Autor 133320 vizualizări


În primii zece cei mai periculoşi criminali români îşi fac loc celebrii Râmaru (tată şi fiu) şi Berilă, însă pe primul loc, dacă este să luăm în calcul numărul de victime confirmat oficial se află o româncă ce a ucis 35 de oameni din cinci ţări. Fără îndoială, trebuie să o spunem din capul locului, un top al celor mai sadici criminali români în serie nu poate fi ferit de subiectivism, căci este destul de complicat de evaluat în mod incontestabil, după reguli cumva matematice, un profil de criminal. Evident, cel mai important criteriu rămâne numărul de victime, însă nici modul de operare nu poate fi scos din ecuaţie, căci fantezia ucigaşilor poate fi determinantă în ceea ce priveşte latura emoţională a publicului, fie şi doar prin prisma faptului că atinge, deseori, limite de neînchipuit pentru o minte normală.

Luând în calcul cele două criterii enunţate (numărul de victime şi modul de operare şocant), am întocmit un top zece al celor mai sadici criminali români în serie, ordinea fiind de tipul „crescendo”, în sensul că ultimul loc din listă este ocupat de cel mai periculos dintre ei. Precizăm că am luat în considerare doar datele cuprinse în rapoartele oficiale ale diferitelor instituţii de cercetare penală, aşa că nu am inclus cazurile de crime în serie din categoria „legendă”, nesusţinute cu dovezi, cum ar fi, să spunem, cele în care sunt consideraţi ca fiind autori Vlad Ţepeş sau Alexandru Lăpuşneanu.

10. Petre Silberschmied „Argintaru”

Având origini germane, Petre (sau Peter) Silberschmied  (zis „Argintaru”) a terorizat Bucureştiul în Al Doilea Război Mondial, pe seama lui fiind puse zeci de jafuri armate şi crime. Practic, cei care i se opuneau erau seceraţi cu mitraliera de el şi de banda lui. Cazierul lui Silberschmied (care se pare că a fost o perioadă şi în trupele speciale germane-celebrul corp Dirlewanger-de unde dezertase), însă, nu consemnează decât cinci crime despre care există dovezi indiscutabile că ar fi fost săvârşite de el. A fost prins în 1945 de către celebrul comisar Eugen Alimănescu, însă nu a mai apucat să fie judecat pentru crimele comise, căci a fost împuşcat mortal în timpul unei tentative de evadare.

9. Gică Cioc, zis „Balaurul”

A devenit faimos pentru crimele în serie comise, împreună cu banda lui, în perioada 1944-1945, „semnătura” lui fiind folosirea unui pistol automat rusesc. Originar din cartierul bucureştean Ferentari, Cioc ucidea pentru a se impune ca lider mafiot, comisarul Alimănescu (care s-a ocupat de dosarul lui), având probe directe pentru cinci crime. Cioc avea să fie ucis pe 31 decembrie 1945 în cursul unui schimb de focuri între banda lui şi cea a temutului interlop Sandu Moise. Se pare că, oarecum paradoxal, răfuiala nu fusese din cauza ambiţiilor teritoriale ale celor doi mafioţi, ci din cauza unei femei.

8. Petrică Ciucă, violator şi asasin de băieţi

Petrică Ciucă, ucigaşul în serie din Galaţi, şi-a recunoscut patru crime, însă a fost condamnat doar pentru două. „Nu am putut să-l acuzăm pentru mai multe, pentru că riscam să ne pomenim cu rechizitoriul trimis înapoi de la instanţă, deoarece nu existau alte probe în afara declaraţiei lui Ciucă”, au afirmat la vremea respectivă procurorii. Povestea crimelor în serie din Galaţi, cărora le-au căzut victime patru băieţi cu vârste cuprinse între nouă şi 13 ani, începe în primăvara anului 2001, cu o descoperire macabră.

Cadavrele a doi băieţi de opt şi nouă ani au fost găsite în canalizarea prin care treceau conductele termice din apropierea Şcolii Generale nr. 13 din Galaţi, din cartierul Ţiglina 2. Ciucă s-a autodenunţat la câteva zile după descoperirea celor două cadavre şi a mai recunoscut încă două asasinate, afirmând că în toate cazurile a procedat la fel:a violat victimele, apoi le-a strangulat şi le-a abandonat. Corpurile celorlalţi doi băieţi n-au fost găsite însă niciodată. A fost condamnat la 24 de ani de închisoare şi ar putea fi eliberat condiţionat în 2019.

7. Grigore Uruc, „Asasinul de Anul Nou”

 Grigore Uruc era un ţăran analfabet din satul Ţintaşi, judeţul Buzău, iar supranumele i se trage de la faptul că toate cele patru victime ale sale au fost ucise în noaptea  de Anul Nou, în 1984-1985, 1985-1986, 1986-1987 şi 1987-1988. Interesant este că Uruc ucidea doar orfani cu vârstele de 12-14 ani, iar modul de acţiune era de-a dreptul oribil:practic, individul le aplica zeci de lovituri de cuţit, Toate crimele au fost săvârşite în oraşul Buzău, loc în care ucigaşul venea special pentru a-şi satisface plăcerea de a ucide.

A fost prin după un filaj la care au particpat, în noaptea dintre anii 1987 şi 1988, zeci de miliţieni şi de procurori. Din păcate, victima, o fetiţă de 14 ani, nu a putut fi salvată, Uruc fiind prins la doar câteva minute după ce a ucis-o. A fost condamnat la moarte si executat la 11 iunie 1988. Era penultima condamnare la moarte din timpul regimului comunist.

6. Nicolae Purecică, zis „Nae Chioru”

Criminalul Nicolae Purecica, poreclit „Nae Chioru”, este considerat şi acum cel mai cunoscut criminal originar din cartierul bucureştean Ferentari, deşi de la faptelui lui au trecut aproape şapte decenii. Culmea este că teribilele asasinate săvârşite de Purecică nu au avut loc în Bucureşti, ci la Oradea, acolo unde infractorul se refugiase de celebrul comisar Alimănescu. În 1947, odată cu mutarea acolo a lui Purecică, orasul transilvănean intra în stare de soc.

Zeci de atacuri armate asupra oamenilor nevinovaţi lăsau în urmă o mulţime de victime (lui „Nae Chiorul” i-au fost atribuite direct şase victime), dar ceea ce era de-a dreptul sinistru era modul în care victimele erau ucise. Criminalii nu se mulţumeau doar cu tâlhărirea victimelor, ci, pentru a-i reduce la tăcere, îi tranşau asemenea vitelor de la abator.

A fost capturat chiar de comisarul Eugen Alimănescu, trimis la Oradea pentru a rezolva situaţia. Grav rănit, infractorul nu a supravieţuit însă decât câteva zile, aşa că nu a mai ajuns în faţa judecătorilor.

5. Iancu Berilă, ucigaşul de brutari

Pe seama lui Iancu Berilă, o namilă de om originar din Galaţi, au fost puse, în vremea celui de-Al doilea Război Mondial, 20 de crime în serie, toţi cei ucişi fiind brutari şi familiile acestora. Berilă a ucis, de fapt, patru familii, două în Galaţi, una în Brăila şi alta în Buzău, fiind capturat şi trimis la ocnă după ultima crimă (cea de la Brăila). Modul de acţiune era cumva simplist. Berilă se angaja ca ajutor de brutar şi, în toiul nopţii (în timp ce pregătea pâinea pentru a doua zi, îşi ucidea, cu un cuţit de mari dimensiuni (aproape cât o sabie) patronul, dar şi pe toţi membrii familiei acestuia. Reuşeşte să evadeze de la ocnă, însă este prins din nou, în timp ce se pregătea să ucidă familia unui brutar din Slatina. Moare, după şase ani, în detenţie, după alte trei tentative de evadare.

4. Ion Rîmaru, psihopatul care a terorizat Bucureştiul

Fără îndoială, nu există un alt criminal în analele ştiinţei criminalistice româneşti a cărui notorietate să fie mai mare decât a celui care a terorizat Bucureştiul în urma cu aproape patru decenii. Chiar dacă Ion Rîmaru – căci despre ele este vorba - n-a ucis atât de mulţi oameni ca Berilă, rămâne înfiorător modul dement în care a săvârşit cele trei omoruri deosebit de grave, un omor calificat, şase tentative de omor, cinci violuri, o tentativa de viol şi mai multe furturi şi tâlhării.

Prima lui victimă a fost găsită în data de 5 martie 1971. Cercetările au dovedit atunci ca victima, o tânără femeie, fusese ucisă într-un mod sadic şi apoi violată. Unele părţi ale corpului (sâni, organe genitale) păreau mâncate de un animal, însă avea să se descopere ulterior că aceasta era „semnătura” lui Ion Rîmaru. O lună mai târziu, o crimă identică a fost semnalată în sectorul 4 al Bucureştiului, fiind evident că este vorba de un criminal în serie, aşa că mobilizarea forţelor de ordine a fost una de proporţii nemaivăzute. Sute de persoane au fost interogate şi ţinute sub observatie, iar specialiştii Institutului de Medicină Legală reuşeau în premieră mondială să reconstituie portretul robot al criminalului numai după amprentele dentare.

A fost prins cu greu, dintr-o neglijenţă a criminalului, care a pierdut o adeverinţă medicală lângă trupul uneiea dintre victime.  Supriza a fost una de proporţii: era vorba despre un student de la Medicină Veterinară, care avea să-şi recunoască faptele. Procesul care a urmat a fost rapid, iar ucigaşul a primit pedeapsa maximă: moartea. Pe 23 septembrie 1971, Ion Rîmaru era executat prin împuşcare în curtea penitenciarului de la Jilava.

3. Florea Rîmaru, crima din gene Criminalul

Florea Rîmaru, chiar dacă s-a dovedit de un sadism fără seamăn, nu se ridică la notorietatea fiului să, Ion Rîmaru, despre care v-am vorbit înainte. Totuşi, este mai sus în top decât acesta pentru faptul că oamenii legii n-au fost nici măcar pe aproape să-l prindă vreodată, deşi a ucis cinci femei. De altfel, descoperirea a avut loc la mai bine de un an de la execuţia lui Ion Rîmaru, când la IML a fost dus cadavrul unui bărbat ce se părea că ar fi căzut din tren.

La examinarea amprentelor surpriza a fost uriaşă: se potriveau cu cele găsite la locul a cinci crime, săvârşite în Bucureşti în perioada 1944-1945. Modul de operarea avea să fie copiat ulterior de Ion Rîmaru, care ar fi încercat în timpul procesului să acrediteze ideea că tată lui este cel care a ucis ăn perioada 1970-1971, nu el.

2. Vasile Tcaciuc, „măcelarul din Iaşi”

Ieşeanul (cu origini basarabene) Vasile Tcaciuc este, neîndoios, unul dintre cei mai periculoşi criminali din toate timpurile, iar doar o întâmplare face să nu fie prima poziţie a topului nostru. Chiar şi astăzi, la mai bine de 75 de ani de la comiterea îngrozitoarelor crime de la Iaşi, oamenii de stiinţă încearcă încă să înţeleagă acel resort interior care a fost capabil să tranforme un om într-unul dintre cei mai odioşi asasini cunoscuţi vreodată. Totul a început în 1935, an în care noul proprietar al unui imobil din Iaşi a fost alertat de un câine care dădea semne de agitaţie şi care zgâria insistent podeaua casei.

Curios, acesta sapă în locul indicat de animal şi, spre oroarea sa, descoperă şase cadavre îngropate la nici un  metru adâncime. Toate prezentau urme de lovituri cu un corp contondent, cel mai probabil un topor (avea să se descopere ulterior că era un topor special, folosit la tranşarea vitelor mari), iar starea în care se aflau acestea trăda un sadism atroce. Interesant este că prinderea ucigaşului nu a fost foarte dificilă.

De fapt, fostul proprietar al imobilului, basarabeanul Vasile Tcaciuc, se afla deja în arestul poliţiei ieşene pentru mai multe jafuri şi tâlhării. Tcaciuc a recunoscut uciderea şi ciopârţirea celor şase victime, dar, stupefiant, a mai recunoscut şi alte 20 de omoruri, săvârşite după acelaşi tipar, între 1930 şi 1935, mobilul fiind jaful. Nu a mai apucat să fie judecat. În timpul reconstituirii uneia dintre crime, Vasile Tcaciuc a încercat să scape prin fuga, dar a fost ucis pe loc de mai multe focuri de revolver.

1. Vera Renczi, „Văduva Neagră”

Despre femeia care ocupă primul loc în acest top ale celor mai sadici asasini în serie de origine română nu se mai ştiu în prezent prea multe lucrurile. Contează, fără îndoială, faptul că majoritatea faptelor ei au fost săvârşite în afara graniţelor ţări, iar de atunci a trecut aproape un secol. Totuşi, fără doar şi poate, Vera Renczi, cunoscută sub porecla de „Văduva Neagră”, nu are egal, singurul ei rival fiind „măcelarul din Iaşi” despre care v-am povestit un pic mai înainte.

Chiar dacă există multe nebuloase legate de originea femeii, dosarele criminalistice indică faptul că Vera s-a născut la sfârşitul secolului al XIX-lea (probabil 1897), în Bucureşti, în urma legăturii ilegitime dintre un om de afaceri ungur şi o frumoasă româncă. La vârsta de 13 ani, odata cu pierderea mamei, Vera părăseşte Bucureştiul şi se mută la tatăl ei, la Berkerekul (oraş de pe teritoriul Serbiei), acolo unde acesta deţinea o mosie.

Adolescenţa fetei este marcată de numeroase aventuri amoroase, numele ei ajungând nu o dată în presă din cauza scandalurilor sexuale în care implica. Până la vârsta de 18 ani trecuse deja prin patul a sute de bărbaţi, de la elevi de liceu până la bancheri şi oameni de afaceri. Surprinzător, se cuminţeşte brusc după ce se căsătoreşte cu Karl Schick, un influent bancher austriac. Devine o soţie atentă şi fidelă, mai ales dupa naşterea fiului lor, Lorenzo. Însă la mai puţin de un an de la naşterea copilului, Karl dispare misterios. Vera explică apropiaţilor că soţul său a părăsit-o şi că a decedat ulterior într-un accident de maşina în România, aşa că tânăra văduvă devine disponibilă.

Se recăstoreşte, după doi ani, cu Joseph Renczi, un important om de afaceri sârb, care dispare, la rândul lui, în mod misterios. Urmează, pe la fel de tânăra văduvă,  o perioadă în care escapadele amoroase şi scandalurile sexuale se ţin lanţ.

Zeci de amanţi ajung pe domeniul de laBerkerekul, iar cei mai mulţi dintre ei dispar. Reclamaţiile soţiilor părăsite se adună, iar în primăvara anului 1926, poliţia descinde la castelul Verei. În subsolul clădirii aveau să fie găsite 35 de sicrie din zinc în care se aflau cadavrele a 34 de bărbaţi (printre care şi cei doi soţi ai Verei), precum şi trupul fiului ei Lorenzo. Toate victimele fuseseră otrăvite cu arsenic. Surprinzător, Vera Renczi n-a fost condamnată la moarte, ci doar la închisoare pe viaţă. După numai trei ani, mureau în temniţă, la numai 32 de ani.

Sursa: Adevărul.ro

""