Autor 52905 vizualizări


5. Eric cel Roşu era temperamental; principala sa activitate era omorul. După ce a fost exilat din Islanda în anul 982 pentru „nişte ucideri”, el şi soţia sa s-au mutat în Haukadal, unde şi-a construit o fermă. Dar necazul părea că se ţine scai de el; după ce a ucis doi oameni care erau responsabili cu omorârea a doi dintre sclavii săi, a fost obligat să plece şi din Haukadal.

Se hotărăşte să meargă în Islanda, aşa că îi încredinţează întreaga avere lui Thorgest. Când casa sa din Islanda a fost construită, Erik s-a întors în Haukadal pentru a recupera bunurile. Însă la întoarcere a aflat că Thorgest susţine că le-a rătăcit. În consecinţă, Erik i-a ucis pe fiii lui Thorgest şi pe „câţiva alţi oameni”.

Apoi şi-a continuat căutările până a găsit două aşezări în Groenlanda, peste care s-a declarat şef. A rămas aici pentru tot restul vieţii sale, tată al unei fete şi a trei băieţi.

4. Ingólfur Arnarson

Conform „Landnáma” – o cronică a aşezării nordicilor în Islanda-Ingólfur a părăsit Norvegia din cauza unei vrăjmăşii de sânge. Auzise de o insulă nouă în mijlocul Atlanticului, aşa că a plecat într-acolo, în Islanda.

Într-un gest mare, când la orizont s-a ivit pământ, a aruncat pilonii de siguranţă – emblemele unei căpetenii – peste bord, cu promisiunea că se va aşeza oriunde zeii decid să aducă la mal pilonii. Trei ani mai târziu, doi dintre sclavii săi i-au localizat într-un mic golf, care peste ani va deveni Reykjavík.

Între timp, cumnatul său fusese ucis de către sclavii săi irlandezi, revoltaţi împotriva modului în care erau trataţi de stăpân. În memoria sa, Ingólfur i-a prins şi i-a ucis pe toţi.

3. Harald Hardrada

Harald Sigurdsson a simţit pentru prima oară gustul războiului în 1030, când avea numai 15 ani. A plecat la război pentru a-l ajuta pe fratele său vitreg, Regele Norvegiei. Din păcate, fratele său vitreg a fost înfrânt şi el a fugit la Kiev. A petrecut următorii 15 ani între Kiev şi Constantinopole, unde a devenit comandantul Gărzii Varangiene a împăratului bizantin.

În 1046, Harald s-a întors în Norvegia, unde a cucerit tronul, dar şi porecla Hardrada, care înseamnă în traducere “un conducător dur”. Când a primit veşti că regele englez a murit, Harald a plecat spre nordul Angliei cu o forţă mare, de 300 de nave – în acelaşi timp cu un alt pretendent, William Cuceritorul, care pleca spre sudul Angliei.

Forţele lui Harald au capturat York, însă în timpul bătăliei de la Podul Stamford a fost lovit de o săgeată în gât şi a murit.

2. Ragnar Lodbrok

Într-un gest romantic de a cuceri mâna unei prinţese când avea numai 15 ani, Ragnar a distrus un şarpe veninos, purtând un costum special realizat din piele de animal fiartă în smoală şi nisip. Astfel a căpătat porecla de „Nădragi păroşi”.

Dar avea să devină cunoscut pentru mult mai multe fapte decât uciderea şarpelui veninos. Ragnar şi-a petrecut întreaga viaţă în raiduri pe râurile Franţei, în celebrele sale longships.Regele francez Carol cel Pleşuv a fost atât de disperat să oprească jafurile lui Ragnar încât i-a plătit 3.176 de kilograme de argint pentru a nu asedia Parisul.

Ragnar şi-a găsit sfârşitul într-un mod mai degrabă ironic, când, plecat într-un raid în Anglia, a naufragiat, a fost capturat şi executat într-un mod teribil – a fost aruncat într-o groapă cu şerpi.

1. Gudrid Thorbjarnardóttir

În jurul anului 1000, Gudrid Thorbjarnardóttir  era cu siguranţă femeia care călătorise cel mai mult din lume. Născută în Islanda, Gudrid s-a căsătorit în Groenlanda, a născut un băiat în America de Nord, a călătorit în Norvegia, a practicat agricultura în Islanda şi a plecat în pelerinaj la Roma pe jos, înainte de a muri în Islanda, devenită călugăriţă şi sihastră.

O femeie formidabilă, independentă, Gudrid a fost capabilă să îşi pună amprenta pentru totdeauna chiar şi în lumea patriarhală a vikingilor.

www.military-history.org