Romani vs. Macedoneni: bătălia de la Pydna
Pydna este un port grecesc la Marea Egee, la nord de muntele sfânt Olimp, într-o regiune denumitã Pieria. La începutul secolului al V-lea a.Hr., când Alexandru I Philohellenos (498-458) este rege al Macedoniei, Pieria este parte a regatului şi oraşul, deşi independent, îl recunoaşte drept conducãtor.
În 432 a.Hr., atenienii asediazã oraşul, dar pentru cã aveau nevoie de soldaţi la asediul mai important de la Potidaea, ajung la o înţelegere cu regele macedonean Perdiccas al II-lea, un fiu al lui Alexandru. Tucidide, care ne informeazã cu privire la acest asediu, nu oferã detalii, dar faptul cã este încheiat un tratat sugereazã cã atenienii au nişte cerinte pe care Perdiccas le recunoaşte. Este posibil ca o facţiune greacã din oraş sã fi solicitat odatã protecţie Atenei, dar facţiunea pro-macedoneanã sã fi fost mai puternica. Facţiuni similare, una care valorizeazã originea greacã şi una care preferã cooperarea cu populaţia autohtonã, sunt cunoscute din alte colonii greceşti şi cu siguranţã ca au fost caracterisitice şi pentru Pydna.
În 410/409, oraşul se revoltã împotriva regelui Archelaus, fiul lui Perdiccas, care primeşte ajutor de la comandantul atenian Theramenes când asediazã oraşul. În cele din urmã macedoneanul acapareaza Pydna fãrã ajutor de la aliatul sãu. Diodor din Sicilia spune cã a ordonat localnicilor sã-şi abandoneze locuinţele şi sã reconstruiascã oraşul la 4 km. de coastã. Oraşul şi portul vechi sunt controlate de macedoneni, dar oraşul grec propriu-zis îşi pãstreazã independenţa pânã când este cucerit de comandantul atenian Timotheus în timpul crizei de succesiune care destabilizeazã pentru scurt timp Macedonia în 360. Noul rege, Filip al II-lea, cu toate acestea cucereşte definitiv Pydna in 357. Oraşul avea sã aparţinã Macedoniei pânã în antichitatea târzie.
Dupa moartea lui Alexandru cel Mare în 323, regina-mamã Olympia se refugiazã în Pydna împreunã cu soţia lui Alexandru, Roxana, şi copilul lui Alexandru. Aici este asediatã de Cassandros în 316, iar când se predã, este numaidecât executatã, la fel ca nora şi nepotul ei.
Pydna este din nou scena unor evenimente importnate în 168 a.Hr., când comandantul roman Lucius Aemilius Paullus îl învinge pe regele macedonean Perseus, ceea ce înseamna pierderea independenţei vechiului regat. Pydna sufera grav în moemntul ocupãrii de cãtre romani. Oraşul, din fericire, işi revine, urmând sã aparţina provinciei Macedonia.
Relatarea bãtãliei, care are loc pe 22 iunie 168, o regãsim la Titus Livius, care se foloseşte de Polybios din Megalopolis, contemporan cu evenimentele şi care scrie o istorie a lumii, parţial recuperata. Acesta ne povesteşte cã lângã tabere curgea un râu de unde ambele armate îşi iau apa. În toatã liniştea de atunci, lipsitã de orice provocare, un catâr scapã la 3 dupã-amiaza şi trece râul la inamic. Trei soldaţi îl fugãresc. Doi traci scot animalul din apa, dar sunt acostaţi de romanii care ucid pe unul din ei şi recaptureazã catârul. Pe malul inamic se aflã 800 de traci. O parte din aceştia, vãzând cele întâmplate, trec râul în cãutarea ucigaşilor camaradului lor. Un contingent aliat roman, paelignienii, suferã pierderi. Regele Perseu ordonã armatei sã se pregãteascã.
Oamenii sunt impresionaţi de hotãrârea de care dã dovadã, de reputaţia acumulatã, de puterea sa în ciuda vârstei înaintate. Intervalul dintre caetrati (infanterie uşoarã) şi diviziuile falangei este umplut de legiune, aşadar linia inamicã este întreruptã. Lucius Albinus, fost consul, comandã legiunii a doua sã atace falanga. Pe flacul drept, unde începe mãcelul, aproape de râu, el aduce elefanţii şi trupele aliate. Aici macedonenii cedeazã prima oarã. Elefanţii macedonenilor se dovedesc complet inutili, romanii respingând aripa stângã. A doua legiune rupe falanga. Cea mai probabilã explicaţie a victoriei este aceea cã mai multe detaşamente separate se perindã pe teren, care mai întâi zguduie un pic falanga pentru ca mai apoi sã o rupã de tot. Atâta vreme cât falanga se menţinea compactã era puternicã, dar prin atacul sãu în mai multe puncte oamenii devin dezorientaţi şi îşi învârtesc suliţele care încotro. Corpurile de armatã mici atacã des pentru a disloca linia, iar oriunde se creeazã goluri romanii înainteazã.
Infanteria este mãcelãritã peste tot, doar cei care aruncã armele mai au şanse sã scape. Cavaleria, pe de altã parte, este capabilã sã se retragã fãrã pierderi. Perseus se îndreaptã spre Pella, urmat de regele trac Cotyso şi de odrisi. Restul cavaleriei este şi el nevãtãmat, din cauza interpunerii infanteriei nimicite. Falanga este copleşitã din toate pãrţile, dar nici cei care fug nu au o soartã mai bunã, fiind ori omorâţi în timp ce înotau de cãtre arcaşii din corãbiile romane sau cãlcaţi în picioare de catre elefanţi. Niciodatã nu au fost ucişi atâia macedoneni într-o bãtãlie (cam 20.000). 6000 care fug la Pydna cad în mâinile inamice, alţi 5000 sunt înrobiţi. Conform lui Livius, evident exagerat, doar 100 de romani mor în luptã. Chiar dacã bãtãlia nu pune capãt celui de-al treilea rãzboi macedonean, cu siguranţã atinge grav puterea Macedoniei. La scurt timp dupã bãtãlie, Perseus i se predã lui Paulus şi este luat prizonier la Roma. Macedonia înceteazã practic sã mai fiinţeze ca stat independent şi devinde regat clientelar. Este victoria legiunii romane asupra falangei macedonene.
