Autor 5610 vizualizări


Poporul român face mereu referire la situaţia de până în 1989, considerată drept de maximă înflorire a ţării pe plan mondial. Memoria maselor este scurtă şi nu excelează la capitolul logică. Teoria marelui Gustave Le Bon a fost confirmată şi în cazul românilor. Perioada interbelică a fost uitată de către cei ce nu suportă să citească atent o carte de istorie. Dacă în comunista eră temniţele erau locuri în care statul extermina vârfurile intelectuale ale societăţii, cele burgheze erau folosite pentru îndreptarea cât de cât a celor ce făceau rău comunităţii prin oferirea unei educaţii sumare. Scrisul şi cititul erau absolut necesare într-o epocă în care accesul la carte nu prea era permis de unii părinţi săraci şi foarte conservatori. Erau înregistraţi în 1926 7.403 deţinuţi bărbaţi şi 1.546 de femei. Dacă bărbaţii erau interesaţi să mai înveţe câte ceva, femeile doreau să rămână ca la începuturi. Au învăţat să citească 852 de bărbaţi (11,5%), dar la arestate numai 109 au putut să înţeleagă semnificaţia literelor (7,05%). Situaţia a fost şi mai dezastruoasă în anul următor, atunci când numai 73 au asimilat o picătură de cunoştinţe (3,73%). Bărbaţii au fost mult mai deschişi la minte în închisori şi 1.536 au reuşit să citească şi să scrie (17,54%). 

 Generaţia zisei crize economice a fost şi mai refractară la noul minimal, dar agresivitatea socială a fost amplificată şi de această lipsă de educaţie primară. Lipsurile de orice fel duceau la creşterea fenomenului infracţional şi numărul celor arestaţi a crescut. Gardienii au încercat să ducă munca de lămurire despre importanţa cititului şi scrisului, dar parcă se loveau de un zid de comoditate, indiferenţă şi răutate. Anul 1929 a fost unul şocant din acest punct de vedere, femeile fiind aproape complet lipsite de dorinţa ieşirii din lumea întunecată a analfabetismului. Creierul social nu le permitea trecerea peste acest prag al educaţiei minimale. Numai 5 (cinci) din 1.772 au reuşit să înţeleagă ceva din cele predate (0,28%), dar două au rămas la nivelul cititului. Fenomenul s-a repetat în 1933, 19 deţinute din cele 2.052 de analfabete primind calificative de trecere (0,92%).

 Bărbaţii erau ceva mai dornici de carte, dar nu se omorau prea mult cu studiul. Acelaşi an 1929 rămânea în statistici prin 286 de alfabetizaţi din totalul de 7.660 de arestaţi analfabeţi. Un alt pol al conservatorismului a fost înregistrat în 1934, atunci când numai 381 de persoane au reuşit sa acumuleze ceva cunoştinţe şi 15.317 au rămas ca la origini (2,42%). Nici femeile n-au progresat semnificativ, numai 56 căpătând o spoială de ştiinţă de carte din totalul de 2.464 de arestate analfabete (2,27%).

 Oamenii se opuneau cu orice preţ progresului individual şi doreau să rămână închistaţi în religie şi tradiţii, condamnaţi de părinţi la primitivism intelectual. Inerţia socială este foarte greu de învins şi cel mai comod este să trăieşti la nivel de instincte primare. Din păcate, politicienii au mers mereu pe teoria că poporul ştie cum trebuie să fie viitorul societăţii şi s-au lăsat vrăjiţi de teoria că miile de oameni ce repetă o idee politică ştiu ce înseamnă şi de ce trebuie să moară pentru ea. Votul universal a fost mereu o iluzie din care au rezultat alte fantezii periculoase. Nu este de mirare că politicieni obsedaţi de putere au pariat permanent pe fraze cu valoare aproape mistică şi masele analfabete au votat după cum au vrut cei ce păreau iubitori de ţară şi cinstiţi.

 Închisorile României Mari erau locuri neplăcute, ca orice loc de recluziune, dar în care conducerea statului avea grijă de oameni şi se încerca formarea lor pentru viaţa de după eliberare. Statul comunist a adoptat o altă atitudine: a trecut la exterminarea intelectualilor şi a viitorilor intelectuali cu ajutorul analfabeţilor transformaţi în gardieni.

Bibliografie minimală

Manuilă, Sabin (sub redacţia), Anuarul statistic al României 1935 şi 1936, Bucureşti, f. a.

Giurescu, Dinu C. (sub redacţia), Istoria Românilor, vol. X, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2013.

Le Bon, Gustave, Incertitudinile prezentului, Institutul European, Iaşi, 1996.