Autor 3812 vizualizări


Pentru călătorii străini ai epocii lui Brâncoveanu, Bucureştiul era „un oraș rău clădit și murdar”, dacă erau obișnuiți să vadă capitale apusene, dar, când se întorceau după ani de zile din alte ținuturi supuse sultanului, îi impresiona eleganța, chiar măreția, unor edificii de piatră meșteșugit boltite și înșirând coloane sculptate. Câteva imitau proporțiile armonioase zărite în Ardeal sau chiar la Veneția, iar în interior adăposteau un lux oriental. O trăsătură caracteristică a arhitecturii lor era cafasul, ceea ce numim noi „loggia”.

Bucureştii la începutul secolului al XVIII-lea; gravură de epocă.

Mulțimea pestriță a locuitorilor a fost evaluată la 50.000, deși probabil realitatea era mai apropiată de jumătate din această cifră. Ce e sigur este că nici în Balcani, nici în Europa Centrală nu se găseau centre de negoț comparabile. Împărțirea în mahalale era ca în Alep, dar aceste comunități se grupaseră fie după meserii, fie în jurul bisericii locale, și țesutul urban era presărat de livezi sau vii, de petice de pășuni sau maidane.

43 de şantiere în Bucureşti în anii lui Brâncoveanu

Dintre construcțiile care se înmulțesc în timpul acestei lungi domnii a lui Brâncoveanu – 43 de șantiere în București –, cele mai importante i se datorează domnului și familiei sale. Cronica oficială a lui Radu Greceanu nu omite nimic din aceste ctitorii. Numai două au dispărut: Sf. Sava, în fața căreia s-a ridicat mai târziu Universitatea (născută din școala care fusese acolo) și ale cărei temelii le-am văzut dezgropate, și Sf. Ioan Grecesc de pe malul Dâmboviței, care n-a mai rămas în picioare de când Podul Mogoșoaiei s-a transformat în Calea Victoriei, dar unde, în 1703, „Măriia Sa o au făcut foarte înfrumusețată cu turnuri... cu zugrăvele pe den lăuntru”.

Statuia lui Constantin Brâncoveanu din faţa bisericii Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, ctitorie a sa; foto sus, biserica, într-o litografie din anul 1837.

Din contribuția personală a doamnei Maria s-a refăcut frumosul lăcaș pe care-l vedem lângă Facultatea de Arhitectură și care, „fiind o bisericuce dă lemn mititică foarte și veche dă mai cădea, care să chiema biserica Dîntr-o zi... dă piatră o au zidit, foarte iscusită și gingașă”. La fel a apărut Sf. Gheorghe Nou, la început ca paraclis al hanului din jur: clădirea „mică și întunecoasă” a lăsat locul pentru „o mare și minunată și frumoasă mănăstire”.

„Palatul nobil şi măreţ”, cu tavanul zugrăvit cu stele

Curtea Domnească concentra cea mai intensă activitate ca sediu al administrației statului și, totodată, centru politic. Palatul de sub Dealul Mitropoliei, așa cum fusese din zilele lui Matei Basarab, a fost supus de Brâncoveanu la înnoiri care modificau mult spațiul și stilul, dar nu ne mai putem da seama, fiindcă el a ars în 1718, când un kommando german a ocupat orașul ca să-l ia prizonier pe domnitorul fanariot Nicolae Mavrocordat.

Minunatele ornamente ale Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus – esenţă de artă brâncovenească

Despre înfățișarea Curții avem informații numai de la vizitatorii care și-au însemnat impresiile până la acea dată. „Palat nobil și măreț”, spune Edm. Chishull, arheologul specialist în antichități orientale care venea de la Constantinopol, unde fusese capelanul ambasadorului englez. El a avut prilejul să suie scara de marmură prin care se intra la etaj, a pătruns în încăperile de ceremonie. Tronul („scaunul domnesc”, zice Greceanu) se afla în sala numită „spătărie”. Tavanul zugrăvit cu stele este un element de decor care exista și la palatul regal din Londra. Un foișor domina grădina din dreapta, mai mică decât cea de la intrare și rezervată odihnei, reculegerii în umbră, la loc de verdeață. Chishull îl însoțea pe lordul William Paget, care a fost cinci zile oaspetele lui Brâncoveanu, în aprilie 1702.

Festivitățile au alternat cu convorbirile diplomatice secrete, fiindcă ambasadorul Angliei, în cei zece ani cât ocupase acest post la Poartă, stabilise o relație de încredere prietenească atât cu domnul, cât și cu stolnicul Cantacuzino. Această legătură a fost întreținută printr-o corespondență asiduă. Momentul culminant al vizitei a fost ospățul oferit de Brâncoveanu. Protocolul prevedea salve de tun și toasturi în onoarea sultanului și a reginei Angliei. Ambasadorul și suita sa au apreciat vinurile gazdei, iar cronicarul notează: „Pentru sănătăți închinînd, de veselie mare s-au și înbătat atîta el cît și boiarii lui (măcar că dă nimeni n-au fost siliți)”.

În grupajul dedicat domnului Țării Românești Constantin Brâncoveanu din numărul 223 al revistei Historia mai puteți citi:

•Politica externă vis-a-vis de Imperiul Otoman
•Despre corespondența cu Regele Soare
•Relațiile sale cu Transilvania și Moldova
•Brâncoveanu și țarul Petru cel Mare
• Legenda voievodului-martir

Numărul 223 al revistei Historia este disponibil la orice punct de distribuție a presei (punctele Inmedio, chioșcuri de ziare, benzinării) în perioada 14 august – 14 septembrie 2020, dar și în format digital pe platforma paydemic.com

 Cumpără Acum



 Cumpără Acum