Autor 7347 vizualizări


Intrată în Primul Război Mondial de partea Antantei în 1916, după 2 ani de neutralitate, România a înregistrat 237.942 prizonieri de război capturați de armatele Puterilor Centrale, cei mai mulți de trupele germane. Conform documentelor întocmite de Secția Statistici din Ministerul de Război din România, în lagărele germane au ajuns 142.653 de prizonieri români, cărora li s-a rezervat un regim extrem de dur, având de suportat nenumărate lipsuri.

Un raport al Ministrului de Război - Secția Statisticii notează:

„Avem probe și un material bogat asupra tratamentului neuman la care au fost supuși, în special prizonierii români din Germania și ne rezervăm dreptul de a reveni asupra acestei chestiuni imediat ce studierea documentelor va fi terminată: un lucru este cert, în nici o țară cu care am fost în război, prizonierii români n-au fost supuși în așa măsură unui regim cu tendința vădită de a-i elimina prin istovire, ca în Germania, ceea ce veți comunica de asemenea ministrului de război Noske precum și hotărârea noastră fermă de a insista pentru aplicarea sancțiunilor”.

Prizonierii români din lagărele germane sufereau de foame și erau obligați să execute de diferite munci grele în mine, fabrici, construcții și în agricultură, în Germania și teritoriul ocupat din România. Un raport întocmit căpitanul Horațiu Sorescu, comandantului prizonierilor români din lagărul Neuhammer (actual Świętoszów, în Polonia), se menționează:

„În 31 aprilie 1919 am luat în primire de la locotenentul Mărcuși prizonierii lagărului Neuhammer a căror sumă în ziua de azi (6 mai 1919 - n.a.) este de 1.110 oameni, plus 64 de persoane civile.

Comitetul din lagăr nu dispune nici de cea mai mică cantitate de alimente și prizonierii sunt alocați la mâncarea cât se poate de slabă și puțină pe care o primesc de la germani și la bunăvoința comisiunii de alimentare americane care, de ieri încoace, le-a retras și cele 200 grame pesmeți, care le dădeau până acum, așa încât de la acestea se mai primesc numai câte o cutie conserve de carne pentru 20 de oameni pe o zi. Cu totul, primesc 320 grame pâine pe zi de la germani și altceva absolut nimic.

Starea în lagăr este foarte critică și de compătimit și nu pot garanta pentru nici o eventualitate neplăcută (revoltă) dacă alimentarea nu se va îmbunătăți imediat. Un lucru care face sânge foarte rău printre români este că rușii primesc la zi 600 grame pâine, care lucru nu pot nici eu înțelege. Am intervenit la germani pentru a li se da și la ai noștri tot aceeași cantitate și de acolo mi s-a spus că surplusul, de la 320 grame la 600 grame pe care îl primesc rușii se plătește din partea americanilor.

Cum de aceia, care nu au nici o misiune în Germania, trăiesc mai bine decât ai noștri, care avem misiune la Berlin? Ori sunt atât de păcătoși nenorociții de români de nu merită nici pâinea de toate zilele?

De Comisiunea americană pot spune că are pentru noi cât se poate de puțin interes. Până acum i-am rugat zilnic ca alimentarea să fie îmbunătățită din partea lor dar toate în zadar, ba lângă toate le-au luat oamenilor și cele 200 grame biscuiți, zicând că au primit ordin de la Berlin de a nu se mai distribui la nici un prizonier până nu primesc iară ordin de distribuire”.

27% din totalul prizonierilor români din lagărele germane au murit

Unui raport semnat de locotenent-colonelul E. Lupașcu, intitulat „Memoriu relativ la chestiunea prizonierilor români”, se subliniază tratamentul dur aplicat prizonierilor români în lagărele germane:

„Tratamentul prizonierilor noștri în țările inamice, dar mai ales în Germania, a fost mai mult decât neomenos, putem zice barbar. Alimentați în mod cu totul insuficient, puși la munci din cele mai grele, dezbrăcați și bătuți, acești oameni au cunoscut chinuri cum nu se poate mai grozave.

Așa de exemplu pentru a nu cita decât 2 exemple: cimitirul lagărului Lamsdorf conținea mormintele a 8000 români, iar acela al lagărului Tuchel 2500. Nu numai atât, când situația prizonierilor începuse să se îmbunătățească prin trimiterea de ajutoare de la diferite comitete de crucea roșie, majoritatea prizonierilor români au fost formați în batalioane de lucru (comandouri) înapoia fronturilor de luptă din Belgia, nordul Franței, Alsacia, Lorena, Tirol, Serbia și Macedonia, până în Asia Mică.

Destinația acestor batalioane era ținută ascunsă, așa că ajutoarele trimise din afară nu puteau să le mai ajungă niciodată. Hrăniți cu firimituri și coji de gulii și de sfeclă, dezbrăcați și munciți până ce mureau cu sapa în mână, acești martiri își au presărate cadavrele lor în regiunile sus numite”.

O dovadă a suferințelor îndurate de prizonierii români în lagărele germane o reprezintă mortalitatea ridicată în rândul acestora. Din cei 142.653 de prizonieri români din lagărele germane, 39.774 au murit în timpul prizonieratului, respectiv 27% din total. În afară de aceștia, 3.682 au fost dați dispăruți sau evadați.

Articolul „The suffering of the Romanian prisoners in the German camps during the First World War” a fost publicat pe europecentenary.eu.