Autor 98789 vizualizări


Privind apele învolburate ale Dunării, este uşor de înţeles fascinaţia pentru cel mai spectaculos fluviu al Europei. De-a lungul timpului au existat încercări de a o supune.  Vă prezintăm o scurtă istorie a barajelor „Porţile de Fier I“ şi „Porţile de Fier II“.

Construirea hidrocentralei de la Porţile de Fier I a constituit cel mai ambiţios proiect de exploatare a potenţialului hidroenergetic al Dunării, dar şi de îmbunătăţire a navigaţiei şi de control al inundaţiilor. Discuţiile referitoare la construirea Hidrocentralei Porţilor de Fier I s-au purtat cu insistenţă încă din 1955.

Statul român a prezentat ideea liderului iugoslav Iosif Broz Tito, iar la 7 septembrie 1964, Gheorghe Gheorghiu Dej şi Iosif Broz Tito au participat la punerea pietrei de temelie la Porţile de Fier I.

Ideea amenajării potenţialului hidroenergetic pe Dunăre a aparţinut unui român încă din anul 1922. Este vorba de reputatul hidroenergetician Dorin Pavel, român născut în zona Sebeşului, care a îndrăgit foarte mult ideea amenajării unei hidrocentrale pe Dunăre şi a plecat să studieze la Zurich, politehnica de acolo. După ce a absolvit Politehnica la Zurich, revenind în ţară, ani în şir şi-a petrecut concediul pe malurile Dunării şi a întocmit trei scheme de amenajare, povesteşte Mariana Drăghia, muzeograf la Porţile de Fier I.

De una dintre ele s-a ţinut cont atunci când în 1955 Gheorghe Gheorghiu Dej i-a prezentat liderului Iosif Broz Tito această idee.

Click aici pentru imagini

În anul 1956, prin hotărârile adoptate la Bucureşti şi Brioni s-a decis utilizarea uriaşului potenţial hidroenergetic comun al Dunării în interesul ambelor ţări prin realizarea unei hidrocentrale în sectorul Porţile de Fier. În perioada 1956-1960, Institutul de Studii şi Proiectări Hidroenergetice (ISPH) Bucureşti şi Institutul Energoprojeckt Belgrad au elaborat un Memoriu tehnico-economic prin care au propus amenajarea şi utilizarea potenţialului hidroenergetic al sectorului comun prin două sisteme hidroenergetice şi de navigaţie amplasate în profilul Gura Văii – Sip km D 943 în prima etapă şi în profilul din zona Gura Văii-Raduievat în etapa următoare. Guvernele celor două ţări au aprobat Memoriul în anul 1960.

Toate documentele privind proiectarea, execuţia, obligaţiile reciproce şi exploatarea  cuprinse în Acord şi Convenţii au fost semnate la 30 noiembrie 1963 de către conducătorii celor două state.

Avea să fie cel mai ambiţios proiect de exploatare a potenţialului hidroenergetic al Dunării, dar şi de îmbunătăţire a navigaţiei şi de control al inundaţiilor.

A fost prima colaborare transfrontalieră dintre România şi Serbia. “Să nu uităm că această lucrare s-a realizat de cele două ţări într-o deplină armonie şi înţelegere chiar dacă tratativele au durat o perioadă mai lungă”, a spus inginerul Nicolae Mănescu – director Grup Şantiere “Porţile de Fier”. Cele două părţi au convenit ca atât costurile, cât şi rezultatele să fie împărţite în mod egal.

Prin Acordul din anul 1963 s-a prevăzut construirea obiectivului astfel încât să permită exploatarea cu nivelul biefului amonte variabil până la cota de 69, 50 mdMA, iar regimul iniţial de exploatare de lungă durată adoptat a fost cel cu cota maximă la gura Nerei de 68, 00 mdMA. Astfel, la 1 ianuarie 1964, conform H.C.M. nr. 995 din 07.12.1963 a fost înfiinţată Întreprinderea Centrala Hidroelectrica (I.C.H.) Porţile de Fier, având ca obiect de activitate supravegherea lucrărilor de investiţii pentru realizarea Sistemului Hidroenergetic şi de Navigaţie (S.H.E.N.) Porţile de Fier.

Continuarea pe adevarul.ro