Seceta şi foametea în 1946
Anul 1946 părea să facă uitat războiul mondial. Rănile începeau să se închidă cu trecerea timpului. Oraşele începeau să se cureţe treptat de ruinele provocate de bombardamente. Magazinele şi bodegile erau redeschise. Veselia revenea pe măsură ce vinul curgea în pahare. Seceta era de domeniul trecutului. Mai rămânea Armata Roşie ca un coşmar ideologic, dar ar fi trebuit să se ducă peste graniță, aşa cum dispăruseră în timp şi alte oştiri invadatoare. Generalul Constantin Sănătescu era şeful Marelui Stat Major şi avea cea mai mare soldă dintre ofiţeri, dar la 5 februarie 1946 constata cu uimire că nu putea să-şi cumpere o pereche de ghete cu banii pe o lună. Cartofii, mâncarea săracului, erau un lux la 2.000 de lei kilogramul. Ziua de 6 martie a adus marcarea unui an de la ajungerea la putere a guvernului Petru Groza şi, pentru prima dată în istorie, s-a dat ordin ca 70% din efectivele armatei să participe la manifestaţiile procomuniste. Nu mergea cu păcălirea autorităţilor, tabelele de prezenţă şi informatorii fiind puşi să asigure amploarea dragostei poporului pentru partid. Armata nu mai era instituția menită să apere un popor de o agresiune externă, ci devenea un instrument politic pentru preluarea puterii politice. Atenţia opiniei publice a fost orientată apoi spre procesul mareşalului Antonescu, executat la 1 iunie 1946. Sosirea verii promitea o recoltă bună şi uitarea lipsurilor din iarnă şi primăvară. Ghinion! Seceta a revenit prin căldurile tropicale şi recolta era compromisă încă de la 31 iulie. Generalul a fost obligat să-şi vândă un cal de serviciu şi obiecte personale pentru a face faţă scumpetei. Guvernul Groza n-a luat seceta în serios şi a ieşit un fel de genocid prin înfometare. Românii au pierit pe capete de foame, mai exact cei din categoriile cele mai sărace. Era vorba chiar de cei pe care regimul comunist promitea să-i apere de odioşii burghezi şi moşieri. Autoritățile au avut grijă să ordone ca buletinele de deces să fie falsificate, foametea având interzis în acte.
Natura a vrut ca istoria să se repete şi seceta puternică din 1945 a redevenit stăpână peste ţară. Plantele s-au topit pe câmpuri, spre disperarea ţăranilor lipsiţi de alte surse de venit. Generalul Constantin Sănătescu constata cu uimire la 14 august 1946 că guvernul nu i-a măsuri pentru prevenirea efectelor calamităţii meteorologice. Ofiţerul, cu experienţă în armată şi pe front, privea cum puterea executivă este interesată numai de propaganda în vederea alegerilorşi prevedea o foamete grozavă la iarnă.
Beneficiind de cea mai mare soldă din armată, generalul Sănătescu a reuşit să-şi cumpere 250 kg de cartofi cu banii primiţi pe o lună. Guvernul avea totuşi posibilităţi financiare deosebite, dar sute de miliarde de lei erau investite în campania electorală. Străzile capitalei erau pline de afişe de propagandă la fel cum toamna erau pline de frunze uscate. Învingători în alegerile falsificate din 19 noiembrie 1946, comuniştii au trecut la petrecut şi ţara a rămas în mizerie şi dezordine. Nenorocirile de o amploare fără precedent urmau să se declanșeze în 1947. Numai în RSS Moldovenească au fost cel puțin 115.000 de victime, dar alte surse dau cifre ce ajung la 300.000 de decese. Autoritățile comuniste au eșuat complet în planul de salvare a oamenilor din regiunile calamitate. Făceau în schimb planuri pentru cumpărarea de tehnică militară sovietică la 20 decembrie 1946. Era un cadou potrivit pentru populația înfometată.
