Spadele sașilor – între legendă, istorie și profeție împlinită
“Este acolo-n Avalon! îi arătă Merlin cu mâna, undeva către asfinţit. Şi cine are sabia nu poate fi înfrânt nicicând…”
Din cele mai vechi timpuri, spada este mai mult decât o armă, un simbol al puterii, aproape mistice. Zeița Tethis îi dăruiește fiului său, Ahile, spada făurită de Hefaistos însuși, zeul neîntrecut al meșterilor și al metalelor, cel care făurește în foc arme și armuri miraculoase. În același timp, o sabie atipică atârnă de un fir de păr deasupra capetelor bieților muritori, amintind nimicnicia ființei:sabia lui Damocles. Legendara Excalibur a regelui Arthur este un sabie magică, simbol al suveranității de drept britanice. A-l deposeda pe inamic de spada însemna înfrângerea lui. În Evul Mediu, spadele erau voit apropiate de simbolul crucii, ca obiect justițiar, purificator. Atributele protectoare și legitimatoare ale sabiei se transmit celui care este predestinat să o poarte, după cum Harap-Alb pornește la drum cu hainele de luptă, calul și armele tatălui său. Cel căruia i se încredința o spadă primea autoritate și statut. Sabia zidită în piatră, ascunsă pe vârf de munte ori în peșteră, este simbol și pretext pentru o călătorie inițiatică, ascetică, la capătul căreia eroul descoperă moștenirea pierdută și se investește cu toate prerogativele puterii simbolizate de armă.
Ilustratie recenta a legendei celor doua sabii sasesti, de Radu Oltean, ART HISTORIA
Și destinul sașilor din Transilvania este legat de un astfel de obiect, investit cu alte valențe decât cele de luptă. O veche legendă săsească spune că atunci când primii colonişti germani au ajuns pe teritoriul Transilvaniei, pentru a întemeia prima aşezare, Sibiul, cei doi greavi au jurat pe spadele lor înfipte încrucişat în pământ ca neamul lor să apere şi să cultive pe veci acest pământ. După unele versiuni ale legendei, unul dintre greavi ar fi fost Hermann, cel care a dat numele Sibiului, deși de întemeierea acestui oraș sunt legate mai multe variante ale lui Hermann. Apoi cele două spade de jurământ și întemeiere au fost trimise în localităţile extreme ale pământului regesc ocupat de sași:Orăştie/Broos şi Drăuşeni/Draas.
Conducatorul satului, purtand sabia din Drauseni. / Der Hann trägt das Schwert von Draas.
Tot atunci au făcut o profeţie:atunci cand cele două spade vor dispărea, va dispărea şi neamul lor. Trecând din legendă în fapt istoric, se știe că spadele s-au păstrat în bisericile celor două localităţi secole de-a rândul. Cea din Orăştie a dispărut la un moment dat fără urmă, nimeni nu ştie exact când. Şi cea de la Drăuşeni a fost pierdută, dar s-a înlocuit cu o alta, o impozantă spadă din veacul al XVII-lea. Sabia sașilor de la Drăușeni s-a păstrat în imagini și desene, dovezi că legenda are un sâmbure de adevăr istoric, dar soarta ei este un mister încă neelucidat.
Sabia din Drauseni, aprox 1942. Conducatorul inconjurat de batranii satului, cand sabia inca mai exista / Der Hann trägt das Schwert von Draas, umgeben von Dorfältesten, um 1942.
Din păcate și cea de-a doua spadă din Drăușeni a dispărut de tot în 1944, în învălmășeala războiului, după cum se spune.
Ceea ce mai aminteşte astăzi în mod oficial de această legendă sunt săbiile încrucişate de pe stemele Sibiului şi Orăştiei.
Poate că sabia de la Drăușeni așteaptă undeva, luminând un vârf de munte din îndepărtatul Avalon, să pornească în căutarea ei un vrednic cavaler, urmaș de-al lui Hermann. Ei, cine să mai știe?
Surse foto si info:
Alexandru Mitru, Din marile legende ale lumii, Editura Tineretului, 1965.
Citiţi şi alte articole interesante pe:http://povestisasesti.com
