S.U.A. - sub teroarea crimei mafiote

Autor 11154 vizualizări


În anii '30, pe fondul acutizarii crizei economice, delincventa si crima organizata au luat un avânt fara precedent în Statele Unite ale Americii. Rata criminalitatii a fost cea mai ridicata din întreg secolul XX, chiar daca în multe state americane exista pedeapsa cu moartea. Poate parea paradoxal faptul ca tocmai în statele care aplicau aceasta sentinta, rata criminalitatii era cea mai ridicata: Connecticut - 2, 4%, Indiana - 6, 6%, Illinois - 9, 6%, Arizona - 12, 6%, New  Mexico - 12, 5%, pentru perioada 1931-1935, în timp ce în state care nu aplicau pedeapsa cu moartea, procentul era mai mic (Rhode Island - 1, 8%, Wisconsin - 2, 4%, Minnesota - 3, 1%, pentru
aceeasi perioada).

 

"Prohibitia nu valoreaza nici un ban"

Mentinerea prohibitiei alcoolului, în primii ani ai deceniului al patrulea, a însemnat si continuarea actiunilor ilegale de contrabanda, actiuni ce aduceau profituri imense celor care le practicau. Autoritatile au avut, în anii crizei economice, foarte multe probleme în aplicarea legilor prohibitive. Fortele de politie, putin numeroase, erau acum si prost platite, astfel încât traficantii si patronii de localuri clandestine ajungeau repede la întelegere cu acestea. Prohibitia a sporit numarul celor corupti de traficanti, ajungându-se la concluzia ca responsabilitatile civice si etice au atins cel mai scazut nivel din secolul XX. Chiar si presedintele Hoover recunostea ca legile îi favorizeaza pe criminali în dauna cetatenilor cinstiti. Investigatiile facute de "Wickersham and Seaburg", în 1930, au aratat ca slabiciunile de ordin judiciar din SUA acordau infractorilor 99% sanse de a scapa nepedepsiti. De altfel, în rândul cetatenilor, prohibitia nu trezise deloc spiritul civic, dimpotriva, multi au contribuit la încalcarea legilor prohibitive. Parerea americanilor despre interzicerea comercializarii si consumului de bauturi alcoolice a fost exprimata în ziarele vremii, "New York World", neezitând sa afirme ca "prohibitia nu valoreaza nici un ban". 

Contrabanda cu alcool s-a sfârsit în 1933, o data cu abolirea amendamentului referitor la prohibitie. Însa, chiar si dupa ce aceasta a luat sfârsit, oamenii se învatasera atât de mult cu bautul pe ascuns, încât se fereau în continuare, sa consume alcool în vazul lumii.

Napolitanii si sicilienii - stapânii crimei organizate

Era normal în aceste conditii ca si crima organizata sa-si intensifice activitatea. Organizatiile mafiote, raspândite pe tot teritoriul american, se implica în lupta pentru suprematie economica, politica si sociala. Prohibitia si numeroasele conflicte de munca din anii 20 au dat posibilitatea bandelor mafiote de a-si largi sfera activitatilor. De multe ori mafiotii se asociau între ei pentru a lupta împotriva unui dusman comun. Cele mai active erau organizatiile mafiote italiene, evreiesti, irlandeze si poloneze, care erau implicate în tot felul de operatiuni ilicite, mergând de la prostitutie pâna la sabotaj industrial.

Prohibitia a constituit un adevarat filon de aur, pe care întreaga lume interlopa l-a exploatat. Cel mai implicat gangster în contrabanda cu alcool a fost Alphonse (Al "Scarface") Capone, care a dominat viata interlopa din Chicago pâna în 1931, când a fost arestat pentru evaziune fiscala. Desi se prezenta ca un simplu vânzator de mobila (pe cartile lui de vizita scria "Alphonse Capone - second hand furniture dealer, 2200 South Wabash Avenue"), veniturile lui Scarface, provenite din contrabanda cu alcool, se cifrau la peste 60 de milioane de dolari. El se afla în conflict pentru controlul contrabandei cu celelalte familii din Chicago: O'Banion, Aiello si Genno.
Mafiotii italieni erau cei mai periculosi si mai bine organizati. Familiile italiene aveau sectoare peste tot în tara, de la Chicago pâna la New York si Los Angeles. Între grupurile mafiote italiene apareau deseori conflicte, mai ales între napolitani, care faceau parte din "Cosa Nostra" si sicilienii din "Cammora". Ura dintre acestia era foarte veche si profunda, ea venind în Statele Unite o data cu primele grupuri de imigranti italieni. De altfel, toastul-tip al celor veniti din Neapole era:"Sanatate tuturor napolitanilor, moarte si distrugere tuturor sicilienilor".

Teritoriul SUA-împartit între familiile mafiote

Începutul anilor '30 a fost dominat în lumea interlopa italiana de "Razboiul Castellammarez", pornit de seful mafiot Giuseppe Masseria, care dorea eliminarea mafiotilor sicilieni veniti din Castellammare del Golfo, în frunte cu Salvatore Maranzano, Joseph (Joe "Bananas") Bonanno, Joseph Profaci, Stefano Magadino si Joseph Aiello. Conflictul s-a întins pe durata anilor 1930 - 1931, în cursul ciocnirilor dintre cele doua tabere fiind ucise 60 de persoane. Acest razboi s-a sfârsit o data cu asasinarea lui Masseria de catre proprii sai oameni, Salvatore (Lucky Luciano) Lucania si Vito Genovese. Pentru scurt timp, Salvatore Maranzano a devenit seful indiscutabil al mafiei italiene din SUA.


Familiile mafiote italiene aveau împartit teritoriul american. New York-ul era dominat de cinci familii: Luciano, Gagliano, Profaci, Bonanno, Magnano. Familia Gambino derula operatiuni în Florida, Texas, Louisiana, New Mexico, Arizona, Colorado, California. În Texas si Florida actiona familia Colombo, în California - familia Genovese, în Georgia - familia Lucchese, în Arizona si New Mexico - familia Giancana, în Pennsylvania - familiile Bruno si Bufalino.
În 1931, la scurt timp dupa ce a preluat puterea, Maranzano a fost ucis din ordinul lui Lucky Luciano. O data cu el au fost lichidati alti 40 de lideri mafioti, Luciano devenind numarul 1 al mafiei italiene.


Foarte bine organizati erau gangsterii evrei. Louis (Lepke) Buchalter, Jacob (Gurrah) Shapiro, Jacob (Little Augie) Orgen, Mayer Lansky, Benjamin (Bugsy) Siegel erau printre cei mai temuti mafioti evrei din Statele Unite.


Sfârsitul prohibitiei, în 1933, a perturbat oarecum activitatile organizatiilor mafiote, dar structurile acestora erau prea bine puse la punct ca sa nu supravietuiasca. În momentul când afacerile cu alcool au cazut, mafiotii s-au concentrat asupra altor activitati ilicite aducatoare de mari profituri: prostitutie, jocuri de noroc, sabotaj industrial, trafic de arme, santaj, extorcarea oamenilor de afaceri etc. Pentru a face mai bine fata noilor realitati aparute dupa 1933, Luciano a format în 1934 o alianta a bandelor mafiote din New York, alianta la care au luat parte toti marii sefi ai lumii interlope new-yorkeze: Frank Costello, Mayer Lansky, Buchalter, Shapiro, Joseph Doto si, bineînteles, Luciano. Fiecare dintre ei avea un domeniu de activitate, dar cooperau toti pentru a controla orasul.


Gangsterii aveau acoperire legala pentru operatiunile lor si oameni infiltrati la cele mai înalte niveluri care-i protejau. Politistii erau platiti sa nu-si faca datoria, iar atunci când încercau sa o faca, erau depasiti de pregatirea mafiotilor. Pe valea râului Mississippi, spre exemplu, actiona o importanta retea mafiota cu centrul la St. Paul si Kansas City. Seful familiei din Kansas City, Frank Coppola, avea un imens cazier judiciar, dar nu a fost judecat niciodata "din lipsa de probe legale".


Aceasta retea avea o adevarata armata de informatori, fortificatii si chiar doctori care sa-i îngrijeasca foarte repede pe cei raniti. Erau echipati cu arme automate si masini de mare putere, care le ofereau avantaj fata de politia locala.
În Minneapolis, gangsterii evrei aveau legaturi la cele mai înalte compartimente administrative si juridice. Au fost acuzati de colaborare cu mafiotii: seful politiei, primarul, procurorul districtual si chiar un membru al Marelui Juriu.


Prostitutia, jocurile de noroc, traficul de narcotice, sabotajul industrial erau cele mai importante surse de câstig ale mafiotilor. La 23 octombrie 1935, a fost ucis în incinta unui bar din Newark, din ordinul lui Luciano, unul dintre cei mai periculosi mafioti din New York, Dutch Schultz. Asasinatul a avut la baza dorinta lui Luciano de a acapara piata pariurilor ilegale din Harlem, piata controlata pâna atunci de Schultz. Un mare câstig aveau mafiotii de pe urma extorcarii patronilor si muncitorilor. Sub presiunea lor, patronii erau obligati sa angajeze mai multi muncitori decât era nevoie sau sa adopte metode de lucru care nu erau justificate în nici un fel de ratiuni economice sau de cele ale bunastarii muncitorilor.

Politicieni sau muncitori - toti la mâna mafiotilor

Datorii grele erau puse, de asemenea, pe membrii de sindicat. Toate categoriile de muncitori, de la mineri, cizmari, barbieri, marinari si pâna la croitori, bucatari sau femei de serviciu, ajungeau, la un moment dat, la mâna acestor mafioti. Louis Buchalter era creierul unei mari retele de extorcare a conducerii administrative si sindicale din transporturi, restaurante, cinematografe, din industria textila. În ciuda faptului ca afacerile lor necurate erau bine cunoscute, rareori gangsterii erau arestati, datorita protectiei de care beneficiau.
Gangsterii se implicau foarte mult în timpul alegerilor pentru primari, guvernatori sau chiar presedintie, favorizând pe unul sau altul dintre candidati. Deseori aportul lor era decisiv în alegerea unui candidat, de la care asteptau însa, diferite servicii în schimbul acestui ajutor. Joe Adonis, spre exemplu, care avea influenta în Brooklyn, i-a sprijinit, pe rând, la primaria New York-ului pe Fiorello LaGuardia si, din 1937, pe Royal Copeland. Nimic nu scapa vigilentei mafiotilor. "Gangsterii sunt ca gândacii de bucatarie. Îi stârpesti dintr-un loc si apar în altul", spunea un informator al F.B.I.

Cu Roosevelt si Hoover nu le mai merge

Mafiotii nu puteau scapa însa la nesfârsit. Daca în perioada de vârf a crizei ei au operat nestingheriti pe teritoriul SUA, o data cu venirea lui Roosevelt la putere, situatia s-a mai complicat pentru ei. Autoritatile au început sa-si întareasca vigilenta, iar legile s-au înasprit. Biroul Federal de Investigatii si-a intensificat activitatea în anii '30, sub conducerea lui J. Edgar Hoover. În perioada de pâna la 1933, s-a facut o captura importanta, cea a lui Al Capone, arestat pentru evaziune fiscala. Dupa 1933, activitatea organelor de ordine s-a intensificat si mai mult. În 1936, Lucky Luciano a fost arestat la Hot Springs, Arizona, de catre agentii federali si dus la New York pentru a fi judecat, sub acuzatia de "constrângere la prostitutie în multiple cazuri" Reteaua de prostitutie a lui Luciano numara peste 1700 de prostituate.
Acuzarea a fost sustinuta de procurorul districtual Thomas Dewey si, la 17 iulie 1936, Luciano a fost condamnat la închisoare între 30-50 ani si dus la Dannemora, un penitenciar de maxima securitate de la frontiera cu Canada. În 1939, Louis Buchalter este si el arestat în urma denunturilor propriilor acoliti, si este condamnat la moarte prin electrocutare. Vito Genovese, urmasul lui Luciano, a fost nevoit sa fuga în Italia în 1937, iar locul lui a fost luat de Frank Costello.


S-au înasprit, de asemenea, si legile împotriva crimelor. Pentru a reduce ritmul rapirilor, care era foarte ridicat, Congresul a adoptat, în 1936, Legea Lindberg, care facea din rapire un delict federal. Pedeapsa minima aplicabila era între 10 ani închisoare si 10.000 de dolari amenda, iar în California, pentru cei ce-si loveau victimele era prevazuta pedeapsa cu moartea. S-au facut remarcati, în aceasta perioada, prin activitatea lor împotriva delictelor de tot felul, J. Edgar Hoover, seful F.B.I., Thomas Dewey, procuror districtual în New York, Westbrook Pageer, ziarist din Chicago, sau Fiorello LaGuardia, primarul New York-ului.


Unii dintre cei mai cautati criminali au fost arestati datorita intensificarii actiunilor politiei. Este si cazul lui John Dillinger, cel mai mare criminal al anilor '30. În mai putin de un an, Dillinger a jefuit 12 banci în 6 state diferite. Se comporta ca Jesse James, un bandit din secolul trecut, si declara reporterilor ca se considera "nascut asasin" ("natural born killer"). În septembrie 1933, Dillinger a fost arestat la Ohio, însa trei saptamâni mai târziu reuseste sa evadeze si sa-l ucida pe seriful orasului Lima (Ohio). În ianuarie 1934, dupa jafuri bancare în Racine, Wisconsin, East Chicago si Indiana, este din nou capturat la Tucson, Arizona, si dus la închisoarea Crow Point, care avea renumele de cea mai sigura închisoare districtuala din tara. O luna mai târziu a reusit sa evadeze, furând masina serifului. Desi avea 500 de politisti pe urmele sale, Dillinger se comporta ca un om care nu are nimic de ascuns, aparând cu nonsalanta în locurile publice. Când a avut nevoie de arme, nu s-a sfiit sa jefuiasca un post de politie din Warsaw, Indiana. În iulie 1934, agentii F.B.I. au reusit sa-l ucida pe Dillinger, când acesta iesea de la un spectacol.


În toamna lui 1934, F.B.I. a mai ucis un bandit notoriu, "Preety Boy" Floyd, la East Liverpool, Ohio; în noiembrie este împuscat Baby-Face Nelson, inamicul public numarul 1, lânga Birringhton, Illinois; în mai 1936 - Alvin Kapris, un alt bandit notoriu, a fost ucis în New Orleans. În august 1937, s-a produs cel mai important jaf armat al anilor '30. Zece banditi înarmati si mascati au furat, dintr-o masina blindata, 427.950 dolari, cea mai substantiala prada a perioadei.


Intensificarea activitatii F.B.I. si înasprirea legilor referitoare la delicte au dus la scaderea criminalitatii la sfârsitul decadei. Totusi, perioada anilor '30 va ramâne ca una dintre cele mai bogate în evenimente de acest fel din istoria SUA, evenimente pe care depresiunea economica nu le-a creat, dar pe care, în mod sigur, le-a accentuat foarte mult.

""