Scurtă istorie a medicinei antice din Mesopotamia

Autor 1607 vizualizări


Codul lui Hammurabi cuprindea 9 articole referitoare la medicii mesopotamieni, printre care şi articolul 218: ‘’Dacă medicul va face o incizie adâncă cu un cuțit de bronz și va pricinui moartea omului, sau îndepărtând cu un cutit de bronz albeața,îi va răni ochiul, să i se taie mâinile’’. 

Mesopotamienii au fost printre primii din lume care au creat o medicină empirică degajată într-o oarecare măsură de procesele de vindecare atât magice, cât și hieratice. Istoricii vorbesc în relatările lor despre iradierea culturii mesopotamiene asupra întregii lumi antice, fapt rezultat din puternica influență adusă de cultura mesopotamiană cu elemente definitorii și representative ca orașele-stat, arhitectura monumental, scrisul cuneiform, etc1 .

Medicina mesopotamiană este strict într-o relație de dependență cu o mitologie proprie, sănătatea și bunăstarea individului stând la bunăvoința sau mania anumitor zei, cât și de conjunctura cosmică, fiind strâns legate de astrologie. Akkadienii, babilonienii, cât și summerienii au practicat o medicină magico hieratică; medicina practicată de medicii sacerdoți numiți Asipu, și o medicină laică și empirică, practicată de medicii A-Su, la oameni, și în medicina veterinară gasiți sub denumirea de Munai-Su 2.

Medicina magico-hieratică practicată avea ca element definitoriu credința mesopotamienilor în faptul că boala e de cauzalitate supranaturală în originea ei, implicit vindecarea depindea de scoaterea duhului rău, practica efectuată de către un zeu mai puternic. Din acest lucru se poate da seama ușor de faptul că tot, de la stabilirea diagnosticului, la prognostic și implicit la profilaxie și tehnici de vindecare stătea în mana preoților. Aceştia erau împărțiți în trei categorii, si anume Baru, privind anamneza, responsabil cu aflarea cauzei bolii și diagnosticarea magică, preotul Asipu, care alunga spiritual rău printr-un fel de exorcism timpuriu, prin invocarea spiritului rău ajutat de rugaciune, și Asu, care era terapeutul propriu zis. Această medicină magico-hieratică a continuat să coexiste cu medicina empirică; ulterior exorcismele și farmecele asiro-babiloniene s-au pastrat și s-au răspândit în lumea elenistică și implicit în imperiul roman, urmat de Europa Medievală de mai târziu3 .

Herodot scria în istoria sa că babilonienii ‘transportau pe bolnavi în piețele publice, căci nu se foloseau de medici. Iar trecătorul se apropie de bolnav, il cercetează cu privire la boala de care e suferind, spre a ști dacă el insuși a zăcut de ea. Toți cei care trec discută cu bolnavul, și ii sfătuiesc pe ceilalți să nu treacă în tăcere pe dinaintea bolnavului fără să îl cerceteze cu privire la suferințele lui ’’4

Dar totuși se știe cu exactitate faptul că ulterior s-a ajuns la concluzia că de fapt existau și medici laici, ba chiar și medici veterinari, mărturie stând textele găsite, ca exemplu Codul lui Hammurabi. Existența acestuia pare a fi de origine foarte veche, fapt atestat de descoperirea în ruinele orașului sumerian Nippur a unei tablițe de argilă, scrisă în sumeriană, datând de la sfârșitul mileniului III și care cuprindea un număr însemnat de rețete medicale, neconținând în cuprinsul lor nici un fel de intervenție de formule magice sau hieratice 5.

De asemenea, Codul lui Hammurabi cuprindea 9 articole referitoare la medici, de exemplu articolul 218 spune: ‘’Dacă medicul va face o incizie adâncă cu un cuțit de bronz și va pricinui moartea omului, sau îndepărtând cu un cutit de bronz albeața,îi va răni ochiul, să i se taie mâinile’’.Tot în acest cod se precizează și sumele plătite chirurgilor vremii, astfel încât aflăm că de exemplu o operație de cataracta costa pe atunci 10 sikeli de argint, fiind 2 sikeli pentru sclavi și 5 pentru oamenii liberi, implicit săracii (valoarea unui sikel era direct proporționalã cu valoarea unui porc 6). De asemenea articolul 224 din același cod spunea: ‘’Dacã medicul de boi și asini a tratat o plagă gravă la un bou sau la un asin şi l-a vindecat, stăpânul animalului va da o sesime dintr-un sikel de argint’’.

Acest cod, amintit și mai sus, are meritul de a fi introdus prima legislație medicală prin exigențele și pedepsele aspre impuse, obligând practic la prudența și evitarea greșelilor, mai ales în chirurgie. În lumea veche a existat un schimb intens de idei medicale și de informații, fapt relatat și de vechii perși care aveau medici egipteni. Un alt exemplu este faraonul Amenophis al III-lea care a cerut ca procedeu de vindecare aducerea statuii zeiței Istar din Ninive, însoțită de un grup de medici și exorciști.

Alt exemplu este și regele hittit care a fost îngrijit de medicii din Babilon7 . Acest internaționalism al medicinei în lumea veche a făcut ca în corpusul Hippocratic să apară o dezvoltare considerabilă a influenței medicinei mesopotamiene, exemplu elocvent fiind tratatul ‘Despre Sãptãmâni’, dar mai ales numeroase metode terapeutice și în aceeași măsură și rețete din literatura rabinilor și din cea cabală sunt de origine sumero-akkadiană. Prin tratatele hippocratice, dar și prin medicina Talmudului și a Cabalei a intrat în farmacopeea europeană a Evului Mediu un număr important de rețete, de substanțe farmaceutice și de metode terapeutice folosite în medicina sumero-akkadiană. 

NOTE
1  V.L. Bologa, Istoria Medicinei Universale, Editura Medicalã, Bucureşti, 1970, p. 33.
2  Idem, Istoria Medicinei, Editura Medicală, Bucureşti, 1963, pp. 45-69.
3  B. Meissnur, Babylonien und Asirien, Heidelberg, 1925, p. 291. 
4  G. Contenau, La medicine en Assyrie et en Babylonie, Paris, 1938, pp. 93-114.
5  Radu Iftimovici ,Istoria Medicinei, Editura All, Bucureşti, 1994, pp. 76-98.
6  L. Lipin, A. Belov, Cãrtile de Lut, Bucureşti, 1960, p.74.
7  W. Jayne, The healing gods of ancient civilizations, New York, 1962, p. 132. 
""