Autor 1858 vizualizări


Noile tehnici digitale le-au permis cercetătorilor de la Universitatea din Cambridgesă prezică evoluţia structurală a craniului în genealogia omului de Neanderthal şi omului anatomic modern, pentru a umple lipsurile din documentaţia fosilelor. Studiul sugerează că populaţiile la cre s-a produs ruptura au fost mai vechi decât s-a crezut iniţial.

Nu se ştie exact cum arăta acest strămoş comun, deoarece rămăşiţele din perioada pleistocenului mediu sunt rare şi fragmentare. Cercetătorii au folosit acum morfometria digitală şi algoritmi statistici pe fosilele din istoria evoluţiei celor două specii şi au reuşit să recreeze în 3D craniul acestuia.

Fosila virtuală a fost simulată pe baza unui inventar a 797 de trăsături de cranii datând din toate perioadele evoluţiei de mai bine de două milioane de ani a omului. S-a realizat astfel o schemă de evoluţie după care s-a elaborat o cronologie pentru morfologia craniului strămoşilor noştri. S-a introdus apoi un craniu modern scanat în cornologie, modelat pentru a corespunde transformărilor de-a lungul istoriei, ceea ce a facilitat observarea unor convergenţe ale celor două specii acum 800.000 – 100.000 de ani. Din cele trei forme propuse iniţial, prin compararea cu puţinele fosile originare din Pleistocen una singură a rămas drept cea mai relevantă.

Estimările anterioare bazate pe ADN preistoric preziceau o origine comună acum 400.000 de ani, dar analiza fosilei virtuale sugerează o vechime cu 300.000 mai mare şi că, deşi populaţiile vechi erau prezente şi pe teritoriul Eurasiei, cel mai probabil strămoşul comun provenea din Africa. Craniul digital prezintă caracteristici ale ambelor specii:de pildă, are un început de proeminentă care va deveni evidentă la occipitalul neanderthalienilor, de unde forma alungită a capului. Faţa precursorului virtual prezintă totuşi şi semnele adânciturii mai pronunţate de sub maxilare care conferă trăsături faciale mai delicate. Chipul neanderthalienilor ar fi fost mai proeminent întrucât zona respectivă, maxilia, conţinea mai multe goluri de aer, în consecinţă osul era mai gros. Sprâncenele mari şi grele erau specifice tot neanderthalienilor şi în general fosila cuprinde mai multe caracteristici ale acestei specii. Deloc surprinzător însă, întrucât luând în considerare toată cronologia observăm că Homo Sapiens este cel care deviază de la linia de dezvoltare a structurii craniene.

Probabilitatea unei rate mai mari de transformare morfologică în ramura omului modern este de altfel în concordanţă cu perioadele de schimbări demografice şi mutaţii genetice, parte a istoriei unei specii care a evoluat de la o mică populaţie africană la un număr de şapte miliarde astăzi. Populaţia ultimului strămoş comun făcea parte poate din specia Homo heidelbergensis. Următorul proiect se anuntă şi mai ambiţios:elaborarea unui model al stramoşului comun al oamenilor şi cimpanzeilor.