Autor 37111 vizualizări


La finalul lunii aprilie, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Ioan Aurel Pop, avea o intervenție care a stărnit destul de multe pasiuni în spațiul public pe tema conceptului “Trianon 100”, operaționalizat de autoritățile ungare pe parcursul anului 2017. În esență, academicianul român a tras un semnal de alarmă, potrivit căruia, grupul de cercetători ungari reuniți în acest proiect, gestionat de Academia Ungară de Științe, este pregatit să declanșeze un război informațional la adresa României și a statelor din jur, prin care să fie contestate principalele etape dintre anii 1918-1920 care au dus la destrămarea Imperiului Austro-Ungar și, implicit, a Ungariei Mari.  

 La acel moment, în aprilie, mi-a fost dificil să mă situez de o parte sau alta a adevărului, nefiind convins nici de pledoaria lui Ioan Aurel Pop, dar nici de atacurile immediate venite din Ungaria la adresa rectorului UBB. De fapt, aceste atacuri m-au pu pe gânduri, în condițiile în care una din principalele instituții de la Budapesta care au reacționat destul de virulent nu a fost, culmea Academia Ungară, ci Ministerul Afacerilor Externe, care într-un comunicat sec a anunțat că respinge, cu fermitate, calomniile venite din partea mediului academic român. Acestea fiind datele, m-am aplecat putin asupra problemei, pentru a-mi forma o imagine clară despre ce se întâmplă. Oare a împrumutat Ungaria din experiența fratelui mai mare, cu care se înțelege de minune în prezent (Federația Rusă) din tehnicile războiului hibrid pe care vrea să le experimenteze în țările limitrofe sau spirirtul naționalist român a răbufnit înainte de vreme, fără ca aceeași Budapesta să aibă vreo vină. Și iată ceea ce am constatat.

 Proiectul “Trianon 100 – Elan”, desfășurat sub Academia Ungară de Stiințe și-a început în forță activitatea, la o primă vedere fiind evident că acesta avea deja pregătite primele produse care să fie livrate pe piață. Astfel, a fost deja lansată prima carte elaborată în cadrul proiectului - “Jurnalul delegației ungare de pace”, sub coordonarea istoricului Zeidler Miklos. Prezentarea volumului face referire la datele pe care lucrarea le deține despre delegația ungară care a participat, în Franța, la semnarea Tratatului reliefând, într-o manieră detaliată, disputele și frământările care au precedat parafarea documentului final. Cu alte cuvinte, cartea induce, probabil, cititorilor mesajul că deciziile adoptate la Trainon nu au fost acceptate apriori de Budapesta, care s-a luptat pentru propriile interese, de unde rezultă practic injustețea Tratatului și traumele pe care acesta le-a produs maghiarilor.

Dacă privim ușor în spate observam că în Bratislava, Slovacia, deja la începutul lunii aprilie erau prezentate mai multe volume care evidențiază transformările produse în viața maghiarilor după Trianon, și evident că acestea nu erau unele pozitive (sursa www.trianon100.hu). Din punctul nostru de vedere elocvent este titlul “Felvidek devenit Slovensko”, respectiv esența mesajului transmis de cartea “Uniunea Populară Maghiară din Cehoslovacia și repetarea procesului Mindszenty” care se referă la istoria unei organizații care a militat, din umbră, pentru apărarea drepturilor maghiarilor care erau lezate de autoritățile cehoslovace.

Concomitent, site-ul www.trainon100.hu promovează o hartă etnografică a Ungariei din 1918 pe care autoritățile de la Budapesta au intenționat sa o utilizeze, fără succes, pentru a trasa granițele viitorului stat ungar conform propriilor interese în timpul negocierilor din Paris. Același site promovează recenzia istoricului Zahoran Csaba (“Destrămarea Ungariei istorice și Tratatul de pace de la Paris”) și tot aici sunt promovate imagini referitoare la mai multe monumente dedicate Trianonului, din care unul reprezintă harta Ungariei Mari.

În concluzie, iată că la nici câteva luni de la lansare, proiectul “Trianon 100 – Elan” produce deja materiale documentare de anvergură care relevă, fără doar și poate, viziunea Ungariei asupra momentului de tristă amintire, în urma căruia 2/3 din teritoriul Ungariei a revenit altor state.

Ceea ce este însă și mai periculos este faptul că proiectul Trianon 100 nu este o inițiativa singulară sprijinită, evident, de autoritățile centrale de la Budapesta. Astfel, proiectul științific este dublat fie de intervenții nefericite dar bine gândite, în spațiul public, ale unor oficiali ungari de prim-rang, fie de ridicarea unor edificii cel puțin discutabile în Ungaria, care amintesc de perioada nazistă în care această țară și-a reanexat o parte din teritoriile pierdute. Am în vedere aici declarațiile acide formulate la începutul lunii iunie de Lazar Janos, șeful Cancelariei prim-ministrului ungar, care solicită, nici mai mult nici mai puțin, scuze din partea vecinilor pentru evenimentul Trianon, și cere, de asemenea, despăgubiri măcar morale Europei pentru ceea ce i s-a întâmplat Ungariei în 1918. Tot aici se înscriu numeroasele statui ridicate în Ungaria în cinstea guvernatorului fascist și antisemit Horthy Miklos, cu sprijinul tacit al premierului Viktor Orban și spre bucuria nemascată a unuia dintre cele mai importante partide extremiste din Europa – Jobbik.

Vezi Presa maghiara: Trei statui in memoria lui Horthy, in mai putin de o luna 

Ca să nu mai vorbim de gestul total neprietenesc și agresiv realizat de Guvernul de la Budapesta la adresa României, care a interzis membrilor corpului diplomatic ungar, de pe mapamond, să participe la festivitățile dedicate Zilei Naționale a României (01.12.2016) sub argumentul că Ungaria nu are nimic de sărbătorit. Toate aceste fapte, puse cap la cap, ne redau o imagine sumbră asupra Ungariei care nu mai are demult nicio jenă în a ataca frontal România. Și atunci, dragi cititori, concluzia este una singură: Da, academicianul Ioan Aurel Pop cred că a avut perfectă dreptate când a vorbit despre nocivitatea proiectului Trianon 100 și despre scopurile sale. Ceea ce nu a spus însă rectorul UBB este faptul că, din păcate, de câțiva ani buni de zile, organizațiile maghiare din România sunt finanțate, mai mult sau mai puțin transparent de Budapesta, prin diverse proiecte și instituții și, astfel, au preluat, din retorica nocivă a Ungariei la adresa României. Astfel, aflam cu stupoare că 1 decembrie reprezintă o zi de doliu pentru maghiari, lucru spus de către cei mai importanți politicieni ai etniei din țara noastră, fapt care ne doare ca români pentru că noi i-am considerat pe maghiari întotdeauna frații noștri. Ce înseamna oare aceste poziții, spuse în repetate rânduri, pentru relațiile interetnice dintre românii și maghiarii din Transilvania? Duc ele spre o interacțiune și înțelegere reciprocă sau din contră, creează falii ireversibile între cele doua comunități, cu efecte nebănuite pe termen lung....evident că, din păcate, a doua


""