Autor 57302 vizualizări


Bătălii apocaliptice, lupte interminabile pentru tron, trădări şi vendete cumplite, cu alte cuvinte Evul Mediu Românesc. Iată doar câteva dintre personajele care au făcut istorie prin sângeroasa domnie. Voi pe cine aţi adăuga în top?

Vlad Ţepeş a domnit în Ţara Românească de trei ori în anii 1448, 1456-1462 şi 1476. Tatăl său, Vlad al II-lea Dracul, fusese primit în Ordinul Dragonului. Ordinul – care poate fi comparat cu cel al Cavalerilor de Malta sau cu cel al Cavalerilor Teutoni – era o societate militaro-religioasă, ale cărei baze fuseseră puse în 1387 de Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei (mai târziu împărat al Sfântului Imperiu Roman) şi de cea de-a doua soţie a sa, Barbara Cilli.

În iarna anului 1436, Vlad al II-lea Dracul a devenit domn al Ţării Româneşti şi s-a stabilit la Curtea domnească din Târgovişte. Vlad Drăculea şi-a urmat tatăl şi a trăit acolo şase ani. În 1442, el şi fratele său mai tânăr, Radu cel Frumos, sunt trimisi ca ostatici la sultanul Murad al II-lea;Vlad al III-lea a fost ostatic până în 1448, iar fratele său până în 1462. Perioada de la Istambul (Constantinopol) a jucat un rol important în formarea şi ascensiunea la putere a lui Vlad. Turcii l-au eliberat, în 1447, după moartea tatălui său – asasinat la comanda lui Vladislav al II-lea, rival la tronul Ţării Româneşti.

La vârsta de 17 ani, susţinut de un corp de cavalerie turcească şi de un contingent de trupe împrumutate lui de paşa Mustafa Hassan, Vlad Drăculea a luat pentru prima dată domnia Valahiei. Dar, două luni mai târziu, a fost înfrânt de Vladislav al II-lea, care şi-a recăpătat tronul. Pentru a-şi asigura a doua şi cea mai lungă domnie, Vlad al III-lea a trebuit să aştepte până în 20 august 1456, când a reuşit să-şi ucidă duşmanul si ucigasul familiei sale.

Primul act important de răzbunare a fost indreptat împotriva boierilor din Târgovişte, vinovaţi de moartea tatălui şi a fratelui său. În duminica de Paşti a anului 1459, el a arestat toate familiile de boieri care participaseră la petrecerea princiară. Cei mai bătrâni au fost traşi în ţeapă, iar ceilalţi au fost forţaţi să străbată pe jos drumul de o sută de kilometri din capitală până la Poenari, unde au fost puşi să construiască o fortăreaţă pe ruinele unui avanpost vechi cu vedere la râul Argeş.

Alexandru Lăpușneanul a avut două domnii în Moldova:septembrie 1552-noiembrie 1561;martie 1563-martie 1568. Fiind liderul grupării boierilor moldoveni aflați în Polonia, la 5 septembrie 1552, la Bakota, a depus jurămîntul de credinţă faţă de regele Poloniei, obligîndu-se să-i dea, în timp de război, 700 de călăreți.

La începutul primei sale domnii, pentru a cîştiga bunăvoinţa tuturor boierilor, el i-a chemat în ţară pe acei boieri care luaseră drumul pribegiei. Dar boierii aspirau să-şi consolideze puterea şi faptul acesta a provocat un conflict cu Alexandru Lăpușneanu. Boierii voiau să-l înlocuiască pe Alexandru Lăpușneanu cu fiul mai mic al lui Petru Rareș. Complotul lor a fost descoperit. Atunci mulţi boieri şi-au pierdut proprietățile. Din contul pămînturilor confiscate de la boieri s-a extins şi domeniul domnesc. Din 1555 domnul, timp de trei ani, nu s-a mai consultat cu sfatul domnesc.

Alexandru Lăpușneanu a rămas domn pînă la 18 noiembrie 1561, cînd a pierdut bătălia de la Verbia, lîngă Dorohoi, în faţa pretendentului la tron, Iacob Heraclid Despot, ca urmare a trădării unor boieri. Atunci s-a retras la Chilia de unde a ajuns apoi cu familia la Istanbul. A fost exilat – la început în cetatea Iconia (Konia) din Anatolia, apoi la Alep în Siria.

În martie 1563 revine în domnie cu sprijinul otomanilor şi al lui Ioan Zapolya, principele Transilvaniei. Stefan Tomsa, domnul de atunci al Moldovei, a trimis la el un grup de boieri pentru a-i spune că ţara nu-l vrea. Alexandru Lăpușneanu a lansat celebrul răspuns:„De nu mă vor, eu îi voiu pre ei şi de nu mă iubescu, eu îi iubescu pre dînşii şi tot voi merge, ori cu voie ori fără voie".

 „Iubirea" sa s-a manifestat prin uciderea a 47 de boieri, pe care-i considera periculoşi pentru el, cu prilejul unei adunări obişnuite. A strămutat capitala Moldovei de la Suceava la Iaşi. A fost ctitorul mănăstirii Slatina și Pîngărați. Sfinţirea mănăstirii Slatinas-a făcut cu mare fast de către un sobor de 116 preoţi, în frunte cu mitropolitul Grigore Roşca. A sprijinit biserica ortodoxă dăruind numeroase odoare de preţ, argintării, clopote, broderii, cărţi nu numai în ţară, ci şi în afară:la Lvov, în Serbia, la Athos.

Bolnav, cedează tronul fiului său, Bogdan, la 9 martie 1568, dată la care se produce călugărirea sa sub numele de Pahomie. Grigore Ureche adaugă unele amănunte, a căror veridicitate este pusă la îndoială. Călugărirea s-ar fi făcut, după el, într-un moment cînd domnul leşinase şi era "mai mult mort decît viu". Trezindu-se ar fi zis "că de se va scula va popi şi el pe unii". Speriaţi de această ameninţare "episcopii şi boierii... şi mai cu dinadinsul Ruxanda, doamna-sa", l-ar fi otrăvit.

Ioan Vodă cel Viteaz (Ioan Vodă cel Cumplit)fost domnul Moldovei din februarie 1572 până în iunie 1574. În timpul domniei sale a dus o politică de întărire a autorităţii princiare, lovind în boierime, care l-a numit „Ioan Vodă cel Cumplit”. A vrut să ia domnia încă de la răsturnarea lui Lăpuşneanul de către Despot Vodă. Neizbutind și nefiind ajutat nici de tătari, polonezi sau germani, se retrage la Constantinopol. Exilat la Rhodos în urma insistențelor reînscăunatului Alexandru Lăpușneanu, ajunge negustor de pietre scumpe, obținând avere și trecere la Istanbul.

Punându-se în legătură cu boierii moldoveni, între care Ieremia Golia Cernăuţeanul, nemulțumit de prea multa plecare către polonezi a lui Bogdan Lăpuşneanul, fiul lui Alexandru Lăpușneanu, jurând credință turcilor, Ioan Vodă câștigă tronul Moldovei. Bogdan Lăpușneanu e învins și gonit cu tot ajutorul polonez, ba chiar înlăturat și din Polonia. Văzându-și visul împlinit, caută să-și asigure tronul în exterior, punându-se bine și cu turcii și cu polonezii, pe de o parte, iar pe de alta asmuțindu-i pe unii împotriva altora prin tot felul de iscodiri. Pe plan intern, persecută și chinuie cumplit pe boieri și clerici, de unde și supranumele de „cel Cumplit”. În curând însă se ivesc piedici în domnia lui.

Aliat cu cazacii din Zaporoje, se aruncă într-un șir de lupte, care reprezintă momentele cele mai glorioase ale domniei acestui voievod. Întâmpină armata invadatoare a lui Alexandru Vodă al Munteniei, care susținută și de un contingent otoman îl aducea pe Petru Șchiopul domn în Moldova, învingând-o într-o acţiune fulgerătoare lângă Jilişte, la vadul Râmna.

Pune laTârgovişte domn pe un credincios de-al său, Vintilă, îndreaptându-se apoi spre Brăila, unde se refugiase Petru Șchiopul. Aici se dă o bătălie în care Ioan Vodă învinge, după care se îndreaptă spre Bugeac pentru a-i sprijini pe cazaci.

Învinge trei corpuri de oaste turcească la Tighina și Cetatea Albă. Are loc o nouă expediție în vara lui 1574, alcătuită din turci, tătari și munteni. În timp ce Ioan Vodă îi învinge și alungă pe tătari, Golia e trimis să-i țină pe turci la Dunăre. Turcii reușesc să treacă, iar Golia fuge spre Ioan Vodă aflat cu oștirea lângă iezerul Cahulului, direcție în care se îndreaptă și oastea turcă.  Se dă lupta și călărimea boierilor în frunte cu Golia trece la dușman. Sosirea tătarilor îi copleșește pe moldoveni, care se retrag în satul Roşcani, în apropiere.

După o lungă și eroică, dar și zadarnică rezistență, Ioan Vodă s-a predat, primind asigurări că oștenii săi vor fi, în schimb, cruțați. Turcii îl ucid însă legându-l de cozile a două cămile, pentru a-l sfârteca (10-11 iunie). Oștirea, care nu apucase să părăsească locul luptei, se întoarce atunci spre turci, și oștenii lui Ioan Vodă reîncep lupta pentru a răzbuna moartea mișelească a voievodului.

Îngrijorați de zvonurile pe care le primeau despre mulțimea dușmanilor, înainte de bătălia de la Iezerul Cahulului, întrebându-și Domnul despre acest aspect, Ioan Vodă le-ar fi dat răspunsul:„îi vom socoti în luptă”.

Mircea al V-lea Ciobanul a fost domnitor în Tara Românească de trei ori:ianuarie 1545 – noiembrie 1552;mai 1553 – februarie 1554;ianuarie 1558 – septemrbie 1559..

A fost numit de Poartă în ianuarie 1545 în locul fratelui său vitreg Radu Paisie și a intrat în Bucureşti ca să-și ia tronul în 17 martie 1545. Prin primul hrisov din 25 martie 1545 a menținut în funcții și chiar a promovat patru dregători ai predecesorului său. Cronica țării consemnează că la două săptămâni după instalare a poruncit ca să fie uciși mai mulți boieri. Cronica mai menționează că ei au fost și torturați pentru a dezvălui unde sunt banii și bijuteriile ascunse pentru a fi vărsate la tezaur. În urma acestui măcel, o parte din marea boierime și rudele celor uciși pleacă în pribegie în Transilvania şi Ungaria, unde se coalizează și încearcă în două rânduri să-l răstoarne de pe tron.

Prima încercare a reprezentat-o bătălia de la periş, din 24 august 1546, când oastea boierilor pribegi a fost atacată prin surprindere și nimicită de Mircea Ciobanul. La începutul lui 1548 are loc o nouă plecare în pribegie a boierilor rămași în țară, în frunte cu:Stoica stolnicul, Vintilă vornicul, Radu, mare logofăt și Pârvu postelnicul. În aceste condiții se produce o regrupare a boierilor pribegi și în același an are loc a doua confruntare. Având în frunte un pretendent tânăr, însoțiți și de 1000 de mercenari secui au intrat în țară sperând în sprijinul populației care să se răzvrătească. Dar, acest lucru nu s-a întâmplat;mai mult chiar, cronica brașoveanului Ostermayer lasă să se înțeleagă că țăranii l-au sprijinit pe domnitor. Lupta se pare că s-a dat lângă satul Miloste în Vâlcea, Mircea Ciobanul iese victorios, iar unii dintre boierii pribegi care nu au fost uciși scapă cu foarte mare greutate.

Deoarece Habsburgii care au ocupat Transilvania în 1551 voiau un domnitor devotat cauzei lor în Țara Românească, noul guvernator al Transilvaniei, generalul imperial Castaldo îl sprijină pe Radu Ilie, care înconjurat și de pribegi, a trecut hotarul în noiembrie 1552. Cu două zile înainte de luptă, de frică să nu fie trădat, Mircea a pus să fie uciși 47 de boieri chiar la masa sa. Lupta decisivă s-a dat la Mănești în 16 noiembrie. Radu Ilie a câștigat, iar Mircea s-a refugiat cu familia la Giurgiu. La 11 mai 1553, Mircea Ciobanul sprijinit de domnitorul Moldovei, Alexandru Lăpuşneanul  personal, și-a recâștigat tronul. Domnia a fost scurtă, deoarece același Alexandru Lăpușneanu, bănuindu-l de rea credință, l-a trimis pe Nădăbaico, marele vornic, să-l scoată de pe tron. Apoi, a obținut de la Poartă domnia pentru Pătraşcu, iar Mircea a fost nevoit să plece la Constantinopol.

După moartea lui Pătrașcu în ianuarie 1558, sultanul îi acordă din nou domnia lui Mircea Ciobanul. Numirea lui a provocat un exod al boierilor peste Carpați. Mircea le-a promis acestora că dacă se întorc și i se închină, îi va ierta. Primirea are loc la curtea domnească din Bucureşti, în prezența dregătorilor turci. Însă, după plecarea turcilor, Mircea i-a ucis pe boieri în frunte cu Stănilă vornicul. În aceeași zi, 3 februarie, a fost pentru prima dată când au pierit și reprezentanți ai clerului.

Mircea Ciobanul a murit la 25 septembrie 1559, și a fost înmormântat în biserica de la Curtea Veche din București, care a fost reclădită de el. În urma sa, energica doamnă Chiajna îl ajută pe fiul lor să obțină domnia.

Vlad Vintilă, domn al Tării Româneşti între septembrie 1532 – septembrie 1534;noiembrie 1534  -iunie 1535, apare ca fiul lui Radu cel Mare, însă istoriografia modernă inclină a-l considera ca fiul lui radu Dragomir,  fiul lui Vlad cel Tânăr (Vlăduț), pretendentul care s-a ridicat domn la moartea lui Neagoe Basarab împotriva lui Teodosie.

Vintilă apare prima oară menționat în documentele interne, boier fiind, dintr-un act din  12 septembrie 1523 emis de Valdislav al III-lea ca Vintilă stolnic ginerele Neacșei, sora lui Șerban I, Banul din Coiani, când, împreună cu rudele sale din partea soției, se judecă pentru satul Cislău. Ca deținând funcția de mare portar apare într-un act fără dată de la începutul domniei lui Radu de la Afumaţi când i se întăresc mai multe moșii în urma unui proces, toate în județul Buzău, ce le-a moștenit de la socrul său Neagu Bragă.

Vintilă Vodă s-a făcut remarcat prin cruzimea de care a dat dovadă faţă de trădători în timpul cât a condus ţara. Un episod al cruzimii sale faţă de boierii care nu îi împărtăşeau modul de a conduce s-a petrecut în 1534. Pe 6 ianuarie, Vintilă se întâlneşte la Bucureşti cu o importantă delegaţie a Patriarhiei Ecumenice, gest ce marchează reintrarea mitropoliei muntene sub controlul acesteia.

O parte dintre marii boieri de atunci în frunte cu Vâlsan logofătul, nemulţumiţi de tratativele secrete pe care domnul le întreţine cu Ferdinand I de Habsburg, organizează un complot pentru a-l înlocui pe Vintilă. La 25 iulie, la trecerea trimisului sultanului, Aloisio Gritti, prin Ţara Românească, o parte din boierii complotişti se alătură acestuia, dar Vintilă, însoţit de oaste, întâmpină grupul respectiv şi, având aprobarea anterioară a Porţii, îi pedepseşte crunt pe răzvrătiţi, care îşi pierd şi capetele, şi averile. Sfârşitul domniei lui Vintilă Vodă în Ţara Românească a fost grăbit nu doar din cauza relaţiilor sale cu Ferdinand I de Habsburg, dar şi cu Petru Rareş, un alt aliat al primului. O parte dintre boieri pun la cale un nou complot, de data aceasta reuşit:la o vânătoare organizată lângă Craiova pe 13 iunie 1535, Vintilă Vodă este ucis de doi oameni ai cumnatului său, logofătul Momce.

 

Surse:Metapedia.ro, Istoria.md. Adevarul.ro.

 

""