„Să facem praf şcoala românească!”   deviza autorităţilor comuniste în 1947 jpeg

„Să facem praf şcoala românească!” - deviza autorităţilor comuniste în 1947

Aceasta putea să fie deviza autorităţilor de la Bucureşti după ce au primit în iunie 1947 indicaţiile poliţiei politice sovietice sub forma unui document cu 45 de porunci. Articolul 35 trata generos problemele şcolii de toate gradele. Se începea cu problema profesorilor şi se preciza clar că trebuie să fie epuraţi cei capabili şi să fie înlocuiţi cu cei slabi sau mediocri. Materia trebuia organizată după idei sovietice, dar se recomanda să fie redusă cantitatea de material documentar, elevul urmând să aibă o pregătire de specialitate cât mai îngustă, să nu care cumva să gândească prea mult. Exact ca-n gândirea unor experţi în educaţie din lumea contemporană, erau identificate materii definite drept inutile şi chiar periculoase pentru regim.

Urma să fie eliminată Filosofia, ştiinţa ce permite marile salturi de gândire, şi să fie înlocuită numai cu marxismul. Nici Logica nu avea ce să caute în creierul elevilor. Genetica, esenţa studiilor biologice, nu avea loc în programa şcolară, deci era condamnată agricultura la primitivism. Este interesant de precizat că în Occident se făceau studii aprofundate în domeniu şi din 1953 s-a ajuns la descoperirea esenţei vieţii, la celebrul ADN. Istoria devenea un simplu instrument ideologic prin instruirea copiilor în spiritul luptei de clasă şi adevărul nu mai avea valoare în faţa măreţelor indicaţii trimise de la Lubianka. Limba latină nu mai avea legătură cu poporul român şi trebuia să dispară definitiv.  

 Astfel de idei au fost puse masiv în practică din 1948, spălarea creierului fiind visul de aur al regimului comunist. Nu s-a precupeţit nici un efort pentru îndeplinirea măreţelor indicaţii ale statului sovietic şi autorităţile de la Bucureşti a trecut la îndeplinirea cu elan stahanovist a celor 45 de puncte. Poliţia politică, responsabilă cu nenorocirea pentru totdeauna a poporului român, a fost chemată în ajutorul administratorilor din învăţământ. A fost aruncat în muceda şi neagra temniţă de la Sighet un istoric de valoarea lui Gheorghe Brătianu şi manualele au început să fie scrise de politrucul Mihail Roller. Urmau să piară şi experţi precum C.C.Giurescu şi P.P. Panaitescu, dar au avut noroc că regimul a avut nevoie de profesionişti în scrierea cărţilor despre trecut şi au fost scoşi din celule. Politrucii aveau limitele lor intelectuale şi cel mai uşor erau de descoperit în domeniul ştiinţelor.

 Acest sistem zis de educaţie a funcţionat până în 1961 când s-a sesizat că este un eşec aproape complet. Reforma a pornit de la Moscova şi a permis inclusiv trimiterea de studenţi la calificare peste hotare. S-a trecut la publicarea unor cărţi din lumea capitalistă, îndeosebi a celor din Franţa.

 Aceste politici au dat ceva rezultate, dar n-au putut şterge răul făcut. Ultima poruncă precizase foarte clar că trebuie să ajungă studenţi cei ce proveneau din cele mai de jos categorii sociale şi care vor să obţină o diplomă pentru a accede în ierarhia lumii comuniste. Reducerea numărului de valori reale a micşorat baza de selecţie pentru extinderea perfecţionării şi cei ce aveau studii serioase preferau să plece peste hotare cu prima ocazie. În plus, cei ce obţineau actele instituţiilor superioare de învăţământ rămâneau să ocupe posturi timp de decenii şi comiteau tot felul de minuni administrative şi politice, singurul scop în viaţă fiind să acumuleze avere prin măgulirea şefilor.

 Anuarele statistice oficiale ale regimului comunist vin să confirme că statul nu prea era interesat de formarea de creiere deosebite nici în perioada Ceauşescu, chiar dacă discursurile publice sunau foarte plăcut. Nu se considera că un intelectual poate să revoluţioneze economia sau armata şi chiar erau văzuţi ca un pericol la adresa regimului. Dacă în 1980 statul dădea burse pentru 80.036 studenţi, banii mai ajungeau în 1984 la doar 41.185. Personalul didactic din universităţi a scăzut în aceeaşi ani de la 14.592 la 13.250. Procesul de scădere a fost hotărât şi în cazul studenţilor, de la 192.769 la numai 166.328. România socialistă se ofilea intelectual.

 Este interesant de subliniat că varianta românească a documentului nu este cunoscută din arhive, ceea ce înseamnă că personajul ce făcea recomandări ideologice a ascuns-o bine sau a distrus-o. Omenirea a avut noroc cu păstrarea variantelor din celelalte state comuniste şi astfel s-a putut vedea ce fel de politică a fost dusă împotriva popoarelor „eliberate” în 1945. Culmea este că mai sunt persoane ce mai cred în valorile ideologiilor egalitariste, de stânga. Nu este de mirare, orice credinţă absurdă găsind imediat mii de adepţi printre cei ce nu vor să deschidă ochii şi să pună mâna pe mai multe cărţi.

Bibliografie minimală

Direcţia Orăşenească de Statistică Bucureşti, Anuarul statistic al Oraşului Bucureşti 1959, Bucureşti, 1959.
Anuarul statistic al Republicii Socialiste România 1985.
Documente ale Partidului Comunist Român, Societatea socialistă multilateral dezvoltată, Editura politică, Bucureşti, 1972.
Popa, Ilie (coordonator), Experimentul Piteşti - Reeducare prin tortură: comunicări prezentate la Simpozionul Internaţional, ediţia a 18-a, Piteşti, 2018, vol. I, Fundaţia culturală Memoria, Filiala Argeş, Piteşti, 2019.