Seleniul, mineralul benefic pentru sănătate, ajuns la peste 200 ani de istorie
Până la jumătatea secolului trecut, omenirea nu știa mare lucru despre proprietățile curative ale seleniului, un element chimic aproape banal din celebrul tablou al lui Mendeleev. Contrariați de efectele sale, oamenii de știință au început să-i acorde din ce în ce mai multă atenție. Au trebuit să treacă mai bine de 100 de ani însă de la descoperirea sa, ca proprietăţile benefice ale seleniului, utilizat în anumite cantități, desigur, să fie identificate și recomandate a fi folosite pe scară largă.
Seleniul și relația sa cu umanitatea
Totul a început în 1817, an în care chimistul suedez Jöns Jacob Berzelius nota prezenţa unei substanţe noi în procesul prelucrării mineralelor din mina de cupru din Falun, Suedia. Noul element era de culoare roşie, despre care iniţial, Berzelius şi colegul său Johan Gahn, au crezut că este telur. În februarie 1818, Berzelius îi scria doctorului Marcet din Londra că a descoperit un nou element chimic: „...ceea ce eu şi domnul Gahn am considerat că este telur, de fapt este o nouă substanţă, înzestrată cu proprietăţi interesante. Aceasta are proprietăţile unui metal, combinate cu cele ale unui sulf (...) Similaritatea sa cu telurul mi-a oferit posibilitatea de a numi această nouă substanţă seleniu”. Explicaţia numelui este simplă: în 1799, chimistul german Martin Klaporth oferea telurului denumirea din latină a pământului – tellus. Aşa că, Berzelius a considerat că şi luna merită omagiată – Selena fiind zeiţa lunii în Grecia Antică.
Toxicitatea seleniului pentru organism l-a ținut departe de oameni decenii la rând, până când, după jumătatea secolului XX, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că acesta este de fapt un mineral esenţial vieţii. În 1957, biochimistul german Klaus Schwarz și colegul său, Fiulz au întreprins mai multe studii asupra simptomelor aparent diferite ale mai multor maladii - diateza exudativă, distrofia musculară, atrofia pancreatică, necroza ficatului, tulburări de reproducere și dezechilibre ale sistemului imunitar și au descoperit ca și probabilă cauză comună carența nutrițională de seleniu. Munca lor avea să fie esențială, schimbând practic optica asupra seleniului ca fiind exclusiv un element toxic.
În anul 1979, cercetătorii de la Keshan Disease Research Institute Group din China, au demonstrat practic că în regiuni unde solul este mai sărac în seleniu, mai multe femei și copii au fost depistați cu anemie și cardiomiopatie cu evoluție variabilă – numind această boala sindromul Keshan. Începerea suplimentării cu seleniu a condus la scăderea incidenței apariției bolii și implicit a dus la o scădere a mortalității infantile în regiune.
Seleniul în medicina românească
Profesorul Radu Lăcătușu de la Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului nu are dubii atunci când vine vorba despre necesitatea prezenței în organismul uman a unei anumite cantități de seleniu, mineral considerat mai nou esențial pentru sănătatea noastră.
* Material realizat cu sprijinul Pharma Nord *
„Seleniul, spune Radu Lăcătușu, este un microelement de mare importanță în viața animalelor și a oamenilor, datorită numeroaselor funcții pe care le îndeplinește, în special cele legate de aparatul circulator, aparatul digestiv și de activator a numeroase reacții biochimice. El are și un rol antiinfecțios, antioxidant și antitumoral. În același timp, hrana animalelor și a oamenilor are ca punct de plecare solul, prin elementele nutritive pe care le oferă plantelor și indirect animalelor. Lipsa sau excesul unui element chimic sau a mai multora în sol va determina lipsa sau excesul acestora în plante, folosite ca alimente de origine vegetală, și în animale, folosite de asemenea ca hrană”. Lăcătușu confirmă practic descoperirile colegilor lor străini, conform cărora „cazurile de carență în seleniu înregistrate la unele animale, inclusiv în România, ne-au dus cu gândul la faptul că lipsa sau carența microelementului din hrana acestora trebuie să fie datorată solului”. Chestionat în legătură cu principalul vinovat pentru transmiterea acestei carențe, Paul Lăcătușu nu a pregetat atunci când a indicat „făptașul”. „Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că vectorul principal transmițător al carenței de seleniu îl reprezintă grâul. Explicația este dată de faptul că este planta care ocupă primul loc în ceea ce privește suprafața ocupată, se cultivă intens în areale cu probabilitate mare de apariție a carenței de seleniu și nu în ultimul rând ocupă un loc de frunte în hrana zilnică a populației, a precizat Lăcătușu. El a adăugat că și alte plante de cultură, precum porumbul, plantele furajere, unele legume, pot ridica aspecte referitoare la carența de seleniu, legat, în principal, tot de solul unde se cultivă.
Pe de altă parte, în ultimele decenii mai ales, medicii români au părut din ce în ce mai atrași de ideea că în relaţia dintre seleniu şi cancer cel dintâi îşi exercită efecte vizibile din postura de antioxidant. Însă, în egală măsură este răspândită și impresia după care în România problematica asigurării aportului optim de seleniu pentru organismul uman a fost abordată sporadic, atât din punct de vedere analitic, cât şi prin prisma evaluării statusului acestui microelement în organismul uman, ceea ce lasă loc unor studii aprofundate a căror prezență se lasă încă așteptată.
Ce mai este de descoperit despre Seleniu ?
În acest moment, specialiştii, nu doar cei de la noi, sunt de părere că seleniul are puternice efecte antioxidante, antivirale şi antiinflamatorii, sprijină activitatea glandei tiroide şi funcționarea sistemului imunitar.
În cadrul studiului internațional PRECISE, unul dintre cele mai ambițioase proiecte științifice realizate în cadrul cercetărilor din domeniul prevenției și combaterii cancerului, pe 40.000 de participanţi din Danemarca, Suedia şi Anglia, seleniul și-a dovedit de asemenea, proprietățile benefice. Pharma Nord este furnizorul oficial al tabletelor cu seleniu şi al tabletelor placebo pentru întregul studiu.
Având în vedere faptul că pe măsură ce înaintăm în vârstă concentraţia seleniului în sânge scade – cu 7% după 60 de ani şi cu 24% după 75 de ani, medicii și nutriționiștii recomandă acordarea unei atenții sporite asupra cantității de seleniu pe care trebuie să o avem în organism.
Seleniul se regăsește în multiple surse naturale, precum: oleaginoasele (alune, nuci), usturoi, seminţe de in sau floarea-soarelui, cereale (germeni), crustacee și peşte, ouă, ciuperci. Dar pentru că o dietă echilibrată este greu de atins în zilele noastre, specialiştii recomandă adesea suplimentele alimentare. În ceea ce priveşte seleniul, doza zilnică pentru un adult este de 55 mcg.
Cel mai indicat pentru o cură completă cu vitaminele şi mineralele necesare organismului este folosirea unor tablete care conţin toţi aceşti nutrienţi, cum ar fi „Bio-Seleniu+Zinc”, produs în laboratoarele Pharma Nord - antioxidant ideal, cu o formula complexă, ce conţine seleniu organic pur, zinc si vitaminele C, A, B6 şi E, toate contribuind la protecţia celulelor împotriva stresului oxidativ. 88.7% din seleniul care se găsește în tableta de Bio-Seleniu+Zinc se absoarbe în organism.
Mult mai multe informații despre cum putem fi sanatosi la orice vârsta puteți afla accesând noutățile publicate de către cercetătorii Pharma Nord, la adresa electronică https://www.pharmanord.ro/news.
