Autor 2953 vizualizări


Spre jumătatea secolului al XIX-lea, în Principatele Române, se făcea din ce în ce mai simțită influența europeană în detrimentul celei orientale. Vasile Alecsandri, într-o scrisoare adresată prietenului Mihail Kogălniceanu, descria transformările care aveau loc în Iași: „Alăturarea acestor două caractere deosebite, care dovedește atât de mult înrâurirea Evropei asupra unei părți dintre români, partea bogată și privilegiată, și lupta necontenită între ideile vechi și noi nu era nicidecum tipărită pe fața capitalei noastre cu vreo câțiva ani în urmă. Atunci ea purta mai mult fizionomie orientală; însă de când spiritele au început a se dezveli la razele civilizației, o mare prefacere s-a ivit în toate, o schimbare repede s-a săvârșit atât în gusturile, cât și în obiceiurile acelei mici părți a societății românești de care am pomenit”.

Acest nucleu de tineri temerari, școliți în apusul Europei, în special în patria lui Voltaire, a reprezentat avangarda în realizarea transformărilor din viața politică, culturală, economică, socială și administrativă din principatele dunărene. Unul dintre reformatori a fost Vasile Alecsandri. Educația aleasă și-a început-o în Iași, cu un dascăl grec, apoi cu maramureșeanul Gherman Vida, ajungând la pensionul de băieți al renumitului profesor de franceză Victor Cuénim, continuând-o la Paris – centru de formare culturală, politică și ideologică, unde s-a pregătit pentru Medicină, carieră pe care o abandonează în favoarea profesiei de suflet, literatura. Întors în țară, preocuparea și acțiunile lui au fost pentru emanciparea poporului, meritele sale fiind greu de ierarhizat.

Vasile Alecsandri, unul dintre ctitorii României moderne Alecsandri a fost pionierul poeziilor și al teatrului în limba română, reprezentant de seamă al „pașoptismului cultural” într-o perioadă în care, cum singur afirmase, „literele latine erau tot așa de cunoscute în neamul latin al Românilor, ca și hieroglifele egiptene sau ca semnele alfabetului chinezesc”. La 19 ani neîmpliniți, alături de Costache Negruzzi (1808-1868) și de Mihail Kogălniceanu (1817-1891), devenind co-director al Teatrului Mare de la Copou, militează pentru introducerea unui repertoriu original și își începe cariera de dramaturg. Tot atunci debutează în revista ieșeană „Dacia literară” cu nuvela romantică Buchetiera de la Florența. Doi ani mai târziu scrie primele poezii în limba română, pe care le va publica în ciclul Doine. Din aceeași perioadă se prefigurează viitorul folclorist care va edita culegerea Poezii poporale. Balade (Cântice bătrânești).

Din călătoriile prin munții Moldovei „el nu culege numai poezii populare, ci se și inspiră de la ele, le imită în formă și în motive”. Vasile Alecsandri a fost unul dintre fruntașii evenimentelor de la 1848 (supranumite și „revolta poeților”), participant înflăcărat la realizarea Unirii, a sprijinit Independența, cântând vitejia ostașilor în toate aceste momente de răscruce.

Ministru al Afacerilor Externe, ministru plenipotențiar al României la Paris pe lângă Napoleon al III-lea, membru onorific al Societății literare „Junimea”, membru fondator al Academiei Române, laureat al premiului „Năsturel Herescu”, câștigător al Premiului de la Montpellier, cu poezia Cântecul gintei latine, sunt câteva dintre realizările care i-au încununat cariera Bardului de la Mircești. Pentru toate acestea, Alecsandri poate fi considerat unul dintre ctitorii României moderne. Pentru capitala Moldovei, anul 1906 a avut o însemnătate aparte, pentru că, pe toată perioada acestui an, numeroasele evenimente care s-au desfășurat aici au ținut capul de afiș al publicațiilor vremii, confirmând Iașiul ca un oraș cu o viață artistică și culturală intensă.

„Voi muri, sunt sigur, așa cum am trăit, lucrând pentru gloria și înflorirea României”

În luna martie a acelui an se înființa revista „Viața românească”, care avea să umple golul de 30 de ani rămas în urma plecării revistei „Convorbiri literare” la București. Decembrie era cea mai aglomerată lună în aniversări: 60 de ani de la inaugurarea Marelui Teatru de la Copou, mistuit de incendiul din noaptea de 17 spre 18 februarie 1888, 90 de ani de la prima reprezentație teatrală în limba română – Mirtil şi Hloe, tradusă din limba franceză de Gheorghe Asachi (1788-1869), 10 ani de la inaugurarea noului edificiu al Teatrului Național din Iași, proiect al renumiților arhitecți vienezi Ferdinand Fellner și Hermann Helmer.

Dintre toate evenimentele anului 1906, cel care a avut cel mai mare impact asupra tuturor românilor, considerat sărbătoare națională, a fost dezvelirea statuii în bronz a lui Vasile Alecsandri. Toată activitatea literară, culturală și diplomatică a scriitorului a vibrat de dragostea pentru glia strămoșească. Despre această patimă consemna într-o scrisoare adresată bunului prieten Costache Negri (1812-1876), la 10 noiembrie 1861: „Voi muri, sunt sigur, așa cum am trăit, lucrând pentru gloria și înflorirea României”.

Vestea plecării pe calea astrelor a Bardului de la Mircești a îndoliat întreaga națiune română, de la lucrătorii ogorului și până la membrii Familiei Regale. La cinci zile după moartea regelui poeziei românești, „veșnic tânăr și ferice” (Mihai Eminescu – Epigonii), Vasile Pogor, junimist și primar al Iașilor, propune realizarea unei statui în bronz a lui Vasile Alecsandri. Prin subscripție publică se strâng cei 30.000 de lei, contravaloarea lucrării plastice realizate de sculptorul Wladimir C. Hegel (1839-1918).


Artistul mai executase în Iași, tot în bronz (materialul său favorit), statuia lui Miron Costin (inaugurată la 18 septembrie 1888) – „cea mai reușită statuie, din câte s-au ridicat pe pământul Ţării Românești”, după cum aprecia pictorul Nicolae Tonitza (1886-1940). Sculptura realizată de Wladimir C. Hegel îl prezintă pe Vasile Alecsandri în picioare, purtând redingotă, având o carte în mâna dreaptă, cu bărbia sprijinită pe mâna stângă, într-o atitudine meditativă, cu o mantie pe umărul drept, curgând pe spate în falduri până la pământ. „Înfățișarea statuii lui Alecsandri este demnă și impunătoare, și formează, ca și aceea a lui Miron Costin, o podoabă a pieței Teatrului ieșean”.

În data de 17 martie 1905 s-a hotărât amplasarea statuii lui Vasile Alecsandri pe ultima locație a monumentului din marmură albă de Carrara a cărturarului Gheorghe Asachi, care zăbovise în fața Teatrului Național aproximativ opt ani și revenise în apropierea Mănăstirii Sfinților Trei Ierarhi, vechiul amplasament unde fusese inaugurat la 14 octombrie 1890. Locul pe care avea să fie înălțată statuia regelui poeziei nu a fost ales întâmplător, ci s-a avut în vedere rolul fundamental pe care l-a avut Vasile Alecsandri în apariția și dezvoltarea teatrului românesc prin numeroasele piese scrise de el și jucate în premieră pe scena Teatrului Național din Iași, care, din 1956, cu prilejul aniversării a 140 de ani de la primul spectacol în limba română, îi poartă numele.

Dezvelirea statuii lui Alecsandri, pelerinajul la Sfânta Parascheva și Regina Elisabeta Dezvelirea fastuoasă a sculpturii în bronz a poetului Alecsandri fusese anunțată pentru august 1906, la comemorarea a șaisprezece ani de la moartea sa, însă evenimentul a fost amânat „strategic”, cu aproximativ două luni.

An de an, pe 14 octombrie avea loc pelerinajul la Sfânta Parascheva, iar toată suflarea creștină își îndrepta pașii spre capitala Moldovei. Astfel, parte din pelerini aveau să participe și la manifestarea inaugurării statuii. Grandoarea evenimentului a fost dată, pe lângă numărul impresionant de participanți, și de prezența Reginei Elisabeta, care își exprimase dorința de a asista la dezvelirea statuii încă din 12 mai 1905. Între Regină și regele poeziei românești se legase o strânsă prietenie ca urmare a ajutorului și încurajărilor primite de la Vasile Alecsandri în cariera de scriitoare a celei care va semna cu pseudonimul Carmen Sylva.

În prezența soției și a fiicei poetului, Paulina Alecsandri și Maria Bogdan, multe personalități și oficialități ale vremii, din țară și din străinătate, din viața politică, religioasă, academică, științifică, artistică și scriitoricească, au ținut cuvântări emoționante, evocând faptele și realizările lui Vasile Alecsandri, atât în plan politic, cultural, cât și în plan literar, subliniind că înaintea sa, pe acest teren, nu era nimic sau aproape nimic, el fiind cel care a pus piatra de temelie în literatura română. [...]

FOTO: MUZEUL NAŢIONAL AL LITERATURII ROMÂNE IAȘI, MUZEUL „VASILE ALECSANDRI“ MIRCEŞTI

Acest face parte din articolul „E viu în bronz”, publicat în numărul 234 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 iulie - 14 august 2021, și în format digital pe paydemic.com. Dosarul dedicat lui Vasile Alecsandri abordează și alte teme: „Veselul Alecsandri” (cariera sa politică), „Conacul de la Mircești”, „Alecsandri îndrăgostit”.


 Cumpără Acum


 Cumpără Acum