Autor 2324 vizualizări


La începutul secolului al XX-lea, comunitatea evreiască din Iași număra aproximativ 50.000 de suflete din cei aproximativ 80.000 de locuitori ai orașului, iar Sinagoga Mare din oraş funcționa deja ca nucleu al acestei societăți concentrate în zona Iașiului de mai bine de 300 de ani. Odată cu cel de-Al Doilea Război Mondial a început și declinul comunității iudaice din municipiul Iași, care a ajuns să numere astăzi doar 371 de evrei;iar din cele 112 lăcașe de cult pe care le administra societatea mozaică de atunci numai două mai sunt în picioare. Starea de conservare a acestora este deplorabilă, în ciuda faptului că în ultimii zece ani au fost elaborate două proiecte de restaurare.

Sinagoga Mare din Iași este considerată cel mai vechi lacaş de cult mozaic din România și, datorită celor 400 de ani de existență și a încărcăturii simbolice acumulate, a fost inclusă în anul 2004 în Lista Monumentelor Istorice din România. Cât priveşte data exactă a ridicăriisinagogii, există mai multe variante, însă niciuna nu este unanim acceptată de către istorici. Cea mai populară variantă spune că locul vechiului templu mozaic a fost cumpărat imediat după întemeierea primei comunități evreiești din România, în jurul anului 1658. Potrivit istoricilor, evreii veniți din sud-vestul Europei în această zonă și-au construit în primii trei ani de la sosire, în centrul comunității, primul lăcaș de cult evreiești din Țara Moldovei. Rabinul Natan Natahanover, o figură emblematică a comunității europene mozaice din acele vremuri, a insistat ca edificiul să fie finalizat în anii 1670-1671. O a doua variantă spune că sinagoga ar fi fost ridicată treptat, în perioada 1657-1682, în locul Mănăstirii Aron Vodă, care ar fi existat acolo încă din secolul al XV-lea. Potrivit celei de-a treia variante, pe acest loc era construită o sinagogă mai mică, din lemn, încă din anul 1582.

Pardoseala sinagogii, la un metru sub nivelul străzii

Prima evidență istorică referitoare la vechimea Sinagogii Mari din Iași se găsește și astăzi pe zidul de la intrare, fiind adăugată la renovarea lăcașului de cult din anii 1762-1763. Potrivit acesteia, pe locul actual al edificiului ar fi existat o sinagogă și mai veche, datând din 1582, distrusă complet la momentul construirii celei încă existente. Dintre sursele istorice existente, cele mai multe informații referitoare la acest edificiu se găsesc în Descrierea Moldovei, lucrarea lui Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei și cronicar al acelor vremuri. Lucrarea furnizează câteva informații extrem de importante cu privire la întemeierea comunității mozaice în această regiune și la statutul evreilor în epocţ. Cantemir menționează că „evreii pot să-și facă sinagoga oriunde voiesc, însă nu de piatră, ci numai de lemn”. După cutumele medievale, într-adevăr, evreii ar fi avut voie să construiască acest lăcaş numai din lemn, însă aveau dreptul să o vopsească într-așa fel încât să nu se diferențieze de lăcașele de cult ale creștinilor sau ale musulmanilor. O altă notă a cărturarului spune că înălțarea Sinagogii Mari din Iași se leagă de înființarea Școlii Jidovilor, pomenită de acesta la 1691.

O etapă critică în viaţa sinagogii – reţinută de Cantemir în scrierile sale – a avut loc în anul 1714, când, potrivit cronicarului, domnitorul Nicolae Mavrocordat a întărit drepturile de proprietate ale Mănăstirii Aron Vodă asupra terenurilor din vecinătatea sinagogii, închizându-le astfel membrilor comunităţii evreieşti drumul către sinagogă.

La fel ca și celelalte sinagogi din acea vreme, Sinagoga Mare din Iași are pardoseala la un metru sub nivelul străzii. O posibilă explicație pentru acest lucru ne este dată de o altă notă a cronicarului Cantemir;potrivit acestuia, templele cultului mozaic nu puteau fi mai înalte decât Catedrala Mitropolitană și, cum legea comunităților mozaice spune că sinagoga trebuie să fie cea mai înaltă clădire din cartier, sinagoga a fost zidită parțial în pământ. O altă notă istorică din interiorul clădirii face referire la refacerea acoperișului și a interiorului sinagogii în 1823, după ce arsese cu un an înainte.Atunci i s-a dat forma actuală, iar ultima renovare serioasă a fost făcută în 1914. Sinagoga a mai fost reparată parțial în anii 1924-1925, după ce fusese afectată de bătăliile Primului Război Mondial din această regiune, dar și după cutremurul din 1977. Totodată există dovezi potrivit cărora în jurul sinagogii era odinioară și un cimitir al comunității, unul dintre monumentele care încă există fiind datat din 17 decembrie 1787.

Stilul arhitectonic, similar altor clădiri de cult mozaic din Boemia, Polonia, Rusia

Sinagoga Mare din Iași păstrează elemente arhitecturale de amenajare și decorare care aparțin ritului Sefard (evrei proveniți din zona Spaniei și a Franței, foarte bogați), dar și a ritului Aşkenad (comunitate evreiască ce provine din estul mijlociu, mult mai răspândită în Europa Centrală și de Vest). Stilul arhitectonic și decorativ al sinagogii este similar altor clădiri de cult mozaic din Boemia, Polonia sau Rusia.

Lăcașul de cult este construit în totalitate din piatră și cărămidă, având ziduri cu grosimea de un metru. Cota zero fiind cu un metru mai jos ca solul, edificiul măsoară 22 de metri în înălțime. Templul mozaic este o construcție dreptunghiulară, cu forma exterioară a unei nave paralelipipedice, acoperită cu o șarpantă în două ape laterale și una posterioară având deasupra, în partea de vest, o cupolă aproximativ semisferică cu Steaua lui David în vârf. La vest, în zona intrării, nava este etajată, îmbrăcată cu un acoperiș cilindric, orientat transversal. Accesul în sinagogă se face printr-o ușă situată în partea dreaptă a zidului sudic, coborând trei trepte masive, din lespezi de piatră.

Compartimentarea interioară a sinagogii constă într-o tindă de intrare, asimilată pridvorului de la bisericile ortodoxe, și nava propriu-zisă, separată printr-un zid prin care se află dispusă central ușa cu boltă, ce comunică cu nava. Tinda a fost despărțită la rândul ei printr-un zid subțire, în două încăperi, cea din spate fiind mai mică. Pentru a accede în navă, se coboară alte trei trepte, pavate cu lespezi din piatră și se trece un prag din lemn. Altarul (misrah) este confecționat din lemn sculptat și aurit și este despărțit de restul sălii printr-un grilaj de fier.

La etaj, deasupra tindei de intrare, având acces separat dinspre nord, se află o mică încăpere, care comunică cu nava prin cinci ferestre boltite de dimensiuni mici, dispuse în peretele transversal. O scară în două pante, de pe peretele nordic al acestei încăperi, duce către un balcon care se extinde pe pereții din vest și sud, la aproximativ un metru deasupra pardoselii navei, considerată ca fiind cota zero a edificiului. Cupola și etajul de peste Galeria pentru Femei sunt, în orice caz, o adăugare modernă. Indicii ale evidenței vechimii sunt oferite și de acel inel cu lanț din peretele timbei, care funcționa ca un fel de stâlp al infamiei pentru păcătoși.

Operaţiune cu nume de cod:„Antisemitismul activ și Curățirea terenului”

În primăvara anului 1939, cu puţină vreme înainte de începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, Sinagoga Mare era nucleul comunității de 50.000 de persoane și a celorlalte peste o sută de case de rugăciune și instituții evreiești din Iași. În acea vreme, lăcașele evreieşti de cult păstraseră încă orânduirea veche a breslelor, comunitatea construind în timp mai multe sinagogi, precum cea a Merarilor, a Cismarilor, a Croitorilor, a Măcelarilor, a Cușmarilor sau cele ale Muzicanților și a Piețarilor, dar și mai multe spitale sau școli.

Declinul comunității evreiești din Iași a survenit brusc, odată cu instalarea la putere a regimului Antonescu, care a impus o serie de măsuri antisemite sub numele de cod „Antisemitismul activ și Curățirea terenului”. În zilele în care România intra în cel de-Al Doilea Război Mondial, Guvernul de la București emitea „Ordinul no. 4147 din 21 Iunie 1941”, care dispunea evacuareaîn lagărul de la Târgu Jiu a tuturor evreilor între 18 și 60 ani din satele cuprinse între Siret și Prut. În după amiaza zilei de vineri,  27 iunie 1941, la cinci zile după intrarea României în război,  Ion Antonescu i-a telefonat colonelului Constantin Lupu și i-a ordonat să curețe Iașiul de evrei. În următoarele cinci zile, armatele germane și române au declanșat un război în toată regula și o serie de deportări către lagărele de concentrare care au devastat comunitatea.

Surse diferite au menționat pe parcursul timpului mai multe cifre ale victimelor pogromului, niciuna fiind însă unanim acceptată. Prima recunoaștere oficială a masacrului a apărut în „Monitorul Oficial” din 1 iulie 1941, care a anunțat că „la Iași au fost executați 500 iudeo-comuniști, cari trăseseră focuri de armă din case, asupra soldaților germani și români”.

În studii istorice ulterioare s-a apreciat că în acele zile a fost asasinată aproape o treime din populația Iașului, adică peste 14.000 de evrei. Un raport al Serviciului Special de Informații din 23 iulie 1941, elaborat pe baza listelor decedaților întocmite în cadrul sinagogilor din Iași și citat de dr. Radu Ioanid, a acreditat cifra de 13.266 de victime, în timp ce Raportul final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în Româniaarată că în timpul pogromului au fost uciși 14.850 de evrei. În anul 1976 a fost inaugurat un obelisc în fața Sinagogii Mari în memoria victimelor Pogromului de la Iaşi din 28-29 iunie 1941.

Liderul comunităţii evreieşti din Iaşi:„De trei ani nu se mai lucrează deloc”

În urmă cu câteva decenii, Sinagoga Mare era în stare foarte bună de conservare, însă episoadele negre ale istoriei au distrus complet comunitatea, iar edificiile de cult au intrat treptat în descompunere. De aproape opt ani, sinagoga din cartierul Târgu Cucu, de pe strada Sinagogilor, numărul 1, este oficial „în renovare”;dar în afara unor schele de lemn, în mare parte afectate și ele de trecerea timpului, și a unui panou informativ de șantier, legat de autorizația de renovare semnată în 2004 și de începutul lucrarilor din 2006, nimic nu aduce cu un șantier.

Vegetația spontană a înghițit în mare parte toate laturile lăcaşului de cult, iar trotuarul din fața sinagogii este și el într-o stare foarte proastă. Au existat pe parcursul timpului câteva tentative de renovare a sinagogii însă, după un contract ratat cu o firmă speculantă, monumentul a rămas în paragină. „În momentul de față, de trei ani nu se mai lucrează deloc. Nu din cauza lipsei banilor, ci pentru că firma care câștigase licitația și a fost contractată a făcut, s-ar părea, o fraudă și astfel am fost obligați să oprim lucrările. La momentul licitației (n.red. – anul 2008), lucrarea de renovare ar fi trebuit să dureze un an și jumătate”, spune Abraham Giltman, liderul comunității evreiești din Iași.

În urmă cu câțiva ani, comunitatea iudaică din Iași a reușit să încheie un protocol cu Ministerul Culturii și al Cultelor care, în teorie, ar trebui să grăbeasă lucrurile, însă și acest proiect s-a împotmolit rapid în birocrație. Abraham Giltman  explică:„Ca perspectivă, avem acum un nou proiect care spune că pe lângă sinagogă se va amenaja și o zonă de ambient în jurul ei, pentru o mai bună punere în valoare. Este un proiect nou, elaborat de specialiștii Ministerului Culturii și Cultelor, dar încă așteptăm autorizația de construcție din partea lor. În teorie, ar trebui să se miște mai repede, însă acum au apărut niște probleme birocratice legate de teritoriu, având în vedere că lucrările s-ar extinde și în jurul sinagogii. Avem promisiuni că anul acesta se vor lămuri aceste aspecte și că se vor relua lucrările până la sfârșitul anului”.

 

Ceremoniile religioase, oficiate într-o încăpere mai mică, de lângă cantina evreiască

În afara acestor proiecte ministeriale, comunitatea evreiască din Iași a intervenit asupra sinagogii în mai multe rânduri, însă niciuna dintre lucrări nu a contribuit cu adevărat la conservarea lăcașului de cult. „Acum circa zece ani s-a făcut o expertiză asupra întregii clădiri și s-au observat anumite crăpături în cupola sinagogii și prin alte părți ale plafonului. Expertiza a scos la iveală că deși clădirea are pereții foarte foarte groși, făcuți din piatră, timpul și-a lăsat amprenta asupra ei. Cimentul nu era inventat în vremea când a fost ridicată sinagoga, așa că la momentul expertizei s-au făcut injecții de ciment în zidurile clădirii, ca să se lege cumva pietrele între ele. În timp, au mai fost câteva intervenții, dar acestea s-au rezumat la cosmetizarea sinagogii, niciuna nu a vizat consolidarea ei. Anii trecuți a fost făcut în jurul clădirii un șanț pentru preluarea apei pluviale, astfel încât fundația să nu mai fie afectată de infiltrații, însă și aceste lucrări au fost întrerupte și acum șanțul funcționează împotriva monumentului, reținând apa în jurul său. A apărut și igrasia pe pereți”, detaliază problemele sinagogii liderul comunității evreiești din Iași, Abraham Giltman.

Mai mult decât atât:de aproximativ zece ani evreii din Iași nu mai au rabin, slujbele religioase fiind oficiate de un membru al comunității care cunoaște legea iudaică, iar de când Sinagoga Mare este închisă, ceremoniile religioase sunt oficiate într-o încăpere mai mică, amenajată lângă cantina evreiască din oraș. Aici au fost aduse sulurile sfinte și cărțile de rugaciune și se țin slujbe de patru ori pe săptămână:luni și joi de la 8.30, vineri seara și sâmbăta, atunci când se adună minim zece bărbaţi.

""