Autor 34884 vizualizări


Din cei 44 de preşedinţi care au ocupat Casa Albă de la jumătatea secolului XVIII până astăzi, unii s-au remarcat prin conduita lor politică deosebită, prin acţiunile de modernizare a societăţii sau prin influenţa pe care au avut-o pe plan naţional sau mondial. Aceştia sunt cei care au rămas în memoria colectivă ca adevărate simboluri ale democraţiei şi puterii americane şi sunt repere pentru numeroşi oameni – din toată lumea. Sunt realizate numeroase sondaje astăzi în rândul populaţiei, sunt create numeroase liste de către istorici şi specialişti, totul pentru a determina cel mai bun, popular şi influent preşedinte american. În aproape toate aceste statistici locul întâi este ocupat de Abraham Lincoln, dar celelalte poziţii sunt atribuite diferiţilor preşedinţi, fiecare judecând după seturi diferite de valori. Iată o listă cu cei mai populari preşedinţi americani, care se regăsesc în majoritatea statisticilor:

1. Abraham Lincoln, al 16-lea preşedinte al SUA

Mandat:4 martie 1861 – 15 aprilie 1865

Partid:Republican

Abraham Lincoln este cel care a condus la victoria Nordului în timpul Războiului Civil American, la reunirea dintre Nord şi Sud. De asemenea, s-a remarcat în septembrie 1862, când a emis Proclamaţia de emancipare, prin care sclavii afro-americani din statele din sud erau eliberaţi. Lincoln este azi un simbol al luptei pentru libertăţile civile. Sclavia a fost abolită complet prin adoptarea celui de-al 13-lea amendament.

2. Franklin Delano Roosevelt, al 32-lea preşedinte al SUA

Mandat:4 martie 1933 – 12 aprilie 1945

Partid:Democrat

Fraklin D. Roosevelt apare în unele statistici ca fiind cel mai mare preşedinte american, având în vedere faptul că este cel care a condus Statele Unite ale Americii în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, luptând cu succes împotriva naziştilor şi japonezilor – deşi nu el a fost cel care a aprobat bombardamentele de la Hiroshima şi Nagasaki. Dar el a fost prezent în marile momente ale războiului – de la atacul de la Pearl Harbor, din 1941, când SUA intră în război, până la Conferinţa de la Yalta din 1945. De asemenea, pe plan intern, este considerat cel care a condus cu mână de fier America în timpul ultimilor ani ai Marii Depresii, fiind şi iniţiatorul noului set de politici, numit „New Deal”, prin care au fost create sistemele de asigurare socială şi a fost reformat sistemul bancar.

3. John Fitzgerald Kennedy, al 35-lea preşedinte al SUA

Mandat:20 ianuarie 1961 – 22 noiembrie 1963

Partid:Democrat

„Aceia care fac revoluţia paşnică imposibilă, fac revoluţia violentă inevitabilă.”

Personalitatea lui JFK apare în numeroase episoade ale Războiului Rece, dintre care cel mai pregnant este momentul crizei rachetelor din Cuba, din 1962. Acesta a fost punctul cel mai fierbinte al Războiului Rece, când toţi se temeau că lumea va intra într-un nou conflict armat, mai mare şi mai puternic decât oricare de până atunci. Dar Kennedy a reuşit să întoarcă situaţia şi să depăşească criza. Dar înainte existaseră alte două momente importante:invazia din Golful Porcilor, din 1961, când americanii au încercat, fără succes totuşi, să înlăture regimul comunist cubanez, şi construirea zidului Berlinului  -devenit un simbol al Războiului Rece – pentru care a fost nevoie de instituirea podului aerian prin care au fost trimise alimente si provizii populaţiei captive din Berlinul de Vest.

4. George Washington, primul preşedinte al SUA

Mandat:30 aprilie 1789 – 4 martie  1797

Partid:Independent

„Părintele naţiei americane”, cum este supranumit Washington, a fost primul preşedinte american, ales în unanimitate, în 1789, după ce îi înfrânge pe britanici în lupta pentru independenţă. A fost cel care a pus bazele instituţiei preşedenţiei, instituind şi maximul de două mandate care va fi legiferat mai târziu prin amendamentul 22 la Constituţia SUA.

5. Ronald Reagan, al 40-lea preşedinte al SUA

Mandat:20 ianuarie 1981 – 20 ianuarie 1989

Partid:Republican

Reagan este un preşedinte iubit pentru faptul că a rezistat atâţia ani în fruntea statului american, în ulimii ani ai Războiului Rece, cu o politică fermă de combatare a comunismului. În timpul celui de-al doilea mandat al său a fost martor la politicile de relaxare din URSS, propuse de Gorbaciov şi are numeroase întrevederi cu liderul sovietic. Anterior, în primul mandat, este preocupat de apărarea spaţială împotriva rachetelor intercontinentale ruseşti şi încurajează Iniţiativa de Apărare Strategică, sub denumirea de „Star Wars”, în confruntarea cu URSS, pe care o numeşte „Imperiul Răului” (Empire of Evil).

6. Bill Clinton, al 42-lea preşedinte al SUA

Mandat:20 ianuarie 1993 – 20 ianuarie 2001

Partid:Democrat

Bill Clinton a fost ales preşedinte al SUA la vârsta de 46 de ani, fiind cel de-al treilea cel mai tânăr preşdinte ales. Două evenimente internaţionale au marcat mandatele preşedintelui Clinton:semnarea tratatului NAFTA (1994) – Acordul Nord-American de Comerţ Liber, care acoperă o piaţă de 375 de milioane de consumatori din SUA, Canada şi Mexic, şi războiul din fosta Iugoslavie, dintre care cele care au atras cel mai mult atenţia comunităţii internaţionale au fost cele din Bosnia şi Kosov (când NATO a decis bombardarea în Bosnia şi Herţegovina, 1995;şi Serbia în 1999).

7. Theodore Roosevelt, al 26-lea preşedinte al SUA

Mandat:14 septembrie 1901 – 4 martie 1909

Partid:Republican

Theodore Roosevelt a fost cel mai tânăr preşedinte la momentul depunerii jurământului – la numai 42 de ani. Preşedintele Theodore Roosevelt a fost primul preşedinte american – după el au mai urmat trei, Woodrow Wilson, Jimmy Carter şi Barack Obama – care a primit premiul Nobel pentru pace, în 1906, pentru contribuţia pe care a avut-o la încheierea războiului ruso-japonez (1904-1905). Acesta a fost primul caz la care a lucrat Curtea de la Haga. Roosevelt s-a remarcat prin personalitatea sa, prin vitalitatea cu care a condus ţara şi prin dorinţa de reformare, de adaptare la noile nevoi ale secolului XX.

8. George H. W. Bush, al 41-lea preşedinte al SUA

Mandat:20 ianuarie 1989 – 20 ianuarie 1993

Partid:Republican

George Bush Sr. a fost martor la destrămarea Uniunii Sovietice, în 1991 şi la instaurarea unei noi puteri la Kremlin, mai cooperantă cu Vestul. S-a remarcat însă în momentul când a izbucnit Războiul din Golf, când, în 1991, Irakul lui Saddam Hussein a invadat şi anexat statul Kuweit, reclamând drepturi istorice asupra acestuia. Americanii au contribuit masiv la organizarea unei operaţiuni ample, „Furtună în Deşert”, în urma căreia Kuweitul a fost eliberat.

9. Harry S. Truman, al 33-lea preşedinte al SUA

Mandat:12 aprilie 1945 – 20 ianuarie 1953

Partid:Democrat

Devenit preşedinte după moartea lui FDR, Truman a fost cel care a aprobat bombardarea Japoniei, pentru a pune capăt Războiului Mondial. Acesta este evenimentul pentru care este cel mai cunoscut, dar după război a elaborat o întreagă doctrină – care se înscrie în politica de containmentdusă împotriva comunismului – prin care statele europene erau ajutate să îşi revină după război (Doctrina Truman a fost susţinută şi de planul Marshall). Această doctrină a venit ca o nevoie, căci americanii se temeau că regimurile comuniste vor prolifera;de altfel, scopul declarat al doctrinei era „să ajute naţiunile libere care se opun tentativelor de subjugare de către minorităţi armate sau prin presiuni externe”. Dar mandatul lui Truman a fost presărat cu numeroase evenimente importante:înfiinţarea Naţiunilor Unite (1945), procesele de la Nuremberg (1945-46), înfiinţarea statului Israel (1948), semnarea Tratatului Atlanticului de Nord şi înfiinţarea NATO (1949), purtarea războiului din Coreea (1950-53) şi detonarea bombei cu hidrogen (1952).

10. Dwight Eisenhower, al 34-lea preşedinte al SUA

Mandat:20 ianuarie 1953 – 20 ianuarie 1961

Partid:Republican

Eisenhower a fost preşedinte mare, dar un la fel de mare general. După încheierea războiului în Coreea, s-a remarcat prin doctrina Eisenhower, instituită în 1957. Conform acestei doctrine, un stat din Orientul Mijlociu putea cere ajutor american – economic sau militar – dacă era ameninţat armat de alt stat. Eisenhower a individualizat pericolul sovietic şi a autorizat forţele SUA „să securizeze şi să protejeze integritatea teritorială şi independenţa politică a acestor naţiuni, care cer astfel de ajutoare împotriva unei agresiuni armate deschise din partea oricărei naţiuni controlate de comunismul internaţional”.

""