Autor 11227 vizualizări


Pitorescul localităţii Vălenii de Munte l-a atras pe profesorul Nicolae Iorga, aflat în căutarea unui adăpost permanent pentru numeroasa sa familie, dar şi a unui mediu prielnic de lucru. Greutăţile materiale, dar şi clima dificilă a Capitalei l-au determinat, în 1907, să-şi cumpere aici o locuinţă. Neobosit, noul secretar general al Ligii Culturale (1908) reuşeşte rapid să inaugureze la Vălenii de Munte tipografia „Neamul Românesc“ (21 mai) şi, foarte important, cursurile de vară (2 iulie). E începutul unei istorii de mai bine de 30 de ani, care suferă o lovitură serioasă în 1940, când e asasinat Iorga, pentru ca, în 1947, comuniştii să facă dispărută cu totul Universitatea Populară pe care o înfiinţase istoricul.

Ideea înfiinţării cursurilor de vară i-a încolţit lui Nicolae Iorga în discuţiile purtate la mănăstirea Putna în 1904, la comemorarea a patru secole de la moartea lui Ştefan cel Mare, când a propus construirea unui „azil“ pentru studenţii din diasporă. În 1906, bucovineanul George Tofan vine cu ideea cursurilor „feriale“ desfăşurate într-o mănăstire din Vechiul Regat sau prin conferinţe ţinute în diverse localităţi (Cernăuţi, Suceava, Câmpulung-Moldovenesc). Vizionar, Nicolae Iorga intuieşte rolul acestei instituţii în realizarea unităţii culturale a tuturor românilor ca etapă ce precede obiectivul final, realizarea unităţii politice.
Cursurile încep la 2 iulie 1908 cu 50 de „cursanţi“ iar temele dezvoltate de Iorga au fost Istoria românilor şi Istoria literaturii româneşti.Ceilalţi conferenţiari erau Gh. Murgoci, N. Dobrescu, Al. Lapedatu, Şt. Bogdan, V. Bogrea şi D. N. Ciotori. În amintirile sale, bucovineanul Gavril Rotică menţionează participarea a 150 de persoane – 10 bucovineni şi 10 ardeleni şi bănăţeni, printre care preotul Gh. Turbure, alături de elevi, studenţi şi militari, localnici şi cetăţeni prahoveni. În memoriile sale, Iorga îi reţine pe preoţii bănăţeni N. Martinovici şi Gh. Tătucu, diaconul timişorean M. Gaşpar, preotul orădean Gh. Turbure şi dl. Alvirescu. Pericolul coagulării unui nucleu opoziţionist dintre cursişti determină guvernul liberal să solicite lui C. Stere (atunci liberal) să organizeze la Iaşi cursuri paralele prin „momirea“ participanţilor cu preluarea integrală de stat a cheltuielilor. Improvizaţia cu tentă politică dă greş, iar cursanţii „dispar“ la Vălenii de Munte.
 

Din 1922, Universitatea Populară „Nicolae Iorga“

 
În primii trei ani, cursurile au loc într-o şcoală locală. Propria sală de cursuri va fi inaugurată în anul 1912, în prezenţa Principelui Carol, a Principesei Elisabeta şi a peste 6.000 de participanţi. În perioada 1908-1914, cursurile de la Vălenii de Munte au un rol determinant în realizarea solidarităţii şi conştiinţei naţionale necesare înfăptuirii idealului Marii Uniri prin „adunarea şi legarea laolaltă a fărâmelor trupului naţional“ (N. Iorga-discursul din 1 iulie 1911). După Unire, noua clădire devine neîncăpătoare, sporind semnificativ numărul conferenţiarilor şi al auditorilor. 
 
Lista vizitatorilor cuprinde membrii familiei regale (Regele Ferdinand şi Regina Maria, Regele Carol al II-lea, Principesa Elena) şi numeroşi oameni politici (prim-miniştri, miniştri, deputaţi şi senatori, conducători de partide). Ales preşedinte al Ligii Culturale în mai 1919, Iorga consacră cursurile de vară (reluate în 1921 şi trecute sub egida Ligii în 1923) conlucrării paşnice cu minorităţile naţionale, liantul înfrăţirii cetăţenilor României Mari devenind dezbaterea problemelor reale ale ţării, furnizarea de cunoştinţe şi soluţii, dar şi atragerea interesului minoritarilor prin prezentarea poporului român cu ceea ce este cu adevărat interesant, prin crearea „atmosferei de toleranţă culturală şi recunoaştere reciprocă“ (discursul lui Nicolae Iorga din 1925).
Universitatea Populară „Nicolae Iorga“ de la Vălenii de Munte (denumire preluată în 1922) va înfiinţa şi cursuri de limba şi literatura română, extrem de apreciate. În ianuarie 1922 se înfiinţează Asociaţia Auditorilor Cursurilor care va colabora eficient cu comitetul de organizare. Printre momentele semnificative se numără comemorările din 1934 (25 ani de la inaugurarea cursurilor de vară) şi 1939 (30 de ani), ambele ediţii fiind comentate intens în presa centrală. Progresele ştiinţei şi tehnicii apar şi aici, festivitatea deschiderii cursurilor fiind transmisă la radio în 1937.
 

Asasinarea profesorului şi, în 1947, sfârşitul universităţii

 
Agresivitatea extremei drepte (influenţată de fascismul italian şi de nazism), combătută prin instituirea dictaturii personale a regelui Carol II, înlocuirea Constituţiei şi lichidarea brutală a conducerii Gărzii de Fier ca ripostă la asasinarea primului-ministru Armand Călinescu, nu mai poate fi potolită. Forţat de împrejurări interne şi externe defavorabile, Carol al II-lea abdică şi părăseşte ţara, iar la 14 septembrie 1940 se instaurează Statul Naţional-Legionar condus de generalul Antonescu şi Horia Sima. Întocmite din timp, „listele negre“ devin realitate iar printre victime se numără chiar Nicolae Iorga, asasinat în 27 noiembrie 1940 la Strejnic-Prahova. După moartea fondatorului, cursurile n-au mai putut fi reluate decât în anul 1942, iar ediţia din 1943 a fost ultima ţinută ­înaintea terminării războiului. Cu aprobarea ministrului comunist de Interne Teohari Georgescu, interesat în aparenta normalitate preelectorală, cursurile vor fi reluate în anul 1946. Cântecul de lebădă al Universităţii Populare se stinge în anul 1947 (blocarea autorizării), iar după abdicarea Regelui Mihai I se desfiinţează Liga Culturală (13 iulie 1948). Ia, astfel, sfârşit epoca istorică din care a făcut parte şi Universitatea Populară „Nicolae Iorga“, vatra de cultură naţională creată de viziunea unui mare patriot.
 

Trei musceleni, invitaţi să conferenţieze la Vălenii de Munte

 
Participarea studenţilor şi a învăţătorilor musceleni la cursurile de vară înfiinţate de Iorga este puţin semnificativă. Ca fapt divers, Niculina Mihalache, soţia învăţătorului Ion Mihalache, câştigă concursul de costume naţionale din 1911. 
Printre conferenţiarii invitaţi personal de profesorul Nicolae Iorga în perioada 1931-1940 şi, ulterior, de comitetul de organizare se numără însă şi trei musceleni:Victor Slăvescu, Radu Gyr-Demetrescu şi Gheorghe Cotenescu. Numărul mic se explică prin selectarea invitaţilor şi participarea lor benevolă. 
Un aspect semnificativ îl constituie diversitatea angajamentului political celor trei musceleni invitaţi să conferenţieze:un liberal, un legionar şi un iorghist. Acest lucru demonstrează toleranţa culturală şi politică încurajată de Nicolae Iorga în cadrul cursurilor. Iorga era vădit interesat de participarea specialiştilor din diverse domenii, în detrimentul politicienilor iubitori de discursuri „aburitoare“. Un alt aspect interesant este acela că toţi au fost ulterior deţinuţi politici. Constatarea ne pune pe gânduri:dacă ar fi trăit, Nicolae Iorga urma să devină un deţinut politicca şi alţi prim-miniştri care au pierit în închisorile comuniste (Iuliu Maniu şi Constantin Argetoianu). Semnificativă este şi experienţa lor militară (doi dintre ei, în Războiul de reîntregire, iar al treilea, pe Frontul de Est). 
Fiecare conferenţiar îşi are propriile merite, intersectându-se uneori la aceleaşi ediţii, iar la momentul respectiv şi-au găsit publicul fidel (programul cursurilor era anunţat prin presă iar auditorii se înscriau din timp), acest lucru făcând cinste unui judeţ mic ca suprafaţă (3.058 km2) şi potenţial demografic, economic şi intelectual, desfiinţat abuziv în 1950 din pricina rezonanţei sale de judeţ al rezistenţei anticomuniste.
 
 

VICTOR SLĂVESCU 

 

 
Fiul de colonel,  Victor Slăvescu (1891-1977) se naşte în comuna Rucăr (Muscel). Absolvent al Liceului „Gheorghe Lazăr“ din Bucureşti. Absolvă în străinătate studii superioare filosofice şi economice, finalizate prin doctorat.
Stabilit în Bucureşti din 1915. Voluntar în armata română. Rănit în 1916, lângă Braşov. Combatant la Mărăşeşti în 1917.
Şeful organizaţiei P.N.L de Galaţi, cu 7 mandate de deputat în 5 legislaturi (1927-1938) şi un mandat de senator F.R.N. (1939). Profesor universitar şi Rector al Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Bucureşti (1927-1947).
Academician din 1937. Subsecretar de stat la Ministerul de Finanţe (1933-1934), Ministru de Finanţe (1934-1935) şi Ministru al Înzestrării Armatei (1939-1940). Epurat din învăţământ în 1947.
Deţinut politic la Sighet, fără proces şi sentinţă (1950-1955). Slăvescu este invitat de Nicolae Iorga la Vălenii de Munte ca specialist al Partidului Liberal în probleme economice şi bancare, cu două prelegeri:„Concepţii monetare vechi şi noi“ (în 1937) şi „Teritoriul, factor economic pentru apărarea naţională“ (în 1938). 
 
 

 

 

RADU GYR-DEMETRESCU (1905-1975)

 

 

RADU GYR-DEMETRESCU (1905-1975)se naşte  în oraşul Câmpulung-Muscel, tatăl fiind actor la Teatrul Naţional din Craiova. Absolvent al Liceului „Carol I“ din Craiova. Absolvent al Facultăţii de Litere şi Filosofie din cadrul Universităţii Bucureşti. Conferenţiar universitar. Poet şi scriitor. Candidat independent în judeţul Muscel, pe listele Gărzii de Fier, la alegerile din decembrie 1933 (partid dizolvat de guvernul I.G. Duca). Din 1935, membru al Partidului „Totul pentru Ţară“ şi candidat în două judeţe (Vâlcea, unde se stabilise prin căsătorie, şi Dolj) la alegerile din decembrie 1937. Comandant legionar al regiunii Oltenia. Director General al Teatrelor în Statul Naţional-Legionar. Participant activ la rebeliunea din 21-24 ianuarie 1941. Deţinut politic sub trei dictaturi (Regele Carol al II-lea, Mareşalul Antonescu, regimul comunist). Intrat în literatura română ca unul dintre cei mai mari poeţi ai temniţelor totalitare. La Vălenii de Munte, Radu Gyr-Demetrescu este invitat de Nicolae Iorga în calitatea sa de specialist în probleme literare, cu două prelegeri:„Invazii anarhice în literatură“ (în 1937) şi „Romanul psihologic francez“ (tot în 1937). 
 

 

GHEORGHE COTENESCU 

 
Din neam de moşneni musceleni,  ctitori de biserici monument istoric, Gheorghe Cotenescu (1886-1965) se naşte în comuna Izvoarele (Dâmboviţa). Absolvent al Seminarului Central din Bucureşti. Absolvent al Facultăţii de Teologie şi al Conservatorului de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti. Membru al Ligii Culturale, secţiile Bucureşti şi Câmpulung-Muscel. Secretarul profesorului Nicolae Iorga (1907-1912). Participă la organizarea primelor ediţii ale cursurilor de vară (1908-1912) şi a festivalurilor Ligii Culturale. Membru fondator al Partidului Naţionalist-Democratic condus de Nicolae Iorga şi A.C. Cuza (1910) şi membru în conducerea centrală (1931-1946). Fondator şi preşedinte al P.N.D. – secţia Muscel (1922). Membru al primei Camere Agricole din judeţul Muscel (1925). Deputat iorghist de Muscel în cadrul Uniunii Naţionale (1931-1932), alături de Constantin (Dinu) I.C. Brătianu (P.N.L.) şi Ion Mihalache (P.N.Ţ. – ales în două judeţe, Mihalache optează ulterior pentru Prahova). Animator al vieţii culturale din Câmpulung şi din judeţ (ca dirijor al corului parohial şi al seminarului orfanilor „Miron Cristea“, dar şi prin concerte susţinute alături de tenorul Nae Leonard, retras la Câmpulung). Cântăreţ la strană şi compozitor, publicist, critic literar şi muzical. Hirotonit în 1912 pe seama parohiei Conţeşti şi transferat în 1913 la noua parohie din comuna Stoeneşti, unde va păstori neîntrerupt până în 1965. Ctitor principal al noii biserici din Stoeneşti realizată prin liste de subscripţie lansate la nivel naţional (1919-1939) după vandalizarea bisericuţei monument istoric de către nemţi (1916). Preot militar în întreaga campanie (1916-1919), avansat căpitan şi decorat. Învăţător la Stoeneşti şi profesor la seminariile teologice din Câmpulung-Muscel şi Curtea de Argeş, respectiv seminarul monahal de la mânăstirea Cernica. Fondator şi preşedinte pe parcursul timpului al tuturor obştilor forestiere şi al cooperativei din Stoeneşti. Vicepreşedinte de Cămin Cultural. Preşedinte al Asociaţiei Preoţilor Musceleni (două mandate). Deţinut politic în perioada 1949-1950 pentru sprijinirea „bandei“ colonelului Gh. Arsenescu (condamnat în primul lot, format din 25 de musceleni, în frunte cu liberalii tătărăscieni Nicolae Enescu şi Ion Constantinescu-Mărăcineni). La Vălenii de Munte, Gheorghe Cotenescu a fost invitat de Nicolae Iorga ca specialist în probleme muzicale (muzică psaltică, folclor şi bizantinologie muzicală). A susţinut un număr important de prelegeri (13), egalându-i pe toţi ceilalţi specialişti la un loc, clerici şi laici (mitropolitul Tit Simedrea;academicianul Nicolae M. Popescu;profesorii universitari Gh. Moisescu şi M. Vulpescu;Emil Riegler-Dinu):Analiză asupra muzicii bisericeşti orientale (1931);Analiză asupra muzicii orientale (1932);Muzica bisericească, aşa cum se cântă prin regiunile româneşti din Regat şi în provinciile alipite (1932);Muzica populară (1932);Forme evolutive în cântarea religioasă orientală (1933);Evoluţia muzicii psaltice de la 1805-1860 (1938);Şcoala lui Macarie dascălul (1938);Şcoala lui Anton Pann (1938);Dimitrie Suceveanu şi Ştefanache Popescu (1938);Unitatea melodică la clasicii psaltichiei româneşti:Anton Pann, Macarie, Ştefan Popescu, Dimitrie Suceveanu (1939);Spre o evoluare şi unificare a muzicii psaltice bisericeşti (1939);Din ale muzicii bisericeşti (1943);Epoca lui Anton Pann şi Macarie şi influenţa în literatura populară (1943)