Ținuturile și târgurile Moldovei, în vremea lui Dimitrie Cantemir

Autor 2680 vizualizări


În „Descrierea Moldovei” a lui Dimitrie Cantemir, în capitolul intitulat „Despre ținuturile și târgurile de astăzi din Moldova”, găsim prețioase informații referitoare la zonele Basarabiei și Bucovinei. Trebuie precizat că denumirea de „Bucovina” nu exista în acele timpuri, iar cea de „Basarabia” se referea doar la partea de sud-est a Moldovei. Noi am ales însă câteva fragmente care se referă la locuri aflate în ceea ce denumim astăzi Basarabia și Bucovina.

În vremurile de demult, Moldova era împărțită în trei părți: cea de jos, cea de sus și Basarabia. Dar în vremurile care au trecut, când Basarabia căzu sub stăpânirea turcilor și, prin trădarea voievodului Hero sau Aron, Benderul cu patru ținuturi le fură date în mână, voievozilor Moldovei nu le-au mai rămas decât 19 ținuturi și încă nici acelea întregi. […]

Ținutul Lăpușnei. De acesta ținea pe vremuri Tighina, numită de către turci Bender, o cetate foarte întărită odinioară și pe care turcii au întărit-o și mai mult acum. Se află pe Nistru, iar în vremea noastră este locul de scăpare al regelui suedez, fugar după bătălia de la Poltava. Turcii au împresurat adesea, zadarnic, cetatea înainte de a o supune; și ceea ce n-au putut atinge prin forță au dobândit numai prin viclenie și prin trădarea voievodului Hero, numit de către moldoveni Despotul. Căci, după ce acesta fu gonit din țara sa de către boieri din pricina tiraniei și a cruzimilor săvârșite împotriva moldovenilor, a fugit la sultanul turcesc, căruia i-a făgăduit că, dacă îl va ajuta să se întoarcă în țară, va da în mâna oștirilor sale Benderul atât de mult năzuit, împreună cu douăsprezece sate, dăruindu- i-le spre stăpânire veșnică. Sultanul, căruia acest plocon îi fu pe plac, l-a așezat din nou în scaun, iar pentru osteneala sa și-a luat cetatea cea mai întărită a întregii țări și pavăza cea mai puternică împotriva leșilor și tătarilor. Din această pricină, scaunul ținutului este astăzi târgușorul Lăpușna, așezat pe râul cu același nume, unde se află doi pârcălabi, puși acolo de voievod și care se îngrijesc de treburile ținutului. În afară de aceasta se mai află aici Chișinăul, un târgușor de mai mică însemnătate, așezat pe râul Bâcul. […]

Ținutul Orheiului. Numele îi vine de la cetatea Orhei, așezată pe râul Răut, care nu e prea mare, dar cu toate acestea e frumoasă și are cu prisosință tot ce este trebuitor vieții omului. Lacul Orheiului, care e așezat în apropiere de acesta spre răsărit, și ostrovul minunat din acest lac, îi dă hrană din belșug. Pe malul dinspre apus al lacului, în mijlocul codrilor deși, se văd urmele unei cetăți vechi, numită de locuitori Orheiul Vechi. Judecând după așezarea ei, pare să fie cetatea Petrodava din Dacia Veche.

Ținutul Soroca. Scaunul său este Soroca, numită mai înainte Alchionia, așezată în câmp, lângă coline, pe Nistru, destul de mică, dar foarte întărită, dacă ținem cont de vremea în care a fost clădită. Are un zid în patru colțuri, foarte tare, apărat de turnuri înalte și este clădit din piatră de cremene ce se găsește din belșug pe colinele dimprejur. Fiindcă după pierderea Benderului, Soroca a ajuns cetatea cea mai de seamă împotriva Lehiei, voievodul a așezat aici două căpetenii de oaste, ca s-o apere. […] (Lăpușna, Orheiul și Soroca făceau parte din Moldova de Jos n.r.)

Ținutul Hotinului, care se întinde în sus de ținutul Sorocei, la miazănoapte de Nistru. Aici se află Hocin sau Hotin, o cetate pe Nistru, față în față cu Camenița. Se numără printre cele mai vechi cetăți ale Moldovei. Înainte vreme era întărită spre apus cu ziduri foarte înalte și cu șanțuri adânci, iar în partea dinspre răsărit era întărită și pe malul abrupt al Nistrului și de stânci ascuțite, dar în războiul din urmă cu rușii, turcii au luat cetatea în 1712, i-au dărâmat zidurile celei vechi dintr-o parte, iar în cealaltă parte au împrejmuit-o cu lucrări de întărire noi și au lărgit-o mai mult de jumătate, încât astăzi i se poate spune pe bună dreptate cea mai frumoasă și cea mai tare dintre cetățile Moldovei. […]

Ținutul Dorohoiului, în care se află Dorohoi, un târgușor puțin cunoscut, în apropiere de izvoarele râului Jijia. Acesta este scaunul vornicului Țării de Sus, cârmuitorul Moldovei de Sus, dar în locul lui sunt puși doi vornici mai mici, fiindcă el, din pricina treburilor la curte, n-ar putea să se îngrijească de cele ale ținutului. […]


Moldova la 1700. Hartă realizată de un cartograf anonim, după harta originală a lui Dimitrie Cantemir şi cea a lui August Gotlob Boehm; harta a fost inclusă în prima ediție în limba germană a lucrării Descriptio Moldaviae

Ținutul Cernăuților, care se întinde de-a lungul hotarului dinspre Polonia. Cel mai de seamă târg din acest ținut este Cernăuți, așezat pe malul de miazănoapte al Prutului, iar cârmuirea lui este dată marelui spătar. […]

Ținutul Sucevei, în care sunt vrednice de pomenit: Suceava, odinioară scaunul întregii Moldove, unde se afla curtea domnească și scaunul mitropoliților; acum este aproape pe de-a-ntregul pustie. E așezată pe apa Sucevei, care se vede că i-a dat numele, pe o colină netedă, fiind înconjurată cu ziduri foarte înalte și cu șanțuri. La poalele colinei, marginile ei se întindeau destul de mult. În afară de palatele voievodului și ale boierilor, număra patruzeci de biserici de piatră și altele felurite de lemn și 16.000 de case; toate însă s-au năruit după strămutarea curții domnești. Suceava este cârmuită astăzi de hatman, adică de căpetenia cea mare a oastei. Rădăuți, un târgușor și scaun al unui episcop, este și el așezat pe râul Suceava și pe Siret, unde acesta cotește spre miazăzi. […] (Hotin, Dorohoi, Cernăuți și Suceava erau așezate în Moldova de Sus – n.r.)

Bugeacul. S-a dat ca loc de așezare tătarilor nogaici, din care unii se numesc tătari din Bugeac, ceilalți tătari din Bielograd. Că această regiune trebuie să fi avut pe vremuri târguri destul de frumoase stau mărturie ruinele vechilor ziduri, care se mai găsesc ici și acolo; printre altele, zidurile părăginite ale unei cetăți foarte vechi de pe malul Nistrului, numită Tatar-Bunar, adică fântâna tătarilor. Pe râul Ialpuh, în apropiere de gura lui, se mai găsesc urmele unei cetăți și mai vechi, numită îndeobște Tint. Ștefan cel Mare a înălțat-o iar din ruine; dar turcii au făcut-o una cu pământul, încât acum abia de i se mai cunoaște locul. […]

Câmpia Cetății Albe, înlăuntrul căreia se află Akerman, numită de locuitori Cetatea Albă, de romani, odinioară, Alba Iulia, de leși Bielograd, pe țărmul Mării Negre; e o cetate destul de mare și întărită. Când era încă a Moldovei era cârmuită de marele logofăt, acum ea are în frunte un agă de ieniceri. […] 

Mai în josul acesteia se întinde pe malul Dunării, câmpia Chiliei; scaunul acesteia este Chilia, numită odinioară Lycostomon, așezată la gura dinspre miazănoapte a Dunării, căreia corăbierii greci obișnuiau să-i dea chiar acest nume, fiindcă pare că-și aruncă valurile ca într-un gât de lup. Cetatea nu este mare, dar e un târg de negoț cu faimă, unde se opresc toate corăbiile sosite nu numai din porturile dimprejur ale Mării Negre, ci și din îndepărtatele porturi egiptene, venețiene și ragusane, care încarcă de aici ceară și piei de vite netăbăcite. În cetate locuiesc nu numai turci, ci și evrei, creștini, armeni și alții de felurite neamuri, peste care se află un nazir, adică un oblăduitor, cum i se zice îndeobște.

Ținutul Ismailului, din care vrednică de pomenit este Ismail, în vechime numită de moldoveni Smil, o cetate care nu trebuie lăsată de o parte, cu oaste turcească și cârmuită de un muteveli. Cartal, așezat pe Dunăre, la vărsarea Ialpuhului, față în față cu Isaccea, o cetate fără însemnătate. Aici turcii bătură pod peste Dunăre, când au purtat război cu rușii în 1711, pentru apărarea cetății au pus o căpetenie cu numele de disdar. Reni, cum este numit de moldoveni, dar căruia turcii îi zic astăzi Timarova, este o cetate de același fel, în apropiere de vărsarea Prutului în Dunăre. În ea nu se află nici un turc, deși este în stăpânire turcească. Oștenii sunt cu toții creștini, moldoveni cu toții, a căror căpetenie este de aceeași lege; acesta este numit îndeobște beșliagasi și se află la porunca pașei din Silistra, care trebuie să fie totdeauna un seraschier. (Bugeac, Cetatea Albă, Chilia și Ismail formau Basarabia - n.r.)

""