Autor 12655 vizualizări


Mulți dintre adulții de la jumătatea secolului al-XX-lea își aduceau aminte că în copilărie erau duși de părinți la „Moși”. Aici era viața burghezilor și a copiilor. Cei dintâi găseau vestitele țuicării cu adevărată zeamă de prune adusă de la munte, tocmai de aceia care o pregăteau, iar alături, felurile pline și dătătoare de veselie, „floricele”, care făceau să treacă timpul cât mai ușor; ceilalți nu se mai săturau privind la “Vasilache” sau la alți comedianți de la circuri cu renume mondial, și în special la panorama lui Braun care avea toate minunățiile pământului.

„Moartea” tuturor copiilor erau „călușeii” care se învârteau până când călăreții amețeau. Fotografii la minut făceau la cerere poza, care ieșea după… un sfert de oră.

Începuturile târgului

Bâlciul Moșilor se ținea pe locul halelor centrale Obor. Era un teren imens de 100.000 mp încadrat între grădina lui Eliade și șoseaua Pantelimon. La bariera Moșilor era punctul terminus al căii cu același nume și al liniei de tramvai nr. 1 cu cai, ce aducea orășenii porniți de la piața Sf. Gheorghe încoace. Aglomerația de la Moși a dat expresia „Ce te îmbulzești ca la Moși?”. Au rămas în amintirea oamenilor berăriile cu program muzical și artiști comici.

Aici, în afară de „coana preoteasă”, toate celelalte femei erau „țațe”. În cuprinsul bâlciului se găseau vestitele gogoși, turtă dulce, brânzoaice. Lângă biserica Sf. Dumitru, în partea stângă, erau oale și străchini în șiruri și grămezi impresionante. Acestea erau oferite cu diverse prilejuri, de sufletul mortului, nevoiașilor care treceau pe acolo.


Oale la Târgul Moșilor, perioada interbelică

Nu sunt date exacte referitoare la înființarea sa. Istoricul Ionescu Gion consideră că s-a înființat în 1632, după bătălia de lângă Obor, dintre Matei Basarab și Radu Iliaș, soldată cu mulți morți. După victoria lui Matei Basarab, s-a organizat bâlciul la capul podului „Târgul de Afară”, adică la marginea orașului, la început fiind doar un loc de parastas, de cinstire a morților, care s-au jertfit pe câmpul de luptă. Prin extrapolare, până în zilele noastre, creștinii oferă pomeni de Moși pentru rudele răposate. 

Pe vremea lui Șerban Cantacuzino, Târgul Moșilor avea o vechime și o importanță deosebită. El clădise mănăstirea Cotroceni și hotărâse ca în fața ei să se țină bâlci o dată pe an de Sf. Maria Mare (15 august), deoarece mai era unul care deja intrase în conștiința bucureștenilor. De-a lungul timpului, bâlciul a cunoscut diverse perioade de înflorire și decădere. 

Din 1929 a fost transformat în expoziție anuală, primarul I. Constantinescu tinzând să-l schimbe într-un târg de mostre. În perioada interbelică au venit aici diverse societăți. „Luna Park” din Viena a adus o serie de distracții dintre care amintim: Montagne Russe, Gâdilici și Troleibus, Lanțurile și Roata Norocului. Se consuma limonadă, șampanie și bragă. 

Pierderea strălucirii 

Tradiția aceasta și-a pierdut din strălucirea prezentată, după război. S-a schimbat bâlciul sau s-a schimbat lumea? În orice caz, „La gogoașa înfuriată” a dispărut din târg și barba roșie a lipoveanului cu turtă dulce și gumițe a cărunțit de tot. Doar trompetele urlă la fel și băncile care zboară și-au păstrat aceeași mișcare. Lumea este atrasă cu urlet de sirenă, care amintește epoca atacurilor aeriene. Cel care face ca sirena este un lăcătuș voinic căruia ocupația asta duminicală îi aduce în zile bune 100.000 -120.000 de lei, cota-parte de 20% din încasarea zilei.

Alături, o băncuță modestă, teatru de pitici, iluzionism, mister – 500 de lei intrarea, întocmai ca un cornet cu semințe. Înăuntru o scenă liliputană, o gradină cu bănci îndesate de lemn – atât de dese că fiecare stă în brațele celui din spate, și un băiețaș care vinde cu 300 de lei bucata pahare cu apă sălcie colorată în roz. Pe scenă, capul de mort reglementar, adus fără inscripția clasică, câteva zaruri uriașe, într-un coteț o găină și… Nicușor în frac și joben, așteptând să se strângă toată lumea ca să înceapă reprezentația. 

Un spectacol trist de bâlci, un scamator pitic ajutat de alte două pitice – artiste, repetă glume banale și trucuri sărăcăcioase, pe care spectatorii, dintr-un sentiment de milă se prefac că le acceptă. Piticul se numește Ion Dobrogeanu și avusese epoca lui de glorie înainte de război. Familia lui – soția și trei fete –, oameni necăjiți „în miniatură”. Această tendință de dispariție a interesului pentru „Moși” este semnalată și de un ziarist de la Dreptatea:

„Din strălucirea de altădată au rămas doar câteva gherete dărăpănate, câteva barăci cu rafturile groase, lanțurile și călușeii părăsiți și multe amintiri. Vizitatorii nu se mai înghesuie, în ciuda celor «1000 de distracții». Suntem în toiul Moșilor pe înserate când lumea ar fi trebuit să roiască prin târg. Totuși nu sunt decât câțiva vizitatori strânși în jurul meselor cu jocuri de noroc. Din lipsă de clienți, negustorii își omoară plictiseala jucând table. Trecând prin fața Roții Norocului cu glas rugător mă îndeamnă: încercați fără pierdere domnule. Dar prost ca acum nu au mers niciodată treburile și nici nu am crezut că o să meargă”.

Târgul s-a mai organizat până în 1960, dar cu ignorarea voită a sărbătorii religioase. Apoi „Moșii” au încetat să mai existe.