Ultima vară a Romanovilor jpeg

Ultima vară a Romanovilor

După ce a abdicat de pe tronul Rusiei, în martie 1917, ţarul Nicolae al II-lea s-a mutat împreună cu familia sa la reşedinţa din Tsarskoye Selo, din apropierea Sankt Petersburgului. În ciuda faptului că erau în permanenţă păziţi, Romanovii s-au bucurat de ultima vara din viaţa lor, un an mai târziu ei fiind asasinaţi.

„în timpul zilei am tăiat niște brazi mari la trecerea celor trei drumuri de-a lungul Arsenalului. Era un foc colosal, soarele era roșiatic și în aer era mirosul de ars, probabil din turbă.Pentru o vreme am fost să vâslim. Iar apoi ne-am plimbat până la opt. Am început volumul Contele de Monte Christo ", a scris Nicolae al II-lea în jurnalul său, pe 5 iunie 1917.

2 jpg jpeg

Poate că jurnalul ţarului pare puţin inocent. El povesteşte cum se distra împreună cu copiii săi, îi dădea lecţii de geografie prinţului Alexei. Printre poveştile sale despre plimbări, vâslit şi relaxare în grădină, ţarul îşi exprima îngrijorarea în privinţa viitorului Rusiei, dar şi păreri despre evenimentele politice care aveau loc. „Ieri am aflat că generalul Kornilov a renunțat la funcția de comandant al districtului militar din Petrograd, iar în această seară Guchkov a demisionat. Ambii au același motiv: Interferența iresponsabilă a Sovietului și a altor organizații mult mai radicale cu autoritățile militare. Oare ce a rezervat providenţa pentru sărmana Rusie? Facă-se voia Domnului!”

3 jpg jpeg

Prinţesa Tatiana împreună cu sora ei, prinţesa Anastasia, şi câinele său preferat, un buldog francez pe nume Ortino. Ele se aflau în grădina palatului Alexandru, bucurându-se de vară.

4 jpg jpeg

Prinţesele Anastasia, Tatiana, Olga şi Maria nu au fost rase în cap de către revoluţionari, aşa cum se specula adesea. Ele s-au tuns din propria dorinţă deoarece părul le fusese afectat în timpul când au avut pojar.

5 jpg jpeg

„În timpul nopţii a plouat, iar ziua este acum mai împrospătată. În timpul zilei am lucrat pe aleea cea mică, de unde am tăiat doi brazi mici. Alix ( aşa o alinta ţarul pe soţia sa, Alexandra) a stat cu noi în pădure. După cină ne-a vizitat cuplul Benckendorf.”, scria ţarul pe 23 iulie 1917.

6 jpg jpeg

„Într-o zi, patru soldaţi înarmaţi m-au urmat, aşa că am profitat de acest lucru şi fără a spune vreun cuvânt, m-am dus mai departe în parc. De atunci, mă duc zilnic în parc, iar după-amiaza tai copacii uscaţi”, îi scria ţarul Nicolae al II-lea surorii sale, Ksenia.

8 jpg jpeg

În tinereţe, Nicolae al II-lea scria în jurnalul său: „Visul meu este ca într-o bună zi să mă pot căsători cu Alix de Hessa. O iubesc de mult timp, dar mult mai profund din 1889, când am petrecut şase săptămâni în Sankt Petersburg.” Ţarina Alexandra s-a îmbolnăvit în tinereţe de difterie şi de reumatism, fiind mai grav afectată în timpul celor cinci sarcini.

7 jpg jpeg

După ce au petrecut vara la Tsarskoye Selo, familia regală a fost exilată la Tobolsk, unde şi-au petrecut puţinul timp ce le mai rămăsese de trăit.