Autor 3172 vizualizări


Islanda începe sã-şi construiascã societatea abia din secolul al IX-lea. O societate de o foarte mare originalitate, care s-a menţinut nestingheritã vreme de trei secole, înainte sã se degradeze sub dominaţia norvegianã şi danezã. Descoperirea şi colonizarea insulei au fost opera exploratorilor norvegieni din sud-est, o cãlãtorie imposibilã fãrã acele corãbii deosebite numite knörr/ skeid/ langskip.

În “Cartea colonizãrii” ni se relateazã mai multe versiuni privind începuturile istoriei islandeze, dar cei mai probabili pionieri se pare cã au fost Ingolfr Arnarson şi fratele sãu de cruce, Leifr, care s-au instalat în 874 în apropiere de Reykavik (“Golful Fumurilor”). In anul 1000 numãrul colonizatorilor atinge cifra de 30.000. trebuie precizat cã procesul a avut loc treptat, întrucât foarte mulţi au fãcut escale prin insulele Atlanticului, nordul Scoţiei sau Irlanda. Norvegienii ajung sã se amestece şi cu elemente celtice, întâlnire culturalã care contribuie la ceea ce nu de puţine ori a fost numit “miracolul islandez”. Cei ce s-au stabilit în insulã nu aparţineau tuturor pãturilor sociale. În principiu erau boendr, termen care desemneazã elita. Textele nu îi pomenesc pe oamenii de rând, ci doar pe aceşti boendr, iar Islanda nu a avut, pânã în 1262, niciun rege sau înalt demnitar. Aceste caracteristici ne semnaleazã cã ne aflãm oarecum în afara modelelor de societate din Occidentul medieval.

Societatea care începe sã se cristalizeze are vãdite caracteristici germanice, manifestate prin nevoia de a se racorda la o lege şi de a fonda instituţii. În mentalitatea germanicã legea este sacrã, lucru întrevãzut şi în mitul care îi confirmã valoarea:zeul Tyr acceptã sã-şi piardã mâna între fãlcile lupului Fenrir pentru a restabili ordinea lumii. Colonizatorii, pentru a se asigura cã produc un sistem de administrare eficient, trimit în Norvegia pe Ulfljotr, cunoscut pentru bunele sale cunoştinţe juridice, pentru a studia legile şi a elabora codul care îi poartã numele. Islanda a cunoscut o perioadã de mare stabilitate, aproximativ pânã în 1100, perioadã pe care textele literare o denumesc eroicã. În aceste timpuri se presupune cã s-au petrecut marile întâmplãri pe care le relateazã saga, locul unde istoria şi mitul se împletesc pentru a da naştere celor mai frumoase epopei.

O astfel de epopee este cea a colonizãrii Groenlandei şi Americii de Nord, când Erik cel Roşu a fost nevoit în 985 sã plece în exil cãtre vest şi ajunge în “Tara verde”, unde întemeiazã o colonie în care scandinavii se înţeleg bine cu inuiţii. Se pare cã unul dintre fiii lui Erik, Leif, ar fi ajuns în zona Vinland;de altfel, sãpãturile arheologice confirmã existenţa unui sit scandinav în L’Anse-aux-Meadows din Terra Nova. Restul ţine mai mult de speculaţie.

Dincolo de spiritul aventurier atât de înrãdãcinat al scandinavilor, care permite crearea unor comunitãţi pe un teritoriu virgin, şi nu orice fel de comunitãţi, ci unele cu un nivel înalt de civilizaţie, poate cã cea mai importantã întrebare în legãturã cu Islanda ar fi:cum a fost posibil ca insula sã nu-şi dorit o putere executivã, un rege, un lord, orice fel de autoritate? Vreme de trei secole Islanda nu a cunoscut nici cea mai micã putere coercitivã, de fiecare datã când a fost vorba despre dorinţa de a acapara puterea s-a lãsat cu vãrsare de sânge. Refuzul acesta categoric al autoritãţii a condus însã în cele din urmã la pierderea independenţei islandeze. Societatea contrazice ideile pe care le avem de obicei despre organizarea din Evul Mediu.

Sistemul evitã autoritatea executivã în favoarea unui echilibru între cei puternici. Nu avem în Islanda clase sociale. Îi avem pe acei boendr, ţãrani-pescari-proprietari liberi, dar ei nu sunt instalaţi la putere şi alţi indivizi pot intra în categoria lor. Aceşti boendr erau o elitã, dar o elitã în sensul selecţiei datorate procesului de colonizare. Odatã veniţi pe insulã, ei ajung oameni de rând, adicã posesia de bunuri şi apartenenţa la anumite familii nu au fost suficiente pentru a separa societatea într-o clasã nobiliarã, un cler şi o clasã de mijloc.

Cartea colonizãrii ne relevã un aspect important:cei care au venit pe insulã nu erau din vulgul obişnuit. Majoritatea erau personaje importante, cu o ascendenţã nobilã. Mai meritã menţionat încã o datã cã noţiunile despre aristocraţie pe care le asociem Occidentului nu se aplicã în nordul Europei. Noţiunea care defineşte cel mai bine aceastã societate este cea de bondi/boendr(de la verbul bua=a pregãti pãmântul, dar şi a locui), cel care se bucurã de toate prerogativele condiţiei sale. Poate participa la thing, poate cere sã i se facã dreptate, are dreptul la cuvânt. Din rândul lor provin godar şi godorsmenn, termeni relativ vagi care se referã la cei responsabili de practicile rituale, dar beneficiind şi de anumite prerogative sociale şi politice. Puterile lor erau aplicabile pe o anumitã zonã geograficã, extinse asupra oricãrei persoane care dorea sã devinã thingmadr, participant la thing, la adunare, care avea alãturi un godordsmadr. Acesta din urmã se obliga sã îşi susţinã şeful, fiind la rândul sãu ajutat prin plata unui impozit.

Revenind la boendr, ei sunt aceia care activeazã şi ca judecãtori sau, dupã creştinare, episcopi. De democraţie poate cu greu fi vorba, deşi nu de puţine ori sunt invocate comparaţii cu democraţia athenianã, ci mai degrabã de o oligarhie plutocraticã, pentru cã cei ce posedã cele mai multe bunuri au cea mai mare influenţã. În Islanda sunt circa 40 de oameni importanţi, care îşi exercitã autoritatea prin godard, termen destul de greu de lãmurit, referindu-se cel mai probabil la dreptul de a exercita puterea, drept ce poate fi vândut sau cedat. Nu poate fi vorba însã de o structurare pe clase, cãci între straturile sociale existã o interacţiune foarte intensã, de aceea “poporul”, aşa cum îl înţelegem noi,   nici nu este menţionat în texte. O linie greu de trasat este chiar şi între bondi şi sclavi. Boendr pot fi împãrţiţi în stor şi sma, în funcţie de deţinerea atribuţiei de supraintendenţã şu supervizare.

Citeste si:Epoca eroică a vikingilor islandezi

La storboendrse referã în special acele saga numite “ale islandezilor”, pentru cã povestesc despre clanurile cele mai faimoase (cum ar fi Saga oamenilor din Valea Somonului sau Saga oamenilor din Valea Lacului). Storboendrsunt cei care au întemeiat societatea atât de originalã, cei care au oferit baza legislativã. Pe de altã parte, ei nu pãrãseau spaţiul familiei lor, oett/kyn, familie în sensul larg al cuvântului, cuprinzând şi prietenii, clienţii, fraţii de cruce. În jurul lor se adunau smaboendr, dar care nu se aflau în vreo relaţie de vasalitate cu primii, cãci nu avem o legãturã garantatã de “stat”. Ei sunt cei care asigurau substanţa societãţii islandeze, unii specializându-se într-o anume activitate profesionalã (deşi bondi-ul era considerat omul bun la toate) precum cea de medic (loeknir), jurist (lagmadr) sau meşteşurag (smidr).

Sclavii sunt o problemã dificilã în societatea islandezã. Termenul de throell apare des, desemnând în principiu o categorie de persoane care nu erau cu adevãrat libere, nu aveau dreptul de a cere dreptate în justiţie şi nu primeau compensaţii dacã au fost lezate. Vikingii, în raidurile lor rãpeau femei şi bãrbaţi din zonele atacate, pe care ori îi vindeau prin Bizanţ, ori îi pãstrau. Totuşi, sclavul nu era reductibil la condiţia de marfã şi se putea emancipa fie plãtind o sumã fixatã în prealabil, fie cãsãtorindu-se cu o femeie liberã. Emancipaţii pot ajunge fãrã a întâmpina ostilitate la rangul de bondi.

Dupã cum am mai spus, structurile sociale în Islanda sunt destul de permeabile. O altã problemã era cea a sãracilor şi vagabonzilor, pentru care a fost creatã o instituţie originalã în epocã, cea numitã hreppar, un fel de companii de asigurãri girate de mai mulţi demnitari. Tot în Islanda a mai existat şi un sistem de asistenţã socialã destinat sãracilor. Sãracul (umagi) ajungea în grija unei comunitãţi care se însãrcina o vreme cu întreţinerea sa, formulã preluatã de cãtre luteranism.

În concluzie, societatea islandezilor medievali era bine constituitã, fundamentatã pe legi şi pe echilibrul între indivizii care nu considerau necesarã existenta unui “stat” care sã reglementeze relaţiile sociale foarte flexibile  şi originale în comparaţie cu oricare alte societãţi din Evul Mediu Occidental.

 

Referinţe:Regis Boyer, Islanda Medievalã, Bucureşti, 2002.