The Red Terror jpeg

Teroarea Roșie, sau cum și-au consolidat bolșevicii puterea

Septembrie 1918.  În Rusia bolșevică, se dă startul pentru ceea ce avea să rămână în istorie drept „Teroarea Roșie”. Este vorba de campania de crime în masă și represiune organizată de noul guvern bolșevic din Rusia.

Oficial, începutul acestei campanii a fost anunțat pe 2 septembrie, decretul fiind publicat trei zile mai târziu, și ea s-ar fi sfârșit, potrivit declarațiilor oficiale, o lună mai târziu. Istoricii consideră însă că această campanie de represiune a durat cel puțin până în 1922, adică până la sfârșitul Războiului Civil. „Teroarea Roșie”, condusă de aparatul represiv al CEKA împreună cu GRU, înseamnă consolidarea regimului bolșevic printr-o violență nemaiîntâlnită până atunci în Europa, și pune bazele regimului de teroare care va dăinui începând de atunci în Rusia sovietică.

Teroarea Roșie reprezintă faza I a dictaturii proletariatului, și e justificată de autorități prin necesitatea eliminării inamicilor de clasă. Și potrivit ideologiei și propagandei oficiale, eliminarea dușmanilor de clasă și a contrarevoluționarilor nu se putea face decât pe căi violente.

„Nu căutați în dosarul cu dovezi incriminatoare ca să vedeți dacă acuzatul s-a ridicat sau nu împotriva Sovietelor cu armele sau cuvintele. Întrebați-l cărei clase aparține, care sunt trecutul, educația și profesia lui. Acestea sunt întrebările care vor determina soarta acuzatului. Acestea sunt înțelesul și esența Terorii Roșii.” -Martin Latsis, șeful CEKA din Ucraina

Practic, Teroarea Roșie începe chiar din primele momente de viață ale regimului bolșevic. Ordinele precise vin însă după luna august 1918, adică după asasinarea lui Moisei Uritski (liderul CEKA de la Petrograd) de către Leonid Kannegisser și după tentativa de asasinare a lui Lenin de către Fanni Kaplan. În timp ce se recupera de pe urma rănilor susținute, Lenin a dat ordin să înceapă pregătirea represiunii, în secret și cât mai repede. Astfel, imediat după asasinarea lui Uritski, 500 de oameni, „reprezentanți ai claselor inamice”, au fost executați. Apoi, pe 3 septembrie, în ziarul Izvestia, apare primul anunț referitor la Teroarea Roșie. Bolșevicii făceau apel la „clasa muncitoare” pentru zdrobirea dușmanilor de clasă printr-o teroare masivă.

Foto:excavarea unei gropi comune de lângă sediul CEKA din Harkov

U zdaniya Harkovskoy ChK 2 jpg jpeg

„Dictatura fără de care nu ştiau să conducă, cruzimile pe care nu îndrâzneau să nu le producă”

Mișcarea de represiune a început și s-a desfășurat foarte rapid. La 15 octombrie, unul din liderii CEKA, Gleb Bokii, anunța că la Petrograd, 800 de inamici fuseseră împușcați, iar alți 6229 arestați.

Potrivit listelor publicate în presa oficială privind numărul persoanelor executate sumar, istoricii consideră că primele două luni de Teroare au făcut între 10.000-15.000 de victime. Cifrele vor crește în continuare, pe măsura evoluției Războiului Civil. Zeci de mii de persoane sunt executate în doar câteva luni, majoritatea fără proces, doar pe baza deciziilor CEKA.

Spre exemplu, a sfârșitul anului 1920, în Crimeea 50.000 de prizonieri de război din Mișcarea Albă, dar și civili, au fost executați sumar prin împușcare sau spânzurare, la inițiativa lui Bela Kun, cu aprobarea directă a lui Lenin.

Teroarea Roșie aduce și începutul Gulagului sovietic. Oficial, GULag-ul, ca instituția responsabilă de administrarea coloniilor și lagărelor de muncă, e înființat oficial abia în 1930, în timpul lui Stalin. De fapt, după cum o arată și Soljenițîn în Arhipeleagul Gulag, practica trimiterii „inamicilor” în lagăre spre „reeducare prin muncă” e la fel de veche precum regimul.

Prin mișcarea de represiune, bolșevicii au arătat că nu pot prelua puterea altfel decât prin violență, și că singura metodă prin care pot păstra puterea este supunerea oricărei forme de rezistență prin teroare. Justificarea au găsit-o în ideologia comunistă, ei putând susține că lumea veche nu poate fi răsturnată decât prin violență. Însă teroarea continuă mult după sfârșitul Războiului Civil, iar propaganda a găsit întotdeauna câte un nou dușman (exterior-lumea capitalistă, sau interior-sabotorii, spionii ș.a.) împotriva căruia să declanșeze represiunea.