Autor 6672 vizualizări


Lumea anului 1917 era o lume în care războiul a dat peste cap busola reperelor morale. Lucrul acesta se observă bine în cele două Românii: în cea ocupată de germani, unde colaboraționismul cu ocupantul se manifestă și prin intermediul legăturilor amoroase; dar și în teritoriul liber din spațiul moldovean, unde, în amalgamul acela pestriț de nații și de limbi, bărbați și femei, din rândurile poporului ori din înalta aristocrație, își pierd pentru o clipă echilibrul și trăiesc povești de care, ulterior, se rușinează. Cele blamate sunt, ca de obicei, femeile. Pe seama lor sunt colportate povești și fantezii născute în aceste vremuri anormale.

De cele mai multe ori, legăturile evocate mai sus s-au înfiripat în spitalele din spatele frontului, unde doamne și domnișoare din înalta societate ori din rândul burgheziei au ales să contribuie la efortul de război activând benevol ca infirmiere. Majoritatea îndeplinesc cu devotament și umanism această misiune nobilă. Din păcate, există obiceiul de a se exagera, iar necunoașterea și fabulația masculină, uneori chiar invidia feminină au dat naștere unor jenante generalizări și exagerări, de care nici chiar Regina Maria nu a fost scutită. 

Amanţii Marucăi Cantacuzino: bancherul, diplomatul, artistul

O doză de adevăr există – nu iese fum fără foc, se spune –, dar sunt cazuri izolate, pe care le găsim consemnate în literatura memorialistică a Marelui Război. În memoriile sale, Nechifor Crainic istorisește un astfel de episod care o are ca protagonistă pe principesa Maruca Cantacuzino. Aceasta patrona un spital militar, unde memorialistul servea drept soldat infirmier, și iată cum descrie întreaga poveste: 

„Spitalul era prezidat de o mare boieroaică, cu trecut princiar și prezent de Messalină. Își construise în nișa din mijloc un pavilion de scândură, somptuos mobilat. Toată lumea trebuia să-i spună «Domnița». Activitatea ei începea la ora trei după-amiază, când orice mișcare pe culoar era ordin să înceteze. Trei bărbați o vizitau zilnic în ordine prestabilită, fără greș, un ceas fiecare. Cel dintâi sosea un mare bancher cu nume grecesc. Al doilea, un diplomat român, de o rară frumusețe. Al treilea, un artist celebru.

La fiecare vizită, suspinele patetice ale Domniței s-auzeau prin scândurile pavilionului. Ofta, pesemne, pentru bolnavii noștri ori pentru soarta țării. Dar într-o zi, doctoranzii spitalului au deschis pavilionul și, între alte unelte gingașe, au găsit o cărțulie franceză de cugetări asupra amorului. Au luat-o și au citit-o pe furiș. Ea conținea secretul celor trei vizite. Domnița subliniase cugetările care o interesau direct. Una dintre aceste cugetări sfătuia că, pentru a-și menține proaspete senzațiile amoroase, femeia trebuie să aibă trei amanți simultan. Și specifica: de preferință, un bancher, un diplomat și un artist!...

Faptul că pavilionul deliciilor se găsea în cel mai lugubru cadru al mizeriei omenești, în spitalul acesta cutremurat de urletele durerii și din care căruța ducea zilnic un vraf de cadavre, nu stânjenea divina pasiune, ci, dimpotrivă, o intensifica prin contrastul suferinței și al morții pentru țară...”.

„Spitalul se transformase într-o oficină matrimonială”

Un alt exemplu ne este oferit de către Vasile Scârneci, și el participant la război și martor ‒ ca rănit ‒ la ceea ce se întâmpla prin unele dintre spitalele din Moldova în vara anului 1917. Iată ce scrie acesta despre spitalul Beldiman din Bârlad: 

„Spitalul, curat, bine întreținut și echipat cu lenjerie fină evacuată de la Hotelul Caraiman din Sinaia, cu mulți medici francezi. […] Șefa spitalului, doamna Nistor Ciucu, doamnă de onoare a Reginei Maria, veșnic aferată, se fâțâia printre pacienți, însoțită de câțiva tineri spilcuiți, bine hrăniți, socotiți potriviți și absolut necesari pentru serviciu în spitalele frontului. Erau toți din ilustrele familii Negroponte și Economos, cu moșii care se întindeau de la Galați până hăt, departe, peste Siret… [...]

Spitalul se transformase într-o oficină [sic!] matrimonială. O mulțime de fete bătrâne, ba chiar și văduvioare, în ținute de surori de caritate (sau «de calitate», cum spuneau băieții), năpădiseră saloanele cu răniți. Unele din ele erau rude, mai sărace, ale doamnei din conducere și nădăjduiau să-și lege viața cu vreunul din noi. Atmosfera era duioasă, oarecum romantică și deci prielnică pentru măritiș, dar toți au rămas de lemn Tănase…”.

Alte isprăvi sunt istorisite de către un memorialist care n-a menajat pe niciunul dintre contemporanii pe care i-a zugrăvit în amintirile sale. Este vorba de Constantin Argetoianu. Adeseori în relatările sale, boierul oltean scapă și câteva detalii picante.

„... Încă de pe la sfârșitul anului 1917 se răspândiseră la Iași zvonuri care nu erau menite să sporească prestigiul moralității înaltei noastre societăți. Se vorbea de adevărate orgii petrecute între medicii francezi și dame și domnișoare bine cunoscute ‒ totul sub înalta oblăduire a Majestății sale Regina. […] ... destrăbălare a fost și la Pădureni, la centrul sanitar rusesc, despre care s-a vorbit mai puțin ‒ și a fost și la Ghidigeni, și la Iași, și la Botoșani, despre care nu s-a vorbit deloc”. 

La Ghidigeni, ne explică Argetoianu, „conacul lui Chrissoveloni ajunsese de pomină în timpul Războiului, pentru destrăbălarea care domnea acolo. Bărbații și cucoanele se încurcau noaptea prin odăi și paturi. Se povestea la Iași că lady Barclay, căutând în întuneric camera și patul generalului de Candolle, dăduse peste Van Saanen, plictisit peste măsură de această «eroare»! Istorioara avusese mult succes în Corpul Diplomatic din Iași”. Francezul Marcel Fontaine scrie și el cu indignare în jurnal despre faptul că într-una dintre vizitele sale într-un spital, medicii români, de data aceasta, neglijează pacienții și petrec cu damele...

„Spitale de sănătoși”: câteva relatări în ziarele vremii

În epocă, toate aceste întâmplări nu prea sunt relatate în scris ‒ acest lucru se va întâmpla mai târziu, odată cu publicarea memoriilor, atunci când majoritatea eroilor erau deja morți. Însă ele circulau peste tot în discuțiile din acei ani. 

Există însă și câteva ‒ e drept, puține ‒ mărturii scrise. Ele apar în 1918, sunt rodul unor tensiuni sociale și politice evidente și sunt încurajate discret din lumea rusă ori din cea germană și austro-ungară. 


Spitalul Societăţii Ortodoxe Române din Bucureşti, 1918

Un astfel de rarisim exemplu îl reprezintă două articole care apar, curajos, în aprilie și în septembrie 1918 în ziarul „Tribuna”, organ al Partidului Muncei, o organizație cu o existență efemeră. În aprilie 1918, acest ziar publică articolul intitulat „Spitale de sănătoși”, din care cităm:

„În iarna grea de pomină a anului 1916, spitalele gemeau de exantematici și răniți rămași de cele mai multe ori fără îngrijire, deoarece lipseau medicii, sanitarii și surorile de caritate. Acum a dat norocul peste noi să avem spitale cu numeros personal și pacienți în multe cazuri de ocazie. Multe spitale de azi sunt spitale de... sănătoși... La Frunzeasca, 10-20 de bolnavi și 2 medici, 1 farmacist, 3 infirmiere, 1 administrator, 49 de sanitari, 7 oameni de serviciu, 4 surori de caritate… 67 de oameni în total...

Un alt spital de sănătoși funcționează la Socola. În acest spital de 2.000 de paturi sunt internați 30-40 de «răniți», personalul de aici 4-5 medici, 38 de surori de caritate, 30 milițieni. În realitate, răniții de la Socola sunt oameni voinici care, de dimineața până seara, nu fac decât să hoinărească pe plaiurile Buciumului, să cânte și să joace după zbârnâitul vreunei vioare... Cele 38 de surori de caritate, care primesc câte 80 de lei pe lună, duc o viață veselă și nu fără prihană...”.

Toate aceste exemple sunt doar palide ecouri ale unor realități, pentru că, în epocă, marele scandal a fost centrat în jurul unui singur spital. Miza scandalului era compromiterea Reginei Maria. De altfel, celălalt articol din ziarul „Tribuna”, publicat în septembrie 1918, este intitulat direct „Coţofeneşti” şi vorbeşte aluziv despre incendiul petrecut acolo şi despre distracţiile personalului spitalului.

Acest text este un fragment din articolul „Regina Maria şi scandalul de la Coţofeneşti”, publicat în numărul 235 al revistei Historia, disponibil în format digital pe paydemic.com.

 Cumpără Acum


 Cumpără Acum