Tudorii şi papagalul (povestea unui eşec)
Nu mai ştiu când se întâmpla povestea asta – dacă era înainte de ’89 sau la puţină vreme după – dar ştiu că primisem în ziua de salariu a mamei şi a tatei, profesori la şcoala din Jirlău (Brăila), trei Tudori verzi şi foşnitori.
Dacă închid ochii, îmi amintesc şi acum cele trei bancnote nou-nouţe de 25 de lei, cu figura lui Tudor Vladimirescu într-un cerculeţ. Nu cred c-aveam habar pe-atunci cine era Tudor, individul acela cu pălărie ciudată, în forma unui tub. Pe mine mă preocupa altceva:voiam să-mi iau un papagal, un papagal verde-fosforescent, cum avea Laurenţiu, băiatul lu’ tanti Săndica, o prietenă a mamei. Şi de-asta primisem Tudoriiîn ziua de salariu;şi-i ascunsesem bine în lada canapelei verzi (da, şi ea tot verde) din sufragerie. Nu-mi amintesc însă de ce-i ascundeam, de vreme ce-i primisem în mod public şi de vreme ce toată lumea ştia de planul meu cu papagalul. Cred că-i pusesem la păstrare, în aşteptarea altora;că parcă papagalul acela la care aspiram eu – în fapt, un peruş cât se poate de obişnuit – costa nu trei Tudori, ci vreo şase, adică 150 de lei.
Din când în când verificam comoara;pipăiam Tudoriicei noi şi mă minunam de verdele acela ciudat, care bătea în albastru. Îi verificam şi aşteptam. Drama e că, la un moment dat, Tudoriimei au dispărut:„i-a împrumutat” mama, direct din ascunzătoare, să rezolve o problemă financiară urgentă. Şi-atunci, ca şi acum, în familiile de profesori aveau loc adesea crize financiare. Aşa că duse au fost bancnotele mele verzi. Mintea mea n-a mai reţinut dacă le-am primit înapoi;un lucru e totuşi cert:papagal nu mi-am mai luat.
Citesc acum că bancnota de 25 de lei – cu Tudor Vladimirescu pe faţă şi cu o rafinărie pe verso – a fost pusă în circulaţie la 1 noiembrie 1966;şi a fost retrasă treptat, în intervalul 1990-1992. Dar alte două bancnote cu Tudor au circulat şi mai devreme. După stabilizarea monetară de la sfârşitul anilor ’40, banii au început să poarte amprenta ideologiei comuniste:pe hârtia de 1.000 de lei din 1948 apărea, de pildă, chipul lui Tudor, privind profetic într-o parte;era sugerată astfel ideea de revoluţie şi de putere populară. Concepţia grafică s-a păstrat şi în cazul bancnotei de 25 de lei din 1952;dar şi în cazul bancnotei (tot de 25 de lei) din 1966. Acelaşi chip al lui Tudor (privind, de data aceasta, în partea celalaltă), în acelaşi cerculeţ. Cu o observaţie însă:figura revoluţionarului nu se mai afla în centru, printre porumb, spice de grâu şi floarea-soarelui, ca în 1948, ci într-o parte, în balanţă cu stema Republicii Populare Române (1952) şi a Republicii Socialiste România (1966).
