Autor 3030 vizualizări


La data de 25 octombrie 1845, comandantul trupelor britanice din timpul Războiului din Crimeea a dat un ordin ambiguu pe care subordonații săi l-a interpretat greșit, iar da aici a rezultat dezastruasa șarjă a cavaleriei ușoare împotriva artileriei rusești foarte bine apărată. Cavaleria britanică a fost măcelărită în timp ce galopa spre așa-numita „vale a morții”, dând piept cu artileria și focuri de muschetă din trei părți. Totuși, pentru că au reușit să mențină disciplina în mijlocul haosului, reușind să îi zăpăcească pe ruși, publicul britanic îi onorează. Unul dintre cei care au participat la luptă descrie evenimentul ca fiind „cel mai măreț atac cunoascut în analele militare și cea mai mare gafă cunoascută tacticilor militare.”

Un mare conflict la secolului al XIX-lea, Războiul din Crimeea,   a făcut cel puțin 750 000 de victime, mai multe decât Războiul Civil american și a avut un impact profund asupra unor persoalități renumite precum asistenta britanică, Florence Nightingale și autorul rus, Lev Tolstoi. Războiul a început în și împrejurul Ierusalimului care făcea parte, atunci, din Imperiul Otoman, unde călugării creștini ortodocși și catolici se angajau în încăierări violente, uneori chiar mortale de ani de zile pentru căă nu se hotărau cine să preia controlul diferitelor locuri sfinte. Ca urmare a unei astfel de încăierări în anul 1852, Țarul Nicolae I al Rusiei, care s-a autoproclamat protector al creștinilor ortodocși, a cerut dreptul de a-și exercita protecția asupra milioanelor de supuși creștini din Imperiul Otoman. După ce a fost respinsă cererea sa, și-a trimis armata, cea mai mare din lume, pentru a ocupa două dintre principatele otomane, în prezent fiind România. Se presupune, de asemenea, că țarul a supravegheat Constantinopolul, capitala otomanilor, care i-ar fi permis flotei sale acces liber la Marea Mediterană. Speriate de această expansiune a țarului, Britania și Franța și-au trimis propriile nave de război în zonă și au jurat să apere suveranitatea otomană.

Lupta a inceput oficial în octombrie 1853 și în luna următoare, rușii au decimat flota otomană printr-un atac surpriză. Cu toate că țarul Nicolae la Imperiul Otoman ca fiind „omul bolnav al Europei”, forțele sale de pe uscat au făcut un mic progres în retragerea lor în sud, subliniind și faptul că otomanii nu au reușit să asedieze o fortăreață din Bulgaria de astăzi. Între timp, în martie 1854, Britania și Franța au declarat război și au bombardat imediat orașul numit Odessa pe atunci. Pentru ca și Austria amenința că va ataca, Nicolae s-a retras din România. În loc să declare victoria, Britania și Franța au decis, mai degrabă, să atace baza navală rusă de la Sevastopol, aflată în Peninsula Crimeea. Pe 13 septembrie 1854, un ansamblu al  forțelor aliate de peste 60, 000 de soldați au debarcat în Golful Kalamita la 33 de mile nord de obiectivul lor. Din cauza vremii furtunoase, au durat cinci zile să debarce complet. Aceștia nu au adus cu ei nici haine de iarnă, nici provizii medicale deoarece au crezut ca nu va dura mult conflictul.  În plus, duceau lipsa de hărți exacte, nu știau câte trupe rusești erau în teritoriu și nu au luat în seamă restricțiile soldaților otomani musulmani în conformitate cu rangul lor. Iar pentru că lucrurile nu stăteau rău deja, a izbucnit o epidemie de holeră.

Cu toate acesta, francezii și britanicii i-au învins pe ruși, în prima bătălie în apropierea râului Alma, aceștia retrăgându-se panicati cu ajutorul armelor cu rază mare de acțiune Minié. Au început un marș cu ocol până la Sevastopol, unde au petrecut doua saptămțni și jumătate pentru a săpa tranșee și cărau artileria în poziție înainte de a bombarda orașul la 17 octombrie. Până la acel moment, rușii și-au întărit semnificativ apărarea. După ce au rezistat opt zile, aceștia au încercat să atace baza cu  proviziile Britaniei din apropierea satului pescăresc Balaclava, pentru a întrerupe asediul. În acea dimineață, după ce au forțat trupele otomane să părăsească cele patru fortificații, aceștia au reușit să ocupe Causeway Heights de lângă oraș. Dar au eșuat avansarea în teritoriu mulțimită unui regiment de munteni scoțieni și a brigadei grele, fiecare dintre ele respingând avansarea rusă.

Orașul Balaclava era acum în siguranță, iar Lordul Fitzroy Somerset Ranglan, comandantul șef britanic în Crimeea și-a îndreptat atenția spre Causeway Heights unde credea că rușii încercau să fugă cu câteva dintre armele sale de artilerie. Astfel, a ordonat cavaleriei, care cuprindea atât brigada ușoară, cât și pe cea grea, să avanseze cu suportul infanteriei „și să profite de orice ocazie pentru a recupera” teritoriul pierdut. Lord Ranglan se aștepta ca brigada de călăreți să plece imediat, iar infanteria să ajungă mai târziu. Dar George Bingham, contele de Lucan, care era la comanda cavaleriei, s-a gandit că ar putea ataca împreună. Ca rezultat, oamenii lui Lucan au așteptat 45 de minute ca infanteria să apară. În cel moment, Ranglan a dat un alt ordin, spunând cavaleriei să „avanseze rapid în front... și să încerce să împiedice inamicul să fugă cu armele.” De la punctul de observație Lucan nu vedea arme care să fie sustrase. Confuz, îl întreabă pe aghiotantul lui Ranglan unde să atace, dar acesta, in loc să arate Causeway Heights, a arătat cu mâna în direcția bateriei de artilerie rusă din capătul văii expuse.

Lucan l-a abordat pe cumnatul său, James Brudenell, conte de Cardigan, care conducea brigada ușoara. Cei doi bărbați erau atât de ostili unul cu altul încât abia își vorbeau. Și, se pare, că nici unul dintre ei nu erau respectați de trupe. Un ofițer din brigada ușoară i-a numit pe amândoi „netrebnici”. Cardigan, scrise ofițerul într-o scrisoare pentru acasă, „are atâta creier cât cizma mea. Acesta este egalat din punct de vedere intelectual de înrudirea cu contele de Lucan. ” cu toate că erau tulburați de ordinul lui Ranglan, Lucan și Cardigan au ascultat fără să se asigure dacă l-au înțeles corect. La ordinul lor, cei 670 de membrii ai brigăzii ușoare și-au scos săbiile și lăncile și au început șarjul dezastruos de o milă și un sfert cu rușii care trăgeau în ei din trei direcții (dar nu din toate direcțiile deodată). Primul om care a căzut a fost aghiotantul lui Ranglan. Unui alt soldat i-a fost retezat capul de un glonte, iar corpul decapitat a înaintat încă 27 de metri, după spusele unui supraviețuitor. Alți supraviețuitori povestesc cum au fost împroșcați cu sânge de cal, cum i-au văzut pe camarazii lor pierzând membre, cum au văzut creiere pe pământ  și cum mergeau prin fum atât de gros de parcă „intrau în gura unui vulcan”.

Brigada grea care, în ciuda numelui, se asemăna cu brigada ușoară cu excepția culorii uniformelor, se presupunea că îi va sprijini, dar au mers puțin spre vale înainte ca Lucan să îi întoarcă. Cumva, brigada ușoară a ajung la destinație, au năvalit furioși în linia inamicului. Câțiva ruși au tras în camarazii lor în disperarea de a găsi o cale de scăpare. Membrii brigadei nu au rezistat mult înainte de a fi forțați să se întoarcă de unde au venit. În drum, artileria rusă a început să lovească din nou de pe Causeway Heights – dar nu din cele două părți deoarece brigada ușoară a doborât una, iar francezii pe cealaltă – în timp ce cavaleria rusă au încercat să îi captureze. În sfârșit, din cei 670 de soldați ai brigăzii ușoare, aproximativ 110 au fost uciși și 160 au fost răniți, într-un procent de 40% victime. Aceștia au pierdut aproximativ 370 de cai.

  În ciuda eșecului de cucerire a orașului Balaclava, rușii au ieșit învingători, defilând cu armele de artilerie luate ca pradă prin Stevastopol. Cu toate acestea, vor preda orașul și baza navală un an mai târziu după ce au ajung la un acord de a ceda o mică parte din teritoriu și de a-și păstra navele de război în afara Mării Negre în schimbul păcii. Între timp, isprava brigăzii ușoare devenise deja legendă în Marea Britanie, mulțumită pomului lui Alfred Tennyson, „Șarjul brigăzii ușoare”. Fiind numit poet de seamă câtiva ani mai devreme de regina Victoria, acesta a slăvit curajul bărbaților cum ei intrau în „valea morții”. Poemul său, „Șarjul brigăzii grele la Balaclava, pe de altă parte, nu a atras imaginația poporului.

""