Autor 22771 vizualizări


În ultimele zile, pe lângă agitaţia politică din România, în paginile ziarelor s-a strecurat şi a făcut senzaţie o ştire despre un proiect de cercetare – Genesis – prin care se urmăreşte prelevarea de probe pentru analiza ADN-ului din mormintele unor domnitori ai Ţării Româneşti, pentru a stabili originea românească sau cumană a Basarabilor. Desigur că ineditul metodei de cercetare, dar mai ales repunerea în discuţie a originii cumane a lui Basarab – subiect alimentat în presă anterior mai ales de figura charismatică a lui Neagu Djuvara – au redeschis apetitul multor români pentru cunoaşterea istoriei.

Metoda analizei ADN-ului nu este nouă în România. Arheologul Ion Bătrâna a utilizat-o în cercetarea mormintelor primilor domnitori ai Moldovei. Am urmărit cu interes în urmă cu câţiva ani o comunicare ştiinţifică a domniei sale, prezentată cu modestie, în care a prezentat metoda de cercetare, subiecţii analizaţi şi concluziile la care a ajuns pe baza ADN-ului. Practic, această metodă a clarificat, fără putinţă de tăgadă, relaţiile genealogice dintre domnitori. Desigur că interpretarea istorică a datelor, care a încheiat acea conferinţă, poate suferi amendamente. Dar un lucru e sigur:cercetarea lui Ion Bătrâna a clarificat aspecte importante despre începuturile Moldovei.

Modelul cercetării lui Ion Bătrâna a fost repede preluat. Anul trecut, de exemplu, au fost cercetate mormintele de la biserica din Feleacu, de lângă Cluj. Se anunţa atunci cu mare fast că se va clarifica succesiunea mitropoliţilor de la Feleacu. Aştept cu mare interes rezultatul cercetării. Sper ca modelul cercetătorului Ion Bătrâna să fie urmat şi în prezentarea datelor:adică mormântul X1 are următoarele caracteristici, apoi mormântul X2 şi aşa mai departe. Prezentarea corectă a datelor ar oferi posibilitatea istoricilor să verifice şi să valideze interpretarea celui care a condus proiectul respectiv.

Despre originea cumană a lui Basarab

Dacă în privinţa genealogiei avantajele acestei metode de cercetare a istoriei cu ajutorul analizei ADN-ului sunt evidente, se pot ridica însă semne de întrebare faţă de delimitarea etnică a subiecţilor de la care s-au prelevat probe.

În America se poate discuta, din punct de vedere etnic, de nativi americani, de afro-americani, caraibieni etc., unde există diferenţe mari din perspectivă genetică. Bazele de date existente permit stabilirea cu o oarecare aproximaţie a originii etnice. Oricum, sensul cuvântului etnic în America are alte nuanţe decât în Europa Centrală. În cazul românilor situaţia este diferită. Deocamdată nu avem o bază de date care să ne permită stabilirea unor caracteristici genetice ale poporului nostru. Subiecţii descoperiţi în mormintele de la Feleacu, invocate în presă de un coordonator al proiectului Genesis, Alexandru Simon, sunt nesemnificativi, pentru că cel puţin în cazul ierarhilor îngropaţi acolo există posibilitatea ca unii să fie venetici – sârbi sau greci. Şi oricum câteva morminte pot constitui doar un punct de plecare pentru o bază de date, dar în niciun caz o bază pentru analize comparative ale ADN-ului şi stabilirea caracteristicilor genetice ale românilor.

În cazul în care rezultatele cercetării mormintelor din nordul Mării Negre atribuite cumanilor ar fi concludente pentru cercetarea de faţă, după cum subliniază cercetătorul menţionat mai sus, ar exista posibilitatea identificării unor gene ale popoarelor asiatice în probele de la mormintele domnilor români. Cu oarecare probabilitate s-ar putea stabili şi generaţia în care aceste elemente cumane au pătruns, dacă este cazul, în genealogia familiei lui Basarab.

Oare chiar este relevant pentru cercetarea istoriei să dovedim sau să infirmăm tezele originii cumane ale lui Basarab, susţinute cu înfocare de un personaj charismatic, Neagu Djuvara? Teza nu este nouă, a susţinut-o cândva şi Iorga, iar istoricii maghiari au promovat-o cu entuziasm.

O ipoteză de lucru:căutând genele maghiare ale Basarabilor, s-ar putea găsi cele franţuzeşti

De la Basarab I la Mircea cel Bătrân, câţiva domnitori ai Ţării Româneşti au avut soţii unguroaice, provenite din rândul marii nobilimi din Ungaria. Doar în cazul lui Mircea cel Bătrân ştim sigur că a doua soţie a lui a fost din familia nobilă Hédervári, restul sunt doar ipoteze de lucru.

S-a păstrat o tradiţie potrivit căreia Basarab I ar fi avut o soţie unguroaică, Margareta (Petru Iambor, Nobilii de Dăbîca şi relaţiile cu Ţara Românească în veacul al XIV-lea, în Acta Musaei Napocensis, XVI, 1979, p. 218). Această tradiţie trebuie analizată împreună cu un document din 1372, prin care Vladislav-Vlaicu, domnul Ţării Româneşti, îi dăruia lui Ladislau Dobokai câteva moşii în Ţara Făgăraşului. În documentul de danie (Documenta Romaniae Historica, C. Transilvania, XIV, 1371-1375, Editura Academiei Române, 2002, p. 245-247), a fost invocată de mai multe ori legătura de rudenie dintre domnitor şi nobilul ardelean:o legătură de sânge (propter consangwuinitatis annexione, qua ligati summus=pentru legătura rudeniei de sânge cu care suntem legaţi), o formulă ce presupune o relaţie matrimonială anterioară celor două personaje, deci un strămoş comun.

FOTO:Matei Basarab

Identificarea acestui strămoş comun cu Clara, una dintre soţiile lui Nicolae Alexandru (P. Iambor, loc. cit. şi Al. Simon, În jurul Carpaţilor. Formele şi realităţile genezei statale româneşti, Cluj-Napoca, 2002, p. 395 şi nota 79 de la p. 565) este lipsită de temei, deoarece Clara fusese mama vitregă a lui Vladislav-Vlaicu. Strămoşul comun al lui Vladislav-Vlaicu şi al lui Ladislau Dobokai trebuie căutat mai departe în timp.

O alianţă matrimonială între familia Dobokai şi Basarab se putea consuma la finalul secolului al XIII-lea sau la începutul celui următor. Banul Mikud, străbunicul lui Ladislau Dobokai, invocat parcă ostentativ în documentul amintit mai sus, a fost ban de Severin la finalul veacului XIII. Fiul său, Nicolae, a ajuns în 1317 comite de Dăbâca şi a fost răsplătit de către regele Carol Robert pentru fidelitatea sa în timpul războiului civil prin moşiile confiscate de la rebeli. După acest personaj marcant al familiei, urmaşii săi intră într-un con de umbră, adică nu mai avem date despre rolul lor în viaţa politică din Transilvania sau Ungaria până în 1349. Atunci, Ladislau Dobokai, cavaler la curtea regală, s-a remarcat în campania din Italia şi treptat s-a impus la curtea regală prin virtuţile sale militare. Practic, el a readus familia Dobokai în prim-planul nobilimii transilvănene după o absenţă de circa trei decenii. În aceste condiţii ale poziţiei familiei Dobokai în ierarhia nobiliară, excludem o posibilă alianţă matrimonială consumată între 1330-1350. Nici condiţiile politice ale relaţiilor dintre Ţara Românească şi Ungaria nu erau propice unei astfel de căsătorii între 1330 şi 1344. Statutul familiei Dobokai se preta pentru o alianţă cu familia domnitorilor din Ţara Românească fie la finele secolului al XIII-lea, pe vremea banului Mikud al Severinului, fie înainte de 1330, când Nicolae Dobokai se impusese în ierarhia nobiliară prin fidelitatea faţă de Carol Robert. 

Coroborând aceste date cu tradiţia despre Margareta, soţia unguroaică a lui Basarab I, putem presupune, ca ipoteză de lucru, că aceasta provenea din familia Dobokai. Astfel s-ar putea explica sângele sau strămoşul comun invocat de domnitorul român în 1372.

FOTO:Mihai Viteazul

Un argument în plus ar fi numele Margareta. Potrivit cronicii pictate de la Viena, neamul Kökényesradnót, din care provenea familia Dobokai, ar fi fost de origine spaniolă şi ar fi venit în Ungaria odată cu Margareta, soţia regelui Béla I. Editorii maghiari consideră însă că în cronică s-a făcut o confuzie cu Margareta, sora regelui Franţei, Filip al II-lea, soţia regelui Ungariei Béla al III-lea (Scriptores Rerum Hungaricarum, I, Budapest, 1937, p. 298 şi nota 8). Posibil ca numele Margareta să fi fost uzual în familia Dobokai în amintirea reginei cu care au venit strămoşii lor în Ungaria. Căutând genele ungureşti ale domnitorilor români, rezultate în urma căsătoriilor, s-ar putea să le găsim pe cele franţuzeşti.

Câteva semne de întrebare despre scrierea istoriei sau cum un istoric transformă în SF istoria fără a apela la metode de cercetare din domeniul science fiction

În ciuda senzaţiei pe care o provoacă acest proiect, există riscuri ca rezultatele cercetării să nu fie credibile. Desigur că numele grele şi instituţiile ştiinţifice sub girul cărora se derulează proiectul Genesis ar constitui, teoretic, o garanţie a profesionalismului şi a acurateţii ştiinţifice a cercetării. Şi totuşi...

Citind recent o carte a lui Alexandru Simon despre Ştefan cel Mare şi Matia Corvin, am remarcat cel puţin câteva „inadvertenţe” în textul istoricului clujean. Întâmplător, cunosc multe dintre documentele citate de autor şi am verificat, determinat de afirmaţiile lui Alexandru Simon, izvoarele respective. Din păcate, între textul documentelor invocate de istoric şi interpretările sale sunt diferenţe mari. De exemplu, Alexandru Simon susţine că familia Bethlen„ocupase, cu forţa, «prin intermediari» sate din jurul Cetăţii de Baltă, pentru a căror eliberare solicita 10000 de florini de la Ştefan. Solicitat de domn să intervină, Vladislav a refuzat” (Al. Simon, Ştefan cel Mare şi Matia Corvin. O coexistenţă medievală, Presa Universitară Clujană, Cluj-Napoca, 2007, p. 184). Documentul invocat în notă (Arhivele Naţionale Maghiare, DL 29016, editat în regest în maghiară de Zs. Jakó,  A kolozsmonostori konvent jegyzőkönyvei, II, Budapest, Akadémiai Kiadó, 1990, nr. 3010, p. 153) este o scrisoare de protest emisă de Conventul din Cluj-Mănăştur, prin care un locuitor din Tătârlaua, supus al domnitorului Moldovei, care stăpânea domeniul Cetăţii de Baltă, protesta în numele stăpânului său împotriva saşilor din Velţ, care au ocupat nişte terenuri agricole şi dealuri cu vii, care aparţineau domeniului Cetăţii de Baltă şi i-au provocat o pagubă de 10000 florini. Totodată, îi interzice regelui Vladislav al II-lea să doneze aceste pământuri uzurpatorilor. Este un act care se emite de obicei în cazul ocupării abuzive a unor moşii:fie păgubitul, fie un delegat al său, se prezenta în faţa unui for notarial (convent sau capitlu) şi declara acest protest, iar pe baza scrisorii se putea deschide ulterior un proces. Este evident din document că nicăieri nu este pomenită familia Bethlen, nicăieri nu s-a invocat sprijinul regelui Vladislav al II-lea, pe care acesta l-ar fi refuzat şi nici că au fost ocupate „sate”! Adică între informaţiile din document şi aserţiunile istoricului Alexandru Simon este o diferenţă radicală. Probabil că a fost doar o eroare de lectură sau de interpretare, fără ca autorul să recidiveze.

Însă în aceeaşi carte, Alexandru Simon citează o cronică secuiască pentru a susţine că Alexăndrel, fiul lui Ştefan cel Mare, a preluat personal domeniile ardelene ale lui Ştefan cel Mare (Al. Simon, Ştefan cel Mare şi Matia Corvin. O coexistenţă medievală, Presa Universitară Clujană, Cluj-Napoca, 2007, p. 196, nota 52, p. 226). Istoricul Al. Simon, probabil din neatenţie, că de necunoaştere nu poate fi vorba, nu ştie că această cronică secuiască nu este din 1553, cum subliniază la nota 52, ci este un fals creat la sfârşitul secolului al XVIII-lea, după cum clar o demonstrează chiar editorul ediţiei utilizate, L. Szádeczky (A csiki Székely Krónika, Budapest, 1905, p. 73 şi următoarele pentru dovedirea falsului, p. 132 pentru textul latin invocat de Al. Simon). În orice caz, în textul invocat din cronică, chiar aşa falsă cum este dovedită, nicăieri nu este vorba de Alexăndrel:„Dum autem Rex Pannon, seu Hungariae a Transylvanis 60, 000. aureos exigeret, Vajvodam Moldaviae Juvenis adhuc licet uxoratus ad Clientelam redire facit 1496. ob quod factum, Vajvodae datur arx Csikoviensis, ipse autem in terra sua spectabili honore confirmatur.” („însă când regele Panoniei sau Ungariei a scos de la ardeleni 60000 florini de aur, chiar când era tânăr căsătorit, l-a făcut să se întoarcă la vasalitate pe voievodul Moldovei, în 1496 din această cauză îi este dată voievodului cetatea Ciceu, iar el însuşi este întărit în ţara sa cu cinstea cuvenită”). Confuzia a pornit de la expresia iuvenis uxoratus(tânăr căsătorit, în sensul de proaspăt căsătorit), care se referă la regele Matia:el se căsătorise în 1476 cu Beatrix de Aragonia. Din interpretarea corectă a textului rezultă că nu este nicio menţiune despre Alexăndrel şi primirea de către el a feudelor ardelene.

Exemplele ar putea continua, dar nu ne propunem aici o recenzie la opera istorică a lui Alexandru Simon. Au făcut-o alţi istorici (www.medievistica.rogăzduieşte câteva recenzii), dar până acum degeaba. Problema constă nu doar în metoda de redactare sau în note puse aiurea, ci în capacitatea istoricului de a interpreta corect izvoarele istorice.

Sper ca rezultatele proiectului Genesis să fie un real suport pentru cercetarea istorică. Aştept cu interes rezultatele cercetării. Sunt sigur că stimatul nostru coleg de breaslă îşi va corecta metodele de cercetare şi stilul de redactare al viitoarelor sale lucrări ştiinţifice, astfel încât ceea ce pare de domeniul SF să intre în făgaşul normal al cercetării istorice.