Autor 11218 vizualizări


După declanşarea primului război mondial, în perioada neutralităţii României (1914-1916), pe scena politică românească s-au dus mari dispute pentru a înclina balanţa participării de partea Antantei sau a Puterilor Centrale. Indiscutabil, Bucureştiul a fost unul din centrele spionajului european şi în ceea ce ne priveşte, marile puteri nu puteau rămâne deloc în expectativă. Un mijloc de a determina intrarea în război de partea centralilor era şi eliminarea fizică de pe scena politică a vocilor contrare.

Ţintele
Un astfel de caz avem în prima zi a lui decembrie 1915, când poliţia noastră va avea de instrumentat un caz de atentat în care, iniţial, victimele trebuiau să fie prim-ministrul Ion I.C. Brătianu, Take Ionescu, pentru a se ajunge în cele din urmă la Nicolae Filipescu şi Emil Costinescu.
Plănuirea atentatului în urma căruia urmau să fie aruncate în aer locuinţele lui Filipescu şi Costinescu are loc într-un context politic caracterizat prin complexitatea generată în principal de izbucnirea războiului. Pe fondul frământărilor începute în toamna anului 1914 în Partidul Conservator (înfiinţat în 1880), în mai 1915 acesta se scindează în două părţi:aripa Alexandru Marghiloman era pentru neutralitate, iar gruparea condusă de Nicolae Filipescu, era alături de tachişti şi milita pentru intrarea imediată în război alături de Tripla Înţelegere.
Cum vom vedea, executanţii atentatului-Ilie Toth şi Ion Baboş-au fost instruiţi de un avocat de naţionalitate germană, Iakob Offenberger şi de alţii, în cea mai mare parte maghiari. Existent la Arhivele Naţionale-Bucureşti, dosarul are înscris pe copertă:"Dosar relativ la atentatul plănuit de maghiari contra Dlor I. Brătianu, E. Costinescu, Take Ionescu şi N. Filipescu. Atentatul pus la cale de unguri, contra mai multor persoane marcante din ţară".
Agenţii Siguranţei informează
La 1 decembrie 1915, agentul 40 din cadrul Brigăzii 1 Siguranţă informa conducerea Direcţiunii Poliţiei şi Siguranţei Generale (D.P.S.G.), într-o notă:"Aseară la orele 10 1 a descins la hotel Dacia supusul ungar Ilie Ştefănescu şi Ileş Rabb, ambii dându-şi profesiunea de artişti, având la sosire două geamantane grele. La orele 11 1 noaptea a venit la hotel dl Prefect al Poliţiei Capitalei însoţit de dl Inspector Rafail şi de un domn comisar unde le-a făcut percheziţie în geamantane şi i-au arestat.
Dl Prefect a plecat cu geamantanele iar dl inspector Rafail cu amândoi".
Verificând "Buletinul pentru călători străini" de la hotel Dacia, din 30 noiembrie 1915, poliţiştii au stabilit că aici a fost cazat artistul comic Rabb Ilés, de naţionalitate ungară, în vârstă de 28 de ani, care a tras la camera 24, având paşaportul unguresc nr. 875/ 426/ 8 octombrie 1915. Era însoţit de Ilie Ştefănescu, 20 de ani, român de naţionalitate, artist, posesor al paşaportului nr. 875/ 427, eliberat de autorităţile din Budapesta.
Informaţiile cu privire la acest teribil caz au continuat să se adune. La 2 decembrie 1915, agentul 103 din Brigada Mobilă a D.P.S.G., raporta că, în faţa hotelului Regina a auzit discutându-se despre arestarea a doi unguri, asupra cărora s-au găsit bombe. La rândul său, agentul 286 din Brigada I nota la 3 decembrie că, după apariţia ultimei ediţii din "Adevărul", în care era articolul "O descoperire sensaţională", în zona intersecţiei Calea Victoriei cu bd. Regina Elisabeta s-au strâns grupuri de studenţi care discutau "relativ la plănuirea de atentat contra domnilor Emil Costinescu şi fruntaşii Federaţiei Unioniste, spuind că ar trebui convocaţi toţi membrii comitetului centrului studenţesc, spre a protesta contra îngăduirei în ţară a atâtor agenţi germani şi unguri cari plănuiesc atentate contra fruntaşilor ţării".Studenţii propuneau să se facă un fel de cercetare spre a-i da în vileag pe acei pe care îi cred agenţi ai Puterilor Centrale. Grupuri şi discuţii similare se raportau la Capşa, în faţa hotelului Riegler şi vizavi de Teatrul Naţional.
"Dispozitivul nu putea da greş"
Prin adresa nr. 13 din 5 decembrie 1915, un căpitan, subdirector al Pulberăriei Armatei Dudeşti, comunica Prefecturii Poliţiei Capitalei răspunsul la adresa nr. 142317/ 1 decembrie 1915, care conţinea "rezultatul examinărei celor două valize"primite de la Prefectura Poliţiei Capitalei la 2 decembrie. Valizele erau din comerţ, confecţionate din piele neagră, respectiv maro. În fiecare s-a găsit "câte un dispozitiv sistematic precis şi puternic pentru distrugerea la timp dorit". Amorsa era confecţionată pe o bucată de lemn, cu ajutorul a patru cuie pe care era fixat un port-percutor în interiorul căruia culisa un percutor armat cu un arc. La capătul anterior şi cu ajutorul unui şurub, era fixat un tub de alamă, conţinând o capsă detonantă. Tija percutoare era străbătută de trei orificii, dintre care cel dinspre vârf permitea unui splint să-l străbată cu scopul de a asigura armarea. Splintul era legat cu o sfoară care avea capătul opus scos din valiză. Fiecare valiză avea două astfel de dispozitive de amorsare.
Două fitile "Bickfort"de 12 cm asigurau transmiterea către încărcătura explozivă a focului, în doar 12 secunde. Explozivul consta în cartuşe cu acid picric, "unul din explosivii cei mai puternici cunoscuţi până azi".În fiecare valiză se aflau câte 2 cartuşe cu capse detonante, restul de cartuşe să ia foc prin simpatie. Valiza neagră conţinea 11 cartuşe (inscripţionate "1 1 kg 1913 Pt") totalizând 10, 5 kg acid picric. Valiza cărămizie conţinea acelaşi număr, dar 12, 5 kg acid picric. "Din modul cum sunt confecţionate aceste cartuşe se poate deduce că ele provin din stabilimente speciale fabricării explosivelor", suna una dintre concluziile experţilor. "Valizele au fost concepute în ansamblul lor de oameni versaţi", piesele "nu sunt improvizate", adaptările făcute "trădează opera unor oameni experimentaţi".În ansamblu, dispozitivul "nu putea da greş"!
"Să-i aducem în stare să meargă contra ruşilor"
Potrivit cercetărilor poliţieneşti, atentatul urma să fie executat în seara zilei de marţi, 1 decembrie 1915, de către doi indivizi:ungurul Ilie Toth (alias Iles Raab) şi românul Ion Babeş sau Baboş (cu paşaport pe numele Ilie Ştefănescu), instruiţi şi însoţiţi de avocatul ungur Iakob Offenberger.
Din declaraţia lui Ilie Toth, reiese că acesta era în vârstă de 28 de ani, născut la Turnu-Severin, fiu al lui Ştefan şi Victoria. Părinţii domiciliau acum în Craiova, tatăl său fiind tăietor de lemne. În 1907 i-a venit ordin de încorporare de la consulatul austro-ungar, dar a tot fost amânat din motive medicale, aşa încât a ajuns să nu se mai prezinte. Trece în Bulgaria doi ani mai târziu, iar în 1915 în Ungaria, unde întâlneşte un fost prieten. La 8 octombrie este arestat, verificat în evidenţe şi dus la Siguranţa din Budapesta. Aici îl cunoaşte pe Ion Babeş (Baboş), care se declară plutonier, dezertor din armata română. Sunt interogaţi separat de "trei domni bine îmbrăcaţi", dintre care unul era şeful Siguranţei, care l-a întrebat "dacă are simţ unguresc în el"şi care-satisfăcut de răspunsul afirmativ-i-a spus:"Uite, copilul meu, eu te voi scăpa de mizerie şi-ţi voi purta de grijă, să fi fericit până la moarte, numai să fi cuminte şi ascultător".Este bine tratat, hrănit cu bunătăţi, primeşte ţigări de Egipt, haine scumpe, i se face un paşaport şi i se dă pentru început 100 de coroane. Transportat cu o dubă, împreună cu tovarăşul său-motivându-se că ar putea fi recunoscuţi-ajung la un alt sediu, unde îl cunoaşte pe căpitanul Röling şi sunt iarăşi "prelucraţi", pregătiţi psihic:"Băieţi, băgaţi de seamă, nu vă perdeţi cumpătul. Acesta este un lucru de nimic, care-l poate face şi un copil de zece ani.  Aceasta se cheamă ecrasită, uitaţi-vă ce jucărie, ce lucru de nimic, trageţi sfoara şi gata. Voi după cum văd sunteţi băieţi deştepţi. Cunoaşteţi Bucureştiul destul de bine, ştiţi unde este casa lui dl Filipescu şi a dlui ministru Costinescu".
Au aflat că, în România, pentru ducerea la bun sfârşit a planului, urma să-i însoţească un alt individ, care să le arate casele. " voi iubiţii mei copii luaţi drumul lui Dumnezeu. Eu vă dau câte 120 de coroane şi dacă vă mai trebuie parale ştiţi unde să vă adresaţi".
În ţara noastră, vreme de 20 de zile s-au pus pe trai şi pe "halai"cheltuind cu nemiluita, dar într-o bună zi, pe când jucau biliard la cafeneaua Bristol, primesc dispoziţie de la căpitanul Röling să meargă la Budapesta pentru o însărcinare, apoi ajung iarăşi la Bucureşti, unde complotiştii încearcă să-i integreze în viaţa oraşului. Colegul său e angajat chelner la Gambrinus, iar Toth e chemat la hotel Royal, camera 243.
Într-o sâmbătă-seara, sunt trimişi cu trenul la Braşov, iar în vagonul de dormit îl cunosc pe un "soldat"care ducea două geamantane în care au aflat că este un exploziv, ecrasită. La Braşov au tras la hotel Kröne, camera 93 şi li s-a cerut să fie discreţi din cauza negustorilor din România "duşmanii noştri". Doi vameşi îi trec frontiera cu România, luni, 30 noiembrie 1915 ora 17.30. Un domn "cu statură artistică"(Jakob Offenberger), despre care, iniţial, ei nu ştiau cum se numeşte, le explică amplasamentul caselor pe care trebuiau să le arunce în aer şi "geamul pe care aveţi să aruncaţi geamantanul".Urmau să se întâlnească toţi trei marţi-dimineaţa, 1 decembrie, în faţa cafenelei High-Life, cei doi atentatori fiind instruiţi să sosească cu un decalaj de o oră. Sunt iarăşi îmbărbătaţi:"Băeţi nu trebue să uitaţi că avem sânge de ungur în noi. Nu trebue să ne lăsăm la o aşa ţară de nimică în lumea asta, care nu-şi vede lungul nasului şi vor să ne nimicească pe noi. Nu trebue să-i lăsăm în pace şi trebuie să-i aducem în stare să meargă contra ruşilor şi cei din urmă să fim noi câştigătorii războiului. Aţi înţeles? Foarte bine. Atunci mâine vă dau bani de voiaj şi veţi merge cu numele lui Dumnezeu".
Au mai primit câte 450 de lei, şi-au vizat paşapoartele la Predeal şi-au aşteptat valizele cu exploziv de la vameşi, care au fost urcate în trenul de Bucureşti-Giurgiu cu doar 10 minute înainte de plecare. Au călătorit fără incidente până la Bucureşti. De la Gara de Nord au luat o trăsură şi s-au deplasat la camera 22 de la hotelul Dacia. Hotărând să dea totul în vileag, au dus geamantanele la garderobă, le-au încuiat, au alergat la o regie pentru a cumpăra o coală de hârtie şi au făcut o cerere către Nicolae Filipescu, pentru a le da voie să-i comunice ceva, pe care şi au dus-o portarului de la locuinţa acestuia. Cum a văzut-o, Nicolae Filipescu i-a primit. I-au explicat chestiunea, apoi "a chemat doi agenţi cari m-au dus cu trăsura la Siguranţă".
Declaraţia lui Ion Baboş
Al doilea executant care se va desista dă o declaraţie în linii mari asemănătoare de a camaradului său. Era român din Transilvania, în etate de 20 de ani, născut în Aghireş12 lângă Cluj, din părinţii Ieremia şi Ana (născută Oprea). Se declara artist de circ şi avea un frate, Gheorghe Babeş, funcţionar la Ministerul Domeniilor. În 1915 era în şcoala militară de artilerie, geniu şi marină unde intrase având şase clase liceale la Braşov, după recomandarea colonelului Victor Verzea. În acelaşi an pleacă în Ungaria. Iată cum explică aceasta:"Scopul meu de a intra în armată nu era de a ocupa cariera de ofiţer; asta o făcusem ca în caz când România ar intra în acţiune contra ungurilor, să am o oarecare gradaţie. Văzând starea de lucruri, că România nu intră în Război, am dezertat. Această dezertare mai era în legătură cu chinurile familiei mele, cari erau persecutaţi şi executaţi de unguri".
În septembrie merge la consulat, declară că numele-i este Balogh Jenö, apoi se deplasează la Braşov, unde "vroiam ca sub acest nume să mă angajez în armata austro-ungară şi aci să fac spionagiu favorabil României". Nu reuşeşte, fiind recunoscut de grănicerii unguri. Este arestat şi dus la poliţia din Budapesta, anchetat de comisarul Ruske, căruia a fost silit să-i declare câteva chestiuni generale despre armata română, "pe care toată lumea le ştie"(Linia Focşani-Nămoloasa-Galaţi, fortificaţiile Bucureştilor ş.a.). În arest îl cunoaşte pe Ilie Toth, "cu care mai târziu am fost provocat la atentat". La 2 octombrie e din nou anchetat, de această dată de către căpitanul de poliţie Andreika Karoly. În cabinetul acestuia au observat un domn, faţă de care J. Offenberger şi E. Waldappfel erau respectuoşi. De la acesta din urmă-iniţial, numele nu i l-a cunoscut şi a observat că vorbea nemţeşte, maghiară şi puţin româneşte-a primit I. Baboş însărcinarea de atentat.
"Îmi ţinu morală, îmi spune ce greşeală mare am făcut, faţă de patrie, de rege etc. Dar am ocazia s-o refac. Mă întreabă dacă mă oblig să mă duc înapoi în România. O chestiune foarte uşoară dar importantă. Bani o să fie cât nici nu visezi".I se face un act de călătorie pe numele ales chiar de Baboş-Ilie Ştefănescu. Purtat la Timişoara (hotel Kronprinz), ajunge apoi să se întâlnească cu căpitanul de grăniceri Burg din Braşov-care ştia de "afacere"-şi un anume plutonier major Agyagas, care le-a trecut geamantanele. A ieşit din ţară cu un "reizertificat"eliberat de Bella Papp de la Consulatul austro-ungar. Li s-a spus că "aveţi să comiteţi un atentat contra primului ministru Brătianu şi contra ministrului de Finance Costinescu".Waldappfel fusese mai înainte la Bucureşti, unde a tratat cu cei doi, "dar aceştia sunt nişte pungaşi ordinari aşa încât alt cum nu se poate resolvi chestiunea".Tot Waldappfel le-a spus că el urmează să plece urgent la Viena, iar afacerea va fi predată căpitanului de stat major Röling. Trei săptămâni au stat la Temesvar şi tot la a treia zi primeau câte 100 de coroane, după ce-l sunau la tel. 9/23 şi se întâlneau la cazinoul ofiţeresc. "Eram într-o situaţie grea  trebuia să fim cu cea mai mare grijă deoarece eram urmăriţi de agenţi".După aceste trei săptămâni au ajuns la Budapesta la cpt. Sulyok, apoi la Bucureşti, Braşov şi Arad, unde, Molnar, un genist, a suit în tren cu două genţi de ecrasită. La hotelul Kröne din Braşov, a remarcat cum Waldappfel i s-a adresat lui Jakob Offenberger în ungureşte:"îţi predau această afacere".Offenberger a fost cel care i-a instruit la Braşov, iar Molnar le-a relatat că alţi doi indivizi acţionează urmare a unei însărcinări asemănătoare cu cea a lor. Molnar lucra pentru cpt. Klar din Orşova şi "a făcut mai multe pe frontul sârb şi în România. A fost o dată prins în Turnu Severin"şi "este ales pentru un atentat care l-ar comite în Grecia contra lui Venizelos".
Ajunşi iar la Braşov, li s-a spus că, în locul lui Ionel Brătianu, "Nicolae Filipescu trebuie atentat".Jakob Offenberger i-a îmbărbătat, spunându-le "mari patrioţi", pentru că ei vor săvârşi "un fapt extraordinar de mare, un fapt plăcut lui Dumnezeu", fiind "vorba de cel puţin 1 milion de vieţi", iar ei vor ajunge "mai mari ca Mackensen". El făcuse recunoaşterea în teren, iar Babeş (Baboş) era destinat pentru atentatul la casa lui Nicolae Filipescu. Li s-a spus că poarta dinspre str. Batiştei a casei era întotdeauna deschisă, iar de la colţ, "socotind al doilea geam, să arunc geanta". Lui Toth i s-a făcut un desen al amplasamentului casei lui Costinescu, de pe str. Polonă, lângă un parc.
Către ora 10 seara erau la hotel Dacia. De aici, desfăşurarea evenimentelor e cunoscută, cu specificarea că N. Filipescu "a telefonat imediat nu ştiu la care secţie, de unde a venit un comisar [cu] doi agenţi, cu ei împreună ne-au dus la Siguranţa Capitalei".
Ce au scris jurnalele?
Jurnalele bucureştene au reflectat încă din primele zile despre atentat, când nu exista nimic oficial, e adevărat, denaturând pe alocuri realitatea. În numărul 10321 din 3 decembrie al ziarului Adevărul se scria:"Aseară s-au prezentat la dl Nicu Filipescu doi români de dincolo, cari i-au mărturisit că au fost aduşi în Bucureşti de un avocat ungur din Temeşvar, pentru ca împreună cu acesta, să arunce în aer cu ecrasită casele dlor Emil Costinescu şi Nicolae Filipescu. Ei însă nu vroiesc să săvârşească crima. Nicolae Filipescu a anunţat Siguranţa Generală iar la percheziţie s-a găsit în odaie 80.000 lei în aur şi trei saci a câte 25 kg ecrasită".Se informa că, în Cameră, deputaţii discutau "cu aprindere", iar "Poliţia păstrează cel mai profund secret".
Naţionalul, nr.8/3 decembrie 1915 scria despre atentatul contra lui Ionel Brătianu, Take Ionescu, Emil Costinescu şi Nicu Filipescu, dând şi detalii:atentatorii urmau să le arunce casele în aer, câte două în fiecare noapte la ora 01.00. "Lumea politică consideră această încercare maghiară ca o provocaţiune plănuită. Cercetările continuă întrucât se pare că e un complot întreg".
Potrivit Adevărului (4 decembrie), groaznicul complot s-a pus la cale la poliţia din Budapesta, cei trei arestaţi fiind "poliţişti din capitala Ungariei". Două erau ipotezele ziarului:crearea de tulburări interne şi, pe fondul lor, atacul şi/sau impunerea unui guvern favorabil lor. Întrebat, Gheorghe Corbescu, prefectul Poliţiei Capitalei, a răspuns:"N-am ce să vă spun şi chiar dacă aş şti ceva, aş refuza să spun. Ţin să adaug însă că foarte rău s-a procedat începându-se, prin ziare, discuţiunea asupra acestei afaceri".La ora 12, în cabinetul prefectului Poliţiei Capitalei s-a desfăşurat o consfătuire între procurorul general, prefectul Poliţiei Capitalei şi şeful Siguranţei, consacrată cazului.
Tot în Adevărul, cunoscutul ziarist Constantin Mille (1861-1927) îşi intitulează articolul "Nemţii complotează". El spune despre germani că aceştia îi consideră pe Take Ionescu, Nicolae Filipescu şi Emil Costinescu, "adversarii planurilor lor criminale faţă de România".Rămaşi cu Ion I.C. Brătianu şi Alexandru Marghiloman, "terenul s-ar netezi şi România ar fi gata să-şi reia locul, alături de puterile centrale, pentru a-şi subscrie actul său de moarte şi astfel s-ar realiza planul scump al regelui Carol".Mille arată spre ministrul Austro-Ungariei la Bucureşti, Ottokar Czernin şi spre cel al Germaniei, Von dem Bussche, ca fiind cei ce au pus la cale atentatul.
Potrivit ziarului "Dimineaţa"(nr. 4134/ 4 decembrie 1915), primul individ e ungur şi a fost în România unde a stat câţiva ani şi a intrat în serviciul poliţiei secrete din Budapesta, al doilea e român, agent al poliţiei secrete maghiare. Al treilea-"Herr Doktor" (Jakob Offenberger)-a fost prins în Gara de Nord de Rafail, şeful Siguranţei Capitalei, "tocmai în momentul când vroia să fugă".Când a fost arestat a spus în nemţeşte:"Comiteţi o eroare, domnilor! Eu am venit aici cu afaceri. Am venit să speculez aurul ce-l am".Libertatea din 6 decembrie informa că "poliţia îşi urmează investigaţiunile".În lipsă de informaţii oficiale, ziariştii au lansat şi ipoteza unei înscenări din partea liderilor români. Ziariştii bucureşteni au cerut informaţii despre complotişti la legaţie şi consulat, dar răspunsul a fost, fireşte, că sunt necunoscuţi.
Naţionalul din 11 decembrie 1915 insera:"Poliţia Capitalei şi Siguranţa Generală a Statului terminându-şi cercetările, afacerea a fost trimisă la parchet şi repartizată Cabinetului 5 de instrucţie", cercetările fiind conduse chiar de procurorul general Ştefan Urlăţeanu. Judecătorul de instrucţie Paul Iliescu a emis pentru cei doi mandate de arestare, iar Tribunalul Ilfov, compus din preşedintele Marinovici şi judecătorul C.H. Rosetti a "procedat foarte sumar" şi fără a-i chestiona, le-a prelungit mandatele. Poliţia a mai aflat prin intermediul unui cerealist evreu că avocatul Offenberger are legături cu Arpad Bottar, ungur care locuia la hotel Princiar şi cu Siklosy, pretins avocat din Budapesta care "de formă făcea pe samsarul de cereale".
Potrivit ziarului "Dimineaţa"(nr. 4142/ 12 decembrie), deşi J. Offenberger a tăgăduit legătura cu cei doi, "printr-un truc al Siguranţei s-a stabilit însă contrariul".
Cine era Jakob Offenberger?
La 7 decembrie 1915, comisarul clasa I Julia Christian, Gheorghe Corbescu (prefectul poliţiei) şi Suzana Olariu (traducătoare la D.P.S.G.) întocmeau un proces-verbal, din care, în esenţă rezultau:Jakob15 Offenberger era cetăţean ungar de naţionalitate germană, născut la Paripas, comitatul Bacinbedreg, urmase şcoala la Soket-Utvarhely, studii superioare în drept la Universitatea din Budapesta, doctor în drept şi ştiinţe politice la Cluj, cu stagiul militar îndeplinit în infanteria de honvezi, la Neusatz16, ajuns avocat al Baroului Braşov (1907). În România cunoştea mai multe persoane şi îl vizita pe Popp, proprietarul hotelului Bulevard în 1911.
Dintr-un memoriu întocmit în limba germană, după arestarea sa, rezultau următoarele:De la începutul primului război mondial şi până în aprilie 1915 a servit ca honved în Regimentul 24 de glotaşi din Braşov. Datorită faptului că i-a degerat un deget şi a avut şi alte probleme de sănătate, curând a fost lăsat la vatră. Întrucât era avocat, iar personalul său auxiliar era concentrat pe front, a intrat în afaceri-import de zahăr contra cereale, negoţ cu boi, import de cărbuni-apoi diverse alte afaceri cu capitaliştii evrei Nicu Gerstenfeld, Ehrenwald, Hochmann (Calea Rahovei nr. 101) şi Bercovitz (reprezentant de automobile din Düsseldorf, care locuia la hotelul Kröne din Braşov). Corupând poliţişti unguri de la punctul de graniţă al Predealului, fără a fi controlat de vameşi, a trecut importante cantităţi de aur, iar în ziua în care a fost arestat avea deja semnat un contract cu Banca Eftimiu &Co., urmând să aducă în Bucureşti 8.000 bucăţi Napoleoni de aur. Mai adusese în România 10.250 Napoleoni, ridicaţi de Bercovitz de la Wiener Bank Verein, călătorea des în ţara noastră, în capitală trăgea la clubul pensionarilor şi la Athénée Palace. Domicilia în Braşov, Kornzeile 5, Biserica Greco-Ortodoxă, avea cinci copii, se declara victima unei "mistificaţiuni" şi cerea să fie lăsat să-şi vadă de "afaceri".
Şi totuşi, care a fost rolul poliţiei noastre?
De la izbucnirea scandalului poliţia a adoptat o atitudine ofensivă. Investigaţiile au fost coordonate de însuşi Iancu Panaitescu18, directorul Siguranţei şi de prefectul Poliţiei Capitalei, Gheorghe Corbescu. După eşuarea actului criminal, prinderea fugarului Offenberger la Gara de Nord este meritul poliţiştilor. Completarea informaţiilor, la fel. Astfel, la 19 decembrie, s-a aflat de la Poliţia Punctului Predeal că, doar cu o zi înainte să intre în România, J. Offenberger ridicase de la"Comercial Bank"din Braşov trei pungi cu aur şi 80.000 coroane. Să fi fost acestea plata pentru asasinare?
Apoi, cei doi executanţi şi "Herr Doktor"au fost anchetaţi, s-au făcut verificări în cartoteci şi fişe cu privire la toate persoanele despre care s-a aflat. S-au făcut fotografii, s-a cerut expertiza valizelor şi s-au investigat persoanele din anturaj.
Extinzând cercetările, poliţiştii au mai aflat de la un fost coleg de liceu al lui Ion Baboş că tatăl său a fost cantonier la Dârste, lângă Braşov, ambii părinţi fiind români "destul de buni".Copiii lor vorbeau cu predilecţie ungureşte, Gheorghe era refugiat în România, iar un al treilea frate era probabil agent ungar la Braşov.
Apoi s-au cerut informaţii la poliţaii din punctele de frontieră. Astfel, George Botez19, poliţaiul Punctului Predeal informa despre deputatul "ungur"Nicolae Şerban, aflat la Bucureşti la hotel Majestic, care ar deţine scrisori pentru contele Czernin şi ar avea însărcinarea de la guvernul maghiar de a face "stăruitoare intervenţiuni", pentru punerea în libertate a lui Offenberger. Iancu Panaitescu a comunicat informaţia la 19 decembrie 1915 chiar primului ministru şi judecătorului Cabinetului V. Tot poliţistul George Botez a aflat că un alt element al angrenajului criminal, Emil Waldappfel, se întâlnea la Braşov cu evreul Hirschmann, care venea deseori la Bucureşti şi trăia pe picior mare (automobile, bani, călătorii-de la începutul războiului fusese la Paris de două ori).
Ce s-a întâmplat cu acest Emil Waldappfel nu prea ştim. Cert este că la 4 ianuarie 1916 era deţinut la Berlin, de unde, în faţa unui reprezentant al poliţiei criminale, dădea o declaraţie garantată în privinţa traducerii chiar de ministrul Germaniei la Bucureşti, Von dem Bussche. Era născut la 22 decembrie 1873 la Lugoj, părinţii săi fiind Philippe şi Ernestina (născută Herzfeld), decedaţi. Celibatar, locuia la Berlin, pe Neustädtische Kirchstrasse 17, se declara impresar, de confesiune evanghelist şi vorbea ungureşte. Fireşte nega toate acuzaţiile aduse de autorităţile române şi acuza de maşinaţiuni şi influenţare a lui J. Offenberger pe ministrul Rusiei, Schebeko.
Potrivit poliţiei, un anume Freselius ar fi făcut planul atentatului, însă au mai existat şi alte tentative de asasinat, prima oară fiind trimis în România detectivul Nistor din Braşov, având asupra sa un revolver, iar a doua oară nu s-a reuşit obţinerea unui paşaport pentru un tânăr ce urma să comită un atentat. A mai reieşit că, de fapt, în atentat nu se viza atât bătrânul ministru Costinescu, cât mai cu deosebire fiul său şi ginerele, care ar fi avut multă influenţă asupra ministrului.
Jakob Offenberger a fost condamnat la 24 octombrie 1916 de Tribunalul Ilfov-Secţia a II-a, la un an de închisoare corecţională pentru"contravenţie la legea paşapoartelor şi la legea vămilor". O nimica toată! Ultimele date le deţinem din 23 decembrie 1916, când era deţinut la Iaşi, unde se adresa cu o plângere directorului D.P.S.G., aflat deja la Iaşi.
În lipsa altor informaţii din dosar, adevăraţii iniţiatori ai atentatului au rămas necunoscuţi. Îi putem însă lesne bănui. Bine organizaţi şi înzestraţi, dispunând de mari sume de bani, de multiple conexiuni, complotiştii erau obişnuiţi ai Bucureştilor, frecventând hoteluri şi cafenele în vogă (Royal, Frascati, High-Life, Bulevard, Athénée-Palace, Majestic, Princiar, Gambrinus) şi având îndeletniciri care le permiteau o bună acoperire. Ei au mizat însă prea mult pe şantaj-ambii executanţi erau pasibili de încorporare şi trimitere pe front-pe puterea de corupere a banului şi pe simplele declaraţii ale celor doi atentatori, cum că sunt unguri. Unele manevre întreprinse de complotişti-precum schimbarea planurilor, mutarea dintr-un oraş în altul-ne îndreptăţesc să credem că erau instruiţi în domeniul spionajului.
Din păcate nu le cunoaştem soarta celor doi Ilie Toth şi Ion Babeş (sau Baboş). Nu încape îndoială că, dacă nu s-ar fi desistat, am mai fi avut doi sau mai mulţi demnitari înscrişi în lunga noastră serie de victime ale atentatelor.

""