Autor 27222 vizualizări


În ultima perioadă putem observa popularizarea unui subiect până nu demult mai puţin cunoscut publicului larg românesc. Este vorba despre viaţa şi domnia lui Soliman I, al zecelea sultan al Imperiului Otoman. Popularitatea personajului survine pe fondul difuzării de către televiziunea Kanal D a serialului tradus în limba română cu numele de „Suleyman Magnificul, sub domnia iubirii”. Interesant este faptul că serialul, cu mare priză la publicul românesc, s-a bucurat de popularitate în zone cu o bogată moştenire otomană. Pe lângă Turcia şi România, putem menţiona difuzarea serialului în ţări precum:Algeria, Azerbaidjian, Bosnia-Herzegovina, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Egipt, Georgia, Ucraina, Ungaria, Iran, Irak, Iordania, Liban, Macedonia, Moldova, Palestina, Rusia, Serbia, Siria, Tunisia.

 

În cazul României, remarcabilă este o explozie a informaţiei despre personaj. Dorinţa de informare a românilor pe acest subiect a dus la o reeditare a cărţii lui Vintilă Corbul Roxelana şi Soliman[1]. Interesant este şi sfârşitul unei căsnicii în oraşul Alba Iulia, din cauza dependenţei soţiei faţă de serial. Nu a fost surprinzătoare nici apariţia unei manele la modă în cotidianul românesc de tip mahala[2].

 

Cine a fost, de fapt, Suleyman I?

Perioada din timpul domniei lui Kánunî Sultan Suleyman a reprezentat apogeul Imperiului Otoman. Întinzându-se pe trei continente, el dispunea de o suprafaţă de peste 6 milioane de kilometri pătraţi, cu o populaţie de peste 25 de milioane de oameni, depăşind cu mult populaţia celorlalte state europene. Războaiele purtate au adus turcilor imense bogăţii şi o autoritate tot mai mare. Moneda otomană a ajuns să fie cea mai puternică din Europa. De asemenea, armata otomană era cea mai numeroasă de pe continent. Istanbulul reprezenta cea mai mare capitală din lume:700.000 de locuitori.

Sultanul Suleyman a reuşit să îmbine calităţile de bun strateg cu cele ale unui subtil om politic. A participat personal la majoritatea campaniilor otomane, a elaborat planuri de luptă şi a condus efectiv politica externă, dar şi pe cea internă a imperiului. Din iniţiativa sa personală au fost elaborate o serie de legi importante ceea ce i-a adus pentru orientali şi numele de Legiuitorul (Kánunî).

Născut suveran, înzestrat cu o maiestate distantă, impunător în strălucirea Curţii sale, dar și victoriile reputate la Belgrad, Rodos şi Mohács, au întărit în mintea sultanului că este primul monarh al timpului său[3]. Unii istorici au numit secolul al XVI-lea„secolul lui Suleyman Magnificul”.Sultanul era un mare iubitor al artelor, el însuşi poet, sprijinitor al literaturii, cât şi al artelor plastice. Remarcabilă în perioada sa a fost activitatea arhitectului Koca Sinan, grec la origine, care a fost luat de către turci de la vârstă fragedă pentru a fi făcut ienicer. Acesta a marcat arhitectura otomană dând naştere unui stil propriu. A construit peste 81 de moschei, 33 de palate, 26 de biblioteci şi numeroase clădiri ale marilor demnitari. Opera cea mai reuşită a fost însă geamia lui Soliman, primind şi numele acestuia Suleymanie.

Privind din alt unghi, Suleyman a fost însă şi despotul oriental crud, gata să lichideze orice oponent care i-ar fi ameninţat statutul. Din ordinul său au fost omorâţi prietenul său intim Ibrahim, precum şi doi dintre fii ai săi:Mustafa și Baiazid. Dacă la începutul domniei Soliman a fost un reformator al imperiului, spre sfârşitul vieţii el a devenit foarte bănuitor cu toate persoanele apropiate. Nu a mai avut încredere nici în ieniceri şi a înfiinţat un corp pentru a-i asigura securitatea:bostangii.

Domnia lui Suleyman constituie fără îndoială epoca de aur din istoria otomană. Însă tot în această epocă se află şi originile elementelor de descompunere, economică şi politică ale imperiului.

 

Ibrahim Paşa, frumosul favorit al sultanului

În afară de cea care va reuşi să-i cucerească definitiv inima sultanului, o personalitate importantă a palatului a fost reprezentată de cel pe care Suleyman îl va numi în funcţia de Mare Vizir, şi anume grecul Ibrahim. Cel care va fi numit Makbul(Favoritul) şi după moarte Maktul(Asasinatul) se născuse în 1493 la Parga, un mic sat de pescari de pe coasta Adriaticii. După anumite surse, se pare că fusese răpit de piraţi şi vândut unei văduve din provincia Maghnisa. Aceasta fiind impresionată de inteligenţa lui, îi dădu o bună educaţie. Personaj poliglot, având înclinaţii spre muzică, a fost crescut la şcoala palatului din Istanbul şi a trecut mai târziu în slujba lui Suleyman încă de pe vremea când era doar guvernator al provinciei Maghnisa.

Ceea ce nu aminteşte serialul turcesc este posibila relaţie, mai mult decât prietenească, a celui ce avea să devină în scurt timp marele vizir cu sultanul. Frumuseţea fizică a lui Ibrahim a fost remarcată de la început de către sultan. Ascensiunea lui în ierarhia otomană a fost fulgerătoare, pe măsura prieteniei cu Suleyman, ce era cam de aceeaşi vârstă cu el.

Deşi sursele otomane nu amintesc de aceasta, conform unor mărturii ale surselor străine de la Istanbul, se pare că Ibrahim şi Suleyman petreceau o mare parte din timp, dormind şi luând masa împreună. În clipele în care nu erau aproape îşi trimiteau bileţele dintr-un pavilion în altul al seraiului. Se plimbau împreună fără escortă prin grădinile palatului sau cu barca cu un singur vâslaş pe Bosfor. Nimeni nu mai văzuse o asemenea intimitate între un sultan şi un sclav[4].

 

Suleyman şi Roxelana

Haremul sultanului cuprindea femei din toate regiunile imperiului, cât şi din exteriorul acestuia. Exista o concurenţă între cei care încercau să intre în graţia sultanului aducându-i „cea mai frumoasă”floare din ţinutul său. Păzit de o gardă specială formată din eunuci negri, haremul cuprindea în jur de 300 de femei, resemnate cu soarta lor, ştiind că nu au nicio şansă de scăpare. Singurul ideal al acestora îl reprezenta dorinţa de a intra în graţia sultanului, fie şi numai pentru o simplă conversaţie[5].

Până la apariţia principalului personaj din harem, Suleyman făcuse o pasiune deosebită pentru Mahidevran, cea denumită „Trandafirul primăverii” (Gülbahar), devenită mama copiilor săi (doi băieți și o fată):Mustafa, Ahmed şi Raziye, însă la vârsta de 26 de ani o întâlneşte pe cea care îi va schimba viaţa şi totodată destinul Imperiului Otoman.

Cunoscută în film cu numele de Alexandra, în literatura de specialitate ca Roxelana, ceea ce ar însemna „Rusoaica”, Alexandra sau Anastasia Lisowska este descrisă de ambasadorul Veneţiei ca fiind destul de scundă „non bella ma grassiada”.Mai târziu, ea vacăpăta prin atitudinea sa jovială porecla de Hürrem (Vesela). Prin farmecele ei va deveni până la bătrâneţe singura stăpână a inimii lui Soliman. După un incendiu care pustiise Vechiul Serai, Roxelana se mută cu autorizaţia sultanului în palatul nou – Topkapi Saray, luând cu ea o mulţime de eunuci albi şi negri, servitoare şi servitori, ceea ce a produs o serie de schimbări catrastofale în viaţa politică a imperiului, prin implicarea tot mai mare a personajului în deciziile politice luate de sultan[6].

 

Intrigile seraiului

Succesul definitiv al Roxelanei a fost obţinut în momentul în care Suleyman s-a decis să o ia de soţie. Căsătoria nu a fost menţionată decât în sursele externe, fiind dezaprobată de către oamenii de la curtea sultanului. Niciun cronicar turc nu o menţionează. În braţele sultanului, adeseori cu ochii în lacrimi, ea reuşea să trimită la moarte persoanele considerate a fi incomode pentru ascensiunea la putere a fiilor ei. Cele mai mari prejudicii aduse imperiului au fost cauzate de trimiterea la moarte a marelui vizir Ibrahim Paşa. Omul de bază şi prietenul intim al sultanului a fost ucis prin strangulare de către unul dintre eunuci;strangularea cu funia de mătase reprezenta modul în care erau executaţi înalţii demnitari, cât şi personalităţile din interiorul familiei sultanilor, vărsarea de sânge în rândul acestora fiind considerată a fi un păcat.

O altă victimă a acestui mod de execuţie a fost moştenitorul tronului, prințul Mustafa, tânăr viteaz, bun diplomat şi talentat poet. Fiul primei soţii a lui Suleyman a fost acuzat de vini imaginare. El a fost ucis sub ochii tatălui său, tot prin strangulare. Calea spre ocuparea funcţiei supreme în Imperiul Otoman de către fiul Roxelanei, cunoscut în istorie ulterior cu numele de „Selim cel beţiv”, era deschisă, după domnia lui Suleyman, Imperiul Otoman intrând într-o lungă perioadă de declin. Aşa cum am observat mai sus, seminţele decăderii imperiului fuseseră sădite încă din timpul marelui sultan. Domnia lui Selim al II-lea (1566-1571) a inaugurat epoca sultanilor care lâncezesc în palate, iar favoritismul, intriga şi corupţia pătrund tot mai mult în rândul administraţiei şi armatei[7].

 

Criticile aduse serialului

Conform surselor din presa turcă, serialul a fost considerat nerespectuos, indecent şi bazat pe cultul plăcerii. S-au înregistrat peste 70.000 de plângeri despre serial în cadrul R.T.Ü.K. (o instituţie similară cu C.N.A.-ul românesc), iar postul Show TV a fost avertizat să publice scuze pentru criticile aduse unei personalităţi istorice (Suleyman fusese adeseori prezentat ca un mare pasionat al vinului sau în postura unor scene de sex cu supusele).

Primul ministru şi preşedintele Partidului Dreptate şi Justiţie (Adalet ve Kalkinma Partisi, abreviat AKP), Recep Tayyip Erdogan, cunoscut pentru vederile sale islamiste, a condamnat serialul ca fiind un efort de a arăta istoria într-o lumină negativă tinerelor generaţii. Conform unor surse, premierul ar fi declarat:„El şi-a petrecut 30 de ani din viaţă în şaua calului, nu în palate, aşa cum ne este arătat la televizor. Îi blestem şi îi condamn pe realizatorii acestui serial şi pe proprietarii acestui post de televiziune, care se joacă cu valorile poporului. Ei trebuie să primească o lecţie”[8].

De asemenea, au existat şi politicieni turci care au solicitat scoaterea în afara legii a serialului. La începutul difuzării lui în Turcia, grupuri de naţionalişti şi islamişti turci au protestat în stradă, dar serialul a rămas la standarde înalte de audienţă;el a fost contestat şi de urmaşii dinastiei otomane, aceştia declarând că pelicula denigrează figura marelui sultan.

Reacţia opoziţiei turce nu a întârziat să apară, criticile aduse de Erdogan fiind văzute ca un atentat la adresa secularismului lăsat moştenire de către fondatorul Republicii Turcia, Mustafa Kemal Atäturk.

Serialul reflectă, aşadar, disputa dintre două direcţii ale politicii Turciei contemporane:secularism vs. tradiţie. Interesantă este și disputa dintre doi exponenţi principali ai acestor curente:pe de-o parte, premierul turc având viziunile conservatoare, aşa cum am observat mai sus, pe de alta, cea a actorului principal din serial, care îl interpretează pe Suleyman, Halit Ergenc. Într-un interviu acordat site-ului eva.ro, actorul declara:„Au existat anumite tensiuni pentru că oamenii şi-l imaginau pe Suleyman Magnificul pe un piedestal. Era o imagine cumva schematică, rece. Serialul l-a umanizat pe Suleyman şi a reuşit până la urmă să convingă publicul că nimeni nu îşi propunea să murdărească memoria unui mare om”[9].

Dacă debutul serialului în Turcia a fost însoţit de proteste ale islamiştilor, pe actorul Halit Ergenc îl întâlnim alături de soţia sa ca participant în timpul protestelor taberei opoziţiei din lunile mai-iunie anul curent. Pornite iniţial în Piaţa Taksim împotriva măsurilor ce aveau în vedere tăierea a 600 de copaci care n-ar fi permis ridicarea unui proiect imobiliar, ele s-au extins în principalele oraşe ale Turciei, condamnându-se politica islamistă a premierului turc. Protestele au degenerat în violenţe atât în Istanbul, cât şi în oraşe precum Ankara şi Izmir. La data de 14 iunie 2013 şeful guvernului, Erdogan, renunţă la reprimarea protestelor în forţă. În cadrul unei delegaţii de negociatori formată din 8 protestatari şi 8 persoane din rândul artiştilor susţinători ai protestelor îl regăsim şi pe actorul Halit Ergenc.

Inadvertențe prezentate de istorici despre serial

O serie de critici aduce serialului şi istoricul de profesie Paraschiva Victoria Batariuc. În calitate de doctor în istorie medievală, domnia sa enumerat o parte din inadvertenţe legate de serial:inexistenţa tehnicii faţetării inelelor în secolul al XVI-lea;caftanul lui Suleyman nu este adecvat epocii;femeile nu se îmbrăcau după moda veneţiană, deosebit de permisivă în serial faţă de rigorile islamice ale epocii;Ludovic al II-lea, rege al Ungariei, nu este prezentat ca un tânăr conducător cu părul blond, ci precum un bărbat între două vârste, iar ardeiul nu fusese încă adus în Imperiul Otoman din America. Doamna Batariuc consideră serialul mai degrabă „umoristic” decât istoric, iar imaginea idealizată a sultanului nu ar trebui glorificată de români, având în vedere prejudiciile aduse de către acesta statului medieval Moldova[10].

Îndrăznim să completăm lista cu alte câteva detalii:reprezentarea unei hărţi mult prea bine definite în raport cu informaţiile de cartografie din timpul sultanului;nu se vorbeşte prea mult despre caracterul cosmopolit al Istanbului în epocă, perioadă în care aproximativ 40% din populaţie nu era de etnie turcă;iar Roxelana vorbeşte curent limba otomanilor încă din momentul aducerii ei ca sclavă pe o corabie din Crimeea.

 

În loc de concluzii

Serialul face parte din categoria filmelor de popularizare a istoriei. Aşa cum am văzut mai sus, critici pot fi aduse atât din partea islamiştilor, cât şi din partea istoricilor de profesie. Conform producătorilor, s-a urmărit respectarea adevărului istoric (după afirmaţiile lor, serialul a beneficiat de consultanţi ştiinţifici) cel puţin în ceea ce priveşte prezentarea aspectelor de viaţă cotidiană, decorurile (reconstruirea la aceeaşi scară a unor interioare din palatul de la Topkapi) sau trăsăturile personalităţii conducătorului. Comparându-l însă cu alte seriale de popularizare, precum „The Tudors”, „The Borgias” sau „Rome” (difuzat în perioada 2005-2007 de către postul HBO), serialul despre Suleyman Magnificul diferă considerabil;el îmbracă haina unei telenovele, a unei soap-opera, iar publicul țintă nu e reprezentat de pasionații de istorie. Dacă serialele mai sus menţionate pun accentul pe ideea de documentare a publicului larg, serialul turcesc accentuează mai mult o latură romanţată a istoriei otomane, accentuând mai degrabă latura artistică.

 


[1]Vintilă Corbul, Eugen Burada, Roxelana şi Soliman, Ed. Adevărul, Bucureşti, 2013.

[2]A se observa cei doi termeni, manea şi mahala, proveniţi din limba turcă.

[3]Andre Clot, Soliman Magnificul, Editura Artemis, Bucureşti, 1997, p. 91

[4]Andre Clot, op. cit, p. 61.

[5]M. Ciachir, Soliman Magnificul, Editura Orizonturi, Bucureşti, 1972, p. 142

[6]Andre Clot, op. cit, p. 83.

[7]M. Ciachir, op. cit, p. 166.

[8]www.mediafax.ro, autor Florin Bădescu, secţiunea:cultura media, articol „Serialul Suleyman Magnificul stârneşte furia premierului turc”, data:28.11.2011.

[9]www.eva.ro, autor Iulian Ioncea, secţiunea:divertisment, interviu realizat cu personajul Halit Ergenc.

[10]Adevărul, autor:Liviu Lolu, „Serialul «Suleyman Magnificul»”, la testul istoricilor, data:18 ianuarie 2013.

 

""