Sovieticii au scotocit arhivele, căutând telegrama

Autor 45942 vizualizări


De ce au căutat sovieticii în arhivele din România de după 23 august 1944 telegrama trimisă de Marele Duce Nicolae lui Carol I? Răspunde la această întrebare, cu detalii inedite, istoricul Cristian Troncotă, unul dintre cei mai buni specialişti în istoria serviciilor secrete. Intertitlurile aparţin redacţiei.

Când au venit sovieticii în România, după 23 august 1944, au început să scotocească prin arhive. Știu toate acestea din studiul unor documente de arhivă, arhiva fostei instituţii de securitate din România. Evident, primul obiectiv au fost documentele SSI de pe Frontul de Est. Îi interesau toate acţiunile de spionaj, acţiuni de sabotaj planificate de spionajul sovietic. Au reuşit să strângă destul de multe materiale pe care le-au pus în vreo 200 de lăzi, iar în aprilie 1945, aceste documente au luat drumul Moscovei. Au căutat şi în Arhivele Militare de la Biroul 2, Arhivele Marelui Stat Major, dar se pare că nu au reuşit să găsească cel puţin această telegramă pe care Marele Duce Nicolae o trimite, în 16 august 1877, Domnitorului Carol I, prin care solicita „degrabă ajutor” pentru că forţele turceşti „îi prăpădeau”.

Războiul ruso-turc, câştigat de Rusia datorită intervenţiei Armatei Române

Sovieticii au venit cu experţi și au căutat documente compromiţătoare pentru ei, pe care să le poată lua ca trofee de război. Toate cele 200 de lăzi de documente ale SSI, ale Serviciilor Secrete, ale Corpului detectivilor care lucraseră pe comunism, au fost preluate şi ţinute în sala trofeelor de război. Lucru pe care l-a documentat foarte bine şi regretatul Gheorghe Buzatu, împreună cu domnul profesor Scurtu, când au fost în Comisia româno-rusă pentru recuperarea tezaurului. 

Cel mai mare trofeu pe care noi am ştiut să-l ţinem ascuns la Tismana a fost tezaurul Băncii Naţionale. Acolo au fost 92 de tone de aur, dintre care 26 de tone realizate în timpul guvernării Mareşalului Antonescu, aur obţinut de la gemani prin schimb. România vindea cereale şi petrol, iar Mareșalul Ion Antonescu solicita plata în aur, nu în devize, nu în reichmark. Tot ceea ce a fost a fost ascuns acolo, zidit în stâncă, şi s-a păstrat până târziu după plecarea ruşilor. Mă bucur enorm că anul acesta, în primăvară, domnul Mugur Isărescu a deschis, prin finanţarea pe care a făcut-o Banca Naţională, un muzeu la Tismana.

Dacă tezaurul nu l-au găsit putut găsi, cu atât mai puţin au putut identifica ruşii un document ca aceasta:telegrama. A fost spre binele nostru, pentru că telegrama reprezintă pentru istorici documentul fundamental prin care se demonstrează că Războiul ruso-turc din 1877-1878 a fost câştigat de Rusia datorită intervenţiei Armatei Române. Sigur, în istorie nu suntem prolifici dacă discutăm cu dacă, dar chiar Marele Duce Nicoale recunoaşte că ajutorul armatei române a fost de mare importanţă pentru ca balanţa să încline de partea armatei ruse.

„Brătianu a gândit foarte bine strategia”

Cu ce se soldează aceste războaie? Cu un schimb de teritorii. România a dat cele trei judeţe din sudul Basarabiei, pe care le obţinuse în 1856 în urma Războiului Crimeii:Cahul, Ismail şi Bolgrad. Ruşii aveau nevoie de acest teritoriu pentru că nu aveau legătură pe uscat directă cu Dobrogea. Ei au obținut Dobrogea ca despăgubire, în urma războiului din 1877-1878, şi l-au dat la schimb, de fapt ne-au obligat să facem un schimb, cu sudul Basarabiei.

Sunt şi câteva documente interesante. Am văzut memorialişti ruşi care l-au cunoscut pe Brătianu începând chiar cu 1876, în toamnă, în septembrie, când a avut loc întâlnirea dintre primul-ministru român şi Alexandru al II-lea, împăratul Rusiei, la Livadia. Acolo, cei doi s-au înţeles ca în cazul unui război ruso-turc, România să poată da acces armatei țariste să treacă pe teritoriul ei, dar numai în urma unei Convenţii. Dar Convenţia a fost făcută ulterior, iar Brătianu a fost cel care a gândit documentul. Mai mult, el s-a gândit și la ipoteza în care Armata țaristă, dacă are nevoie, să poată solicita sprijin militar din partea României. 

Tot Brătianu are și meritul de a fi găsit soluția schimbului de teritorii. A observat la Livadia sensibilitatea extraordinară a țarului pentru Bugeac, sudul Dobrogei, și afirmat ulterior:„Decât să ni-l ia, mai bine să procedăm la un schimb de teritorii”. Să nu uităm că Imperiul Otoman trebuia să plătească 1 milion și 300.000 de galbeni Rusiei ca despăgubiri de război. Până la urmă, au hotărât ca Dobrogea, care valora după estimările lor un milion o sută de mii de galbeni, să fie scăzută din această datorie de război și, în felul acesta, s-a produs schimbul de teritorii.

Sigur că acest schimb de teritorii implică foarte multe probleme de interpretare a interesului României după acest război. Pentru că teritoriul a fost unit la patria-mamă în 1918, iar rușii nu au recunoscut niciodată această unire. În acest caz, putem avea explicaţia de ce strategii ruși au hotărât ca acest teritoriu să fie alipit Ucrainei, și nu Republicii Moldova [mai târziu]. Pentru că era un teritoriu de mare interes geo-strategic, sunt gurile Dunării, iar rușii au tânjit întotdeauna la controlarea lor. România a obținut Dobrogea prin schimbul de teritorii, o poziție strategică extraordinară. Brătianu a gândit foarte bine strategia pentru că însemna ieșirea României la Marea Neagră și la comerțul mondial. Pe undeva, noi am ieșit câștigători în urma acestui schimb de teritorii. 

Consider că la ora actuală ar trebui abandonat puțin limbajul acesta, unirea cu Basarabia, unirea cu teritoriile din Ucraina. Este un limbaj destul de depășit din punct de vedere strict istoric, el să rămână în istorie. Principalul semnal pe care istoria ni-l oferă este că îi putem ajuta pe frații de dincolo de Prut promovând o politică echilibrată, prin care să-i ajutăm să acceadă în Uniunea Europeană. Acolo, în Uniunea Europeană, ne putem reîntâlni, reuni cu ei.

Carol I:„Ne vom bate cu oricine pentru cauza noastră”

Foarte mulți istorici evită să comenteze un episod care s-a întâmplat în primăvara lui 1878, când trupele rusești au fost retrase în Dobrogea, iar trupele române s-au retras dincolo de Olt. Problema era că după Berlin, după Congresul de la Berlin, unde s-a hotărât schimbul de teritorii, noi am retras armata din sudul Barasabiei, din cele trei județe, numai că rușii cam întârziau să-și retragă armata din Dobrogea. Au existat câteva conflicte, chiar șarje de cavalerie între români și rușii în Dobrogea. Practic, a fost o confruntare militară între cavaleria lor și cavaleria română. Urmarea:Domnitorul Carol I îi scrie Marelui Duce și îi spune:„Ați văzut, sire, sub ochii dumneavoastră, la Plevna, că Armata Română știe să se bată pentru cauza ei. Ne vom bate cu oricine pentru cauza noastră”. Este un mare gest de curaj. Vreau să vă mai spun că rușii și Alexandru al II-lea aveau un mare respect pentru Carol I. Mulți spuneau că îl respectau pe prințul «Karol» cu «k», nu pe Domnitorul României Carol I. Aveau un respect față de dinastia de Hohenzollern, față de familia imperială din Germania. 

După acest război, diplomația românească a prins o anvergură europeană. Proclamarea independenței, consolidarea acesteia au dus România în direcția întăririi prestigiului pe plan internaţional. Toate acestea facilitează, în 1881, proclamarea Regatului, iar în 1883 intrăm într-o alianță alături de Germania și Austro-Ungaria, o alianță a marilor puteri, o alianță foarte bună. Deși secretă, era o alianță care ne asigura nouă garanții de securitate în fața Rusiei care, sigur, întotdeauna a privit cu ochi foarte ageri și acaparatorii teritoriile românești.

""