Autor 7064 vizualizări


La 3 iunie 1971, Ceauşescu s-a întâlnit, la Pekin, cu legendarul Mao. Convorbirea a durat 70 de minute. Mai mult decât a acordat liderul Chinei preşedintelui american Richard Nixon în februarie 1972. Mao a anunţat că va şterge un mileniu din vrajba chino-sovietică datorită vizitei românilor în China.

Până la a pleca în Asia, s-au petrecut şi alte momente de impact în relaţiile lui Ceauşescu cu fraţii comunişti. Unul dintre acestea a fost participarea delegaţiei române la cel de-al XXIV-lea Congres al PCUS (30 martie – 9 aprilie 1971).

Mai bine la dracu decât la Moscova

Ca şi cum ar fi putut îngropa definitiv spiritul relaţiilor dintre Moscova şi celelalte centre de putere ale lagărului comunist european, în şedinţa Comitetului Executiv care-a aprobat componenţa delegaţiei române, Ceauşescu apelase la principiul reciprocităţii. Dacă Brejnev nu participase la Congresul de la Bucureşti din vara lui 1969, pe motiv de boală, zicea că-şi va scuza, la fel, absenţa.

În consecinţă, l-a propus ca şef al delegaţiei pe Niculescu-Mizil. Şi n-a scăpat ocazia de-a ironiza groaza lui Bodnăraş de revedere a meleagurile sovietice de dragul cărora dezertase în urmă cu patru decenii din Armata Română., , Eu prefer să mă duc de zece ori la dracu, decât odată acolo”, s-a recuzat fostul agent sovietic stârnind ilaritatea generală. În cele din urmă, Ceauşescu a acceptat să conducă delegaţia la Moscova, măgulit de subalterni cu argumentul că va avea astfel o nouă ocazie să dea celorlalţi o lecţie de politică externă.

Obsesia păcii şi dezarmării

Şi-a creat, de altfel, el însuşi un nou prilej de afirmare în plan extern, găzduind conferinţa miniştrilor de Externe din ţările Tratatului de la Varşovia pe tema Tratatului de Neproliferare a armelor nucleare. Conferinţa fusese propunerea lui Ceauşescu, după ce exprimase, cu orice ocazie, obiecţii că tema dezarmării şi păcii se consumă între super-puterile războiului rece.

Ea reprezintă, de fapt, o preocupare a tuturor statelor, fără deosebire de puterea sau regimul lor politic, susţinea liderul român. Va deveni şi acest gen de militantism pentru pacea planetei o obsesie a lui Ceauşescu. Excesele sale discursive în această direcţie i-au iritat nu doar pe liderii moscoviţi, ci şi pe cetăţenii României obligaţi să participe la mitinguri şi demonstraţii pacifiste. La jubileul semicentenarului partidului comunist din România din mai 1971, Ceauşescu a anunţat că ţara păşise în societatea socialistă multilateral dezvoltată. Pe potriva acestei etape vor fi promulgate, , tezele din iulie” ca şi cadru formativ al omului nou.

Ţestoasele, , marşului cel lung”

O impresionantă vizită în Asia Roşie a avut loc în 1-23 iunie 1971. Centrul ei de greutate a fost China unde delegaţia de partid şi de stat condusă de Ceauşescu a stat 9 zile. La 3 iunie, Ceauşescu s-a întâlnit cu legendarul Mao. Convorbirea a durat 70 de minute. Ceva mai puţin a conversat Mao cu preşedintele american Nixon în februarie 1972. Putem deduce astfel o reală consideraţie pentru gălăgia lui Ceauşescu, în favoarea Chinei, în blocul comunist şi oficiile sale de mesager. Ceauşescu şi ceilalţi componenţi ai delegaţiei (Maurer, Manea Mănescu, Iliescu, Dumitru Popa şi Aurel Duma) s-au întâlnit şi cu Zhou Enlai, Kang Sheng, Lin Biao şi alţi bonzi ai Chinei comuniste. Conducătorii „marşului cel lung” intraseră în ineluctabilul declin al vârstei şi sănătăţii.

Atât Kang Sheng, şeful serviciilor speciale cât şi premierul Zhou Enlai sufereau de cancer, Biroul Politic nedându-şi acordul pentru intervenţiile chirurgicale recomandate de medici. Neîncrezător în medicina homeopată chineză, ca şi în cea modernă de altfel, Mao avea convingerea că orice boală trece de la sine. Iar dacă e să însemne sfârşitul zilelor omului, o intervenţie chirurgicală nu ar face decât să-l grăbească. Însuşi Mao era suferind de-o persistentă bronşită la întâlnirea cu Ceauşescu. Iar Lin Biao se afla în plin şi încă necunoscut complot împotriva liderului chinez. Descoperit în septembrie 1971, încercase, fără succes, să-şi caute scăpare la Moscova.

La taclale cu Mao

Convorbirea dintre Mao şi Ceauşescu a fost una de politeţe. Mao s-a arătat informat asupra stării planetei. Ceauşescu şi-a încercat iarăşi rolul de curier informându-l că liderii comuniştilor italieni şi spanioli doresc reluarea legăturilor cu China. Mao a numit, , revoluţia culturală” ca „experiment”, oameni vechii burghezii fiind obligaţi să asculte cuvântul muncitorilor şi al ţăranilor. A insistat asupra participării echipei naţionale de ping-pong a Chinei la Turneul Mondial de Tenis de la Nagoya, din primăvara acelui an. Era, în fapt, prima ieşire a chinezilor peste hotare de după declanşarea, , revoluţiei culturale”. În ce priveşte conflictul chino-sovietic, Mao a declarat că ei, chinezii, vor persista încă zece mii de ani în, , dogmatismul” de care-i acuză sovieticii.

Vizita lui Kosîghin a şters un mileniu, iar vizita delegaţilor români, încă altul. Mai rămâneau opt mii de ani, a glumit Mao, ameninţând însă cu, , ripostă“ oricui, , şi-ar face scaun pe capul lor”, indiferent de puterea de care dispune. Ştiind că românii vor povesti cele văzute şi auzite sovieticilor, i-a invitat pe români să viziteze adăposturile moderne construite în China. Dar mai belicoşi decât chinezii s-au manifestat sovieticii. În escala făcută la Moscova de delegaţii români, Kosîghin şi ceilalţi reprezentanţi ai conducerii sovietice le-au administrat o critică dură., , Vizita a căpătat un caracter de ascuţire a divergenţelor şi este îndreptată împotriva ţărilor socialiste”, a fost aprecierea lor după relatarea lui Ceauşescu.

 

 

 

Sursa:www.adevarul.ro

""