Autor 5957 vizualizări


Tratatul care a pus capăt participării Rusiei la Primul Război Mondial a fost semnat pe 3 martie 1918.

Când Bolșevicii au ajuns la putere în Rusia, în urma Revoluției din 1917, țara era încă angajată în război, aliată cu Anglia, Franța și SUA împotriva Puterilor Centrale. Insă după trei ani de război și grave probleme interne, armata rusă se dezintegra, soldații germani ajunseseră până în inima țării și ocupaseră deja teritoriile polono-lituaniene. Situația Rusiei era disperată, astfel că prioritatea noului regim a fost de a pune capăt războiului. S-a negociat rapid un armistițiu, căruia avea să-i urmeze o conferință de pace, iar Rusia a ieșit oficial din război, ducând la prăbușirea Frontului de Est și punerea Antantei într-o situație complicată. Situația de pe continent nu-l mai interesa însă pe Lenin:acesta prefera să se concentreze pe lupta împotriva opoziției interne decât pe lupta antigermană. Și, la urma urmei, el reușise să se întoarcă în Rusia doar cu ajutorul guvernului german, care îl trimite înapoi în Rusia tocmai în ideea de a destabiliza regimul.

Organizată în orașul Brest-Litovsk din Polonia (astăzi în Belarus), acolo unde armata germană își instalase centrul de comandă, conferința a început în decembrie 1917, la doar câteva săptămâni după revoluția bolșevică. Troțki, ministrul de externe al noului guvern, se afla în fruntea delegației ruse, în timp ce delegațiile adversare erau conduse de Richard von Kühlmann, din partea Germaniei, Ottakar Czernin, din partea Austro-Ungariei, și Talat Pasha din partea otomanilor. În plus, din delegația germană mai făcea parte și generalul Max Hoffmann, comandantul armatelor germane de Frontul de Est, care a jucat un rol important în negocierea tratatului.

Troțki a încercat să lungească discuțiile de negociere în speranța că Germania și Austria vor fi cuprinse cât mai curând de o revoluție comunistă. Acest lucru nu s-a întâmplat, astfel că în februarie 1918, el anunța, spre stupefacția delegaților Puterilor Centrale, că nu dorește „nici război, nici pace”;practic, el ar fi dorit ca Rusia să înceteze lupta împotriva nemților, dar nici era pregătit să accepte concesii teritoriale sau plata unor reparații de război. El credea, în mod eronat, că armata germană era epuizată și că ar fi acceptat o asemenea propunere. Însă Puterile Centrale au decis pur și simplu anularea armistițiului și și-au reluat invazia teritoriului rus, distrugând resturile armatei ruse, în timp ce o flotă germană a început să înainteze amenințător către Petrograd.

Socialist-Revoluționarii, aliații de guvern ai bolșevicilor, jucaseră un rol important în revoluția din 1917 și se bucureau de un mai mare sprijin popular. Ei doreau să facă un apel către poporul rus pentru a rezista împotriva invadatorilor, dorind deci să continue războiul împotriva germanilor, ca o manieră de a inspira o revoluție comunistă în Occident. Lenin se temea însă că un avans german ar pune în pericol siguranța regimului său, astfel că a insistat ca termenii de pace ai inamicului să fie acceptați.

Acești termeni au fost foarte duri. Rusia trebuia să renunțe la aproape jumătate din teritoriile sale europene. Polonia, Lituania și parte din Letonia erau cedate Germaniei și Austriei. Ucraina, Finlanda, Estonia și restul Letoniei deveneau state independente sub protecție germană, în timp ce otomanii primeau regiunile armene din Caucaz. În toate aceste zone cedate, propaganda bolșevică trebuia să înceteze (Lenin a găsit însă o modalitate de a ocoli această dispoziție). Astfel, Rusia pierdea teritorii agricole importante, 80% din minele de cărbune și jumătate din instalațiile industriale. În plus, trebuia să plătească reparații de 6 miliarde de mărci.

Troțki n-a dorit să semneze el însuși un asemenea tratat umilitor, astfel că acesta a fost semnat de un subordonat. În Rusia, termenii păci au fost primiți cu groază:se vorbea de trădare din partea guvernului, de un act care punea în pericol mișcarea proletară internațională și dăuna interesele revoluției, ale muncitorilor ruși și ale economiei ruse în general. Socialist-revoluționarii, care s-au opus ferm tratatului, s-au retras din guvern, lăsându-l în întregime în mâinile bolșevicilor, și mulți dintre ei s-au alăturat opoziției. Astfel, tratatul de la Brest-Litovsk a devenit și una din cauzele Războiului Civil dintre Albi și Roșii.

Între timp are loc intervenția Puterilor Aliate. Marina franceză ajunge la Odessa, iar trupele britanice la Murmansk, în timp ce japonezii au trimiss soldați în Extremul Orient al Rusiei. La un moment dat, s-a discutat și despre posibilitatea ca Germania să denunțe tratatul și să-și reia invazia. Problemele de pe Frontul de Vest au făcut însă ca germanii să nu facă acest pas, iar câteva luni mai târziu ei ajungeau să piardă războiul. După înfrângerea Germaniei, tratatul de la Brest-Litovsk a fost abrogat, însă parte din dispozițiile sale au rămas în picioare, precum independența Poloniei, a Finlandei și a statelor baltice.

 

 

 

 


Sursa:Richard Cavendhish,  The Treaty of Brest-Litovsk, în „History Today”, vol. 58, nr. 3, 2008

""