Autor 1280 vizualizări


Mulți analiști se miră astăzi de ce un stat cu un potențial uman important și cu destule resurse ale solului și subsolului a rămas cu mult în urma unor entități politico-administrative mult mai defavorizate de natură și de vremuri. Se găsesc tot felul de explicații, dar răul pleacă din trecutul comunist, cam uitat de cea mai mare parte a populației. Se crede astăzi că atunci erau ridicate fabrici pentru ridicarea nivelului de trai și pentru oferirea de locuri de muncă oamenilor de rând, dar se uită că se mânca pe cartelă, așa cum nu se întâmpla pe nicăieri pe bătrânul continent.

Oare cum se explică această sărăcie cruntă a unui teritoriu definit multă vreme drept chilerul, magazia Imperiului otoman sau un grânar al Europei? Deschiderea unui anuar statistic publicat chiar de către autoritățile comuniste explică foarte repede și foarte clar de ce s-a ales praful de multe energii ale acestui popor. Prima culegere de date statistice a fost imprimată abia în anul 1957 și conține date șocante. Apărarea țării primea 17% din buget în anul 1950, suma atingând un vârf de 20,1% în anul 1951. Apoi cheltuielile au scăzut procentual și au ajuns la 9,8% în anul 1955.

Este interesant că a căzut brusc de la 14,8% în 1953 la 9,7% în 1954. Măsura a fost luată după moartea lui Iosif Vissarionovici Stalin la ordinele Moscovei, liderii sovietici considerând că este nevoie de o refacere a potențialului economic după un război început oficial în 1939. Se mai putea da câte ceva și pentru hrănirea poporului român, sleit de puteri încă din momentul începerii ocupației sovietice din primăvara anului 1944. Totul s-a făcut la ordinele Moscovei, comuniștii locali fiind mereu dornici să demonstreze că au făcut mai mult decât li s-a cerut pentru cucerirea planetei. Aceste procente, uimitor de mari și dacă au fost diminuate, indică foarte clar cu ce s-a ocupat regimul de la București din 1945 și până la căderea din 1989: cumpărarea de armament pentru a participa la revoluția mondială. 

Atenție! Nu era vorba de apărarea României, patria din mesajele de propagandă fiind întreg lagărul socialist. Ce nevoie avea România de cele peste 400 de aparate de vânătoare MiG-15? Mai costisitoare erau bombardierele Il-28. Se subînțelege că era nevoie de piloți din belșug și bine întreținuți pentru a nu zbura cumva peste granițe. Aeroporturile militare au înflorit în țară și pistele erau din beton, unele fiind construite de către deținuții politic pentru reducerea cheltuielilor. Medici, ingineri, economiști și profesori universitari școliți în Occident au ajuns să muncească la roabă și lopată sub paza unor gardieni analfabeți.

Flota aeriană implica existența unor hangare pentru protejarea avioanelor de intemperii, depozite speciale de combustibil, ateliere de reparații și personal de specialitate strict instruit în domeniu. Instalații speciale pentru distilarea țițeiului erau necesare pentru a asigura alimentarea însetatelor motoare cu reacție. Nu s-a făcut nimic pentru binele poporului, doar s-a dat o aparență de interes și mulți militari au trăit cu impresia că și-au făcut datoria sfântă față de țară. Au fost victimele în uniformă ale unui regim ce nu avea pic de legătură cu normalitatea. Oare ce apărau oamenii înarmați în perioada amintită?

Propaganda vorbea despre realizări mărețe, dar țăranii rămâneau fără pământ și cei mai bogați erau trimiși în lagăre de muncă, la reeducare în exprimarea oficială, sau erau executați drept exemplu. Centrele de detenție erau pline de intelectuali, scopul regimului fiind să formeze un popor din mediocri supuși în mod absolut partidului unic. Armata și poliția politică erau instrumentele prin care se înfăptuia distrugerea realizărilor poporului român timp de secole pentru a se trece la o lume imaginată de presupuși vizionari străini, care nici măcar nu mai aveau legătură cu evoluția omenirii, creierul lor fiind fixat pe idei din veacul al XIX-lea. Munca de modificare a întregului popor revenea unei administrații de stat foarte rapace când era vorba de tocarea resurselor țării. Aceasta a înghițit 7,8% din buget în 1950 și 5,7% în anul următor.

Era foarte mult pentru o țară încă afectată de consecințele războiului mondial și de experimentele sociale și economice ale partidului de ocupație. Statul comunist a încurajat în mod deosebit birocrația și aceasta însemna în 1950 2,6% din populația activă a țării. Nu sunt cunoscute efectivele înarmate ale regimului, dar la alte categorii neproductive ale forței de muncă era un procent de 1,9%. Unii experți consideră că trecerea pragului de un procent pentru forțele militare înseamnă ruină economică sigură sau începerea unui program de extindere teritorială prin cucerirea vecinilor. Cum ocuparea de noi teritorii era imposibilă, economia urma să se sufoce și este explicabil de ce au fost luate măsuri după moartea lui Iosif Vissarionovici Stalin de reducere a cheltuielilor pentru înarmare. 

Totuși, fondurile alocate forțelor militare au fost prea ridicate în raport cu posibilitățile reale ale popoarelor și lagărul socialist a rămas o oază agresivă a trecutului.

Foto sus: Avion MiG-15 expus la Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” din Bucureşti (© Wikimedia Commons)

Bibliografie minimală

Direcția Orășenească de Statistică București, Anuarul statistic al Orașului București 1959, București, 1959.
Anuarul statistic al R.P.R. 1957.
Anuarul statistic al Republicii Socialiste România 1985.
Anuarul statistic al României 1993, Comisia Națională pentru Statistică, București, 1993.
Documente ale Partidului Comunist Român, Societatea socialistă multilateral dezvoltată, Editura politică, București, 1972.
Statele lumii, ediția a II-a, Editura științifică și enciclopedică, București, 1976.
Constantiniu, Florin, O istorie sinceră a poporului român, Univers enciclopedic, București, 1997.
Filip, Corneliu, Tratatul de la Varșovia, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2006.
Gorbaciov, Mihail, Scrieri alese, Editura Politică, București, 1987.
Istoria Românilor, vol. X, Editura Enciclopedică, București, 2013.
Midan, Christophe, Crearea unei armate populare O perspectivă franceză asupra evoluției forțelor armate române de la 23 august 1944 până în 1975, Editura Militară, București, 2015.
Moț, Ovidiu, E., Pitești O istorie în date, Editura Pământul, Pitești, 2008.
Neamț, Editura Sport-Turism, București, 1981.
Negrea, Radu, Banii și puterea, Humanitas, București, 1990.
Opriș, Petre, Licențe străine pentru produsele civile și militare fabricate în România (1946 – 1989), Editura Militară, București, 2018.
Opriș, Petre, România în Organizația Tratatului de la Varșovia (1955 – 1991), Editura Militară, București, 2008.