Autor 4946 vizualizări


Se poate spune că Europa a făcut cunoștință cu lumea celor O mie și una de nopți nu numai prin traducerile orientalistului francez Antoine Galland (1646-1715) și ale orientalistului englez Edward William Lane (1801-1876), ci și prin intermediul tablourilor lui Eugène Delacroix. 

În anul 1832, Delacroix a vizitat Marocul, în anturajul contelui Charles-Edgar de Mornay, aflat în misiune diplomatică. Întâlnirea cu nordul Africii, avanpostul occidental al civilizației arabo-musulmane, avea să se concretizeze în peste o sută de lucrări în care se face simțită fascinația Orientului. Scopul vizitei contelui de Mornay în Maroc era acela de a aplana un conflict militar ale cărui costuri ar fi fost prea mari chiar și pentru o putere europeană de talia Franței, care începuse să-și edifice vastul său imperiu colonial, prin cucerirea nordului Africii.

După ocuparea Algerului, regatul francez intrase în conflict cu Marocul, țară în care domnea sultanul Abder-Rahman ibn Hisham (1788-1859, încoronat în 1822). Sultanul se aliase cu emirul Abd-el-Kader, conducătorul rezistenței algeriene, așa că Franța a declarat război Marocului, care a fost înfrânt în bătălia de la Isly.

Totuși, oricât de măgulitoare ar fi fost această victorie pentru orgoliul național francez, factorii de decizie de la Paris și-au dat repede seama că nu au destule forțe în zonă pentru a ocupa și această țară, al cărei sultan avea o armată mai combativă decât trupele algeriene și otomane (la data ocupării sale de către francezi, Algerul era, din punct de vedere juridic, vilayet otoman).

În plus, Abd-er-Rahman ibn Hisham se bucura de un foarte mare prestigiu în întreaga lume arabo-islamică, datorită calității sale de descendent al fiicei lui Mahommed, Fatima, și a vărului acestuia, Ali, pe care profetul Islamului și-l făcuse ginere. După o analiză la rece a situației geopolitice din nordvestul Africii, Parisul a ajuns la concluzia că situația marocană necesita o altfel de abordare și că ar fi mai bine ca Franța să-și transforme fostul adversar în prieten și aliat.

Ca urmare a acestei decizii (care astăzi ar fi considerată un strălucit exemplu de realpolitik), diplomatul Charles de Mornay a fost trimis în Maroc pentru a negocia o „pace convenabilă pentru ambele părți” cu sultanul Marocului, în numele suveranului de atunci al Franței, Louis Philippe d’Orleans. Misiunea diplomatică a durat șase luni și a fost încununată de succes – ceva mai târziu, regatul marocan avea să devină un stat clientelar al Franței.


O singură privire aruncată asupra portretului lui Abd-er- Rahman ibn Hisham este suficientă pentru a ne da seama că suveranul marocan l-a fascinat pe Delacroix nu atât prin calitatea sa de descendent al lui Mahommed, cât mai ales prin personalitatea sa.

Sultanul era un administrator remarcabil: reușise să refacă situația financiară a statului său, care, în timpul predecesorului său, Suleyman ibn Mohammed, devenise catastrofală, și a dus la bun sfârșit numeroase lucrări publice și de infrastructură; de exemplu, a reîmpădurit Grădinile Agdal, create în secolul al XII-lea de către califii dinastiei Almohade, și le-a înconjurat cu un zid de pământ.

Abd-er-Rahman s-a dovedit și un foarte bun comandant militar, calitate pe care și-a demonstrat-o punând capăt tendințelor centrifuge ale marii nobilimi, între anii 1824 și 1858 înăbușind nu mai puțin de opt revolte. Nu este, deci, de mirare că în tabloul realizat de Delacroix sultanul este reprezentat ca un personaj plin de demnitate, maiestuos, ale cărui putere și autoritate nu sunt contestate de nimeni.

Semne ale autorității: sultanul, singurul reprezentat călare

Deși a fost finalizată de-abia în anul 1845, lucrarea „Sultanul Marocului și suita sa” a fost începută în anul 1832, printr-un set de schițe realizate de Delacroix la fața locului. Tabloul final, de dimensiuni impresionante (384 x 343 cm), a fost precedat de o acuarelă de mici dimensiuni, în care Abd-er-Rahman apare însoțit de numai două personaje. Acest studiu avea să fie mai târziu dăruit de către pictor lui Charles de Mornay.

Deși, la data finalizării tabloului, Franța controla deja nordul Africii și transformase Marocul în stat clientelar, în tabloul lui Delacroix, suveranul Alaouit apare (în ciuda înfrângerii de la Isly) ca un suveran cu nimic mai prejos de capetele încoronate din Europa primei jumătăți a secolului al XIX-lea. De altfel, singurul personaj reprezentat călare este chiar sultanul Abd-er-Rahman.

Deși membrii suitei suveranului marocan sunt soldați din garda sa de cavaleriști, Delacroix i-a pictat descălecați. În această postură apare chiar și comandantul cavaleriei regale, Mohammed ben Abou ben Abd el-Malek, sau un mare demnitar precum consilierul regal Moukhtar el-Jamai. Pictorul a ținut să adauge în lucrare umbrela contra soarelui ținută de un slujitor pentru că astfel de accesorii erau semne ale autorității regale.

În mod evident, compoziția se înscrie în tradiția franceză a portretelor ecvestre, rezervate capetelor încoronate (regi și împărați) și altor persoane înzestrate cu autoritate. Titlul complet al lucrării, înscris în livret-ul Salonului de Pictură din 1845, nu lasă niciun dubiu în acest sens:

„Moulay Abd-er-Rahman, sultan al Marocului, înconjurat de garda sa și de principalii săi ofițeri”.

Pictura este plină de referințe la nordul Africii, particularitățile locale (cum ar fi arhitectura marocană) fiind redate cu acuratețe. Diferențele față de Europa sunt subliniate cu subtilitate prin includerea în compoziție a unor personaje specific orientale, cum ar fi pajul din dreapta calului, care ține în mâini o bucată de pânză folosită pentru alungarea insectelor supărătoare. Iar maiestatea regală este subliniată de frumusețea nobilului armăsar gri „de Barbaria” încălecat de Abd-er-Rahman, un exemplar superb. De altfel, Delacroix a excelat în reprezentări ale cabalinelor.

Invitație la descoperirea Orientului

Impresionat de personalitatea suveranului marocan descendent din Profetul Islamului, Delacroix a intenționat de la bun început să transmită prin tabloul realizat de el un mesaj politic adresat nu numai compatrioților săi, ci și lumii întregi. Iar mesajul său este cu totul altul decât cel desprins din tablouri precum „Cucerirea taberei lui Abd el Kader”, realizat de Horace Vernet în 1843, sau din alte asemenea lucrări al căror conținut este umilitor pentru învinși. Important de subliniat e și faptul că în epoca în care Delacroix își realiza tabloul, pentru francezi, statutul politic al Marocului, regat independent încă din secolul al VIII-lea, era cu totul altul decât cel al Algeriei (care, așa cum arătam mai sus, până la cucerirea sa de către francezi fusese vilayet otoman).

Așa că Moulay Abd-er-Rahman ibn Hisham al-Alaoui nu este reprezentat în Tangerul bombardat de flota franceză, ci în orașul Meknes, care nu avusese de suferit de pe urma războiului. Mai mult chiar, suveranul marocan, înconjurat de o suită care subliniază statutul său de Înalt Personaj, este reprezentat oarecum atemporal – din pictură nu transpare niciun indiciu cronologic, tabloul putând înfățișa oricare moment al domniei acestui reprezentant al dinastiei Alaouite.

Prezentându-l pe suveranul marocan așa cum îl văzuse el în 1832, pictorul transmitea unei Europe care își construia imperii coloniale (cum era cazul Franței) sau și le consolida (cazul Marii Britanii) un mesaj foarte diferit de cel triumfalist, transmis de autoritățile Monarhiei din Iulie prin tablouri realizate de pictori precum Horace Vernet. Delacroix își invita compatrioții să treacă peste prejudecățile europocentriste și să admită (sau măcar să încerce) faptul că Orientul are istoria și civilizația lui, cu nimic mai prejos decât cea a Occidentului și că „diferit” nu înseamnă neapărat rău.

Foto sus: Schițe și însemnări ale lui Eugène Delacroix din timpul vizitei sale în Maroc

Acest text este un fragment din articolul „Orientul, dincolo de clişee: Portretul sultanului Marocului”, publicat în revista Historia, nr. 217, disponibilă la toate punctele de distribuție a presei în perioada 15 februarie - 14 martie 2020, dar şi în format digital pe paydemic.com.

 Cumpără Acum


 Cumpără Acum