Soarta epavei Titanicului

Lupta pentru controlul Titanicului scufundat durează de aproape un secol. Supravieţuitorii, descendenţii lor, arheologii, vânătorii de comori şi regizorii de filme au văzut Titanicul, de-a lungul ultimului veac, în mai multe feluri. Pentru unii epava este un cimitir uriaş, pentru alţii sit arheologic;este o provocare pentru cei care doresc să conceapă un plan pentru recuperarea ei, iar pentru cineaşti a fost decor de film.

Dar după decenii de certuri privind soarta Titanicului, jucătorii de azi – inclusiv singurul responsabil legal – s-au pus de acord că nava va fi conservată in situca un memorial în onoarea celor care au pierit în urma tragediei de acum 100 de ani.

Încă din primele zile de după scufundarea Titanicului au apărut idei – unele mai nebune ca altele – pentru recuperarea navei de pe fundul oceanului. Însă adâncimea la care se află epava – circa 3900 de metri – face imposibilă orice astfel de încercare. Chiar dacă ar putea fi conceput un sistem prin care nava să fie ridicată de pe fundul Atlanticului, mai mult ca sigur că structura acesteia, care este extrem de fragilă, ar ceda şi astfel tentativele de salvare s-ar sfârşi doar prin deteriorarea rămăşiţelor. 

Dacă Titanicul nu va mai vedea niciodată lumina zilei, anumite obiecte au putut fi însă recuperate. Din 1985, de când a fost descoperită epava, şi până astăzi, peste 5000 de artefacte au fost recuperate dintre ruine. Prima expoziţie a obiectelor recuperate a avut loc la National Maritime Museum din Marea Britanie și de atunci expoziţii similare au fost organizate în peste 20 de ţări.

Primele misiuni pentru căutarea de artefacte mobile au fost organizate de compania americană RMS Titanic, companie ce a devenit apoi, printr-o decizie a Curţii Supreme a Statelor Unite, singurul tutore legal al navei. La sfârşitul anului 2011, compania a anunţat că va vinde întreaga colecţie de artefacte, evaluată la circa 189 milioane de dolari. Astfel, cei interesaţi de a cumpăra această colecţie o pot face, însă cu o condiţie:cumpărătorul va fi obligat, printr-o decizie a instanţelor de judecată americane, să păstreze colecţia intactă.

Astăzi, toţi sunt de acord că epava ar trebui protejată ca sit arheologic şi memorial maritim. Însă în ciuda celor mai bune intenţii ale oamenilor, nava se află într-un proces continuu şi ireversibil de deteriorare din cauza bacteriilor şi ciupercilor. Aceste microorganisme mănâncă practic oţelul din care este făcută nava, grăbindu-i astfel descompunerea. În 2004, o expediţie la locul epavei a arătat că acest proces de deteriorare este mai rapid decât se credea până în acel moment, iar unii experţi spun că structura epavei, deja foarte slăbită, se apropie cu paşi repezi de punctul colapsului.

Anul acesta epava a fost declarată eligibilă pentru a putea deveni sit de patrimoniu UNESCO, în cadrul unui program al ONU ce urmăreşte conservarea epavelor importante din punct de vedere cultural sau istoric.

Aceasta nu a fost însă prima încercare de a proteja în mod oficial epava. În 1986, Congresul american a adoptat o rezoluţie prin care evala era proclamată memorial maritim internaţional. Congresul nu avea însă dreptul să confere navei acest statut din moment ce Statele Unite nu deţin situl respectiv. În plus, Statele Unite nici nu recunosc pretenţiile Canadei potrivit cărora locul epavei aparține de zona economică exclusivă a ţării.  Ulterior, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii au semnat în 2003-2004 un tratat privind protejarea epavei in situşi interzicerea misiunilor de explorare nereglementate.

Pasionații de istoria Titanicului sperau că o replică a faimoasei nave îi va putea reface traseul până la centenarul tragediei. Însă o asemenea călătorie rămâne încă un vis. Au existat, într-adevăr, mai multe planuri de a construi o navă exact la fel ca Titanicul, dar niciunul nu a ajuns în stadiul de construcție. Există reconstrucții parțiale în Branson, Missouri;Orlando, Florida și la Sydney. Cea mai cunoscută dintre toate reconstrucțiile este însă cea realizată în anii '90 pentru filmul regizat de James Cameron. Proiectul – care a costat 200 de milioane de dolari – a dat naștere celei mai fidele reconstrucții realizate până azi.

Sursa:National Geographic