Autor 185274 vizualizări


Am ales 10 bătălii care păreau de la începutul confruntării a fi cunoscut numele celui care o va câștiga. Totuși ceva a mers împotriva tuturor pronosticurilor stabilite si s-au transformat în  cele mai mari catastrofe militare din istorie.

10. Batalia de la Wabash – 1791

Cea mai rasunatoare infrangere suferita de armata americana in fata nativilor "lumii noi", batalia de la Wabash, a reprezentat, de asemenea, una dintre cele mai grele pierderi militare pe care Statele Unite au trebuit sa le suporte in tanara lor istorie. In luna noiembrie a anului 1791, generalul si guvernatorul teritoriului Ohio, Arthur St. Clair, a demarat, la solicitarea presedintelui George Whashington, o campanie militara de impunere a pacii impotriva indienilor Miami, Shawnee si Delaware, stabiliti pe atunci in apropierea localitatii Fort Wayne Indiana de astazi.

Inaintea pranzului, jumatate din armata generalului Clair zacea rapusa in campie. Supravietuitorii au dezertat, lasandu-si in urma mortii, opt tunuri, 1.200 de muschete, cai si provizii. "Mica Testoasa" a pierdut numai 21 de razboinici in timp ce Arthur St. Clair s-a mai intors acasa cu 48 de oameni.

9. Căderea Tenochtitlan-ului – 1521

Imperiul Aztec este termenul folosit pentru a defini orașul-stat, apoi statul centralizat, format de către azteci în 1325, având capitala la Chapultepec, apoi între 1325 și 1521 la Tenochtitlan, și după 1428, federația tripartită a Triplei Alianțe Aztece, formată în America Centrală, având drept capitală orașul Tenochtitlan.

Motivul pentru care Moctezuma al II-lea, liderul aztec, nu i-a strivit pur si simplu pe spanioli, care chiar daca initial au disimulat ganduri de pace, si-au facut evidente intentiile ostile inainte de a putea fi prea tarziu pentru bastinasii americani, ramane un subiect deschis dezbaterilor.

8. Bătălia de la Issos-333 i.Hr.

Faimoasa confruntare a avut loc în anul 333 î.Hr., atunci când Darius al III-lea (380 î.Hr-330 î.Hr), „Rege al Regilor”, marele conducător al Imperiului Persan, își conduce numeroasa armată cu scopul de a strivi pe un „nimeni” îndrăzneț și enervant venit dintr-o țară micuță, care avea tupeul „să agite apele” în marele său imperiu. Singura problemă a lui Darius a fost că acest „nimeni” era regele Macedoniei, Alexandru cel Mare (356 î.Hr -323 î.Hr) .

Doi ani mai târziu, Alexandru cel Mare îl învinge încă o dată pe Darius al III-lea, care recurge la aceeași metodă pentru a scăpa, fuga. Regele persan moare în cele din urmă, fiind ucis chiar de apropiați ai săi. În urma acestor evenimente Alexandru cel Mare este proclamat rege al Asiei și moștenitor de drept al Imperiului Persan.Așadar, Bătălia de la Issos din anul 333 î.Hr, a fost decisivă și a marcat începutul declinului marelui Imperiu Persan, ceea ce părea de neimaginat până atunci.

7. Bătălia de la Adwa – 1896

În 1896, italienii hotăresc să obţină controlul asupra întregii Etiopii, care le fusese “alocată” de marile puteri coloniale… Atacul asupra Etiopiei este însă un eşec lamentabil, regele Menelik II obţinând o victorie fără dubii în istorică bătălie de la Adwa… de ce istorică ?

 

Este unică bătălie directă în care un stat african a înfrânt un stat european, fiind un moment de referinţă pentru africanii care îi vedeau pe europeni că pe nişte semi-zei invincibili…

Trupele etiopiene erau numeroase, rezonabil echipate si disciplinate. Vestea victoriei de la Adwa a facut rapid inconjurul lumii, intarind imaginea Etiopiei ca aparator al independentei africane.

6. Bătălia de la Bannockburn-24 iunie 1314

La 11 iulie s-a născut la Turnberry, Robert Bruce, cel care avea să fie regele Scoţiei, sub numele de Robert I, între 1306 şi 1329. Era nepotul unui alt Robert Bruce, membru al familiei dinastice fondată de Kenneth McAlpine care a fost pretendent la tronul Scoţiei, dar a fost învins de regele Eduard I al Angliei (1272-1307).

Robert I Bruce a ştiut să mobilizeze în jurul stindardului neatârnării pe şefii scoţieni de clanuri şi să topească obişnuinţele de luptă ale supuşilor săi munteni într-o modalitate unică de susţinere a războiului de apărare.

El a lăsat un “testament” ale cărui recomandări esenţiale aveau în vedere promovarea specificului naţional de organizare şi acţiune a puterii armate, cu respectarea canoanelor apărării totale. Considerat între pionierii concepţiei rezistenţei populare de masă în faţa unei agresiuni militare străine, Robert I Bruce (prin tot ceea ce a realizat) a îndreptăţit deviza Casei Regale a Scoţiei:“Nimeni nu va rămâne nepedepsit dacă mă va stârni”.

5. Armada Spaniei – 1588

Dupa ambuscada din 8 august 1588 in care Invincibila Armada a Spaniei a fost prinsa de catre fortele navale engleze conduse de Sir Francis Drake, Ducele de Medina Sidonia se vedea nevoit sa infrunte teribilele ape ale Atlanticului de Nord cu doar 110 vase din cele 130 cu care plecase din Lisabona.

Conform datelor vremii, peste 5.000 de marinari si soldati spanioli au pierit in mainile satenilor irlandezi. Cei mai multi dintre ei au fost ucisi pe loc de cutitele si batele locanicilor. Ordinele reginei Elisabeta I erau extrem de stricte-oricine ar fi ajutat, cat de putin, un invadator, trebuia sa plateasca cu viata alaturi de acesta. O statistica sumbra arata faptul ca Medina Sidonia a pierdut cele mai multe nave nu atat in confruntarile cu englezii, cat in incercarea sa disperata de a ocoli Irlanda. La final, doar 67 de nave si circa 10.000 de oameni din mandra Armada aveau sa mai atinga solul spaniol. Bolile severe si lipsurile au macinat insa echipajele chiar si dupa acostare. Marinarii au continuat sa isi piarda viata din cauza tifosului si a dizenteriei in spitalele improvizate pe corabiile ancorate in porturi, si asta pentru a nu starni epidemii in randul localnicilor. Ingrozit, regele Filip al II-lea declara:"Eu am trimis Armada impotriva oamenilor, nu impotriva furtunilor si valurilor Domnului!"

4. Bătălia de la Agincourt – 1415

Bătălia de la Azincourt (în engleză Battle of Agincourt, în franceză Bataille de Azincourt) a avut loc pe 25 octombrie1415, la Azincourt, Franța, în timpul Războiului de O Sută de Ani, purtat între Anglia și Franța.

În zorii zilei de 25 octombrie a început bătălia. Englezii au stat pe poziții așteptând atacul francez, în timp ce cavalerii francezi, copleșiți de armurile greoaie, au început o avansare lentă pe terenul înnoroiat. Francezii au fost întâmpinați de un atac furios al arcașilor englezi, care au folosit o tehnică ce permitea atingerea țintei de către săgeată la o distanță de până la 230 de metri.

Regele Henric a reușit astfel să înregistreze una dintre cele mai mari victorii din istorie. După alte cuceriri în Franța, Henric al V-lea va fi recunoscut în anul 1420 drept moștenitor al tronului francez și regent al Franței. Deși era în culmea gloriei, Henric moare doi ani mai târziu.

3 Pădurea Teutoburgică

 Publius Quinctilius Varus avea obligaţia de a consolida noua provincie Germania, dar taxele foarte ridicate şi desconsiderarea culturilor locale au provocat răscoale de-a lungul frontierelor. Varus avea la dispoziţie trei legiuni, şase cohorte, trei unităţi de cavalerie şi trupele triburilor aliate, inclusiv pe cele ale cheruscilor lui Arminius, care complota de fapt împotriva romanilor. Prin raportări false şi alte tertipuri, l-a împins pe Varus spre pădurea necunoscută, unde s-a iscat şi o furtună. Legiunile dezorientate au întâmpinat triburi barbare care duceau o luptă de gherilă, profitând de terenul propice. Romanii au încercat în zadar să se îndreptae spre baza militară de la Halstern, căci drumul era blocat de tot felul de ziduri de lemn şi şanţuri. Asalturile au fost respinse, iar barbarii au copleşit oastea. Varus s-a sinucis, cele trei legiuni au fost distruse, evenimentul nefericit punând capăt tentativelor de expansiune dincolo de Rin.

2. Bătălia de la Pliska – 811

Aceasta batalie a reprezentat o serie de ciocniri armate intre trupele adunate de prin toate partile Imperiului Bizantin, conduse de imparatul Nicephorus I Genik si cele ale statului bulgar, guvernat de Khan Krum. Bizantinii au invadat si au incendiat capitala bulgara Pliska, fapt ce le-a oferit bulgarilor ragazul necesar trecerii bizantinilor in Muntii Balcani, ce serveau drept cale de iesire din Bulgaria.Batalia decisiva a avut loc in ziua de 26 iulie 811, in cateva din trecatorile aflate in regiunea estica a Balcanilor, cel mai probabil in Trecatoarea Barbitsa.

Batalia de la Pliska a insemnat una dintre cele mai teribile infrangeri din isotira bizantinilor. A dus chiar la prevenirea timp de 150 de ani a invaziilor bizantine in Balcani, ceea ce a ajutat expansiunea bulgarilor spre vestul si sudul Peninsulei Balcanice, rezultand intr-o mare largire teritoriala a primului Imperiu Bulgar.

1. Bătălia de la Caransebeş-1788

Batalia din orasul romanesc Caransebes a reprezentat un episod incipient al Razboiului Austro-Turc din perioada 1787-1791. Si un episod hilar, in ciuda dramei a 10.000 de oameni care au murit absolut stupid. Armata Austro-Ungariei, numarand aproximativ 100.000 de soldati, si-a stabilit tabara in preajma orasului Caransebes. Avangarda armatei, un contingent de husari, a traversat raul Timis situat in apropiere, pentru a cerceta imprejurimile de prezenta turcilor otomani. Iscoadele nu au gasit nicio urma care sa tradeze prezenta dusmanului, in schimb au dat peste un grup de tigani, care s-au oferit sa le vanda soldatilor alcool semidistilat.

Situatia s-a inrautati si mai mult atunci cand ofiterii austrieci, in incercarea de a restabili ordinea, au strigat "Halt! Halt!", exclamatii care au fost confundate de soldatii necunoscatori de limba germana cu "Allah! Allah!". Auzind aceasta si vazand si cavaleria cum alerga turbata prin tabara, un comandant de trupe a concluzionat ca trebuie sa fie vorba despre un atac otoman si a ordonat declansarea focului de artilerie.

Dupa doua zile, a sosist si armata otomana. A avut de infruntat un oras sinistru, populat de cadavrele a aproximativ 10.000 de soldati austro-ungari ucisi de camarazii lor de arme.