Stat şi religie în România anilor 1980 jpeg

Stat şi religie în România anilor 1980

📁 Comunismul in România
Autor: Vlad Mihaila, Vlad Mihaila, Vlad Mihaila, Vlad Mihaila

Statutul cultelor religioase din România anilor 1980 poate fi privit ca un studiu de caz în interiorul temei mai ample a manifestării fenomenului religios în interiorul blocului comunist european. Instrument de control al populaţiei, spaţiu de evadare şi de manifestare a libertăţii de conştiinţă şi al creării unor relaţii şi solidarităţi sociale apolitice şi chiar antipolitice, religia este o realitate a anilor 1980 chiar şi în contextul eforturilor sistematice ale regimului lui Nicolae Ceauşescu de a o suprima.

Paradoxal, deşi eforturile de delegitimare a cultelor religioase (fie prin afirmarea superiorităţii teoretice a gândirii marxist-leniniste, fie prin acţiuni pragmatice – arestarea şi condamnarea unor lideri religioşi, dărâmarea de lăcaşe de cult, distrugerea de obiecte de cult) sunt cele mai intense în aceşti ani, se poate constata un reviriment al fenomenului religios, manifestat prin creşterea numărului credincioşilor activi, fapt relatat de raporturile a numeroase organizaţii internaţionale.

Biserica Ortodoxă Română şi regimul comunist

Un prim fapt ce merită analizat îl reprezintă relaţia dintre autorităţile comuniste şi Biserica Ortodoxă Română. Articulată pe modelul bizantin al supunerii puterii religioase faţă de interesele statului, această relaţie indică atât eforturile de adaptare ale Bisericii şi clerului ortodox realităţilor regimului lui Ceauşescu, cât şi atitudinea duplicitară adoptată de comunişti – cea pragmatică, în care Bisericii Ortodoxe i se conferă un statul privilegiat printre cele 14 culte recunoscute oficial (ortodocşi, romano-catolici, reformaţi calvini, evanghelici de confesiune augustană, evanghelici prezbiterieni, unitarieni, creştini de rit vechi, armeano-gregorieni, baptişti, adventişti de ziua a şaptea, adventişti de ziua a şasea, penticostali, ritul mozaic, musulmani) şi cea ideologică, dominată de un discurs antireligios agresiv. Astfel, patriarhul Justin Moisescu (1977-1986) afirmă, într-un articol din periodicul „România liberă” din februarie 1985 faptul că „cultele religioase din România îşi desfăşoară activitatea lor proprie în climatul de libertate religioasă asigurată prin Constituţia şi legile ţării, bucurându-se, după nevoi, de ajutorul şi ocrotirea statului”. Poziţia oficială a Bisericii Ortodoxe faţă de autorităţile comuniste este reluată şi sub patriarhatul lui Teoctist Arapaşu, care afirmă în anul 1986 că „împreună cu clerul şi cu credincioşii aparţinând Bisericii Ortodoxe Române, vom susţine în continuare interesele poporului român şi vom lucra pentru ridicarea patriei noastre pe noi trepte ale civilizaţiei şi progresului”. De asemenea, Radio Bucureşti transmite la data de 31 ianuarie 1985 faptul că o însemnată delegaţie de clerici a participat la aniversarea zilei de naştere a preşedintelui R.S.R, Nicolae Ceauşescu, lăudându-l pe acesta pentru climatul de libertate religioasă pe care l-a instituit în ţară.

Într-un articol din 1984 intitulat „Despre libertatea mea”, preotul Gheorghe Calciu – Dumitreasa vorbeşte despre o altă ipostază a înalţilor prelaţi ortodocşi care, după eliberarea sa din puşcărie şi la presiunile autorităţilor comuniste, au hotărât „să îl despoaie printr-un decret de caterisire, de harul preoţiei”. Aşadar, Biserica Ortodoxă Română nu a creat o alternativă la îndoctrinarea naţionalist – comunistă promovată de regimul Ceauşescu (cum a fost cazul Bisericii Catolice poloneze);mai degrabă, ea s-a complăcut într-o ipostază de biserică tolerată. Nu se poate determina cu certitudine cât anume din acţiunile clerului ortodox au sprijinit real regimul şi cât anume a reprezentat mimarea acestui sprijin;însă, afirmaţia episcopului reformat maghiar Laszlo Papp din 1984, conform căreia „cooperarea cu statele socialiste ajută Bisericile, în schimbul asistenţei noastre Statul cerându-ne doar să ne supunem legii” aruncă o rază de lumină asupra elucidării acestei problematici.

Acţiuni represive ale regimului comunist

            În ceea ce priveşte acţiunile represive ale regimului Ceauşescu, merită amintite câteva cazuri relevatoare. În afara celebrului caz al preotului Calciu – Dumitreasa („am fost eliberat după 5 ani, 5 luni şi 10 zile, la 20 august 1984 de la Securitatea din Bucureşti” – afirmaţie din anul 1984), interesantă este situaţia adventistului de ziua a şaptea Dorel Cataramă, acuzat de delapidare şi întemniţat în anul 1982, primind o sentinţă de  10 ani de închisoare. După ce va face apel, sentinţa se va prelungi la 14 ani, iar  în octombrie 1984 i s-a adăugat sentinţei încă un an şi jumătate de detenţie. El va fi eliberat din închisoare la data de 28 mai 1986, în contextul presiunilor exercitate de către comunitatea internaţională, dar mai ales datorită presiunilor economice din partea SUA. Continuând, aflăm dintr-un raport al Organizaţiei internaţionale Keston College faptul că un membru al Bisericii Baptiste din Iaşi, Constantin Sfatcu, a fost arestat la data de 19 aprilie 1985 şi acuzat că ar fi încercat să asasineze un miliţian. Apoi, merită amintit cazul preotului baptist Buni Cocar, relatat de numărul din 1 noiembrie 1985 al The Washington Post. Licenţiat de autorităţi în anul 1978 şi repartizat în Petroşani, el va pleca spre Biserica Sfânta Treime din Bucureşti, a cărei congregaţie scăzuse la începutul anilor 1980 de la 150 la 20 de membri. Ca reacţie, autorităţile nu i-au acordat drept de şedere în capitală şi i-au retras licenţa. Cocar a rămas însă în Bucureşti, dorind să se ocupe personal de comunitatea religioasă de care aparţinea. Cocar va iniţia repararea şi extinderea clădirii bisericii, grav afectată în urma cutremurului din anul 1977. După cinci luni,   construcţiile realizate prin intermediul donaţiilor primtie de la enoriaşi au fost evacuate de autorităţile comuniste, care au trimis în zonă o echipă de demolare. Cocar a fost amendat cu suma de treizeci de mii de lei pentru domiciliu ilegal şi demararea de lucrări de construcţie fără aprobarea Primăriei .

            Un raport al organizaţiei Amnesty International din noiembrie 1985 arată că patru tineri baptişti au fost închişi de către autorităţile române pentru „comportamente parazitare”, ei protestând împotriva represiunii creştinismului în România . De asemenea, acelaşi Institul Kenston a primit, în iulie 1986, o serie de rapoarte din România privind mai multe întruniri religioase întrerupte de către autorităţi, care au aplicat amenzi grele participanţilor (65.000 lei unui grup de douăzeci de credincioşi din „Oastea Domnului” care participau la o întrunire într-o casă particulară dintr-un sat de lângă Galaţi). Atitudinea autorităţilor româneşti faţă de religie este relevată şi prin reciclarea unui număr de douăzeci de mii de Biblii aparţinând Bisericii Reformate maghiare şi transformarea lor în hârtie igienică, într-o fabrică de hârtie din Brăila.

            Religia ca subiect al discursului oficial comunist – realităţi şi contraste

            Discursul oficial al autorităţilor prezintă realităţile interne ale statului român într-o lumină cu totul diferită. Astfel, la postul public de radio se afirmă, la data de 28 august 1986 că „relaţiile dintre stat şi culte sunt caracterizate de respectul reciproc şi neamestecul statului în problemele vieţii religioase. Statul asigură un regim de egalitate deplină, pentru toate cultele. Legea conferă fiecărui cult, posibilitatea de organizare a vieţii religioase, în raport cu specificul apartenenţei naţionale a credincioşilor”.

Aceste garanţii ale respectării unui cadru legal şi de toleranţă religioasă contrastează cu afirmaţiile autorităţilor că „Martorii lui Iehova”, mormonii, nazareenii şi scientologii sunt culte ce reprezintă „mişcări antisociale”, nefiind recunoscute în mod oficial . Mai mult, cultul „Martorii lui Iehova” a fost interzis, potrivit ziarului „Scânteia Tineretului” din data de 13 aprilie 1985, „datorită caracterului său reacţionar, antipatriotic, de legile statului nostru, fiind o sectă de un degradant  şi compromis renume”.

            În ceea ce priveşte acţiunile sistematice de dărâmare a lăcaşurilor de cult, aflăm că în noiembrie 1985 autorităţile din Blaj au distrus clădirea bisericii baptiste din localitate, pe motiv că aceasta ar depăşi dimensiunile permise de lege. De asemenea, agenţia de presă Reuters aminteşte de o biserică adventistă din Bucureşti, demolată de autorităţi în august 1986. Cel mai interesant caz este, însă, al celor paisprezece lăcaşuri de cult istorice care au fost demolate pentru a pregăti construcţia utopicului „Centru Civic” ceauşist. Motivaţia autorităţilor este sintetizată în declaraţiile arhitectului Bucureştilor, Paul Foca, care afirma în ianuarie 1985 că „nu este posibil să construieşti un oraş modern fără a face câteva sacrificii”, concluzionând că „timpul nu poate sta în loc”. 

            Combaterea ideologică a religiei

            Opoziţia dintre regimul comunist şi religie este cel mai bine evidenţiată, urmărind textele cu valoare ideologică şi propagandistică din epocă. Astfel, se afirmă superioritatea „Omului societăţii socialiste – omul unor trainice convingeri materialist-ateiste ”, cel care este „forţa hotărâtoare a tuturor transformărilor revoluţionare din societate ” (potrivit ziarului „Scânteia”, 1986). De asemenea, ziarul „Scânteia Tineretului” din data de 1 noiembrie 1986 afirmă că „religia este o formă a conştiinţei sociale care se bazează pe credinţa în supranatural şi reprezintă o reflectare denaturată, deformată, iluzorie a realităţii naturale şi sociale”. Printre realizările regimului lui Ceauşescu care vizau promovarea materialismului dialectic şi ştiinţific în păturile largi ale societăţii, se numără înfiinţarea, în aprilie 1985, a Muzeului de Biologie Umană în Municipiul Ploieşti şi de laboratoare metodologice pentru educaţie materialist-ştiinţifică în doisprezece centre de cercetare din întreaga ţară.

            Vizita pastorului Billy Graham în România (1985)           

Un caz de interesant de percepţie a fenomenului religios în regimul comunist al României anilor 1984-1987 îl reprezintă vizita celebrului pastor american Billy Graham, conducătorul Bisericii baptiste din SUA. Începută la data de 6 septembrie 1985, vizita de zece zile urma să cuprindă şapte orase– Suceava, Cluj, Oradea, Arad, Timişoara, Sibiu, Bucureşti.  Se aştepta ca la prima vizită, cea din Suceava, să participle un public de circa patruzeci de mii de credincioşi – cea mai mare adunare cu character religios din România comunistă. În acest sens, Billy Graham va declara la aterizarea pe aeroportul Otopeni că „am venit aici nu ca un ambasador al SUA şi nici ca un lider politic, ci ca un predicator al Evangheliei lui Cristos. Nu intenţionez să mă implic în discuţii publice cu caracter politic sau economic”. Întregul itinerariu al pastorului american va fi relatat şi de către agenţia de presă oficială a regimului comunist, Agerpres. În legătură cu scurtul discurs ţinut de pastor la aterizarea în România, Agerpres va da informaţii trunchiate:Graham ar fi declarat că România reprezintă un bastion al secular al credinţei creştine, Biserica Ortodoxă Română jucând un rol esenţial în asigurarea unităţii poporului român. Conform Agerpres, pastorul ar fi declarat că speră că vizita sa va duce la strângerea relaţiilor dintre poporul său şi România. Pastorul a apreciat, de asemenea, rolul deosebit de important pe care România, prin vocea preşedintelui său, l-a avut în limitarea armelor nucleare şi în promovarea păcii la nivel planetar. Pe parcursul celor zece zile în care a predicat în România, Billy Graham a reuşit să adune aproximativ o sute cincizeci de mii de români, de diferite confesiuni.

 Autorităţile comuniste, deşi au permis desfăşurarea predicilor, nu le-au transmis prin mijloacele mass-media (radio sau televiziune), deşi îi promiseseră pastorului acest lucru. Mai mult, Agerpres a continuat să publice informaţii false atribuite pastorului-Moldova este una dintre cele mai frumoase regiuni pe care acesta le-a vizitat, el fiind deosebit de impresionat de frumuseţea peisajelor şi de bogăţiile naturale ale ţării. El ar fi glorificat imaginea lui Ştefan cel Mare, afirmând că aceste este un simbol al unităţii şi forţei naţionale împotriva oricui ar atenta la integritatea teritorială a ţării. El a spus că preşedintele Nicolae Ceauşescu este deosebit de respectat în SUA pentru acţiunile sale  de promovare a păcii şi pentru promovarea ideii de non-intervenţie în probleme naţionale ale statelor. La finalul turneului pastorului, drept răsplată, bisericile care au găzduit predicile acestuia au fost taxate de către autorităţile române cu suma de şapte mii de dolari, bani care ar trebui să acopere costurile susţinerii predicilor.

            Iudaismul – o cale de a părăsi teritoriul României

Cazul evreilor din România este unul interesant, exemplificând graniţa foarte laxă dintre credinţă religioasă şi situaţia societăţii româneşti. Astfel, autorităţile româneşti nu au intervenit, pe toată perioada investigată, în desfăşurarea vieţii religioase a comunităţilor mozaice (de altfel, publicarea unor texte antisemite, în primăvara anului 1986, a fost dezavuată şi aspru criticată de către reprezentanţi ai regimului comunist). În februarie 1986, însă, rabinul Moshe Rosen, şeful acestor comunităţi, s-a plâns de numărul mare de români care vor să fie convertiţi la religia iudaică. Explicaţia fervenţei religioase manifestate de aceşti români este una pragmatică:prin convertire, ei vizau obţinerea mult mai facilă a vizelor care puteau părăsi teritoriului României.

            Scopurile economice ale toleranţei religioase

Sub Nicolae Ceauşescu, România a menţinut un oarecare grad de independenţă în cadrul blocului comunist în ceea ce priveşte politica sa externă. Astfel, România era în anii 1980 singura ţară din blocul comunist care menţinea relaţii diplomatice cu statele Israel, China şi Albania. Ceauşescu denunţase intervenţia trupelor Pactului de la Varşovia în Cehoslovacia, în anul 1968, şi s-a distanţat faţă de intervenţia trupelor sovietice în Afganistan din anul 1979. Ceauşescu nu a permis construirea de baze sovietice pe teritoriul României, iar România nu participă la manifestările comune ale Pactului de la Varşovia. În cadrul ONU, reprezentanţii României erau atenţi să nu voteze împotriva intereselor importante ale SUA, acest fapt presupunând chiar părăsirea sălii de către delegaţi. Radio Europa Liberă şi Vocea Americii erau ascultate pe tot teritoriul României. Datorită acestor caracteristici, România a primit statutul comercial de „Most Favourite Nation”, care garanta tarife vamale scăzute pentru produsele româneşti care intrau în SUA. Administraţia americană miza pe ideea că, sprijinind economic regimul lui Ceauşescu, s-ar putea crea un precedent pentru mai multe acţiuni independente în cadrul blocului comunist. Al doilea motiv pentru acordarea MFN îl reprezintă numărul relativ mare de emigranţi – douăzeci de mii numai în anul 1986, majoritatea evrei şi etnici germani. În acest sens, interesul regimului lui Ceauşescu era acela de a garanta o aparentă libertate religiei, pentru a putea beneficia de ajutorul economic american.

Foarte multe documente oficiale, însă, critică regimul de la Bucureşti pentru nerespectarea drepturilor omului şi somează administraţia americană să nu ofere Clauza naţiunii cele mai favorizate României. Astfel, Departamentul de Stat american pentru verificarea implementării prevederilor Acordurilor de la Helsinki, în colaborarea cu Comisia Statelor Unite pentru Securitate şi Cooperare în Europa au emis, în noiembrie 1985, un raport privind nerespectarea drepturilor omului în România. Raportul arăta că „libertatea de conştiinţă nu are valoare într-un stat în care purtarea fiecăruia e condiţionată de credinţa că unu din patru vecini colaborează cu poliţia politică”. De asemenea, raportul precizează că autorităţile române sunt întrucâtva sensibile la presiunile internaţionale. Exemplele sunt date de  turneul lui Billy Graham, care a îmbunătăţit imaginea regimului Ceauşescu pe plan extern şi emigrarea preotului Gheorghe Calciu – Dumitreasa şi a scriitorului Dorin Tudoran în SUA, care au fost aprobate doar în vederea reînnoirii statului comercial de naţiune privilegiată.

Problema statutului şi rolului religiei în România anilor 1980 trebuie privită dintr-o pluralitate de perspective. Presiunile comunităţii internaţionale, persecuţiile şi abuzurile autorităţilor comuniste, raţiunile economice din spatele aparentei toleranţe religioase, subordonarea Bisericii Ortodoxe faţă de interesele statului reprezintă realităţi ale deceniilor trecute, care contrastează cu principiile democratice actuale ale toleranţei, libertăţii de conştiinţă şi egalităţii sociale. Totuşi, raporturile oficiale şi informale dintre autorităţi şi biserici şi dintre biserici şi societate reuşesc să explice, măcar în parte, aspiraţiile şi carenţele regimului lui Nicolae Ceauşescu, fenomenul religios dovedindu-se a fi o importantă cheie de înţelegere şi cercetare a acestei perioade istorice. 

Surse:

            Tomka Miklos, Church, State and Society in Eastern Europe, The Council for research in values and philosophy, Washington, 2005

Arhivele Naţionale ale României, Colecţia Gabanyi, Dosar 34/1984–1985

Arhivele Naţionale ale României, Colecţia Gabanyi, Dosar 36/1985-1986

Arhivele Naţionale ale României, Colecţia Gabanyi, Dosar 49/1985-1986

Arhivele Naţionale ale României, Colecţia Gabanyi, Dosar 50/1986-1987

Arhivele Naţionale ale României, Colecţia Gabanyi, Dosar 41/1986-1987