș prin Rusia se înscrie în ceea ce aminteam de curând într-un articol din această revistă, consacrat moaștelor Sf. Dimitrie Basarabov – intrarea Principatelor sub influența Imperiului de la Răsărit.

NOTE

1 Despre genealogia sa, vezi Mihai Sorin Rădulescu, Cu gândul la lumea de altădată, București, Editura Albatros, 2005, pp.103-110.
2 “Par la grâce de Dieu, Nous Catherine Seconde, Impératrice et Souveraine de toutes les Russies, de Moscou, de Kiev, de Vladimir, de Novgorod, Tzarine de Kazan, Tzarine d’Astrakan, Tzarine de la Sibérie, Tzarine du Chersonèse Taurique, Souveraine de Pskov et Grande Duchesse de Smolensk, Princesse d’Esthonie, de Livonie, de Korel, de Tver, de Iougorsk, de Perm, de Vialsk, de Bulgarie, etc. Souveraine et Grande Duchesse de Novgorod, des Terres Basses, de Tchernigov, de Riazan, de Polotsk, de Rostov, de Iaroslav, de Belosersk, d’Oudorsk, de Condisk, de Vitepsk, de Mitislavsk et des autres pays du Nord, la Souveraine des terres d’Iversk, des Tzars de Cartalinsk et de Georgie et des terres de Kalarda, des Princes de Tcherkask et de Gorsk et des autres la Souveraine héritière. Déclarant par ceci que Nous, en estimant la fidélité, l’empressement et le dévouement envers Nous et l’Empire Nôtre et de l’armée Notre et de la Principauté de Moldavie, du colonel Spatar Emanuel Balch, Nous lui avons très gracieusement gratifié en possession éternelle et héréditaire un domaine dans le Gouvernement de Polotsk, commune de Christovsk en nombre de trois cent trente sept âmes avec les terres et appartenances. Et comme de l’armée Notre le colonel sur ces âmes ne possède aucun decret gratifié, Nous par Notre pouvoir Souverain et Impérial et par la force de Notre decret, gratifions à lui, de Notre armée le colonel, et à ses descendants masculins et féminins, les âmes désignées avec toutes appartenances, villages, cours, bâtisses, champs, et près, bois et forêts, fauchages et pêches, sans rien exclure de tout ce qui à ses âmes appartient, dorénavant par vérité et justice peut être ajouté en possession éternelle et héréditaire ce que Nous confirmons très gracieusement et ces derniers à lui et à ses descendants de vendre et hypothéquer d’après les lois fixées, permettons seulement que les simples impôts publiques, de même comme dans les autres domaines de noblesse, soient payés. Avec ceci, au même colonel de l’armée Notre et à ses descendants, Nous ordonnons très gracieusement non seulement de profiter des âmes avec toutes les appartenances désignées, mais aussi à tous Nos Gouverneurs et aux autres que cela regarde, très fortement confirmons, de ne l’empêcher d’aucune façon dans la possession tranquille et dans le cas nécessaire, de toute sorte de tentative, protéger et défendre. En confirmation de tout précité, ce Notre decret Impérial gratifie, Nous, de Notre propre main avons signé et de Notre cachet d’Etat avons ordonné de fortifier. Donné à St.Petersbourg dans l’année mille sept cent quatre vingt quatorze, février sept, de Notre règne en trente deuxième année. ss.Catherine”(traducere în limba română de autorul acestor rânduri).
3 Gh.Ghibănescu, Biserica Sf.Dimitrie (Balș), Iași, Tipografia “Presa bună“, 1934, p.12.
4 Ibidem, loc.cit.
5 Satul se găsește la est de Suceava, chiar lângă oraș.
6 Merenii se află în vecinătatea răsăriteană a Sucevei.
7 La est de Dorohoi, lângă Săveni. Există atât Drăgușenii de Jos cât și de Sus.
8 Localitatea se găsește la nord de Dorohoi, între acest oraș și Darabani.
9 Cu variantele Tătăeni, Tetieni.
10 Strămoș direct, pe linie feminină, al esteticianului și diplomatului Matila C. Ghyka.
11 Gh. Ghibănescu, op.cit.
12 C.G.Bedreag, Pohod na Charkov – 1711 sau însoțitorii Prințului D.Cantemir în exodul din 1711, în “Studii și Cercetări Istorice”, vol.XVIII, nov.1943, pp.420-440.
13 Este vorba firește de autorul Ghenealoghiei Cantacuzinilor dr. Istoriei Țării Rumânești.
14 Ștefan D.Grecianu, Genealogiile documentate ale familiilor boierești, vol.I, București, Tipografia “Cooperativa”, 1913, p. 413.
15 Câtă dreptate are Gh.Ghibănescu și cât de puțin este în general respectat acest principiu fundamental al scrisului istoric.
16 Gh.Ghibănescu, op.cit., loc.cit.
17 Ibidem, p.29, anexa R.
18 “Supt această piatră odihnește robul lui D[u]mnezeu Manoil Balș / fiiu a[l] Lupului Balș vel logofet / carele întâi au fost vel spatariu; / pe urmă trecând în Rosia și fiind / în slujba oștenească s-au făcut / polcovnic, și cavaleriu: și s-au/ săvârșit la 1812: ianuarie 19: în Eși. Cu umilință rugând / pe toți cari aici vor ceti / din inimă a să milostivi și / cu d[u]hul să gră[i]ască, D[u]mnezeu / săl odihnească, cu drepții / să-l sălășluiască” (Gh.Ghibănescu, op.cit., p.29, anexa P).
19 Ștefan D.Grecianu, op.cit., arborele genealogic al familiei Balș, între paginile 416 – 417.
20 Ibidem, loc.cit.
21 Vezi și Ibidem, p.415.
""